Contencios administrativ şi fiscal -Anulare decizie de impunere – tva şi raport inspecţie fiscală

Contencios administrativ şi fiscal

Anulare decizie de impunere – TVA şi raport inspecţie fiscală

- art. 46 ; art . 218 Cod pr.fiscală.

Prin sentinţa civilă 1978/03.05.2011 pronunţată în dosarul nr. …/116/2010 de către Tribunalul  Călăraşi a respins excepţia nulităţii  raportului de inspecţie  fiscală încheiat la data de 14.05.2010 precum şi a actelor subsecvente acestuia, invocată de reclamantul BV, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul BV împotriva pârâtei DGFPC şi a dispus  anularea parţială a deciziei nr. 39/28.09.2010, a  deciziei de imputare nr. 321/31.05.2010 şi a raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 14.05.2010, toate emise de pârâta DGFPC numai în ce priveşte suma de 24.294,43 lei reprezentând TVA aferentă achiziţiilor de materiale de construcţii şi obiecte de inventar  efectuare de la SC  SB SRL şi a respinge celelalte capete de cerere ale acţiunii reclamantului.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a avut în vedere următoarele :

Prin cererea introdusă la această instanţă la data de 12.10.2010 şi înregistrată sub nr. …./116/2010, reclamantul BV, cu domiciliul procesual ales în Constanţa, ….  în calitate de administrator special desemnat de Adunarea Generală a Asociaţilor SC BC 2001 SRL în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâta DGFPC, cu sediul în  ….  a solicitat anularea Deciziei nr. 39/28.09.2010 privind soluţionarea contestaţiei formulată de  reclamant, înregistrată sub nr. 22088/07.07.2010, anularea  Deciziei de impunere nr. 321/31.05.2010, anularea Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organul de inspecţie  fiscală nr. 2569/14.05.2010, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 2569/14.05.2010, anularea Raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 14.05.2010 şi înregistrat la DGFPC – Activitatea de inspecţie fiscală la nr. 2569, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere , a dispoziţiei de măsuri,  a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii şi a dispoziţiei privind măsurile stabilite de organul de inspecţie fiscală, cum şi obligarea pârâtei  la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea  în fapt a cererii se arată de reclamant că prin decizia nr. 30/28.09.2010 emisă de pârâta DGFPC s-a  decis respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de SC BC 2001 SRL pentru suma de 98.468 lei reprezentând: taxa pe valoarea adăugată în sumă de 68.758 lei şi majorări de întârziere aferente în sumă de 29.710 lei; respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de SC BC 2001 SRL împotriva măsurii diminuării pierderii cu suma de 51.345 lei; respingerea ca nemotivată a contestaţiei formulate de SC BC 2001 SRL împotriva măsurii diminuării pierderii cu  suma de 570.866 lei; constatarea necompetenţei materiale a DGFPC privind capătul de cerere referitor la anularea măsurilor asiguratorii, aceasta aparţinând instanţei judecătoreşti.

Decizia emisă este nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:

1.Raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 14.05.2010, precum şi actele subsecvente acestuia sunt nule datorită împrejurării că inspectorii fiscali MM şi CN nu au fost împuterniciţi în faţa contribuabilului aşa cum se precizează la art. 3 din Ord. nr. 709/15.05.2007, deoarece acest ordin a fost abrogat prin prevederile art. 10  din Ord. nr.  1156/2009.

După intrarea în vigoare a Ordinului nr. 1156/2009 inspectorii fiscali nu mai pot fi şi nu mai sunt împuterniciţi pentru efectuarea inspecţiei fiscale prin anularea Ordinului nr. 709/2007 şi implicit prin anularea legitimaţiilor de  inspecţie fiscale existente.

Prin Ord. nr. 1156/2009 se prevede că pentru  desfăşurarea  inspecţiei fiscale se vor elibera legitimaţii de inspecţie fiscală personalului cu atribuţii de inspecţie fiscală, că legitimaţiile de inspecţie fiscală atestă împuternicirea specială a titularului în faţa contribuabilului, acordată pe timpul îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin şi că legitimaţiile de inspecţie fiscală sunt valabile numai însoţite de ordinul de serviciu semnat de  conducătorul organului de inspecţie fiscală.

Aplicarea Ordinului nr. 1156/2009 a fost  suspendată până la data de 01.10.2009 prin Ord. nr. 1384/2009, după care a intrat în vigoare.

Prin urmare la data efectuării inspecţiei fiscale, inspectorii fiscali s-au legitimat în faţa contribuabilului cu legitimaţii nelegale, care au fost emise  în temeiul unui ordin abrogat, respectiv Ordinul nr. 709/2007.

Ordinul nr. 1156/2009 a fost modificat prin Ordinul nr. 13/2010 care prevede că actualele legitimaţii de inspecţie fiscală sunt valabile şi vor fi  utilizate pentru efectuarea inspecţiei fiscale de către personalul cu atribuţii de inspecţie fiscală până  la emiterea noilor legitimaţii de inspecţie fiscală.

Această prevedere nu poate produce efecte juridice,  deoarece actualele legitimaţii fiscale şi-au încetat  valabilitatea în baza căruia au fost tipărite, respectiv Ordinul nr. 709/2007.

