Rezolutiune contract de intretinere

Sentinţă civilă 2391 din 11.09.2008


DREPT CIVIL - REZOLUTIUNE CONTRACT DE ÎNTREŢINERE

SENTINŢA CIVILĂ NR.2391/11.09.2008

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 25.03.2008, sub nr. 1256/204/2008, reclamanţii NM şi NA Ana au chemat în judecată pe pârâţii BSC, BME, TE, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa să dispună rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. xxxx.

în motivarea cererii, reclamanţii au susţinut că, prin contractul autentificat sub nr. 2518/23.09.2005, au vândut pârâţilor B dreptul de proprietate asupra terenului situat in ..., sat xxxxxx împreună cu locuinţa C1 şi anexa C2, situate pe terenul menţionat.

Reclamanţii au susţinut că, după încheierea contractului, pârâţii au început să vină la ei sporadic, aducându-le din când, în când alimente şi, câteodată, sume mici de bani, ei fiind obligaţi să îşi procure singuri hrana, să facă curat, să întreţină imobilul. De asemenea, au arătat că pârâţii au instituit în favoarea pârâtei TE, fără voia lor, dreptul de a locui in camera de la etajul 1, iar aceasta vine când doreşte, face scandal, le aduce in jurii.

Având în vedere că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale, reclamanţii au solicitat admiterea cererii, să se dispună rezoluţiunea contractului, iar pârâtei TE să îi fie ridicat dreptul de a locui în camerea menţionată.

în drept, a invocat art. 1020, 1021 C.cv..

Prin întâmpinarea formulată, pârâţii B au învederat că sunt de acord cu admiterea cererii, fără alte pretenţii.

Pârâta TE a învederat prin întâmpinarea formulată că unicul scop urmărit de reclamanţi şi pârâţi este eliminarea din contract a clauzei privind dreptul ei de a locui in camera de la etajul 1 şi încheierea unui nou contract în care această clauză să nu mai figureze.

Pârâta a susţinut că părţile au interes in excluderea ei din contract, pentru a nu mai beneficia în nici un mod de construcţia descrisă in acţiune, construcţie la ridicarea căreia are o contribuţie de V2 împreună cu soţul său, în prezent decedat. Această participare constituie obiectul unui alt litigiu în care a solicitat să i se recunoască ei şi fiicei sale un drept real asupra construcţiei. De asemenea, pârâta TE a susţinut că numai captaţia exercitată asupra părinţilor ei, în special de către pârâtul B, a dus la vânzarea casei către fiica sa si soţul acesteia.

In completarea la întâmpinare, pârâta TE a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată în ceea ce priveşte dreptul său de abitaţie, învederând că nu este parte semnatară a contractului invocat de reclamant, astfel că nu este ţinută de obligaţia de întreţinere. Dimpotrivă, este beneficiara unei stipulaţii pentru altul, actul autentificat conţinând două raporturi juridice. Or, rezoluţiunea nu poate interveni decât cu privire la primul raport juridic şi anume transmiterea nudei proprietăţi a imobilului, în schimbul prestaţiilor de întreţinere, aşa cum apar ele în contract.

Dreptul său de abitaţie nu este condiţionat de prestaţia de întreţinere asumată de către pârâţii B, astfel că neîndeplinirea de către aceştia a obligaţilor lor nu este de natură să atragă si desfiinţarea dreptului său de abitaţie. Dimpotrivă, deşi prin acţiune se susţine că reclamanţii nu şi-au dat acordul la instituirea dreptului de abitaţie, acesta a fost instituit printr-un act notarial, purtând semnăturile legalizate si autentificate ale tuturor părţilor, inclusiv ale reclamanţilor.

Pârâta a susţinut că, pentru paralizarea unei acţiuni in reintegrare spaţiu pe care a formulat-o, reclamanţii şi pârâţii au consimţit la această acţiune care are ca scop, nu desfiinţarea vânzării, ci stingerea dreptului său de abitaţie, aşa cum rezultă din faptul că pârâţii locuiesc in acelaşi imobil cu reclamanţii, şi-au stabilit reşedinţa acolo, şi-au îndeplinit toate obligaţiile de întreţinere aşa cum reiese din ancheta socială efectuată de Primăria Scorţeni.

