Evaziune fiscala

Sentinţa penală nr. 475 din 17 noiembrie 2011 – Tribunalul Arad

S-a constatat că, la data de 17.11.2008, Garda Financiară Arad a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 9 al.1 lit. b, c din Legea nr. 241/2005 şi art. 280 ind. 1 din Legea nr. 31/1990 de către numitul A.I. cauza fiind înregistrată sub numărul de dosar 6967/P/2008.

În data de 18.02.2009 s-a început urmărirea penală faţă de A.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 9 al.1 lit. b, c din Legea nr. 241/2005, cercetările efectuându-se în dosarul nr. 6967/P/2008.

Prin rezoluţia din 26.01.2011, dată în dosarul nr. 6967/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul A.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2801 din Legea nr. 31/1990. De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de inculpatul A.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. b şi c din Legea nr.241/2005, cauza fiind reînregistrată sub numărul de dosar 693/P/2011.

Prin rezoluţia din 27.04.2011, dată în dosarul nr. 693/P/2011, în baza art. 10 lit. c şi d Cod procedură penală, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. b şi c din Legea nr. 241/2005, apreciindu-se că, fapta prevăzută de art. 9 lit. b, nu a fost săvârşită de învinuit, iar fapta prevăzută de art. 9 lit. c, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, lipsind latura obiectivă.

Împotriva soluţiei de mai sus, petenta Garda Financiară a formulat plângere la prim-procuror, plângere care a fost respinsă prin ordonanţa din 20.06.2011, din dosarul 757/II/2/2010, dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Petenta Garda Financiară Arad a formulat plângere împotriva soluţiilor date de procurori, cauza fiind înregistrată la Judecătoria Arad, la data de 22.07.2011.

Prin sentinţa penală nr. 2231/17.08.2011, Judecătoria Arad a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petenta Garda Financiară Arad, împotriva rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală din data de 27.04.2011, dispusă în dosarul 693/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad şi împotriva ordonanţei din data de 22.06.2011, dispusă de prim-procuror în dosarul nr. 757/II/2/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în favoarea Tribunalului Arad.

Ca urmare a declinării de competenţă, plângerea a fost înregistrată la această instanţă, la data de 27 iulie 2011.

Prin încheierea penală din 13.10.2011, dată în dosarul nr. 11830/55/2011 al Tribunalului Arad, în baza art. 2781 alin. 8 lit. c Cod procedură penală, a fost admisă plângerea formulată de petentul Ministerul Finanţelor Publice – Garda Financiară Arad, împotriva soluţiilor date de procurori în dosarele 693/P/2011 şi 757/II/2/2011, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului A.I..

Prin aceeaşi încheiere penală a fost desfiinţată rezoluţia din data de 27.04.2011 şi ordonanţa din 20.06.2011, date în dosarele sus-menţionate, s-a reţinut cauza spre judecare şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul A.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. b şi c din Legea 241/2005.

A fost respinsă, ca tardivă, plângerea privind soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de A.I., privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2801 din Legea nr. 31/1990.

În urma declaraţiei de abţinere formulată în cauză, admisă în baza art. 48 lit. a Cod procedură penală, cauza a fost repartizată aleatoriu.

Inculpatul a fost audiat în faza de urmărire penală, ulterior în faţa instanţei, acesta s-a prevalat de dreptul său de a nu face declaraţii cu privire la fapte.

Din probele administrate în cauză, în faza de urmărire penală,  instanţa a reţinut în fapt următoarele:

Inculpatul A.I. a înfiinţat, la data de 09.05.2008, S.C. AR  S.R.L., devenind asociat unic şi administrator al societăţii, care avea ca obiect principal de activitate comerţul cu ridicata al fructelor şi legumelor, iar sediul social în localitatea Nădlac, 

Cu ocazia controlului efectuat în luna noiembrie 2008 de către reprezentanţii Gărzii Financiare Arad, asupra realităţii şi legalităţii operaţiunilor economice efectuate de către societatea inculpatului, s-a constatat că în perioada iunie – iulie 2008, conform borderoului de vânzări, S.C.  S.R.L. Nădlac a efectuat vânzări către două societăţi din Bucureşti, în sumă totală de 1.173.131,90 lei, operaţiuni care nu au fost declarate la organul fiscal teritorial.