Pe cale de consecinţă, lipsa legitimaţiilor de  inspecţie valabil emise conduce la constatarea că inspectorii fiscali nu aveau împuternicirea specială în faţa  contribuabilului şi prin înscrierea  numărului.  acestora în ordinul de serviciu, atrage nulitatea Raportul de Inspecţie Fiscală şi deci a  actelor subsecvente cu consecinţa  desfiinţării actelor administrativ fiscale arătate, conform art. 46 Cod pr.fiscală.

2.Inştiinţarea pentru  prezentarea la discuţia finală s-a  realizat cu  încălcarea prevederilor pct. 3.3. din Procedura de  efectuarea discuţiei finale cu contribuabilul de la  Cap.III.9 din OPANAF nr. 364/2009, în care se prevede obligaţia  echipei de inspecţie fiscală să înregistreze formularul (IDF) la contribuabilul supus inspecţiei.

In realitate  discuţia finală a avut loc  în data de 18 mai 2010, dată ulterioară încheierii Raportului de Inspecţie Fiscală din data  de 14.05.2010,  prin aceasta  fiind  încălcat dreptul contribuabilului la apărare, în faţa organelor fiscale.

Prin  dispoziţiile pct. 3.7. din actul normativ sus menţionat, inspectorii fiscali erau obligaţi să se pronunţe asupra punctelor de vedere ale contribuabililor prezentate în scris şi să prezinte  rezultatul analizei efectuate pentru fiecare taxă, impozit sau contribuţie pentru care contribuabilul a prezentat punctul său de vedere, lucru pe care nu l-au făcut.

Responsabilitatea pentru nerespectarea prevederilor legale la întocmirea Raportului de Inspecţie Fiscală revine echipei de  inspecţie fiscală, şefului de serviciu care a avizat un astfel de Raport de Inspecţie Fiscală şi  conducătorului activităţii de inspecţie fiscală care avea obligaţia să verifice şi să dea acordul privind încadrarea în prevederile legale a Raportului de Inspecţie Fiscală..

Pe fond, se arată de  reclamant că  Raportul de Inspecţie Fiscală este netemeinic şi nelegal, având în vedere că pe  parcursul inspecţiei fiscale nu a fost luată în considerare realitatea  operaţiunilor economice derulate de SC BC 2001 SRL în perioada verificată. Astfel;

1.Cu privire la TVA, organul de inspecţie fiscală exclude de la deducere suma de 24.294,43 lei reprezentând  TVA deductibilă aferentă materialelor de construcţii utilizate la reamenajarea spaţiului pentru organizarea de nunţi, botezuri şi evenimente festive achiziţionate de la SC SB SRL  motivându-se încălcarea prevederilor de la pct.58 alin.1 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Se arată de reclamant că în realitate, prevederile art. 150 al.3 din Codul fiscal au în vedere persoanele  obligate la plata taxei şi se referă la  furnizor şi nu la dreptul de deducere al cumpărătorului.

Mai mult, SC SB SRL  a fost declarat inactiv în data de 12 ianuarie 2010 când a  fost publicat OPANAF nr. 20.

Ca atare, reclamantul contestă ca nelegală scoaterea de la deducere a sumei de 24294,43 lei, reprezentând TVA deductibilă fiscal aferentă facturilor de achiziţie materiale, emise de SC SB SRL care conţineau toate elementele cerute de lege respectiv art. 155 alin.5 din Codul fiscal către SC BC 2001 SRL pe care le-a achitat în integralitate şi obligarea la plată a sumei de 24.294,43 lei ca TVA stabilită suplimentar şi a majorărilor aferente.

Organul de inspecţie fiscală a  exclus de la  deducere şi suma de 9755,47 lei reprezentând TVA deductibilă aferentă  serviciilor, pentru studierea pieţei de ofertare a  spaţiilor pentru organizarea nunţilor, botezurilor şi a  evenimentelor festive motivând că tranzacţia nu are scop economic în sensul art.11 al.1 din HG nr. 44/2004 şi că contravaloarea facturilor de prestări servicii de marketing nu a fost achitată în integralitatea lor.

Se arată de reclamant că studiul de marketing reprezintă o operaţiune  taxabilă  prin veniturile obţinute şi se încadrează în prevederile art. 145 al.2 lit.a, iar facturile îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 155 al.5 din Codul fiscal, întrucât în baza acestui studiu s-a luat decizia  managerială de a moderniza un spaţiu adecvat pentru nunţi, botezuri şi mese festive.

In această situaţie rezultă pe cale de consecinţă ca nelegală considerarea  sumei de 9.755,47 lei reprezentând TVA aferentă facturilor privind serviciile de studiere a pieţei de ofertare a spaţiilor pentru organizarea nunţilor, botezurilor şi a evenimentelor festive, drept nedeductibil fiscal.

De asemenea, încadrarea sumei de  51344,53 lei aferentă contractelor de prestări servicii de marketing drept cheltuială nedeductibilă fiscal, conform prevederilor pct.48 din HG nr. 44/2004 este nelegală, deoarece se invocă lipsa situaţiei de lucrări a devizelor şi proceselor verbale de recepţie, în condiţiile în  care există contract încheiat prin voinţa părţilor şi raport privind rezultatul pieţei în baza căruia s-a hotărât realizarea unui salon pentru nunţi, botezuri şi evenimente festive.

