Contestaţie la executare

Decizie 6 din 16.01.2012


Contestatie la executare hotarâre în granituire.Gresita apreciere a imposibilitatii punere în executare  a hotarârii.

Problema partilor constând în faptul ca petentul este proprietarul constructiilor, iar recurenta este proprietara terenului pe care sunt ridicate constructiile  nu împiedica punerea în executare a hotarârilor judecatoresti – titluri executorii privitor la stabilirea liniei de hotar între terenurile proprietatea partilor, urmând ca ulterior, pe cale amiabila sau prin justitie partile sa rezolve chestiunea accesului contestatorului la constructiile sale aflate pe terenul  recurentei, prin vânzare, convenirea de catre parti a unui drept de folosinta a terenului în favoarea contestatorului (superficie, închiriere), sau prin instituirea unei servituti de trecere.

(Tribunalul Arad,sectia civila,decizia civila  nr.6/R/16  ianuarie 2012,dosar nr. 872/250/2012)

Prin sentinta civila nr. 922/18.10.2011 pronuntata în dosar nr. 872/250/2011, Judecatoria Lipova a admis în parte contestatia la executare formulata si precizata de contestatorul H. N. în contradictoriu cu intimata  R. A., a respins contestatia fata de intimata BEJ Bosneac Lavinia Maria, pe cale de exceptie a lipsei calitatii procesuale pasive si a anulat formele de executare silita în dosar nr. 226/2011 al BEJ Bosneac Lavinia Maria, fara cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut ca prin sentinta civila nr. 548/3.06.2010 în dosar nr.739/250/2009 a Judecatoriei Lipova definitiva si irevocabila prin decizia civila nr.887/R/13.10.2010 a Tribunalului Arad, s-a admis în parte actiunea civila exercitata de reclamanta R. A. în contradictoriu cu pârâtul H. N. si s-a stabilit linia de hotar între imobilele înscrise în CF 2283 Ghioroc cu nr. top. 471-472/2 proprietatea reclamantei si cel din CF nr. 1985 Ghioroc, cu nr. top. 471-472/3 convertit în CF 300028 Ghioroc proprietatea pârâtului  pe aliniamentul LMO conform raportului de expertiza din dosar  întocmit de expertul Latiu Viorel, parte integranta din  hotarâre. De asemenea a fost obligat pârâtul sa respecte dreptul de proprietate al reclamantei asupra fâsiei de teren delimitata în raportul de expertiza prin conturul ONMLDEFA, s-a respins capatul de cerere din actiunea înaintata de reclamanta privind obligarea pârâtului sa-si demoleze constructiile edificate pe portiunea de  teren antementionata sau sa fie autorizata reclamanta la aceasta, pe cheltuiala pârâtului si s-a dispus efectuarea cuvenitelor mentiuni în CF prin OCPI Lipova.

În motivarea sentintei s-a aratat ca pârâtul a dobândit de la un tert care era proprietarul întregului imobil constructiile respective, în momentul în care reclamanta nu era intabulata în coala funciara, fiind de buna credinta. În aceste conditii, instanta a apreciat ca, potrivit disp.art.494 Cod civil, reclamanta nu-l poate obliga pe pârât si nici nu poate cere autorizarea sa demoleze constructiile, ea având doar dreptul sa pastreze pentru sine aceste constructii, cu despagubirea pârâtului, cu alte cuvinte prin invocarea accesiunii imobiliare, ori ea nu a procedat astfel. Instanta a mai retinut ca nici pârâtul nu a sesizat instanta pentru eventuala constituire a unui drept de superficie în conditiile în care reclamanta nu a înteles sa invoce accesiunea imobiliara. La data de 5.07.2011, în dosar executional nr.226/2011a BEJ Bosneac Lavinia  Maria, contestatorul a fost somat sa se conformeze dispozitiilor titlului executoriu sentinta civila nr.548/2010 a Judecatoriei Lipova în snur cu decizia civila nr.887/R/2010 a Tribunalului Arad, în sensul stabilirii liniei de hotar si sa plateasca creditoarei suma totala de 3980,30 lei reprezentând cheltuieli de executare, fiind anexat procesul verbal privind cheltuielile de executare. Având în vedere aceasta stare de fapt, instanta în baza art.399 alin.1, 2, art. 404 alin.1 Cod procedura civila a admis în parte contestatia  la executare  vazând ca linia de hotar a fost stabilita prin sentinta civila nr.548/3.06.2010 a Judecatoriei Lipova, sentinta care nu poate fi pusa efectiv în executare, prin faptul ca ambele parti sunt proprietare asupra imobilelor în litigiu, contestatorul asupra constructiilor, iar intimata asupra fâsiei de teren pe care sunt edificate constructiile  si a respins capatul de cerere privind obligarea contestatorului sa-si demoleze constructiile edificate pe portiunea de teren sau sa fie autorizata intimata la aceasta pe cheltuiala pârâtului si a respins contestatia fata de intimata BEJ Bosneac Lavinia Maria, pe cale de exceptie a lipsei calitatii procesuale pasive, vazând ca prin Decizia nr 162/22.04.2003 Curtii Constitutionale a României  s-a stabilit ca organul de executare nu are calitate de parte în proces. De asemenea instanta a anulat formele de executare silita în dosar nr. 226/2011 al BEJ Bosneac Lavinia Maria.

