Partaj

Decizie 957/R din 02.12.2009


Pronunţând sentinţa civilă nr. 414/5.02.2009 Judecătoria Oneşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta N.Z. împotriva pârâtului T.S., a respins capătul de cerere formulat de reclamantă privind pasivul ce grevează comunitatea de bunuri şi a respins cererea reconvenţională formulată de pârât.

Dispunând partajarea bunurilor comune şi ieşirea din indiviziune a părţilor conform expertizei finale, ing. M.I., varianta I, instanţa a atribuit loturi după cum  urmează:

Lotul nr. 1 reclamantei N.Z., compus din sulta pe care o primeşte de la lotul nr. 2 T.S., suma de 20.078 lei.

Lotul nr. 2 pârâtului T.S., în valoare de 40.156 lei, compus din:

o casă compusă din 3 camere, 2 holuri, bucătărie şi baie, cu beci dedesubt, acoperită cu ţiglă în valoare de 31.262 lei;

grajd şi anexă în valoare de 748 lei;

gard în valoare de 6146 lei (construcţii situate în com. G.V., jud. Bacău);

un autoturism marca în valoare de 2000 lei.

Are dreptul la bunuri în valoare de 20.078 lei şi dă sultă lotului nr. 1 N.Z. suma de 20.078 lei.

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a obligat pârâtul T.S., C.N.P. 1630213044424 la plata către stat a sumei de 2072 cu titlu de taxă judiciară de timbru reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantei, şi către reclamantă a sumei de 411 lei reprezentând ½ din taxa de timbru, timbru judiciar şi onorariile experţilor compensând onorariile avocaţilor.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut prin încheierea din 13.11.2008 că reclamanta N.Z. şi pârâtul T.S. au fost soţi, căsătoria acestora fiind desfăcută prin divorţ conform s.c. nr. 397/20.02.2007 a Judecătoriei Oneşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin neapelare la 19.04.2007 ( fila 4 dosar).

În timpul căsătoriei părţile au dobândit prin act autentic o casă construită din lemn compusă din 3 camere, bucătărie, beci, acoperită cu ţiglă, anexă construită din lemn acoperită cu azbest, având 2 camere şi un grajd construit din lemn acoperit cu ţiglă (contract de vânzare-cumpărare nr. 2198/15.12.2004 fila 5 dosar).

Reclamanta a solicitat pe lângă aceste bunuri şi terenul curţi-construcţii  şi arabil în suprafaţă de 1403,62 m.p.. Acest teren nu a fost reţinut la masa de împărţit întrucât nu a fost dobândit prin actul autentic susmenţionat,  el fiind înscris în titlul de proprietate pe numele pârâtului.

Reclamanta a pretins că masa bunurilor comune este grevată de un pasiv, respectiv suma de 500 Euro şi 48000 lei.

Cu martorii propuşi reclamanta nu a putut dovedi împrumutul de 500 euro pe care susţine că l-a achitat după despărţirea în fapt.

În legătură cu suma de 48000 lei ce reprezintă o datorie proprie a pârâtului, respectiv lipsa din gestiune de la Ocolul Silvic Livezi, instanţa a considerat că nu poate fi reţinută. Atât Ocolul Silvic Livezi cât şi direcţia Silvică Bacău au arătat că pârâtul nu figurează cu debite în evidenţele lor. Instanţa nu a primit nici depoziţia martorei N.C. şi nici declaraţia extrajudiciară a numitului I.I.N.

Prin cererea reconvenţională pârâtul a solicitat la împărţit apartamentul situat în Oneşti. Acest bun a fost dobândit de reclamantă prin act autentic la data de 24.05.2007, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii de divorţ, astfel încât nu se mai bucură de prezumţia de comunitate de bunuri instituită de art. 30 din Codul familiei.

Atât martorii reclamantei cât şi ai pârâtului au declarat că reclamanta a dorit să-şi cumpere un apartament în Oneşti după inundaţiile din 2005. Reclamanta a recunoscut la interogatoriul luat că pârâtul a montat 2 m.p. faianţă în apartamentul în cauză.