In mod nelegal s-a scos de la deducere şi suma de 33316,52 lei reprezentând TVA aferentă materialelor de  construcţii, stabilită prin  expertiza extrajudiciară efectuată de SC EC SRL.

Caracterul abuziv al dispunerii  efectuării expertizei tehnice  extrajudiciare este dovedit prin faptul că la data realizării acesteia activul salon de nunţi era în patrimoniul altei  societăţi comerciale înregistrată pe raza altei judecătorii ceea ce a condus la încălcarea cu ştiinţă a prevederilor art. 33 al.1 din Codul de procedură fiscală care se referă la lipsa  competenţei teritoriale pentru efectuarea expertizei extrajudiciare.

Organele de inspecţie fiscală deşi nu s-au pronunţat asupra  obiecţiunilor scrise de reclamant cu ocazia discuţiei  finale din 18.05.2010 şi faţă de  rezervele expertului tehnic au luat în considerare rezultatele expertizei ca fiind  date certe, deşi acestea erau apreciative şi estimative.

Materialele prezentate  în anexa la decizia nr. 464/2010 nu au fost constatate ca lipsă la inventar, motiv pentru care au fost închiriate, iar o altă parte vor fi, fie comercializate, fie utilizate în viitor pentru eventualele  reparaţii şi înlocuirii a obiectelor sanitare.

De asemenea, în mod nelegal s-a scos de la deducere suma de 3576,52 lei reprezentând TVA aferentă materialelor de construcţii şi  obiectelor de inventar pe motiv că nu a fost justificată  deţinerea acestora în folosul operaţiunilor sale taxabile.

Se arată de reclamant că materialele de construcţii  şi obiectele de inventar au fost folosite în parte la modernizarea salonului de evenimente festive, în parte la  înlocuirea obiectelor sanitare distruse, iar parte au fost închiriate, iar o parte se află în stoc din care o parte  va fi vândută, iar o altă parte se va utiliza pentru înlocuirea şi repararea distrugerilor provocate de persoanele cu comportament deviant participante la evenimentele festive organizate în salonul special amenajat, ceea ce înseamnă că au fost achiziţionate pentru  operaţiuni taxabile şi pentru nevoile firmei şi pe cale de consecinţă îndeplineau condiţiile de deductibilitate prevăzute de art. 155 al.5 din Codul fiscal.

Se mai arată de reclamant că prin contestaţia  administrativă formulată a solicitat organului fiscal să aibă în vedere posibilitatea  încadrării deciziei nr.  42/2009 în prevederile  pct. 12.4 ale instrucţiunilor pentru aplicarea art. 216,  ca autoritate de lucru judecat.

In considerarea celor expuse, reclamantul solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

A solicitat şi judecarea cauzei în lipsă conform dispoziţiilor art. 242 (2) Cod pr.civilă.

In drept a invocat dispoziţiile art. 218 Cod pr.fiscală.

In dovedirea acţiunii a depus înscrisuri în copie.

In termen legal, pârâta DGFPC a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea  acţiunii reclamantului ca nefondată.

Se arată de pârâtă că excepţia nulităţii raportului de inspecţie  fiscală încheiat în data de 14.05.2010 şi a tuturor actelor ce au fost emise în baza acestuia, este nefondată, întrucât OPANAF nr. 13/05.01.2010 a prelungit prin art. 5 valabilitatea legitimaţiilor  de inspecţie fiscală emise în baza OPANAF nr.1109/2007, iar inspectorii fiscali au prezentat contribuabilului ordinele de serviciu semnate de  conducătorul organului de inspecţie fiscală.

Pe de altă parte, actele administrativ fiscale emise de organul fiscal conţin  elemente prevăzute a fi înscrise în mod obligatoriu  în actul administrativ  fiscal, nefiind  îndeplinite condiţiile de nulitate  prevăzute  în mod expres la art. 46 din OG nr. 92/2003.

Cât priveşte nulitatea actelor contestate, din perspectiva înştiinţării contribuabilului pentru prezentarea la discuţia  finală la o dată ulterioară încheierii Raportului de Inspecţie Fiscală se arată de pârâtă că acest motiv de nulitate este nefondat, întrucât reclamantul nu dovedeşte vătămarea adusă prin încheierea actului în acest mod.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Suma de 24.294 lei reprezentând TVA  stabilită suplimentar de plată aferentă achiziţiilor de materiale de construcţii şi obiecte de inventar efectuate de la SC SB SRL, societate neînregistrată ca plătitor de TVA, a fost  exclusă în mod legal de la deducere, având în vedere că a fost înscrisă eronat în facturi de un furnizor  neînregistrat în scopuri de TVA.

Suma de 9755 lei reprezentând TVA aferentă facturilor fiscale nr. 6566204/2007 şi nr. 65662/2007 emise de SC M şi A SRL pentru suma totală de 61100 lei, reprezentând prestări servicii de marcheting conform contractului de consultanţă nr. 51/12.02.2002 şi  actului adiţional nr. 15/05.02.2007 a fost exclusă în mod legal de la deducere, întrucât societatea nu deţine documentele care să dovedească prestarea efectivă în beneficiul său a acestor servicii şi că aceste servicii ar fi fost achiziţionate  în folosul operaţiunilor sale taxabile. Mai mult, între aceste societăţi există relaţii de  afiliere, contravaloarea acestor servicii nu a fost achitată şi nu s-a prezentat un proces verbal de recepţie a serviciilor de consultanţă prestate, aşa cum, era prevăzut  în contract.

