Dat fiind caracterul civil al acţiunilor care au ca obiect analiza legalităţii unor atare dispoziţii, şi faţă de prevederile art. 26 alin.3 din Legea 10/2001, aplicabile sub aspectul atribuirii de competenţă doar persoanelor îndreptăţite, sintagmă de...

Dat fiind caracterul civil al acţiunilor care au ca obiect analiza legalităţii unor atare dispoziţii, şi faţă de prevederile art. 26 alin.3 din Legea 10/2001, aplicabile sub aspectul atribuirii de competenţă doar persoanelor îndreptăţite, sintagmă definită de art. 3 din acelaşi act normativ, terţii vătămaţi au la îndemână o acţiune în constatarea nulităţii absolute de drept comun, dată în competenţa de primă instanţă a judecătoriei conform art.1 pct.1 si art.2 pct.1 lit.b Cod procedură civilă şi nicidecum în competenţa de primă instanţă a tribunalului ca instanţă specializată în soluţionarea litigiilor decurgând din aplicarea art.26 alin. 3 din Legea nr.10/2001, republicată.

Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 288/CA/1 octombrie 2010

Prin cererea înregistrată iniţial la Judecătoria Bistriţa sub nr. 2292/190/2009, reclamanţii SZ, SG, ŢP, CA, AMZ au chemat în judecată pe pârâţii Primarul Municipiului Bistriţa, Municipiul Bistriţa - prin primar şi SOE, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea parţială a dispoziţiei nr. 1410/20.03.2006 a Primarului Municipiului Bistriţa, cu privire la art. 2 din dispoziţie referitor la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 176 mp conform identificării efectuată de către experţii MV şi BD, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2123/2010, rămasă irevocabilă prin nerecurare, Judecătoria Bistriţa a admis excepţia necompetenţei materiale invocate de pârâţi, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

În motivare, instanţa invocă prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul în care orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Reţine că în speţă, dispoziţia primarului unei unităţi administrativ-teritoriale este un act administrativ, primarul fiind autoritatea publică locală ce are caracter executiv, iar persoanele ce au atacat actul administrativ ce face obiect al prezentei cauze sunt terţi ce au un interes legitim în cauză, fiind în posesia unei suprafeţe de teren restituită prin dispoziţia atacată.

Urmare a declinării de competenţă, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bistriţa-Năsăud – secţia comercială şi de contencios administrativ.

Pentru termenul de judecată din data de 17.06.2010, mandatare pârâţilor a solicitat în scris trimiterea dosarului la secţia civilă a tribunalului, apreciind că acesteia îi revine competenţa de soluţionare a cererii care ca obiect anularea unei dispoziţii emise de primar în temeiul Legii nr. 10/2001.

Instanţa nu a dat curs cererii astfel formulate de pârâţi, apreciind că nu este posibilă transpunerea pe secţia civilă câtă vreme a fost investită prin declinarea de competenţă în mod expres instanţa secţiei comerciale şi de contencios administrativ, apreciindu-se de către instanţa care astfel s-a dezinvestit, că cererea de chemare în judecată se circumscrie sferei de incidenţă a normelor dreptului administrativ.

Însă, procedând la analiza propriei sesizări, tribunalul a invocat din oficiu, în şedinţa publică din data de 01.10.2010, excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, excepţie cu privire la care reclamanţii, prin reprezentant, au solicitat a se constata că aparţine Judecătoriei Bistriţa competenţa de soluţionare a cauzei, iar reprezentanta pârâtului SOE a solicitat respingerea acesteia.

Analizând actele dosarului prin prisma excepţiei invocate, instanţa reţine următoarele:

Reclamanţii au calitatea de terţi faţă dispoziţia nr. 1410/20.03.2006 a Primarului municipiului Bistriţa emisă în baza Legii nr. 10/2001, prin care s-a stabilit la art. 1 calitatea de persoană îndreptăţită a pârâtului SOE pentru măsuri reparatorii cu privire la imobilul casă şi teren situat în Bistriţa, str. MK,  nr. 13, din CF ……Bistriţa, nr. top 1266/1, iar la art. 2 s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 176 mp situat în Bistriţa, str. …….. conform identificării efectuată de către experţii MV şi BD, împrejurare raportat la care ei nu pot ataca această dispoziţie în condiţiile art.24 din Legea nr.10/2001,

redevenit art. 26 după republicarea acestei legi, actul normativ menţionat conferind o atare posibilitate doar persoanelor îndreptăţite în favoarea cărora a fost emisă respectiva dispoziţie sau decizie, iar nu şi unor terţe persoane.

În privinţa naturii juridice a acţiunilor formulate de terţi împotriva dispoziţiilor de restituire, aşa cum a statuat şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie prin decizia nr. 4211 din 02.11.2007, secţia contencios administrativ şi fiscal, demersul în stabilirea competenţei de soluţionare are ca punct de pornire constatarea că aceste dispoziţii emise în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2010 nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. 1 lt. c din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, ci acte de drept civil. De altfel, tot privitor la calificarea juridică a dispoziţiilor emise în temeiul Legii nr. 10/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile unite, prin decizia nr. IX din 20 martie 2006, a statuat că în măsura în care cel îndreptăţit, potrivit actului normativ sus  menţionat, dobândeşte ex lege un drept subiectiv civil patrimonial, dispoziţiile privind imobilele aflate sub incidenţa Legii nr. 10/2001 sunt acte juridice civile, iar litigiile generate de aceste dispoziţii nu pot intra decât în sfera de competenţă procesuală pur civilă, iar nu în cea specifică contenciosului administrativ.

Prin urmare, dat fiind caracterul civil al acţiunilor care au ca obiect analiza legalităţii unor atare dispoziţii, şi faţă de prevederile art. 26 alin.3 din Legea 10/2001, aplicabile sub aspectul atribuirii de competenţă doar persoanelor îndreptăţite, sintagmă definită de art. 3 din acelaşi act normativ, terţii vătămaţi au la îndemână o acţiune în constatarea nulităţii absolute de drept comun, dată în competenţa de primă instanţă a judecătoriei conform art.1 pct.1 si art.2 pct.1 lit.b Cod procedură civilă şi nicidecum în competenţa de primă instanţă a tribunalului ca instanţă specializată în soluţionarea litigiilor decurgând din aplicarea art.26 alin. 3 din Legea nr.10/2001, republicată.

Cum normele de competenţă sunt de strictă interpretare, astfel încât în măsura în care prin aceste dispoziţii legale speciale nu se prevede în mod expres competenţa materială a altei instanţe, a anumitor cereri, competenţa revine judecătoriei ca instanţă de drept comun, sens în care urmează ca în temeiul art. 158 şi art. 159 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., să se admită excepţia necompetenţei materiale invocate din oficiu, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Bistriţa.

Constatându-se ivit, conform art. 20 C.pr.civ., conflict negativ de competenţă, în temeiul art. 21 C.pr.civ., se va suspendă din oficiu orice altă procedură şi se va dispune trimeterea dosarului Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea conflictului negativ, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

Domenii speta

Spete similare