Valoarea apartamentului, aşa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare, este de 53000 lei. Pârâtul a susţinut că acest apartament a fost cumpărat cu banii câştigaţi de reclamantă în Spania. Reclamanta a lucrat în Spania doar un an de zile şi instanţa a considerat că aceasta  nu a putut realiza astfel de venituri încât să cumpere un apartament în România. Dacă ar fi obţinut astfel de venituri nu ar mai fi contractat împrumutul de 31.000 lei (contractul de credit nr. 517/27.07.2007 filele 30 - 35 dosar).

Negocierile pentru cumpărarea acestui apartament le-au început părinţii reclamantei cu bani împrumutaţi de la bancă, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor reclamantei G.P. şi N.C..

Acest bun nu a fost reţinut la masa bunurilor comune.

Pârâtul a solicitat un pasiv ce grevează comunitatea de bunuri şi cu valoarea acestuia să se majoreze lotul său. Este vorba de un  împrumut primit de la martorul R.V., respectiv suma de 10000 lei achitaţi de pârât după despărţirea în fapt. Reclamanta a contestat acest bun.

Martora pârâtului, G.M. a declarat în instanţă că acesta  a împrumutat bani din sat pentru refacerea casei, fără a preciza de la cine s-a împrumutat pârâtul şi ce sumă. Nici „chitanţa de mână” depusă de pârât nu reprezintă o probă credibilă (fila 153 dosar).

Din concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, a reţinut instanţa că valoarea masei de partajat este de 40156 lei şi că, faţă de cotele reţinute, fiecărei părţi i se cuvin bunuri în valoare de 20.078 lei.

Reclamanta a solicitat o variantă în natură în sensul de a i se atribui o parte din casă.

Instanţa a apreciat că varianta I din expertiză este cea mai echilibrată de vreme ce reclamanta are un apartament în Oneşti iar terenul de sub casă este proprietatea pârâtului.

Faţă de cele expuse, în temeiul art. 36 alin. 1 din Codul familiei, instanţa a admis în parte acţiunea şi în consecinţă a dispus împărţirea bunurilor comune conform expertizei varianta I, respingând capătul de cerere formulat de reclamantă privind datoria comună.

Cum instanţa nu a reţinut la împărţit apartamentul şi nici datoria comună, a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârât.

Reclamanta a contestat că apartamentul solicitat de pârât prin cererea reconvenţională este bun comun. Pentru acest lucru reclamanta trebuia să timbreze cu suma de 2072 lei.

Prin încheierea din 23.09.2008 reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar.

Cum pârâtul a căzut în pretenţii, potrivit art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a fost obligat la 2072 lei taxă judiciară de timbru către stat iar reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 411 lei reprezentând ½ din taxa de timbru, timbru judiciar şi onorariu experţi, onorariile avocaţilor fiind compensate.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs atât reclamanta cât  şi pârâtul.

În motivarea recursului său, d-na Z. N. s-a declarat nemulţumită de faptul că:

preţul construcţiei nu este real, stabilindu-se nişte coeficienţi exageraţi tocmai pentru diminuarea intenţionată a preţului în condiţiile în care casa nu mai are nici o legătură cu anul construcţiei iniţiale, reconstrucţia casei începând după inundaţiile din 1991 şi finalizându-se în 2005, fiind scoase tălpile de lemn, pomisteala, turnându-se fundaţii noi din beton, sape, folosindu-se izolaţii din polistiren, înlocuindu-se toate duşumelele, zidăria, stolăria, faianţa, gresia şi anexându-se două camere, baia şi bucătăria dotate cu instalaţie sanitară completă; pe de altă parte, gardul a fost evaluat la un preţ extrem de mic, nejustificat, având în vedere valoarea acestuia, de 80 milioane, în anul 2003;

s-a reţinut că terenul este bunul propriu al fostului soţ, arătând că, deşi titlul de proprietate pentru teren s-a emis doar pe numele acestuia, bunul este comun întrucât preţul a fost achitat cu banii obţinuţi din darurile de nuntă

a fost respinsă cererea sa de reţinere a pasivului ce grevează comunitatea de bunuri, incluzând suma de 500 de euro împrumutaţi de la fratele recurentei