Pentru a justifica provenienţa acestor livrări, inculpatul  A.I. a pus la dispoziţia organelor de control patru facturi, prin care societatea achiziţiona fructe de la S.C. S.R.L. Suseni,  ,  facturi care s-au dovedit a fi fictive, având în vedere că aceste facturi au fost emise de o societate care nu funcţionează la sediul social declarat şi nu conduce evidenţă financiar contabilă, fiind ceea ce se numeşte „firmă fantomă”, aşa cum rezultă din adresa înregistrată la Garda Financiară Arad sub nr. 503488/05.11.2008, adresă transmisă de către Garda Financiară Argeş, prin care se comunică că şi această instituţie a întocmit şi înaintat organului de cercetare penală competent, o sesizare penală pentru stabilirea existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale unor infracţiuni.

Prin livrările de fructe şi legume  efectuate în perioadă iunie – iulie 2011 şi descrise anterior, S.C. AR  S.R.L., a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 410.596 lei, reprezentând TVA în valoare de 222.895 lei, calculată prin aplicarea cotei de 19% asupra valorii de 1.173.132 lei, şi impozit pe profit, în valoare de 187.701, calculat prin aplicarea cotei de 16% asupra valorii de 1.173.132 lei.

Urmare a monitorizării traficului de mărfuri prin punctele de trecere a frontierei, s-a constatat că S.C. S.R.L. a efectuat, în luna iulie 2008, achiziţii intracomunitare de bunuri, în valoare totală de 65.477 lei, conform CMR – ului şi notei de recepţie nr. 22/24.07.2008, achiziţie intracomunitară, care nu a fost declarată la organul fiscal teritorial competent.

Având în vedere că această achiziţie intracomunitară avea ca obiect produse perisabile (mere), iar societatea nu a declarat şi înregistrat în evidenţa financiar contabilă şi de gestiune nici o operaţiune financiar contabilă referitoare la aceste bunuri, reprezentanţii Gărzii Financiare Arad au tras concluzia că aceste bunuri au fost comercializate pe piaţa neagră a fructelor din România, astfel că agentul economic a prejudiciat bugetul consolidat al statului, cu suma totală de 22.917 lei, reprezentând TVA în valoare de 12.441 lei, calculată prin aplicarea cotei de 19% asupra valorii de 65.477 lei, şi impozit pe profit în valoare de 10.476 lei, calculat prin aplicarea cotei de 16% asupra valorii de 65.477 lei.

Ulterior acestor operaţiuni comerciale ilicite, la data de 21.08.2008, în timpul controlului, inculpatul Anton Ion a înstrăinat părţile sociale, cesionând, în totalitate, activul şi pasivul societăţii, către numitul D.P., cetăţean din satul Slimnic, comuna Tâmboeşti, judeţul Vrancea .

Din verificările efectuate în baza de date aparţinând Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul  Arad, societatea AR Orangina SRL a fost identificată ca fiind în procedura de insolvenţă, fiind citat şi practicianul de insolvenţă, respectiv lichidatorul Activ Grup IPURL.

Analizând starea de fapt reţinută, instanţa a apreciat că, fapta inculpatului care, în calitate de unic asociat şi administrator al S.C. AR  S.R.L. în perioada iunie – iulie 2008, conform borderoului de vânzări, a efectuat vânzări către două societăţi din Bucureşti, în sumă totală de 1.173.131,90 lei, operaţiuni care nu au fost declarate la organul fiscal teritorial, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 410.596 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr.241/2005.

Fapta aceluiaşi inculpat care, pentru a crea o aparenţă de cumpărător de bună credinţă s-a folosit de un număr de patru facturi fictive emise de societăţi care nu funcţionează la sediul social declarat şi nu conduc evidenţă contabilă, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 22.917 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr.241/2005.

La stabilirea pedepsei, instanţa a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 Cod penal, privitor la criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv: gradul concret de pericol social al faptei, modul de acţiune şi perioada de timp în care s-a acţionat, întinderea prejudiciului cauzat, faptul că acesta nu a fost recuperat, precum şi de persoana şi conduita inculpatului, care nu are antecedente penale.

Potrivit acestor considerente, instanţa, în baza art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005, a condamnat pe inculpatul A.I., la 2 ani şi 10 luni închisoare, pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

În baza art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005, a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

Deoarece inculpatul a comis infracţiunile anterior condamnării definitive pentru vreuna dintre ele, în baza art. 33 lit. a Cod penal raportat la art.34 lit. b Cod penal, instanţa a contopit aceste pedepse aplicate prin prezenta sentinţă, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 10 luni închisoare, pe care inculpatul o va executa fără aplicarea vreunui spor.

