Sentinţa penală nr. 231 din 14 iunie 2012 – Tribunalul Arad
Prin cererea formulată, condamnatul L.M.I. a solicitat, prin apărător ales, pe calea contestaţiei la executare, să se constate că a intervenit prescripţia executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni, aplicată prin sentinţa penală nr. 200/12.06.2000, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2022/2000 şi anularea tuturor actelor de executare emise în baza acestei sentinţe.
În motivarea contestaţiei s-a invocat Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2/2012, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 şi art. 127 Cod penal, prin care s-a stabilit că transmiterea mandatului european de arestare prin difuzare nu produce efect întreruptiv de prescripţie a executării pedepsei.
S-a arătat că, în speţă, faţă de condamnatul L.M.I. a fost emis mandatul european de arestare şi mandatul de urmărire internaţională, prin difuzare, până în prezent condamnatul neputând fi localizat. În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 461 lit. d Cod procedură penală şi art. 127 Cod penal.
Analizând contestaţia Tribunalul Arad a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 200/12.06.2000, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2022/2000, contestatorul L.M.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru trafic de stupefiante. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 453/08.11.2000 a Curţii de Apel Timişoara şi decizia penală nr. 4698/02.11.2001 a CSJ Bucureşti,
În baza acestei hotărâri, la data de 10.12.2001, s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 377/2000, mandat ce nu a putut fi pus în executare deoarece contestatorul a părăsit România.
Prin încheierea penală nr. 28/06.06.2005, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 3146/2005, a fost admisă sesizarea IPJ Arad – Serviciul de investigaţii criminale, pentru formularea cererii de arestare provizorie a condamnatului L.M.I., constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile pentru solicitarea arestării provizorii în vederea extrădării (art. 28 şi 681 din Legea nr. 302/2004), astfel că s-a solicitat arestarea provizorie în vederea extrădării.
La data de 13.09.2009, Tribunalul Arad a emis mandatul european de arestare, conform art. 81 şi 83 alin. 2 titlul III din Legea nr. 302/2004, în vederea difuzării prin canalele specifice în ţările membre U.E. Până în prezent, condamnatul nu a putut fi localizat.
La data de 21 aprilie 2010, cauza a fost pusă pe rol, din oficiu, pentru constatarea prescripţiei executării pedepsei. Prin sentinţa penală nr. 181/15.06.2010, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2303/108/2010, a fost admisă contestaţia la executare, iar în baza art. 125, raportat la art. 126 alin. 1 lit. b Cod penal, s-a constatat prescrisă executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, s-au anulat toate formele de executare, revocându-se mandatul european de arestare.
Această hotărâre a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, recurs care a fost admis, prin decizia penală nr. 932/R/20.09.2010 a Curţii de Apel Timişoara fiind respinsă contestaţia la executare, cu motivarea că emiterea mandatului european de arestare a întrerupt cursul prescripţiei executării pedepsei.
La data de 20.10.2010, condamnatul L.M.I. a sesizat Tribunalul Arad cu o contestaţie la executare, solicitând să se constate că executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni este prescrisă.
Instanţa, prin sentinţa penală nr. 344/23.11.2010, pronunţată în dosarul nr. 6976, a apreciat că există autoritate de lucru judecat faţă de decizia penală nr. 932/R/20.09.2010 a Curţii de Apel Timişoara, astfel că a respins contestaţia la executare.
Această hotărâre a fost menţinută prin decizia penală nr. 80/20.01.2011 a Curţii de Apel Timişoara.
Având în vedere practica controversată existentă la nivelul instanţelor judecătoreşti, cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată şi ale art. 127 Cod penal, respectiv dacă transmiterea unui mandat european de arestare emis de către autorităţile judiciare român, direct sau prin difuzare, constituie sau nu o cauză de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţându-se în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 2/02.03.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 281/27.04.2004 a statuat următoarele: „transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de autorităţile române către autorităţile judiciare ale unui alt stat membru, pe teritoriul căruia a fost localizată persoana, indiferent dacă aceasta este sau nu arestată provizoriu în vederea predării, are efect de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei. Nu produce efect întreruptiv de prescripţie transmiterea mandatului european de arestare prin difuzare.”