Suma de 36.893 lei reprezentând TVA aferentă materialelor  de construcţii  a fost legal exclusă de la deducere, având în vedere că reclamantul nu a justificat destinaţia acestor materiale în folosul operaţiunilor taxabile  ale societăţii.

Cu privire la  majorările de întârziere în sumă de 29.710 lei aferente TVA stabilite suplimentar de plată se arată de pârâtă că această sumă reprezintă o măsură accesorie în raport  cu debitul principal.

Referitor la măsura diminuării pierderii cu suma de 51345 lei aferentă cheltuielilor înregistrate cu contravaloare  prestării servicii  consultanţă dispusă  de pârâtă ca urmare a faptului că  reclamantul nu deţine situaţii de  lucrări, devize sau rapoarte de lucru care  să dovedească necesitatea acestora şi faptul că  serviciile nu au  fost efectiv prestate în folosul său, se arată de pârâtă că reclamantul nu a putut  demonstra organelor de inspecţie fiscală realitatea prestării serviciilor respective în scopul obţinerii de venituri impozabile având în vedere conţinutul sumar al contractului de consultanţă nr. 51/2002, faptul că nu există un proces verbal de  recepţie a serviciilor de consultanţă prestate, nu este prevăzut un tarif orar şi timpul alocat, iar tranzacţia a fost încheiată între două persoane juridice afiliate.

In raport de  considerentele expuse, pârâta solicită respingerea acţiunii reclamantului.

In drept a invocat dispoziţiile art. 115-118 Cod pr.civilă.

A solicitat şi judecarea cauzei în lipsă conform  dispoziţiilor art. 242(2) Cod pr.civilă.

In dovedirea acţiunii a depus înscrisuri în copie.

La solicitarea instanţei, pârâta  DGFPC a depus în copie la dosar toate actele care au stat la baza emiterii deciziilor atacate.

Ambele părţi au depus la dosar concluzii scrise.

Analizând actele dosarului în raport de probele administrate, tribunalul constată întemeiată în parte acţiunea reclamantului, urmând a fi admisă ca atare, pentru următoarele considerente:

Prin decizia de impunere nr. 312/31.05.2010 emisă de pârâta DGFPC s-au stabilit  în sarcina SC BC 2001 SRL obligaţii fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 98.468 lei reprezentând: taxa pe valoarea adăugată în sumă de 68.758 lei şi majorări de întârziere aferente în sumă de 29.710 lei.

In fapt, s-a reţinut că societatea SC BC SRL  a dedus eronat taxa pe valoarea adăugată în sumă totală de 70.943 lei, astfel;

-suma de 24.924 lei reprezentând TVA aferentă achiziţiilor de la SC SB SRL, furnizor neînregistrat în scopuri TVA;

-suma de 9.755 lei reprezentând TVA exclusă de la deducere aferentă serviciilor de marketing, motivat de faptul că reclamantul nu a putut demonstra realitatea prestărilor serviciilor respective în folosul operaţiunilor sale taxabile;

-suma de 33.317 lei reprezentând TVA aferentă unor materiale de construcţii achiziţionate, fără a se justifica destinaţia acestora în folosul operaţiunilor taxabile:

-suma de 3.577 lei aferentă unor materiale de construcţii şi obiecte de inventar achiziţionate, care nu au fost prezentate organului de inspecţie fiscală şi pentru folosirea cărora reclamantul nu a prezentat documente justificative.

Prin  Dispoziţia nr. 2569/14.05.2010 organele de inspecţie  fiscală au dispus diminuarea pierderii la 31.12.2008 cu suma totală de 622.211 lei, din care suma de 51.345 lei reprezintă contravaloare prestării servicii consultanţă fără a deţine situaţii de lucrări, devize sau rapoarte de lucru care să dovedească necesitatea acestora şi faptul că serviciile au fost efectiv prestate în folosul său.

Decizia de impune nr. 321/31.05.2009 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, emisă de pârâtă în baza Raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 14.05.2010 a fost aprobată de conducătorul activităţii de inspecţie fiscală, avizată de şeful serviciului  iar la rubrica „întocmit” conţine numele şi semnătura a două persoane ce au fost desemnate pentru efectuarea reverificării prin ordinele de serviciu nr. 921/02.12.2009 şi nr.  56/15.01.2010, existente în copie la dosarul cauzei.

Impotriva acestor decizii, cum şi împotriva  deciziei de  instituire a măsurilor asiguratorii nr. 2569/14.05.2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 14.05.2010 în baza căruia au fost emise actele administrativ fiscale mai sus arătate BC 2001 SRL a formulat contestaţie, care a fost respinsă de pârâta DGFPC  prin decizia nr. 39/220888/28.09.2010.

Prin decizia  privind soluţionarea  contestaţiei s-a  decis de pârâtă respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de  SC BC 2001 SRL pentru suma de  98.468 lei reprezentând: taxa pe valoarea adăugată în sumă de 68.758 lei, şi  majorări de întârziere în sumă de 29.710 lei.

-Respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de BC 2001 SRL împotriva măsurii diminuării pierderii cu suma de 51.345 lei;

-Respingerea ca nemotivată a contestaţiei formulate de SC BC 2001 SRL împotriva măsurii diminuării pierderii cu suma de 570.866 lei;

-Constatarea necompetenţei materiale a DGFPC privind capătul de cerere referitor la anularea măsurilor asiguratorii, aceasta aparţinând instanţei judecătoreşti.

Sub acest aspect, decizia emisă este parţial nelegală, numai în ce priveşte suma de 24.294,43 lei reprezentând TVA aferentă  achiziţiilor de materiale de construcţii şi obiecte de inventar, efectuate de la SC  SB SRL , societate neînregistrată ca plătitor de TVA.

Având în vedere faptul că furnizorul SC SB SRL , nu era înregistrat ca plătitor de TVA şi că în mod eronat a înscris TVA în facturile emise către SC BC  2001 SRL, organul fiscal a reţinut că SC BC  2001 SRL în calitate de beneficiar nu avea dreptul să deducă această taxă.

Mergând pe această linie de idei, organul de inspecţie  fiscală a exclus de la  deducere TVA în sumă de 24.294,43 lei.

Analiza efectuată de organul de control a pornit de la dispoziţia  prevăzută la pct.158 al. 1 şi 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin HG nr. 44/2004 în formă aplicabilă pentru perioada aprilie  - iunie 2008.

Prevederile  legale enunţate au în vedere însă persoanele obligate la plata taxei şi pe cale de consecinţă, organul de control trebuia să acorde drept de deducere TVA aferentă operaţiunilor de livrări de mărfuri de la SC SB SRL  în condiţiile în care facturile conţineau toate cerinţele legale prevăzute la art. 155 al.5 Cod fiscal pentru a fi operate ca deductibile şi au fost achitate în integralitate de  cumpărător.

Aceste aspecte au fost clarificate şi reglementate şi de Curtea Europeană de Justiţie în  Cauza  Dankowsky unde s-a statuat că o persoană impozabilă beneficiază de dreptul de deducere în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată achitată pentru prestările de servicii furnizate de o altă persoană impozabilă care nu este înregistrată în scopuri de taxă pe valoarea adăugată atunci când facturile referitoare la acestea conţin toate informaţiile impuse de lege, în special cele necesare pentru identificarea persoanei care a întocmit facturile menţionate şi a naturii serviciilor furnizate.

Curtea a mai precizat că statele membre nu sunt abilitate să menţină excluderi de la dreptul de deducere a TVA-ului care se aplică în general oricărei cheltuieli legate de achiziţionarea de bunuri sau de servicii  (a se vedea în acest sens Hotărârea  din 23 aprilie 2009 – Pârât Automotive Cabrio C-74/08, Rep.p.I-3459, punctele  28 şi 29, precum şi Hotărârea Oasis East, citată anterior, punctul 30.

Prin urmare , este evident că organul de inspecţie fiscală, în mod nelegal nu a acordat dreptul de deducere pentru TVA în  sumă de 24.294 lei înscrisă în facturi de un furnizor neînregistrat în scopuri de TVA.

Cu privire la TVA în sumă de 9.755 lei, în mod legal  pârâta a exclus de la deducere TVA aferentă facturilor nr. 6566204/30.03.2007/ şi 6566210/31.05.2007 emise de SC M şi A SRL pentru suma totală de 61.100 lei reprezentând prestări servicii de marketing, conform contractului de consultanţă nr. 51/12.02.2002 şi actului adiţional nr. 15/05.02.2007.

Măsura excluderii de la deducere a fost motivată de  organul de inspecţie fiscală de faptul că societatea nu deţine documente care să  dovedească prestarea efectivă în beneficiul sau a acestor servicii şi că  aceste servicii ar fi fost achiziţionate în folosul operaţiunilor sale taxabile. S-a consemnat şi faptul că  între furnizorul SC M  şi A SRL şi  SC BC  2001 SRL există relaţii de  afiliere, contravaloarea acestor servicii nu a fost achitată şi  nu s-a prezentat un proces verbal de recepţie a serviciilor de consultanţă, prestate – aşa cum era prevăzut şi în contract.

Analizarea dreptului de deducere a fost făcută în temeiul prevederilor art. 145 alin.(2) lit.(a), din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aplicabile începând cu 01.01.2007, coroborate cu cele  ale art. 65 din OG. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Cheltuielile a căror deductibilitate este supusă analizei au fost efectuate în temeiul unui contract de consultanţă,  respectiv  contractul de consultanţă nr. 51/12.02.2002 şi actul adiţional nr. 15/05.02.2007 încheiate  între SC M şi A SRL şi SC BC  2001 SRL .

Documentele pe care contribuabilul îşi fundamentează susţinerile trebuie să fie însă de natură să ofere elemente consistente şi credibile  în conturarea necesităţii reale a operaţiunilor şi a unui conţinut economic efectiv.

Or, în  speţă, din balanţa de verificare la 31.12.2008 aflată în copie  la dosar rezultă că în anul 2008 societatea nu a realizat venituri din prestări servicii, nici venituri din vânzarea mărfurilor, ci doar venituri din chiri, care potrivit art. 141 al.2 lit.e sunt operaţiuni scutite de taxă, fără drept de deducere.

Ca atare, critica formulată de  reclamant prin  acţiune este neîntemeiată, deoarece reclamantul nu dovedeşte că achiziţia în cauză a fost  efectuată în folosul operaţiunilor sale taxabile.

