Grăniţuire

Dosar nr. 3957/205/2010

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2879/2011

Şedinţa publică de la 03 Octombrie 2011

Completul compus din:

S-a luat în examinare, spre soluţionare, recursul formulat de pârâtul V. Z,

împotriva sentinţei civile nr. 3957/205/2010 pronunţată de Judecătoria Câmpulung

în dosarul nr. 3957/205/2010, intimaţi fiind reclamanţii G. D., G.A, având ca

obiect grăniţuire

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Instanţa, constată că dezbaterile în fond asupra cauzei sunt consemnate în

încheierea de şedinţă din data de 26.09.2011, susţinerile părţilor fiind consemnate în

acea încheiere, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

La data de 23 august 2010, s-a înregistrat la Judecătoria Câmpulung –

Muscel cu nr.3957/205/2010 (număr în format vechi 3956/2010), dosarul civil

privind acţiunea civilă promovată de reclamanţii G.D.şi G.A.în contradictoriu cu

pârâta V.Z., pentru ca să se dispună: grăniţuirea proprietăţii lor amplasate în

punctul „A”, din Câmpulung, pe linia întregului hotar şi obligarea pârâtei să suporte

cota de 1/2 din contravaloarea edificării gardului despărţitor; obligarea pârâtei să-şi

ridice de pe hotar gardul edificat de aceasta între proprietăţile lor, anterior judecăţii,

iar în caz de refuz, autorizarea reclamanţilor de a proceda la ridicarea acestui gard

despărţitor, pe cheltuiala pârâtei, cu cheltuieli de judecată.

În acţiunea dedusă judecăţii, cei doi reclamanţi au arătat că în calitate de

moştenitori ai autorilor lor au dobândit suprafaţa de 1989 mp teren, situată în

Câmpulung, punctul „A”, precum şi o construcţie edificată pe acest teren.

Terenul proprietatea pârâtei, în suprafaţă de 2497 mp situat în acelaşi punct,

anume „A”, se învecinează pe toată latura de est cu terenul proprietatea

reclamanţilor.

Mai arată reclamanţii că până în urmă cu circa 2 luni, anterior promovării

acţiunii, nu a existat gard despărţitor, însă pârâta a construit un gard despărţitor

depăşind aliniamentul (conform actelor de proprietate deţinute de fiecare), astfel: pe

latura de nord în loc de 30 ml în prezent reclamanţii deţin doar 18,8 ml, iar într-un

alt punct al hotarului, pârâta a intrat în proprietatea reclamanţilor pe o lungime de

aproximativ 12 ml, cu circa 2,5 ml.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.480, 584,

1072-1075 Cod civil.

Reclamanţii au timbrat legal acţiunea şi au depus acte în copie la dosar. 

La data de 05 octombrie 2010, pârâta a depus la dosar întâmpinare, arătând

în esenţă, că a edificat gardul despărţitor conform actelor sale de proprietate şi că

reclamanţii nu au avut nicio reacţie.

Instanţa a admis pentru părţi, proba cu înscrisuri, testimonială şi efectuarea

unei expertize cadastrale, fixându-se de instanţă şi părţi obiectivele la care să

răspundă expertul, apreciind probele ca fiind utile, pertinente şi concludente

soluţionării cauzei. 

S-au cerut relaţii de la Notariatul – B.N.P. şi s-a prorogat cercetarea locală

după administrarea probelor admise, probă ce nu s-a mai administrat apreciindu-se

că nu mai este necesară în contextul probelor administrate menite să stabilească în

concret situaţia de fapt supusă controlului judecătoresc.

Pe parcursul judecăţii  sau luat interogatoriile solicitate a căror  răspunsuri

s-au consemnat şi ataşat la dosar.

S-a efectuat raportul de expertiză cadastrală de expert D. I., completat cu

obiecţiunile formulate de părţi şi admise de instanţă, în parte.

S-a depus la dosar şi înscrisurile solicitate de la  B.N.P., expertiza tehnică a

expertului asistent, încuviinţat pârâtei la cererea sa, în persoana exp. D. V., s-au

audiat martorii admişi, respectiv S. P. şi M. N., ale căror depoziţii au fost

consemnate şi ataşate la dosar.

Prin sentinţa civilă nr.3957/205/2010, Judecătoria Câmpulung a respins

excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâta V.Z. şi a admis acţiunea formulată de

reclamanţi, în parte, dispunând grăniţuirea proprietăţilor părţilor pe  aliniamentul 

2-18-21-23-12 de  culoare roşu-galben,  conform schiţei de la  fila  95  dosar, anexă

la  raportul de expertiză  I.  D., pe care a omologat-o.

A obligat pe pârâtă să ridice gardul edificat pe aliniamentul 18-20-22-24-11

identificat cu culoare verde în aceeaşi schiţă omologată, iar în caz de refuz

îndrituieşte pe reclamanţi să facă acest lucru pe cheltuiala pârâtei.

