Procedura insolventei

Sentinţă civilă 2832 din 13.11.2012


Potrivit art. 101 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic  confirmă  un plan de reorganizare condiţionat de verificarea efectivă a îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 95 şi urm. din lege, confirmarea unui asemenea plan nefiind o obligaţie, ci o posibilitate, în cazul neîndeplinirii condiţiilor legale el putând respinge planul de reorganizare.

Prin decizia nr. 203/06.02.2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, a fost admis recursul împotriva sentinţei civile nr.2832 din 13 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4397/108/2008, sentinţă pe care a casat-o, trimiţându-se în rejudecare pe baza următoarelor considerente:

Prin sentinţa recurată judecătorul sindic a respins opoziţia creditoarei SC B. SRL Italia şi a confirmat planul de reorganizare propus de debitoarea SC T. SRL Arad.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că opoziţia creditoarei este inadmisibilă, o atare cale de atac nefiind reglementată de dispoziţiile legale aplicabile în situaţia sesizării judecătorului sindic cu cererea de confirmare a planului de reorganizare.

În sensul celor de mai sus, a arătat că modul în care se desfăşoară votul asupra planului de reorganizare este reglementat de art. 99 din  Legea nr. 85/2006; totodată, că hotărârea creditorilor asupra planului poate fi contestată pe calea acţiunii în anulare, în condiţiile art. 14 al. 7 din  Legea nr. 85/2006, acţiune care va fi soluţionată odată cu cererea de confirmare a planului.

În atare situaţie, văzând că planul de reorganizare a fost analizat în adunarea generală a creditorilor convocată în acest sens pentru data de 28.08.2012 şi că, din cele 2 categorii care au votat planul de reorganizare, categoria creditorilor bugetari a fost de acord cu planul de reorganizare astfel că creditorii cu valoarea creanţelor cea mai mare l-au aprobat, iar opoziţia exercitată de creditoarea SC B. SRL  nu este aptă să conducă la infirmarea acesteia, judecătorul sindic a constat că în cauză sunt întrunite prevederile art.101 al.1 pct.B din  Legea nr. 85/2006, aşa încât, în aplicarea art.102 al.1 teza I din, acelaşi act normativ, a procedat la respingerea opoziţiei şi la confirmarea planului.

Împotriva sentinţei menţionate, în termen legal, a declarat recurs creditoarea SC B. SRL , solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii cererii de confirmare a planului de reorganizare judiciară.

În susţinerea recursului, creditoarea a învederat că hotărârea primei instanţe este nelegală, întrucât în cauză nu se ridică problema incidenţei dispoziţiilor art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, dat fiind faptul că în adunarea generală a creditorilor din data de 28.08.2012, adunare care a fost convocată şi desfăşurată cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, creditorii bugetari au votat în mod liber pentru aprobarea planului; că, întrucât propunerea din plan le profită, nu există nici un motiv de nelegalitate în legătură cu votul acestor creditori, întrucât ei nu sunt chemaţi de legiuitor să adopte hotărâri care să nu defavorizeze alţi creditori, o atare obligaţie fiind stabilită în sarcina judecătorului sindic.

Creditoarea învederează că prin dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul a instituit procedura de confirmare a planului de către judecătorul sindic, instituind totodată şi condiţiile care se impun a fi îndeplinite, pentru a putea fi confirmat planul; că această procedură se circumscrie atribuţiilor judecătorului sindic, de control judecătoresc a activităţii administratorului judiciar, şi a fost stabilită de legiuitor tocmai pentru a proteja interesele creditorilor defavorizaţi, în raport de interesele creditorilor favorizaţi şi, bineînţeles, în raport cu activitatea şi acţiunile administratorului judiciar, de natură a afecta interesele creditorilor defavorizaţi.

În ce priveşte condiţiile de confirmare a planului, creditoarea recurentă arată că, potrivit  prevederilor art. 101 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006, un plan poate fi confirmat, doar dacă fiecare categorie defavorizată de creanţă care a respins planul, va fi supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan, tratament care este definit în cuprinsul alineatului 2 al aceluiaşi articol.

Se susţine, însă, că, în speţă, nu se poate vorbi despre îndeplinirea unei atare condiţii.

În concluzie, creditoarea recurentă solicită instanţei de recurs să constate că procedura confirmării planului de către judecătorul sindic a fost instituită de legiuitor tocmai pentru exercitarea controlului de legalitate a hotărârii adunării creditorilor de aprobare a planului - adoptată doar cu votul creditorilor favorizaţi - procedură în care este normală şi firească opoziţia creditorilor defavorizaţi, opoziţie de care judecătorul sindic este ţinut în cadrul analizei de legalitate ce trebuie să o facă cu ocazia soluţionării cererii de confirmare a planului.