Referitor la suma de 36.893 lei reprezentând TVA aferentă materialelor de construcţii, tribunalul a reţinut că organele de inspecţie fiscală au constatat că societatea a achiziţionat cantităţi apreciabile de materiale de construcţii şi obiecte tehnico-sanitare pe care administratorul societăţii  a susţinut că le-a folosit pentru renovarea salonului de nunţi. Constatând că lucrările nu au fost efectuate în baza unor proiecte, devize sau situaţii de lucrări, organele de inspecţie fiscală fiind în imposibilitatea de a aprecia dacă bunurile au fost utilizate integral la execuţia lucrărilor în absenţa documentelor menţionate, au solicitat efectuarea unei expertize tehnice extrajudiciare, în acest sens fiind desemnată firma SC EC SRL reprezentată de domnul  DA.

Analiza efectuată de organul de control a pornit de la  dispoziţiile prevăzute la art. 145 al.2 lit.a din Lg. nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

Se susţine de reclamant că o parte  din materialele de construcţii şi obiectele de  inventar au fost folosite la modernizarea salonului de evenimente festive, o parte la înlocuirea obiectelor sanitare distruse, o parte au fost  închiriate, iar o parte  se află în stoc din care  o parte va fi vândută, iar o altă parte se va utiliza pentru  înlocuirea şi repararea distrugerilor.

Or,  în speţă, analiza documentelor existente la dosarul cauzei conferă consistenţă soluţiei adoptate de autoritatea fiscală întrucât din contractul  de închiriere nr. 58/28.11.2008 şi anexele acestuia, se reţine că TVA aferentă mijloacelor  fixe şi obiectelor de inventar închiriate nu a fost exclusă de la deducere.

Reclamantul a invocat în susţinerea cauzei şi lipsa  competenţei teritoriale pentru efectuarea expertizei extrajudiciare, având în vedere că bunul imobil „salon de nunţi supus expertizării a fost vândut către SC M şi A SRL conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub  nr. 58/14.01.2010.

Efectuarea expertizei la punctul de lucru aparţinând SC M şi A SRL a fost dispusă de  pârâtă prin  decizia nr. 464/03.03.2010.

Efectuarea expertizei s-a  încheiat la data de 22.03.2010, iar decizia de înregistrare a  sediului social şi a domiciliului fiscal a fost emisă de AFPM Giurgiu la data de 30.03.2010, ulterior efectuării  expertizei.

In raport de data emiterii deciziei de înregistrare a sediului social şi a domiciliului fiscal, 30.03.2010, competenţa pentru administrarea contribuabilului SC M şi A SRL a  revenit DGFPC conform dispoziţiilor pct. 10 şi 12 din anexa 1 din OMEF 419/2007.

Potrivit disp. pct.3  din  anexa 1 din OMEF 419/2007, competenţa de administrare a comercianţilor care îşi modifică sediul social, revine, până la finalizarea procedurii de schimbare a sediului social şi a domiciliului fiscal, organului fiscal de la domiciliul fiscal, şi anume organului fiscal de la vechiul sediu social.

Ca atare, competenţa pentru administrarea  contribuabilului SC M şi A SRL revine organului fiscal de la noul sediu social şi  domiciliul fiscal începând cu data de 30.03.2010, dată la care i-a fost comunicată decizia de înregistrare a sediului social şi a domiciliului fiscal.

Se reţine astfel că  excepţia necompetenţei teritoriale invocată este neîntemeiată.

Faţă de cele ce preced, se priveşte ca neîntemeiată acţiunea reclamantului formulată  pentru TVA în sumă de 36.893 lei exclusă de la deducere.

Cu privire la  majorările de întârziere, în sumă de 29710 lei aferentă TVA stabilită suplimentar de plată, aceasta reprezintă o măsură accesorie în raport de debitul principal.

Având în vedere că  în ceea ce priveşte debitul de natură TVA în sumă de 68.758 lei  acţiunea reclamantului a fost admisă în parte, numai în ceea ce priveşte suma de  24294, 43 lei reprezentând TVA aferentă  achiziţiilor de materiale de construcţii şi obiecte de inventar efectuate de la SC SB SRL  iar prin  acţiunea formulată reclamantul  nu a prezentat alte argumente privind modul de calcul al accesoriilor, aceasta se va admite în parte, numai pentru accesoriile aferente sumei de  24294,43 lei conform  principiului de drept „accesorium sequitur principale”.

Referitor la măsura diminuării pierderii cu suma de 51345 lei reprezentând c/val prestări servicii consultanţă, tribunalul a reţinut că prin dispoziţia privind măsurile stabilite de organul de inspecţie fiscală nr. 2569/14.05.2010 s-a dispus  măsura diminuării pierderii la 31.12.2008 cu suma totală de 622.211 lei, din care 51345 lei aferentă cheltuielilor înregistrate cu contravaloare prestării servicii consultanţă, motivat de faptul că societatea nu deţine situaţii de lucrări, devize sau rapoarte de lucrări care să dovedească necesitatea  acestora şi faptul că serviciile au fost efectiv prestate în folosul său.