Pe durata şi în condiţiile stabilite de art.71 Cod penal inculpatului s-a  interzis exercitarea drepturilor prevăzute la art.64 lit. a-b Cod penal. Instanţa, în temeiul Art. 3 din Protocolul nr. 1. Dreptul de a vota - Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa în materie  Hotărârea din 30 martie 2004 „Hirst c. Marea Britanie” nu a interzis inculpatului dreptul a alege reţinând că faţă de natura infracţiunii care a atras pedeapsa accesorie nu se impune interzicerea acestui drept, inculpatului fiindu-i interzis doar dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice.

Văzând că pedeapsa aplicată inculpatului este mai mică de trei ani închisoare, că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale şi existând convingerea că în acest caz scopul pedepsei poate fi atins fără executarea în regim de detenţie, instanţa în baza art. 86 1 Cod penal a suspendat  executarea pedepsei aplicate inculpatului sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, iar în baza art. 862 cod penal, urmând să fie fixat un termen de încercare de 5 ani şi 10 luni.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 ind. 3, alin. 1, lit. a, b, c, d cod penal: -să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune; -să anunţe schimbarea domiciliului sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile; -să  comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă; -să respecte celelalte măsuri dispuse de Serviciul de Probaţiune, în limitele legii, urmând a se prezenta în acest sens la sediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri judecătoreşti.

Instanţa a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 86 ind. 4 cod penal care prevăd că ”dacă cel condamnat nu îndeplineşte, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite de instanţă, aceasta revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei.

În baza art. 14, 346 Cod procedură penală şi art. 998, 1000 Cod civil, a admis acţiunea civilă exercitată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a obliga inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC AR  SRL Arad, prin lichidator judiciar  , să plătească suma de 433.513 lei, cu titlu de despăgubiri.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A.I. şi în motivarea apelului a solicitat admiterea apelului si pe cale de consecinţa achitarea in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod proc. pen., iar in subsidiar, desfiinţarea sentinţei penale nr. 475/17.11.2011, in temeiul art. 279 Cod proc. pen. coroborat cu art. 6 din CEDO si art. 6 alin. 2 din Codul de procedura penala respectiv art. 371 alin. 2 Cod proc. pen.

A arătat că a înstrăinat societatea comerciala AR SRL la data de 21.08.2008, data la care nu era scadenta obligaţia de a depune la organele financiare declaraţiile ce priveau actele de comerţ efectuare de câtre societatea mai sus menţionata. Aşa cum rezulta din actele administrate în faza de urmărire penala, odată cu cesionarea societarii, inculpatul a cesionat noului administrator D.P., atât pasivul cât si activul societăţii, astfel încât nu a săvârşit faptele imputate prin actul de sesizare.

De asemenea, a solicitat desfiinţarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât soluţia pronunţata s-a făcut in baza probelor administrate în faza de urmărire penala, unde, a primit o soluţie de scoatere de sub urmărire penală.

Prin Decizia penală nr. 33/A din 27 februarie 2012  -Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.I., arătând că  îşi însuşeşte starea de fapt reţinută de prima instanţă, precum şi raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat şi din care rezultă vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. b şi c din Legea nr. 241/2005.

Vinovăţia inculpatului a fost dovedită potrivit raportului de control efectuat de reprezentanţii Gărzii Financiare Arad şi a înscrisurilor aferente din care rezultă faptul că în perioada iunie-iulie 2008, conform borderoului de vânzări SC Ar SRL Nădlac al cărui unic asociat şi reprezentant era inculpatul a efectuat vânzări către două societăţi din Bucureşti în sumă de 1173131,90 lei, operaţiuni nedeclarate la organul fiscal, care au cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 410 596 lei.

Inculpatul în apărare a pus la dispoziţia organelor de control patru facturi care s-au dovedit a fi fictive aşa cum rezultă din adresa nr.503488/05.11.2008 înregistrată la Garda Financiară Arad.

Nu pot fi reţinute susţinerile inculpatului referitoare la faptul că nu cunoştea faptul că aceste facturi sunt fictive, deoarece ele proveneau de la o societate care nu funcţionează la sediul social declarat şi nu conduce evidenţa contabilă, fiind o societate înfiinţată pentru deducerea unor plăţi fictive de impozitare şi pentru a obţine o rambursare sau o reducere de TVA.