În speţă, mandatul european de arestare a fost difuzat prin intermediul INTERPOL.
Mandatul european de arestare, ca formă simplificată a extrădării, produce efectele întreruptive prevăzute de art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, numai dacă persoana solicitată este localizată şi, prin urmare, statul de executare a cererii, este cunoscut.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat „atât timp cât persoana solicitată, care se sustrage de la urmărire penală sau de la executare, nu este localizată, devine funcţională instituţia urmăririi internaţionale în vederea extrădării, emiţându-se mandat în acest sens, fără însă a se putea susţine că emiterea şi difuzarea unui asemenea mandat ar genera întreruperea prescripţiei.În mod raţional, câtă vreme persoana nu este localizată şi statul de executare nu este cunoscut, se conturează o imposibilitate obiectivă de formulare/depunere a cererii de extrădare, autorităţile române neavând posibilitatea unei manifestări efective în vederea tragerii la răspundere penală a persoanei respective sau a supunerii acesteia la executarea unei pedepse, manifestare ce ar fi esenţa cauzelor ce întrerup prescripţia.”
Or, aşa cum s-a arătat mai sus, până în prezent condamnatul nu a fost localizat, iar termenul de prescripţie, prevăzut de art. 126 lit. b Cod penal, s-a împlinit la data de 02.05.2010.
Pe lângă condiţia cu privire la termenul de prescripţie, s-a constatat că, în cauză, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 127 Cod penal, respectiv condamnatul nu a început executarea pedepsei şi nici nu a săvârşit o nouă infracţiune – fapt ce rezultă din fişa de cazier judiciar, existentă la fila 15 din dosar.
Având în vedere toate considerentele de mai sus, Tribunalul Arad a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 461 lit. d Cod procedură penală, astfel că, în baza art. 460, art. 461 lit. d Cod procedură penală, a admis contestaţia la executare formulată de condamnatul L.M.I. şi în baza art. 126 alin. 1 lit. b Cod penal, a constatat prescrisă executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 200/12.06.2000, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2022/2000, definitivă prin decizia penală nr. 453/08.11.2000 a Curţii de Apel Timişoara şi decizia penală nr. 4698/02.11.2001 a Curţii Supreme de Justiţie. S-a anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 377/2000 din 10.12.2001, emis de Tribunalul Arad. S-a revocat mandatul european de arestare în vederea extrădării şi mandatul de urmărire internaţională.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi Curtea de Apel Timişoara prin decizia penală nr. 1104/R din 8 august 2012, în baza art. 385/15 pct.2 lit. d Cod procedură penală a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinţei penale nr.231 din 14 iunie 2012 a Tribunalului Arad, pe care a casat-o integral şi rejudecând, a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de condamnatul L.M.I. Instanţa de recurs a reţinut autoritatea de lucru judecat, întrucât acelaşi motiv de fapt şi de drept a fost invocat şi a făcut obiectul analizei pe fond în dosarul nr. 2303/108/2010 al Tribunalului Arad şi al Curţii de Apel Timişoara şi în raport de Decizia nr. 36/2009 a ÎCCJ pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, o nouă contestaţie la executare întemeiată pe aceleaşi motive, temei legal şi apărări, dacă există identitate de persoană este inadmisibilă. Pronunţarea ulterioară a unui recurs în interesul legii, care dezleagă problema de drept în sensul invocat de contestator (favorabil acestuia), nu poate înfrânge autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti definitive, în lipsa unui text de lege care să prevadă expres o asemenea posibilitate (cum este prevăzut, de pildă, în cazul căilor extraordinare de atac).
Tribunalul Vaslui
contestaţie la executare
Judecătoria Sectorul 3 București
Contestatia la executare. Invocarea unor aparari de fond.
Judecătoria Constanța
Contestatie la executare. Masuri asiguratorii. Sechestru.
Tribunalul Bacău
Contestaţie la executare
Curtea de Apel Pitești
CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. LIPSA CAPACITĂŢII DE EXERCIŢIU. CONSECINŢE.