Se arată de organul de inspecţie fiscală că societatea nu a putut demonstra realitatea  prestărilor serviciilor respective în scopul obţinerii de venituri impozabile, acestea concretizându-se într-un raport de  două pagini care cuprinde informaţii privind spaţiile cu posibilităţi de organizare pentru nunţi, botezuri şi evenimente festive la nivelul oraşului C…., furnizorul şi beneficiarul  sunt persoane juridice afiliate, iar preţul serviciului este de 60.000 lei.

In contradictoriu, societatea  reclamanta a susţinut că există un contract încheiat prin voinţa părţilor, raportul privind rezultatul studiului pieţei (care se încadrează la orice alte materiale corespunzătoare) şi că datorită acestui studiu s-a hotărât realizarea cu  forţe proprii a unui salon pentru nunţi, botezuri şi evenimente festive.

Analiza efectuată de organul de control a pornit de la art. 21 al.4 lit. m,l, f şi pct. 48  din Normele Metodologice de  aplicare a Codului Fiscal.

Potrivit textelor de lege enunţate nu sunt deductibile cheltuielile  cu  serviciile de consultanţă pentru care contribuabili nu pot justifica necesitatea prestării acestora iar pentru a  deduce cheltuielile cu  serviciile de consultanţă, trebuie să se îndeplinească cumulativ toate condiţiile prevăzute de lege.

Analizând contractul  de consultanţă nr. 51/12.02.2002 se reţine că părţile SC M şi A SRL şi SC B C 2001 SRL au încheiat contractul având ca obiect servicii de consultanţă marketing.

Conform  art. 6 din contract, valoarea totală a contractului este de 52.000  fără TVA şi rezultă din  totalitatea tarifelor prevăzute în anexa, aferente fiecărei categorii  de servicii de consultanţă prestate. Părţile cunosc şi accepta tarifele orare şi timpul mediu pentru fiecare categorie de servicii de consultanţă aşa cum au fost stabilite de Ministerul de Interne”, însă contractul nu este însoţit de o astfel de anexă care să cuprindă tarife orare şi timp mediu pentru fiecare categorie de servicii de consultanţă, astfel încât nu se poate determina ce tarif a practicat prestatorul, şi timpul alocat studiului de piaţă pentru a stabili contravaloarea serviciului în cauza la suma de 51.345 lei.

Conform actului adiţional nr. 15/05.02.2007 părţile convin ca prestatorul să efectueze servicii de marketing privind identificarea oportunităţilor pentru reamenajarea spaţiului pentru organizarea evenimentelor festive, valoarea totală a contractului fiind de 52.000  fără TVA.

Raportul întocmit conţine  enumerate  patru locaţii din oraş cu posibilităţi de organizare a unor evenimente festive. Prestatorul recomandă să se analizeze şi  oportunitatea reamenajării spaţiului existent sau construirea unui alt spaţiu dotat corespunzător pentru a se organiza astfel de evenimente.

Documentele pe care contribuabilul îşi fundamentează susţinerile trebuie să fie însă de natură să ofere  elemente consistente  şi credibile  în conturarea necesităţii reale a operaţiunilor şi a  unui conţinut economic efectiv care să poată constitui temei al instituirii unui anumit regim fiscal.

Or, în  cazul în speţă, conţinutul sumar al  contractului de prestări servicii, lipsa procesului verbal de recepţie a serviciilor de consultanţă prestate aşa cum este prevăzut la pct.109 lit.b din contract, lipsa unui tarif orar şi timpul alocat, faptul că tranzacţia a fost încheiată între două persoane juridice afiliate, conferă consistenţă soluţiei adoptate de autoritatea fiscală în  raport cu cerinţele impuse de prevederile legale enunţate mai sus.

Faţă de cele ce preced, capătul de cerere al acţiunii reclamantului privind  excluderea de la deducere a cheltuielilor cu serviciile de consultanţă în sumă de 51345 lei urmează a  fi respins ca neîntemeiat.

Cu privire la măsura  diminuării pierderii cu suma de 570.866 lei, tribunalul a reţinut că prin dispoziţia nr. 2569/14.05.2010 organele de inspecţie fiscală au dispus diminuarea  pierderilor la 31.12.2008 cu suma totală de 622.211 lei.

Deşi societatea reclamantă a solicitat anularea dispoziţiei  de măsuri, aceasta a prezentat motivele de fapt şi de drept numai pentru diminuarea pierderii cu suma de 51.345 lei, lăsând nemotivat acest capăt de cerere pentru diferenţa de sumă.

Ca atare, în mod corect organul de control a respins ca nemotivată contestaţia formulată de SC BC  2001 SRL  împotriva diminuării pierderii cu suma de 570.866 lei reţinând în speţă incidenţa dispoziţiilor art. 206 al.1 lit.c Cod pr.fiscală şi prevederile pct. 12.1 lit.b din Ord. nr. 519/2005 care stipulează că poate fi respinsă ca nemotivată contestaţia în situaţia în care contestatorul nu prezintă argumentele de fapt şi de drept în susţinerea contestaţiei.

Nici prin acţiunea introductivă de instanţă şi nici în faţa instanţei, reclamantul nu  a prezentat motivele de fapt şi de drept pentru acest capăt de cerere.

Reţinând în speţă ca nemotivat capătul de cerere al acţiunii reclamantului privind contestaţia formulată împotriva  măsurii diminuării pierderii cu suma de 570.866 lei, dispusă de pârâtă prin dispoziţia nr.  2569/2010, tribunalul urmează a respinge şi acest capăt de cerere.