A obligat pe pârâtă să contribuie cu 1/2 din contravaloarea cheltuielilor de

edificare a gardului pe aliniamentul 18-21-23-12 stabilit ca linie de hotar între 

proprietăţi.

A obligat pe  pârâtă să  plătească reclamanţilor suma de 319 lei  cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia invocată:

„În principiu grăniţuirea reprezintă o operaţie de determinare prin semne

exterioare a limitelor dintre doua proprietăţi vecine. Acţiunea exercitată cu scopul

stabilirii traseului real pe care trebuie sa îl urmeze hotarul este întemeiata pe

dispoziţiile art.584 din Codul civil.

De aici rezulta că grăniţuirea, menită să apere dreptul de proprietate, se

poate dispune atât în cazul inexistentei unei delimitări între proprietăţi, cât si în

situaţia în care astfel de semne exterioare există, dar sunt contestate de părţi.

Totodată este necesar ca o grăniţuire dispusa prin hotărâre judecătorească

să rezolve contestaţiile si pretenţiile părţilor cu caracter revendicativ, dar să ţină

seama si de transformările produse în configuraţia terenurilor din cauze care nu le

sunt imputabile, pentru a se asigura o folosinţă utila a proprietăţilor.

În speţa dedusă judecăţii nu ne aflăm în situaţia de fapt descrisă de pârâtă,

prin avocatul său, întru-cât părţile nu au pretenţii revendicative unii de la ceilalţi,

mai mult proprietăţile părţilor provin dintr-un trup comun al autorului comun al

autoarei reclamanţilor şi al pârâtei şi singura controversă constă în traseul şi

configuraţia liniei de hotar pe o porţiune dintre proprietăţi. De  altfel pe parcursul

soluţionării cauzei părţile au recunoscut faptul că fiecare au în proprietate şi au

stăpânit suprafeţe mai mici decât cele consemnate în actul lor de proprietate, actul

de partaj voluntar autentic sub nr 1361/23 07 1997.

În această situaţie instanţa nu poate considera acţiunea în grăniţuire ca fiind

inadmisibilă în condiţiile în care reclamanţii nu pun în discuţie întinderea dreptului

de proprietate, ci traseul şi configuraţia liniei de hotar  pe care pârâta l-a schimbat

cu ocazia edificării gardului între proprietăţi, gard executat fără acordul lor. De

asemenea nici pârâta nu s-a apărat de maniera că ar fi amplasat gardul în această

configuraţie pentru că în această manieră ar fi respectată suprafaţa de teren pentru

care este proprietară.

Pentru aceste considerente instanţa apreciază că a respinge o acţiune în

grăniţuire ca inadmisibilă, de plano, numai pentru că nu este alăturată unei acţiuni

în revendicare, ar însemna o ingerinţă în dreptul oricărei persoane de acces liber la

justiţie şi dreptul la un proces echitabil, principii garantate de Constituţie şi de art 6

din Convenţia drepturilor omului. Mai mult aşa cum am arătat în cauză ne aflăm

într-o acţiune în grăniţuire tipică aşa cum este ea definită de art. 584 C.pr.cv,

grăniţuirea constituie o operaţiune de delimitare prin semne exterioare a limitelor

dintre proprietăţi învecinate. În caz de conflict, ea se realizează pe cale

judecătorească nu numai atunci când între proprietăţi nu au existat niciodată

semne exterioare de hotar, ci si atunci când atare semne există, dar sunt

controversate, linie de hotar pentru a cărei stabilire nu este necesară compararea

titlurilor părţilor şi a stabili căruia trebuie să se dea preferinţă pentru că titlurile

provin din acelaşi act şi de la acelaşi autor, neimplicând un procedeu ce s-ar putea

aplica numai în cadrul unei acţiuni în revendicare cu care instanţa nu a fost

investită.”

În ceea ce priveşte fondul cauzei:

„În raport de prevederile art.584 Cod civil potrivit cărora, orice proprietar

poate obliga pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii învecinate, grăniţuirea este o

operaţie de determinare prin semne exterioare a limitei dintre două proprietăţi

vecine care aparţin unor titulari diferiţi.

Hotărârea prin care se stabileşte linia de hotar dintre două  fonduri învecinate

este declarativă şi nu atributivă de drepturi. Prin urmare,partea poate cere doar

stabilirea graniţei dintre loturi, ceea ce implică numai identificarea liniei de hotar

Din declaraţia martorilor S. şi M. rezultă că pârâta a ridicat un gard

despărţitor între cele 2 proprietăţi, operaţiune la care reclamanţii nu au fost

prezenţi, gard ce descrise  o linie curbă în zona de mijloc înspre terenul ce se află

actualmente în proprietatea reclamanţilor, fără a mai fi respectate ca şi amplasament

exact reperele naturale ce despărţeau cele două proprietăţi.