În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului privind achitarea sa potrivit art.11 pct.1 lit.a raportat la art.10 lit.c C.p.p. pe motiv că la data de 21.08.2008, data la care nu era scadenta obligaţia de a depune la organele financiare declaraţiile ce priveau actele de comerţ efectuare ar fi înstrăinat societatea altei persoane, nu este întemeiată.

Astfel, în cauză, faptele imputate inculpatului s-au săvârşit în perioada iunie-iulie 2008 când inculpatul era administratorul societăţii şi când au fost folosite acele patru facturi fictive pentru a demonstra achiziţionarea fructelor.

De asemenea în urma aceluiaşi control s-a constatat că în luna iulie 2008  societatea inculpatului a efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în valoare totală de 65477 lei, conform CMR-ului şi notei de recepţie nr.22/24.07.2008, achiziţii care nu au fost declarate la organul fiscal teritorial, fapt ce demonstrează intenţia infracţională a inculpatului.

Referitor la solicitarea inculpatului privind restituirea cauzei la prima instanţă pe motiv că ca nu am beneficiat de un proces echitabil, fiindu-i retras  dreptul de a-şi efectua probaţiunea şi de a-şi dovedi nevinovăţia ca urmare a respingerii probei cu expertiza fiscală, instanţa de apel a constatat pe de o parte că acest motiv nu se regăseşte printre cele limitativ prevăzute de art.379 pct.2 lit.b C.p.p., iar pe de altă parte această probă a fost respinsă motivat având în vedere faptul că aceasta nu putea fi efectuată raportat la obiectivele solicitate şi la inexistenţa fizică a unor documente specifice evaluării fiscale.

Astfel, în cauză s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul este autorul infracţiunilor reţinute prin actul de sesizare al instanţei.

La individualizarea judiciară a pedepsei  instanţa  a avut în vedere  criteriile  generale  prev. de art. 72 cod penal : dispoziţiile părţii generale a codului penal,  limitele speciale de pedeapsă,  gradul de pericol social al faptei săvârşite,  persoana inculpatului şi  împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în aşa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.

La stabilirea pedepselor s-a avut în vedere gravitatea faptelor,  circumstanţele săvârşirii acestora, prejudiciul produs, dar şi aspectele favorabile inculpatului precum lipsa antecedentelor penale, motiv pentru care nu se justifică reducerea pedepselor acestea fiind orientate spre minimul special prevăzut de textul de lege.

Astfel, raportat la gradul de pericol social al faptei, rezultat din modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a acesteia, menţinerea pedepsei rezultante de 2 ani şi 10 luni închisoare şi a  modalităţii de executare este justificată, raportat la dispoziţiile art.72 şi 52 C.p..

În ceea ce priveşte acţiunea civilă, aceasta a fost corect soluţionată. Potrivit dispoziţiilor art. 14 C.p.p. obiectul acţiunii civile exercitată în cadrul procesului penal îl constituie repararea pagubei pricinuită părţii vătămate, iar potrivit art. 998, 999 C.civ. răspunderea civilă delictuală este antrenată atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite, existenţa prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei. Prejudiciul constă în consecinţele negative patrimoniale sau morale suferite de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşită de inculpat; acesta trebuind să fie cert, ceea ce presupune că este sigur în ce priveşte existenţa sa şi posibilităţile de evaluare. În cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale astfel încât în mod corect a fost obligat inculpatul la despăgubiri către partea civilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 3433 din 24 octombrie 2012 a admis recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva deciziei penale nr. 33/A din 27.02.2012 a Curţii de Apel Timişoara, pe care a casat-o împreună cu sentinţa penală nr. 475 din 17.11.2011 a Tribunalului Arad şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad.

În considerentele deciziei de casare s-au reţinut următoarele: Potrivit art.385/9 pct.17/2 C.p.p., hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Convenţia europeană a drepturilor omului reglementează prin art.6 parag.1 dreptul la un proces echitabil, ca şi componentă a principiului asigurării preeminenţei dreptului într-o societate democratică, în sensul Convenţiei, dreptul la o bună administrare a justiţiei ocupă un loc eminent, astfel că o interpretare restrictivă a dispoziţiilor art.6 nu corespunde cu obiectul şi scopul prevederilor sale.