Parata a învederat că stipulaţia pentru altul al cărei terţ beneficiar este, constituie un act juridic gratuit, irevocabil, dreptul său de abitaţie neputând face obiectul acţiunii în rezoluţiunea contractului.

Pentru toate aceste motive, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată în ceea ce priveşte dreptul de abitaţie, iar în ceea ce priveşte rezoluţiunea, lasă la aprecierea instanţei.

In drept, a invocat art. 568, 1073, 1171, 1173 C.cv., 115, 118, C.pr.c.v.

Pârâta reclamanta TE a formulat şi cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamanţilor pârâţi sa ii respecte dreptul de abitaţie si să îi asigure paşnica folosinţă a camerei de la etajul 1. In motivarea cererii, pârâta reclamantă a arătat că este beneficiara unui drept de abitaţie asupra acestui imobil prin actul autentic, gratuit si irevocabil.

În condiţiile în care a dobândit direct şi nemijlocit dreptul creat in folosul său, are la dispoziţie o acţiune împotriva promitenţilor ca sa fie obligaţi să execute obligaţia,

îndrept, a invocatart 1073, 1171, 1173 C.cv..

In dovedirea susţinerilor, părţile au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatorii, martori, probe încuviinţate de instanţa.

Prin sentinţa civila nr.2391/11.09.2008, instanţa a respins cererea formulata de reclamanţii-pârâţi NM şi NA, în contradictoriu cu pârâţii BSC şi BME şi cu pârâta-reclamantă TE, ca neîntemeiată, a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă TE în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi NM şi NA, a obligat pe reclamanţii-pârâţi NM şi NA să respecte dreptul pârâtei reclamante TE de a locui in camera de la etajul 1, din partea dreapta a holului in suprafaţă de 12 mp, camera din imobilul construcţie aflat in corn xxxxx, a obligat pe reclamanţii-pârâţi să plătească pârâtei-reclamante suma de 500 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

In motivarea hotărârii, instanţa a reţinut:

In fapt, prin contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. xxxxxx (f.5), reclamanţii NM şi NA au vândut pârâţilor BSC şi BME terenul situat in corn xxxxx, împreună cu locuinţa C1 şi anexa C2 situate pe acest teren, stabilindu-se ca preţ, suma de 35.000 de lei şi în obligaţia de îngrijire şi întreţinere a vânzătorilor care constă în asigurarea hranei zilnice, încălzirea locuinţei, iluminat electric, îngrijire în caz de boală sau neputinţă, asistenţă medicală şi medicamente pe cheltuiala cumpărătorilor, iar la deces, să îi înmormânteze şi să le facă pomenile după datină, reclamanţii rezervându-şi şi un drept de a locui in imobil pe tot timpul vieţii lor, cumpărătorii urmând să intre in stăpânirea de drept a imobilului după încetarea acestora din viaţă. Prin acelaşi contract cumpărătorii au instituit in favoarea pârâtei reclamante TE dreptul de a locui pe tot timpul vieţii in camera de la etajul 1, din partea dreapta a holului, in suprafaţă de 12 mp..

In drept contractul de întreţinere este un contract prin care una dintre părţi înstrăinează un bun sau plăteşte o suma de bani, iar cealaltă parte se obliga sa ii asigure întreţinerea in natura pe timpul cat va trai, iar după moarte sa o înmormânteze. Codul civil roman nu cuprinde dispoziţii speciale cu privire la acest contract, astfel că obligaţiile părţilor contractante sunt supuse regulilor generale referitoare la executarea contractelor. In aceste condiţii, debitorul întreţinerii este obligat sa acorde întreţinerea in natura in condiţiile arătate in contract, potrivit regulilor aplicabile obligaţiilor de a face, iar in caz de neexecutare culpabila sunt aplicabile disp. art. 1020-1021 c.civ conform cărora, in cazul în care una din părţi nu-şi execută obligaţiile, cealaltă parte are alegerea sau să oblige pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune interese.