La rândul său, d-l S. T. a criticat hotărârea pronunţată de judecătorie pentru următoarele considerente:

suma împrumutată de la R.V. pentru refacerea imobilului – bun comun, de 20.000 lei, din care nu s-a restituit decât jumătate, este datorie comună, împrumutul fiind dovedit cu chitanţa depusă la dosar în original şi necontestată de către reclamantă şi cu declaraţia martorei G.M.;

apartamentul a fost cumpărat de reclamantă înainte de divorţ, doar actul autentic fiind încheiat după rămânerea definitivă a hotărârii, astfel încât, în temeiul art.1294 din Codul civil, şi acest bun este comun, lucrările de îmbunătăţire efectuate de recurent, recunoscute de către reclamantă, presupunând calitatea sa de proprietar. Apărarea reclamantei este discutabilă întrucât creditul de 37500 lei nu a fost luat de părinţii reclamantei ci de sora sa, N. M., părinţii fiind doar giranţi iar suma de 15.000 euro, echivalentul preţului de 53.000 lei achitat pentru apartament, putea fi obţinută de către reclamantă în Spania

La dosarul de recurs, s-au depus înscrisuri (f. 6, 7, 32), fotografii  (f. 31).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Încheierea de admitere în principiu din 13.11.2008 şi sentinţa civilă  nr. 414/5.02.2009 au fost pronunţate cu încălcarea art. 129 alin. (5) C.p.c., potrivit căruia judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în  cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în  scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Astfel, în ceea ce priveşte recursul reclamantei, se constată că în mod nelegal a procedat instanţa respingând obiecţiunile formulate de aceasta la expertiza construcţii (f. 143), fără a motiva această soluţie  (f. 146), impunându-se, faţă de aceste obiecţiuni, refacerea raportului de expertiză pentru a fi stabilită valoarea de circulaţie a imobilului prin metoda costurilor şi a comparaţiei, şi neefectuând verificări privind natura juridică a terenului aferent construcţiei – bun propriu sau bun comun, fiind necesară în acest scop administrarea de probe - martori, documentaţia în baza căreia a fost eliberat titlul de proprietate nr. 179759/18.08.1995 (f. 87), titlul fiind emis în timpul căsătoriei părţilor (1985 - 2007).

Motivul referitor la reţinerea pasivului, motiv formulat de către recurenta-reclamantă, nu poate fi, însă, reţinut ca întemeiat, probele  administrate în cauză (f. 76, 77, 94, 98, 107, 110, 112 dosar judecătorie) neconfirmând susţinerile acesteia, în recurs nefiind administrate alte probe.

Criticile formulate de către recurentul-pârât sunt, de asemenea, întemeiate, având în vedere faptul că instanţa a omis, în virtutea rolului activ pe care era datoare să îl exercite, să ceară expertului să stabilească valoarea îmbunătăţirilor aduse casei pentru a putea aprecia asupra temeiniciei cererii de reţinere ca datorie comună a sumei de 20.000 lei, împrumutată de către recurent, astfel cum susţine acesta, tocmai în acest scop, fiind necesară şi audierea persoanei de la care se pretinde că s-au împrumutat banii, cererea recurentului fiind respinsă în mod nejustificat de către prima instanţă.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului referitoare la reţinerea apartamentului situat în Oneşti, ca fiind bun comun, instanţa constată că hotărârea recurată este nemotivată sub aspectul incidenţei art. 1294 Cod civil invocat de către recurentul-pârât.

În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 7, 9, art. 305, art. 312 alin. 1, şi 5 c.p.c., fiind necesară administrarea de noi probe, instanţa va casa în tot încheierea de admitere în principiu şi în parte sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Domenii speta