Împotriva acestei solutii a declarat recurs recurenta R. A. solicitând admiterea recursului si modificarea hotarârii atacate în sensul respingerii contestatiei la executare, cu cheltuieli de judecata.

Recurenta a apreciat ca solutia instantei nu este legala, ca se face abstractie de autoritatea de lucru judecat, ridicându-se probleme cu caracter irelevant sub aspect juridic în cadrul procedurii de contestatie la executare si a apreciat ca instanta si-a depasit cu mult competentele, instanta care a pronuntat sentinta care face obiectul executarii silite nu poate sa formuleze aprecieri care vizeaza ceea ce dispune o sentinta care a statuat o anume stare de fapt chiar si în ipoteza în care aceasta ar fi nelegala. Instanta investita cu o contestatie la executare , daca nu este vorba despre o contestatie la titlu nu poate cenzura decât actele de executare care au fost facute fara respectarea dispozitiilor legale incidente în acest caz.

Prin întâmpinare intimatul H. N. a solicitat respingerea ca nefondata a recursului declarat de recurenta - intimata R. A. si mentinerea ca temeinica si legala a sentintei atacate. Intimatul a sustinut ca prima instanta a retinut o corecta stare de fapt si a facut o justa aplicare si interpretare a dispozitiilor legale în materie, sentinta civila atacata fiind temeinica si legala, pronuntata în concordanta cu toate probele de la dosar. Intimatul a aratat ca sentinta civila nr. 548/250/2010, care constituie titlu executoriu, nu poate fi dusa la îndeplinire prin executare silita, întrucât ambele pârti sunt proprietare asupra imobilelor din litigiu, contestatoarea - intimata R. A. este proprietara asupra fâsiei de 625 mp. teren delimitat prin Raportul de expertiza definit de punctele ONMLDFEA, iar intimatul contestator H. N. este proprietarul constructiilor edificate pe aceasta fâsie de teren. Prin sentinta civila nr. 548/ 250/2010 care constituie titlu executoriu, instanta de fond a respins capatul de cerere din actiunea înaintata de recurenta contestatoare R. A., privind obligarea intimatului H. N. sa-si demoleze constructiile edificate pe portiunea de teren antementionata prin Raportul de expertiza, sau sa fie autorizata recurenta la demolarea constructiilor pe cheltuiala intimatului contestator. În motivare, prima instanta a retinut corect faptul ca H. N. este dobânditor de buna credinta asupra acestor constructii în forma în care se gasesc si în prezent, dreptul de proprietate fiind dobândit prin cumparare în baza Legi nr. 112/ 1995 prin contract de vânzare cumparare nr. 8/ 1997, care nu a fost desfiintat, desi între parti a mai existat un litigiu, promovat în baza Legii nr. 10/2001. Intimatul a sustinut ca nu a refuzat punerea în executare a Sentintei civile care constituie titlu executoriu si ca nu exista în acest sens nici o proba din care sa rezulte refuzul lui. Potrivit art. 371/1 C.pr. civ., obligatia stabilita prin hotarârea unei instante se aduce la îndeplinire de buna voie.În cazul în care debitorul nu executa de buna voie obligatia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita. Or, în aceasta speta nu s-a facut dovada refuzului, pentru a se justifica executarea silita. Mai mult decât atât, prin sentinta civila care constituie titlul executoriu, intimatul contestator nu a fost obligat la plata cheltuielilor de judecata, însa prin demararea procedurii de executare silita, cheltuielile de executare silita sunt în cuantum de 3.980 lei, din care 2728 lei onorariul executor, 12 lei taxa de timbru, 1.240 lei cheltuieli de executare. Cu privire la cheltuielile de executare intimatul a apreciat ca sunt exagerat de mari, chiar excesive, în special onorarul executorului care este în suma de 2.728 lei, raportat la titlul executoriu si la munca depusa de executor. Mai mult nici nu s-a facut dovada acestor cheltuieli cu chitante, în afara de taxa de timbru care este în suma de 12 lei. În drept a invocat dispozitiile art. 3085 din Codul de procedura civila.