Desfiinţarea trebuie sa se ceara înaintea justiţiei, urmând sa se analizeze daca sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune rezoluţiunea şi anume: una din părţi să nu-şi fi executat obligaţiile care îi revin, neexecutarea să fie imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia, iar debitorul obligaţiei să fi fost pus în întârziere.

în prezenta cauza instanţa constată că prima condiţie, elementară pentru a dispune rezoluţiunea contractului şi anume neexecutarea de către una dintre părţi a obligaţiilor ce ii revin, nu este îndeplinită motiv pentru care instanţa va respinge cererea formulată de reclamanţii-pârâţi ca neîntemeiată.

Astfel, deşi reclamaţii-pârâţi au susţinut că pârâţii B nu şi-au îndeplinit obligaţia de întreţinere şi că vin sporadic pe la ei, deşi pârâţi B au declarat la interogatoriu in fata instanţei (f.46-47) că vin mai rar pe la reclamanţii-pârâţi după încheierea contractului, în fapt pârâţii B locuiesc chiar in imobilul care a făcut obiectul contractului de întreţinere din str. Zorelelor nr.4, împreună cu reclamanţii-pârâţi, şi-au stabilit reşedinţa in str. Zorelelor nr. 4 aşa cum rezultă si din adresa nr. 2507/08.05.2008 emisă de Primăria Scorţeni (f.33), la acelaşi imobil au fost şi citaţi, chiar martorii reclamanţilor-pârâţi BS şi CS (f.50,51) arătând că pârâţii B locuiesc împreună cu copilul lor in acelaşi imobil cu reclamanţii-pârâţi N.

De asemenea, instanţa constată că pârâţii şi-au îndeplinit obligaţia de întreţinere a familiei B, chiar martorii reclamanţilor-pârâţi BS şi CS (f.50,51) arătând că relaţiile dintre ei sunt bune, chiar "extrem de bune" potrivit martorului CS (f.51), că pârâţii ii îngrijesc pe d-nii N, ca pârâta BEM a vizitat-o la spital pe d-na N. Si Primăria Scorţeni a constatat îndeplinirea obligaţiilor de către pârâţi în urma anchetei sociale efectuate la imobilul din str. xxxxx (f.33).

Instanţa nu va avea în vedere susţinerile reclamanţilor.pârâţi N si ale pârâţilor B conform cărora nu vor mai putea să ii acorde întreţinere in viitor pe motiv că familia Bva mai avea un copil, pe motiv că d-na B are probleme medicale. Rezoluţiunea este o sancţiune care se dispune pentru fapte săvârşite sau pentru obligaţii neîndeplinite, in trecut sau acum, fiind vorba aşa cum am analizat si mai sus de "rezoluţiune pentru neexecutarea contractului". în nici un caz nu s-ar putea dispune de către instanţă la un moment prezent rezoluţiunea pe motivul ca, in viitor, este probabil sau posibil să nu mai fie îndeplinite obligaţiile. Nici dacă ar fi sigur că nu vor fi îndeplinite obligaţiile instanţa nu poate să dispună rezoluţiune unui contract ca şi sancţiune juridică. Daca părţile nu mai vor ca un act să îşi producă efectele au tot dreptul să procedeze la desfiinţarea lui prin comun acord conform art. 969 alin. 2 teza I C.cv. Or, instanţa a întrebat părţile dacă se doreşte rezoluţiunea actului prin acord sau rezoluţiunea pentru neexecutarea contractului, iar părţile au învederat instanţei că se doreşte să se dispună rezoluţiune pentru neexecutarea contractului (f.48). Faptul că rezoluţiunea prin acord ar ridica anumite probleme legate de clauza prin care a fost instituit in favoarea pârâtei-reclamante TE un drept de a locui intr-una din camerele imobilului, nu justifica dispunerea de către instanţă a rezolutiunii atâta timp cât nu sunt îndeplinite condiţiile legale, doar pentru ca părţile să evite şi să se înlăture consecinţele pe care o astfel de clauza, inserata chiar de către părţi in contract, le produce.

