Rang de prioritate. Dobânzi bancare aplicate creanţelor garantate de terţi, după data deschiderii procedurii. ( ii )

Rang de prioritate. Dobânzi bancare aplicate creanţelor garantate de terţi, după data deschiderii procedurii. ( II )

O creanţă bancară care nu a fost garantată integral cu bunuri ale debitoarei supuse procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului nu poate beneficia de rangul de prioritate conferit de art. 106 din Legea nr. 64/1995 republicată.

Legiuitorul a urmărit să asigure creditorilor garantaţi prin bunuri ale debitorului insolvent, un rang prioritar faţă de ceilalţi creditori, având în vedere că în cadrul procedurii colective trebuie recunoscut şi valorificat acest drept real, constituit în tot sau în parte asupra averii debitorului.

Alte garanţii, care nu privesc bunurile debitorului, pot fi valorificate independent de situaţia patrimonială a societăţii în faliment.

Debitoarea - societate comercială în faliment, prin lichidator, a contestat în condiţiile art. 88 din Legea nr. 64/1995 republicată creanţa declarată de pârâta – societate bancară, solicitând înscrierea acestui creditor pe tabelul obligaţiilor doar cu suma reprezentând valoarea dobânzilor calculate asupra sumei garantate, cu consecinţa respingerii pretenţiilor care privesc calculul unor asemenea sume pentru partea de credit negarantată, după data deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.

S-a arătat că prin cererea de declarare a creanţei, banca a solicitat înscrierea sa pe tabelul final al obligaţiilor debitoarei cu suma de 164.676.666 lei reprezentând credit restant şi dobânzi calculate până la 31.03.2001.

Din cuprinsul contractului de garanţie rezultă că valoarea garantată este de 11.424.000 lei, astfel că banca nu deţine o creanţă garantată integral, care să îi permită calcularea dobânzilor la întreaga suma ce reprezintă credit.

Banca a solicitat respingerea contestaţiei, apreciind că este titulara unei creanţe integral garantate, întrucât la data obţinerii creditului debitoarea a constituit două categorii de garanţii : imobiliare, asupra imobilelor unor terţi – garanţi ipotecari şi respectiv, mobiliare – asupra unor bunuri din averea proprie a societăţii.

La stabilirea părţii de credit garantate prin bunurile mobile ale debitoarei au fost avute în vedere valorile celor două bunuri ale împrumutatului, astfel că societatea creditoare nu are o creanţă garantată integral, din perspectiva Legii nr. 64/1995.

Interpretarea dispoziţiilor art. 37, 40 şi ale art. 106 din lege conduc în mod indubitabil la concluzia potrivit căreia prin ,,creanţă garantată’’ – în contextul procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului – se înţelege acea creanţă pentru care s-a constituit ipotecă/ gaj pe un bun al debitorului, iar nu şi asupra unui bun al unui terţ.

Legiuitorul a urmărit să asigure creditorilor garantaţi prin bunuri ale debitorului insolvent, un rang prioritar faţă de ceilalţi creditori, având în vedere că în cadrul procedurii colective trebuie recunoscut şi valorificat acest drept real, constituit în tot sau în parte asupra averii debitorului. Alte garanţii, care nu privesc bunurile debitorului, pot fi valorificate independent de situaţia patrimonială a societăţii în faliment.

În aceste condiţii, contestaţia debitoarei este întemeiată, motiv pentru care va fi admisă, cu consecinţa înscrierii băncii creditoare pe tabelul definitiv al obligaţiilor cu suma reprezentând credit restant şi dobândă calculată la valoarea garantată, până la 29.05.2000, conform art. 106 pct. 2 din Legea nr. 64/ 1995 republicată.

(sentinţa civilă nr. 2822 COM/ 5.11.2001, irevocabilă prin nerecurare)

Domenii speta

Spete similare