Potrivit prev. art. 41 din Legea nr. 85/2006”nicio dobândă, majorată sau penalităţi de orice fel ori cheltuială numit generic accesorie, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii”.

Sentinţă comercială 231/2010 din 09.07.2010


Rezoluţiune

Debitor în stare de faliment. Acordare de daune compensatorii.

Potrivit prev. art. 41 din Legea nr. 85/2006”nicio dobândă, majorată sau penalităţi de orice fel ori cheltuială numit generic accesorie, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii”.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. com., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 231/16 februarie 2010)

Prin acţiunea comercială înregistrată reclamantul SC P S SRL a chemat în judecată pârâta SC C SRL solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa:

1. să dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1/12.11.2007, pentru neîndeplinirea obligaţiilor de către SC C SRL;

2. să constate că între părţi a intervenit compensaţia legală pentru suma de 3.666,39 lei, datorie pe care reclamanta o avea către pârâtă, potrivit FF 1842705/28.09.2007:

3. să oblige pârâta la plata sumei de 190.299,82 lei, din care 151.633,33 lei marfă livrată potrivit contractului indicat la petitul 1 şi 38.666,49 lei – penalităţi contractuale de întârziere la plată plus daune compensatorii egale cu penalitatea contractuală de 0,15 % pe zi de întârziere până la plata integrală a datoriei, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine starea de fapt ce va fi redată în continuare.

Între părţi s-au stabilit raporturi comerciale atât înainte cât şi în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1/12.11.2007, contract prin care reclamanta s-a obligat să îi livreze pârâtei profile metalice în baza comenzilor ferme emise de aceasta din urmă (art. III din contract).

Pârâta la rândul său livra produsele primite unei firme germane.

Potrivit cap. V art. 31 din contract plata trebuia efectuată în modalitatea următoare:

- avans 20% pentru fiecare tranşă ce urmează a se livra după acceptarea comenzii şi transmiterea facturii proforme;

- diferenţa de 80% cu ordin de plată sau bilet la ordin în termen de 30 de zile de la dat recepţiei mărfii pentru fiecare livrare în parte.

Din expertiza contabilă efectuată în cauză rezultă că între cele două societăţi au existat creanţe şi obligaţii reciproce, situaţia la 8 octombrie 2007 când factura nr. 1842705/28.09.2007 pentru suma de 3666,39 lei a devenit scadentă, fiind următoarea:

SC P S SRL – avea o obligaţie faţă de SC Cl SRL în valoare de 3.666,39 lei şi creanţa de 16.771,02 poate interveni compensaţia legală la nivelul sumei celei mai mici adică 3.666,39 lei.

În urma compensării care se putea face la data de 8.10.2007 în sumă de 3.666,39 lei, reclamantei îi mai rămânea o creanţă faţă de pârâtă în sumă de 13.105 lei.

Contractul de vânzare cumpărare s-a încheiat la data de 12.11.2007, după această dată reclamanta efectuând următoarele livrări: f. 1134/16.11.2007 în valoare de 57.158,20 lei, f. 1142/24.11.2007 în valoare de 3.092,81 lei, f. 1143/24.11.2007 în valoare de 62.470,92 lei, f. 1150/03.12.2007 în valoare de 62.231,86 lei, f. 1160/12.12.2007 în valoare de 61.301,47 lei, totalul livrărilor fiind de 246.255,26 lei. Încasările aferentei perioadei sunt: în 23.11.2007 suma de 70.000 lei, în data de 5.09.2007 stornat încasare pentru suma de 23.000 lei, în 12.12.2007 suma de 15.000, în data de 12.12.2007 suma de 45.726,56 lei, totalul de încasări fiind de 107.726,56 lei.

Soldul de încasat la dat de 12.01.2008 aferent tuturor livrărilor efectuate în perioada 28.09.2007-12.01.2008 se determină astfel:

- soldul iniţial după compensarea sumei de 366,39 lei este de 13.105 lei;

- livrări în perioada 246.255,26 lei;

- încasări în perioada 107.726,56 lei;

- sold de încasat 151.633,70 lei.

(13.105+246.255,26-107.726,56=151.633,70)

După efectuarea compensării obligaţiei de 3666,39 lei de la pct. 1 creanţa reclamantei faţă de pârâtă este de 151.633,70 lei.

Expertiza a calculat penalităţi de 0,15% pe zi de întârziere pentru perioada 12.01.2008-30.06.2008 data înregistrării cererii în instanţă.

Datele avute în vedere de expertiză sunt: număr de zile de întârziere, suma neîncasată de 151.634 lei, penalităţi/zi de o,15%, valoarea penalităţilor fiind de 38.667 lei.

Cuantumul penalităţilor contractuale de 0,15% pe zi de întârziere pentru perioada 12.01.2008-30.06.2008 aferente creanţei neîncasate de 151.634 lei este în valoare de 38.667 lei.

Se mai reţine că împotriva pârâtei SC C SRL, în dosarul nr. 1479/112/2008 prin sentinţa comercială nr. 864/7 octombrie 2008 s-a deschis procedura insolvenţei iar prin sentinţa nr. 276/17 aprilie 2009 s-a deschis procedura falimentului.

Potrivit prev. art. 41 din Legea nr. 85/2006”nicio dobândă, majorată sau penalităţi de orice fel ori cheltuială numit generic accesorie, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii”.

În consecinţă reclamantei nu i se vor acorda daunele compensatorii egale cu penalitatea contractuală de 0.15% pe zi de întârziere până la plata integrală a datoriei

Pentru considerentele menţionate instanţa urmează să admită acţiunea în parte în sensul că va dispune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr.1/12.11.2007 pentru neîndeplinirea obligaţiilor de către pârâtă; va constata că între părţi a intervenit compensaţia legală pentru suma de 3.663,39 lei; va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 151.633,33 lei contravaloare marfă livrată şi suma de 38.666,49 lei cu titlu de penalităţi contractuale de întârziere; va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor compensatorii egale cu penalitatea contractuală de 0,15% pe zi până la plata integrală a datoriei.

În baza prev. art. 274 Cod procedură civilă, instanţa va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 9.959,9 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu de avocat şi onorariu expert.