In acelaşi timp instanţa nu va avea in vedere susţinerile reclamanţilor-pârâţi privind "ridicarea dreptului" pârâtei-reclamante TE de a locui in imobilul din str. xxxxxxx ca şi consecinţă a rezolutiunii contractului, atâta timp cat contractul nu va fi desfiinţat, aşa cum am arătat şi mai sus, "ridicarea dreptului" pârâtei reclamante neavând nici un temei. Susţinerile reclamanţilor pârâţi conform cărora nu ar fi fost de acord cu inserarea în contractul a cărui rezoluţiune o cer a acestei clauze nu vor fi reţinute in condiţiile in care vorbim de un act autentic in care apare menţiune expresă că părţile "după citirea actului, au consimţit la autentificarea prezentului înscris şi au semnat toate exemplarele" în faţa notarului public (f.7), dar mai ales pentru că nu se încadrează în condiţiile legale, indicate mai sus, pe care le presupune o acţiune în rezoluţiunea unui contract, acţiune cu care a fost investită instanţa prin cererea depusă şi în limitele căreia are obligaţia să judece conform art. 129 alin. 6 C.pr.cv. Nefiind întemeiată acţiunea in rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare, pe cale de consecinţă nu se poate dispune nici desfiinţarea drepturilor subsecvente constituite de cei care au dobândit drepturi principale prin acest contract, şi anume de către pârâţii B.

Dimpotrivă, atâta timp cât actul rămâne în fiinţă cu toate clauzele şi efectele sale, instanţa constată că cererea reconventională a pârâtei-reclamante TE este întemeiată. In primul rând, instanţa nu va retine susţinerile reclamanţilor pârâţi formulate cu ocazia cuvântului pe fond în sensul că cererea reconventională ar fi tardivă, având în vedere că acestea au fost invocate, după cum arătam şi mai sus, de abia cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei. Or, cererea reconventională a fost formulată la data de 29.05.2008 si comunicată părţilor (f.36-40). La termenul următor din data de 12.06.2008, reclamanţii-pârâţi nu s-au opus judecării cererii reconvenţionale împreună cu cererea principală, ci s-a procedat la administrarea probelor (f.48), cauza fiind din nou amânată pentru a se administra restul probatoriului. în aceste condiţii, invocarea tardivităţii depunerii unei cereri de abia la al treilea termen următor, după ce s-a administrat restul probatoriului, după ce instanţa a întrebat părţile daca mai au alte precizări de făcut in cauză, este tardivă, in cauză fiind incidente dispoziţiile 135 C.pr.cv ultima teza, conform cărora cererea reconventională care nu va fi depusă in termenul prevăzut de lege se va judeca separat, "afară de cazul când amândouă părţile consimt să se judece împreună"

Pe fondul cererii reconvenţionale, instanţa constată că prin contract s-a stipulat în favoarea pârâtei-reclamante un drept de a locui in camera de la etajul 1, din partea dreapta a holului in suprafaţă de 12 mp. în aceste condiţii, odată dobândit, cât timp actul va rămâne valabil, pârâtei reclamante trebuie să îi fie şi respectat acest drept de către orice persoană şi să nu fie împiedicată in exercitarea atributelor acestui drept dobândit.

Pentru toate aceste motive, instanţa va respinge cererea reclamanţilor-pârâţi ca neîntemeiată şi va admite cererea reconventională formulată de pârâta-reclamanta şi îi va obliga pe reclamanţii-pârâţi să îi respecte dreptul de a locui in camera de la etajul 1, din partea dreapta a holului in suprafaţă de 12 mp, camera din imobilul construcţie aflat in corn xxxxxxx.

In temeiul art. 274 C.proc.civ, instanţa îi va obliga pe reclamanţii-pârâţi, ca părţi căzute în pretenţii, din culpa cărora a fost promovată prezenta acţiune, la plata către pârâta-reclamanta a sumei de 500 de lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.