In ceea ce priveşte solicitarea SC BC  2001 SRL  privind anularea măsurilor  asiguratorii instituite împotriva sa prin decizia nr. 2569/14.05.2010, tribunalul a reţinut că prin  decizia de  instituire a măsurilor asiguratorii nr. 1569/14.05.2010 organele de inspecţie fiscală au dispus măsuri asiguratorii în scopul asigurării colectării creanţei de 98.468 lei.

A apreciat organul de control că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 129 al.11 din OG nr. 92/2003, constatând că solicitarea SC BC  2001 SRL  de anulare a măsurilor asiguratorii nu se află în competenţa sa materială, aceasta aparţinând instanţei de judecată.

Deşi a solicitat anularea măsurii dispuse de organul de control prin decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 39/2010,  reclamantul nu a motivat în fapt şi în drept solicitarea prin acţiunea introductivă de instanţă, respectiv nu a arătat care sunt considerentele pentru care  apreciază  că competenţa materială în soluţionarea acestui  capăt de cerere  revine organului fiscal.

In raport de prevederile art. 129 al.1 Cod pr.fiscală, care precizează că împotriva actelor prin care se dispune şi se duc la îndeplinire măsuri asiguratorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 172 coroborat cu art. 172 al.4 Cod pr.fiscală, măsura dispusă de organul fiscal este legală, neexistând motivele pentru anularea dispoziţiei.

Ca atare, reţinând  în speţă necompetenţa materială a  organului fiscal de soluţionare a cererii reclamantului de anulare a măsurile asiguratorii, tribunalul urmează a respinge ca inadmisibil acest capăt de cerere.

Cu privire la excepţia nulităţii actelor administrativ fiscale atacate, invocată de reclamant, tribunalul reţine că decizia de impunere nr. 321/31.05.2010 privind obligaţiile fiscale suplimentare  de plată stabilite de inspecţia fiscală, emisă de  pârâtă în baza Raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 14.05.2010 a fost aprobată de conducătorul pârâtei, avizată de şeful serviciului, iar la rubrica „întocmit” conţine numele şi semnătura a două persoane, ce au fost desemnate pentru efectuarea  reverificării prin ordinele de serviciu nr. 921/03.12.2009 şi nr.  56/15.01.2010, existente  în copie la dosarul cauzei.

Analizând decizia de impunere atacată, tribunalul constată că aceasta conţine elementele prevăzute a fi înscrise în mod obligatoriu în actul administrativ fiscal stabilite de art. 46 Cod pr.fiscală, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile de nulitate.

Doar lipsa  unuia dintre elementele prevăzute a fi înscrise în mod obligatoriu în decizia de impunere atrage nulitatea.

Referitor la  excepţia nulităţii actelor administrativ fiscale pe motiv că MM şi CN  inspectorii care au efectuat inspecţia fiscală, nu au fost împuterniciţi, întrucât legitimaţiile de inspecţie fiscală nr. 12021 şi 12074 cu care aceştia s-au legitimat sunt nelegale, deoarece au fost emise în baza Ord. nr. 709/2007 care este abrogat prin prevederile art. 10 din Ordinul nr. 1156/2009, tribunalul constată nefondată excepţia având în vedere că OPANAF nr. 13/2010 prelungeşte valabilitatea legitimaţiilor de  inspecţie fiscală emise în baza OPANAF nr. 1109/2007.

Mai mult, inspectorii fiscali au  prezentat contribuabilului şi ordinele de serviciu semnate de conducătorul organului de inspecţie fiscală.

Faţă de cele ce preced, excepţia nulităţii actelor administrativ fiscale invocată de reclamant în baza art. 46 Cod pr.fiscală, urmează a fi respinsă ca nefondată.

Reclamantul invocă şi alt aspect de nelegalitate al actelor  arătate, din perspectiva înştiinţării contribuabilului pentru prezentarea la discuţia finală la o dată ulterioară încheierii Raportului de inspecţie fiscală, considerând astfel că i-a fost încălcat dreptul de  apărare, fără a proba vătămarea intereselor sale. Întrucât punctul său de vedere cu privire la  reţinerile organului de control a fost exprimat, mai ales că Raportul de inspecţie fiscală este un act preparator, premergător emiterii actului administrativ ce stă la baza întocmirii acestuia, neproducător de efecte juridice prin el însuşi motivul de nelegalitate invocat de reclamant, este nefondat.

Pentru considerentele arătate şi dispoziţiile legale mai sus analizate, tribunalul urmează  a respinge excepţia nulităţii  raportului de inspecţie  fiscală încheiat la data de 14.05.2010 precum şi a actelor subsecvente acestuia, invocată de reclamantul BV.

Urmează a admite în parte acţiunea formulată de reclamantul BV împotriva pârâtei DGFPC

Urmează a dispune  anularea parţială a deciziei nr. 39/28.09.2010, a  deciziei de imputare nr. 321/31.05.2010 şi a raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 14.05.2010, toate emise de pârâta DGFPC numai în ce priveşte suma de 24.294,43 lei reprezentând TVA aferentă achiziţiilor de materiale de construcţii şi obiecte de inventar  efectuare de la SC  SB SRL.

Urmează a respinge celelalte capete de cerere ale acţiunii reclamantului.

Domenii speta

Spete similare