Vazând ca înainte de închiderea dezbaterilor în sedinta publica din 16.01.2012, avocatul recurentei a depus la dosar dovada achitarii taxelor legale aferente caii de atac (102 lei taxa judiciara de timbru si 1 leu timbru judiciar), tribunalul  a constatat ca recursul este legal timbrat, astfel ca nefiind îndeplinite cerintele  prevazute de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 modificata, a respins exceptia netimbrarii recursului.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constata ca este întemeiat pentru urmatoarele considerente:

Interpretarea primei instante este gresita, data cu ignorarea dispozitiilor art. 399 alin. 1 din Codul de procedura civila ce prevad posibilitatea exercitarii contestatiei la executare doar de catre persoana vatamata prin executare. În sensul, acestui text legal, prin vatamare se întelege realizarea formelor de executare fara respectarea normelor incidente în cazul executarii silite, asa încât doar prejudiciul produs prin încalcarea acestor norme se bucura de protectie legala, în cadrul contestatiei la executare, iar nu si simpla nemultumire a contestatorului fata de rezultatul procesului ce a facut obiectul dosarului nr. 739/250/2009 solutionat irevocabil prin sentinta civila nr. 548/03.06.2010 a Judecatoriei Lipova si decizia civila nr. 887/R/13.10.2010 a Tribunalului Arad ce constituie titlul executoriu în cadrul executarii silite pornite în dosarul executional nr. 226/2011 al BEJ Bosneac Lavinia Maria.

Prin sentinta civila de mai sus, Judecatoria Lipova a admis în parte actiunea civila exercitata de reclamanta R. A. împotriva pârâtului H. N. si  a stabilit linia de hotar dintre imobilele înscrise în CF nr. 2283 Ghioroc nr. top. 471-472/2, proprietatea reclamantei, si în cel din CF nr. 1985 Ghioroc nr. top. 471-472/3 convertit în CF nr. 300028 Ghioroc, proprietatea pârâtului, pe aliniamentul LMO, conform raportului de expertiza de la filele 65-75 din prezentul dosar, întocmit de expert Latiu Viorel, parte integranta din  hotarâre. A obligat pârâtul sa respecte dreptul de proprietate a reclamantei asupra fâsiei de teren delimitata în raportul de expertiza prin conturul ONMLDEFA si a respins capatul de cerere din actiunea înaintata de reclamanta privind obligarea pârâtului sa îsi demoleze constructiile edificate pe portiunea de teren antementionata sau sa fie autorizata reclamanta la aceasta pe cheltuiala pârâtului. A dispus efectuarea cuvenitelor mentiuni în CF prin OCPI Lipova, fara cheltuieli de judecata.

Prin decizia civila nr. 887/R/13.10.2010 a Tribunalului Arad a fost respins recursul exercitat de recurenta R. A. în contradictoriu cu intimatul H. N. împotriva sentintei civile nr. 548/03.06.2010 a Judecatoriei Lipova.

Contestatorul nu a formulat contestatie la titlu, care, de altfel în baza art. 399 alin. 3 din Codul de procedura civila, ar fi fost inadmisibila, tinând cont de faptul ca titlul executoriu este pronuntat de instante judecatoresti.

 Prima instanta a retinut ca titlul executoriu nu poate fi pus în executare doar pentru motivul ca petentul este proprietarul constructiilor, iar intimata R. A. este proprietara terenului aferent, apreciind, în mod gresit, ca din acest motiv sentinta civila de mai sus nu poate fi pusa în executare. 