Solicită, de asemenea, a se constata că soluţia judecătorului sindic de confirmare a planului este nelegală şi prin raportare la modalitatea în care a fost administrată procedura în cauza de faţă, întrucât, pe de-o parte, reorganizarea se propune a fi realizată prin finanţarea societăţii în faliment de către asociaţi - ceea ce nu se poate numi o reorganizare, iar, pe de altă parte, întrucât de la data declanşării procedurii insolvenţei şi până în prezent, administratorul judiciar nu a aprobat nicio acţiune şi nu a luat nicio măsură pentru recuperarea creanţelor în sumă de 1.503.204 lei (pag. 3 plan de reorganizare), pe care debitoarea le-a avut faţă de terţi comercianţi la data deschiderii procedurii.

în fine, solicită a se constata că o confirmare a planului ar determina, pe de-o parte, prejudicierea intereselor sale, iar, pe de altă parte, păstrarea în patrimoniul debitoarei a unui patrimoniu în valoare de 1.842.045 lei, care în mod cert va fi însuşit de asociaţii acesteia, la un preţ de 304.428,33 lei - sumă cu care va fi finanţată debitoarea conform planului de reorganizare.

Ori, se învederează că această modalitate de administrare a procedurii insolvenţei nu este nici pe de parte cea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr.85/2006, motiv pentru care solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 8 şi  art. 12 din Legea nr. 85/2006, precum şi art. 304 alin. 1 pct. 9 şi  art. 3041 Cod procedură civilă.

Examinând recursul declarat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 din Codul de procedură civilă, cât şi din oficiu - în baza art. 306 alin. 2 din acelaşi cod, Curtea constată că acesta este fondat şi se impune a fi admis, pentru următoarele considerente:

Astfel, încă de la început, Curtea relevă că, prin „opoziţia” declarată în cauză, contestatoarea recurentă nu a ridicat obiecţiuni cu privire la rezultatul votului asupra planului de reorganizare şi nici asupra modului în care s-a reflectat acest rezultat în Hotărârea Adunării creditorilor. Ceea ce contestă creditoarea este maniera în care judecătorul sindic a interpretat rezultatele votului şi maniera în care a verificat îndeplinirea în cauză a condiţiilor art. 101 din Legea nr. 85/2006 – cu ocazia soluţionării cererii de confirmare a planului

Prin urmare, creditoarea nu tinde, prin intermediul „opoziţiei” de faţă, la infirmarea Hotărârii Adunării creditorilor, ci invocă doar împrejurarea că nu a fost supusă unui tratament corect şi echitabil.

Ori, verificarea acestei împrejurări se face de către judecătorul sindic cu ocazia pronunţării hotărârii de confirmare a planului.

În sensul celor de mai sus, Curtea relevă că, potrivit prevederilor art. 101 alin.1 teza finală, lit. C, „Planul va fi confirmat dacă vor fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: […] C. fiecare categorie defavorizată de creanţe care a respins planul va fi supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan”.

În ce priveşte înţelesul noţiunii de „tratament corect şi echitabil”, legiuitorul, la alin.2 al aceluiaşi articol, arată că acesta „există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) nici una dintre categoriile care resping planul şi nici o creanţă care respinge planul nu primesc mai puţin decât ar fi primit în cazul falimentului […]”.

Faţă de cele de mai sus, Curtea constată că, în cauză nu se ridică problema validităţii Hotărârii Adunării creditorilor de aprobare a planului, ci criticile recurentei vizează condiţia tratamentului „corect şi echitabil” – ce trebuia verificată de judecătorul sindic cu ocazia confirmării acestuia.

 Pe fond, Curtea observă că hotărârea judecătorului sindic nu cuprinde nici o referire concretă la condiţiile reglementate de art. 101 din Legea insolvenţei pentru confirmarea planului, limitându-se la a afirma îndeplinirea acestora.

Aşa fiind, şi întrucât la dosarul cauzei nu există elemente care să permită instanţei de recurs să verifice dacă, într-adevăr, contestatoarea recurentă SC B. SRL Italia a fost supusă unui tratament „corect şi echitabil” – în sensul că, aşa cum statuează dispoziţiile art. 101 alin.2 lit. a) din Legea nr. 85/2006, nu primeşte mai puţin decât ar fi primit în caz de faliment – se impune casarea hotărârii atacate, pentru motivul de casare reglementat de art. 304 pct.5  coroborat cu art. 105 alin.2 Cod procedură civilă, şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În rejudecare, judecătorul sindic va proceda la verificarea, în concret, a respectării condiţiilor instituite de art. 101 din Legea insolvenţei şi, în mod special, se va preocupa să determine dacă recurenta a fost supusă unui tratament „corect şi echitabil”.

În acest sens, prin simularea procedurii falimentului, va urmări în ce măsură s-ar acoperi creanţele deţinute de contestatoarea recurentă, prin lichidarea elementelor de activ ale debitoarei şi, în special, a acelora libere de sarcini, completând, dacă se va impune, probatoriul administrat în cauză şi solicitând orice explicaţii necesare părţilor – în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin.5 Cod procedură civilă.