Intr-o formulare de sinteză, instanţa europeană a arătat că, combinat cu dispoziţiile paragrafului 3, paragraful 1 al art.6 din Convenţie stabileşte elementele esenţiale ale unui proces echitabil în materie penală: informarea acuzatului, în cel mai scurt timp, cu privire la natura şi la cauzele acuzaţiei ce i se aduc, acordarea timpului şi facilităţilor necesare formulării apărărilor sale, asigurarea dreptului la apărare, posibilitatea interogării martorilor în acuzare şi convocării şi ascultării celor în apărare în aceleaşi condiţii, în condiţii de respect al principiului contradictorialităţii.

Pentru ca un proces să fie echitabil, Curtea a formulat o serie de cerinţe privitoare la desfăşurarea unui proces, aşa cum impune art.6 parag. 1 din Convenţie, textul implicând şi obligaţia tribunalului de a proceda la un examen atent al tuturor capetelor de cerere formulate, al argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor, statuându-se că exigenţa echităţii priveşte ansamblul procedurii, iar nu doar audierea contradictorie a părţilor.

În plus, noţiunii de proces echitabil i se circumscrie principiul egalităţii armelor. Astfel, părţile trebuie să fie tratate egal pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa unui tribunal, fară ca una din ele să fie avantajată în raport cu cealaltă sau celelalte părţi din proces. Principiul egalităţii armelor presupune ca fiecărei părţi să i se dea posibilitatea rezonabilă de a-şi susţine cauza sa în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de net dezavantaj în raport cu „adversarul" ei, Curtea atribuind o importanţă deosebită aparenţelor şi sensibilităţii problemelor unei bune administrări a justiţiei.

Totodată, dispoziţiile art.6 alin.2 C.p.p. impun obligaţia ca, în cursul procesului penal, organele judiciare să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesule în condiţiile prevăzute de lege şi să administreze probele necesare în apărare.

Ţinând seama de cele expuse, înalta Curte a constatat că, în prezenta cauză, atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă s-au pronunţat exclusiv în baza mijloacelor de probe administrate în faza de urmărire penală, fără a exista o cercetare judecătorească, deşi inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize contabile în vederea stabilirii eventualului prejudiciu pe care SC AR SRL l-ar fi adus bugetului de stat, aspect ce a fost învederat de inculpat şi instanţei de apel, prin criticile formulate împotriva sentinţei penale.

Fără ca eventuala pagubă cauzată bugetului de stat - prin comiterea de către inculpat a presupusei infracţiuni de evaziune fiscală, să fie stabilită în mod obiectiv, de un organism abilitat în acest sens, care să nu fie parte în proces, prima instanţă 1-a obligat pe inculpat la plata unor despăgubiri civile, astfel cum acestea au fost calculate de partea vătămată, constituită parte civilă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, soluţie menţinută în apel.

În afară de administrarea probei constând în expertiza contabilă, în virtutea rolului activ al instanţei de judecată reglementat de art.4 din C.p.p., care are menirea de a garanta aflarea adevărului, dar şi dreptul la un proces echitabil, înalta Curte apreciază că, pentru clarificarea situaţiei de fapt şi stabilirea fără nici un dubiu a vinovăţiei inculpatului, se impunea audierea administratorului SC SRL - numitul I  E în legătură cu operaţiunile comerciale relevate de cele patru facturi fiscale prezentate de inculpat (fila 21 d.u.p.), audierea numitului D  Pe  - administrator, din data de 21.08.2008, al SC SRL, cu privire la controlul din 14.11.2008 efectuat de Garda Financiară (fila 44 d.u.p.), audierea numitei a - proprietara imobilului la care SC SRL şi-a stabilit sediul (fila 45 d.u.p.), precum şi administrarea oricărei alte probe utile, concludente şi pertinente pentru soluţionarea cauzei, care ar fi rezultat din cercetarea judecătorească.

Ca atare, constatând că în cauză nu s-a efectuat cercetare judecătorească, situaţie care semnifică o încălcare a dreptului la un proces echitabil, înalta Curte consideră ca fiind întemeiată solicitarea recurentului inculpat de casare a deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind necesară administrarea de probe, situaţie care se circumscrie dispoziţiilor art.385/15 alin.4 C.p.p.

Având în vedere şi dispoziţiile art.385/15 alin.3 C.p.p., potrivit cu care instanţa de recurs desfiinţează şi hotărârea primei instanţe dacă se constată aceleaşi încălcări de lege ca în decizia recurată, cauza va fi trimisă spre rejudecare la prima instanţă.

Domenii speta

Spete similare