Sentinta civila nr. 548/03.06.2010 a Judecatoriei Lipova si decizia civila nr. 887/R/13.10.2010 a Tribunalului Arad constituie titlul executoriu, conform art. 372 raportat la art. 3711 si art. 3712 din Codul de procedura civila, întrucât contine dispozitii susceptibile de executare silita, si anume stabilirea liniei de hotar dintre doua imobile, si anume:

– cel înscris în CF nr. 2283 Ghioroc nr. top. 471-472/2, proprietatea recurentei, compus din teren intravilan viran, astfel cum figureaza în cartea funciara, dar pe care sunt ridicate anexe gospodaresti proprietatea petentului

– cel din CF nr. 300028 Ghioroc (provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 1985 Ghioroc) nr. top. 471-472/3, proprietatea contestatorului, imobil compus din casa si teren de 250 mp .

Asadar obiectul dosarului nr. 739/250/2009 a cuprins o actiune în granituire, perspectiva din care, admiterea conduce la pronuntarea unui titlu executoriu privitor la punerea în aplicare a dispozitiei de determinare a liniei de hotar dintre cele doua proprietati de mai sus.

Problema partilor constând în faptul ca petentul este proprietarul constructiilor, iar recurenta este proprietara terenului pe care sunt ridicate constructiile, teren evidentiat în CF nr. 2283 Ghioroc nr. top. 471-472/2 nu împiedica punerea în executare a hotarârilor judecatoresti – titluri executorii privitor la stabilirea liniei de hotar între terenurile proprietatea partilor, urmând ca ulterior, pe cale amiabila sau prin justitie partile sa rezolve chestiunea accesului contestatorului la constructiile sale aflate pe terenul din CF nr. 2283 Ghioroc, fie prin vânzare, convenirea de catre parti a unui drept de folosinta a terenului în favoarea contestatorului (superficie, închiriere), sau prin instituirea unei servituti de trecere. Dupa cum se poate observa posibilitatile de rezolvare a problemei de mai sus sunt multiple, însa rezolvarea ei presupune disponibilitatea partilor de a dialoga si de a cauta o solutie, în nici un caz împiedicarea punerii în executare silita a titlului executoriu constând în sentinta civila nr. 548/03.06.2010 a Judecatoriei Lipova si decizia civila nr. 887/R/13.10.2010 a Tribunalului Arad.

Criticile aduse de intimatul – contestator H. N.. pe calea întâmpinarii, sentintei civile nr. 922/18.10.2011 a Judecatoriei Lipova privitor la cheltuielile de executare sunt inadmisibile, având în vedere ca hotarârea judecatoreasca poate fi criticata doar pe calea caii de atac. Or, intimatul – contestator nu a formulat recurs în termenul legal prevazut de art. 301 din Codul de procedura civila, asa încât este de cazut din dreptul de a formula critici împotriva hotarârii recurate doar de R. A.. Conform art .115 din Codul de procedura civila, întâmpinarea este mijlocul procedural pus la dispozitia pârâtului – intimat pentru a-si exprima apararile privitoare la cererea formulata împotriva sa (cererea de chemare în judecata sau cerere pentru exercitarea unei cai de atac), aparari ce cuprind exceptiile procesuale, raspunsul la toate capetele de fapt si de drept ale cererii deduse judecatii, dovezile prin care întelege sa se apere împotriva fiecarui capat de cerere.

Pentru aceste considerente, vazând ca petentul nu a invocat nici un motiv de nelegalitate a formelor de executare din dosarul executional nr. 226/2011 al BEJ Bosneac Lavinia Maria, iar hotarârile judecatoresti de mai sus constituie titlu executoriu, contrar sustinerilor nefondate ale contestatorului, tribunalul a constatat ca sentinta civila nr. 922/18.10.2011 a fost pronuntata de Judecatoria Lipova cu aplicarea gresita a prevederilor art. 399, precum si a art. 372 raportat la art. 3711 si art. 3712 din Codul de procedura civila, asa încât, în baza art. 312 alin. 2 raportat la art .304 pct. 9 din acelasi cod, a admis recursul si a modificat în tot sentinta civila, cu consecinta respingerii contestatiei la executare exercitate de contestatorul Hedean Nicolae în contradictoriu cu intimatii R. A. si Biroul Executorului Judecatoresc Bosneac Lavinia Maria având ca obiect formele de executare silita din dosarul executional nr. 226/2011 al BEJ Bosneac Lavinia Maria.