Însăşi pârâta la interogatoriu a recunoscut că aşa cum este gardul amplasat

nu respectă schiţa ce face parte integrantă din actul de partaj voluntar, act ce

reprezintă titlul de proprietate al ambelor părţi ( întrebarea 3 ), însă ceea ce are

relevanţă în cauză nu este a se  determina în ce modalitate s-a construit gardul, ci 

dacă acesta respectă hotarul dintre cele două terenuri.

Analiza în cauză porneşte de la faptul că atât autoarea reclamanţilor , cât  şi

pârâta au dobândit prin actul de partaj voluntar autentic aflat la dosar cele două

terenuri învecinate ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în indiviziune,

în temeiul Legii 18/1991, prin titlul de proprietate  nr. 86152/16 04 1996.

Conform actului invocat şi a schiţei de plan ce face parte integrantă din

acest act, care reprezintă cele două terenuri dobândite  prin partaj voluntar de către

autoarea reclamanţilor şi pârâtă, înfăţişează hotarul corect între proprietăţi ca fiind o

linie frântă, identificată prin traseul de culoare galben  în schiţa anexă la raportul de

expertiză topografică întocmit de expert I. D.

În acest context instanţa nu poate reţine apărarea pârâtei în sensul că schiţa

ce însoţeşte actul de partaj nu este conformă cu realitatea pentru că au fost făcute

măsurători empirice şi nu topografice cum le-a făcut cu ocazia amplasării gardului,

pentru că în această manieră s-ar încălca voinţa părţilor de la data încheierii actului

de partaj voluntar, precum şi modul în care ulterior părţile au înţeles să respecte

linia de hotar imaginară şi pentru care întotdeauna au existat repere naturale de

despărţire a proprietăţilor.

Pentru aceste considerente instanţa constată că linia de hotar între proprietăţi

a fost stabilită la momentul partajării autoarei reclamanţilor cu pârâta, iar acest mod

de grăniţuire a fost  modificat de pârâtă prin amplasarea gardului astfel că acţiunea

în grăniţuire formulată de  reclamanţi este fondată şi urmează a fi admisă.”

Împotriva sentinţei civile nr.3957/205/2010, pârâta V.Z. a declarat în termen

legal recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie după cum urmează:

I. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii: în mod greşit prima instanţă

soluţionează excepţia inadmisibilităţii acţiunii în grăniţuire, prin respingerea acesteia,

cu motivarea că părţile nu au pretenţii revendicative unii faţă de alţii, de vreme ce s-

a arătat de către reclamanţi că pârâta a efectuat singură un alt gard „acaparând” din

proprietatea lor importante suprafeţe de teren şi s-au solicitat probe pentru a face

această dovadă a acaparării, probe precum cea testimonială şi cu expertiză de

specialitate, iar temeiul juridic invocat a fost art.480 şi 584 C.civ. Se conchide că în

varianta dispusă de prima instanţă se rezolvă pretenţiile revendicative ascunse ale

reclamanţilor împotriva sa, deşi prima instanţă nu a fost învestită cu o acţiune în

revendicare.

II. În ceea ce priveşte fondul cauzei:

1-prima instanţă a stabilit noua linie de hotar în baza actului de partaj

voluntar şi a schiţei de plan ce face parte integrantă din acest act, fără a avea în

vedere că această schiţă nu este conformă cu realitatea întrucât măsurătorile au fost

efectuate cu ruleta, iar nu topografic, dovadă în acest sens stând suprafeţele mai

mici pe care le deţin atât reclamanţii cât şi pârâta;

2-prima instanţă respinge obiecţiunile la expertiză deşi concluziile expertului

vin în contradicţie cu depoziţiile a doi martori care amintesc de repere naturale ale

hotarului dintre proprietăţile părţilor, repere despre care expertul nu menţionează

nimic în lucrarea sa, iar constatând lipsa elementelor naturale vizibile aceasta nu are

în vedere posesia exercitată de cei doi vecini în limitele hotarului existent, marcat cu

culoare verde, un aşa-zis coeficient de corecţie pentru care expertul nu a prezentat

o bază legală;

3-prin obligarea de ridicare a gardului de pe aliniamentul 18-20-22-24-11,

prima instanţă a adus atingere dreptului de proprietate al recurentei, ceea ce este

inadmisibil, cum s-a mai arătat deja;

4-prin sentinţa recurată, recurenta este obligată a suporta jumătate din

contravaloarea gardului ce se va ridica, fără a fi stabilită această contravaloare; în

atare situaţie, în lipsa determinării acestei contravalori şi chiar în lipsa delimitării

materiale efective a liniei de hotar, se apreciază de recurentă că obligaţia acesteia nu

există.

Analizând sentinţa instanţei de fond prin prisma criticilor aduse acesteia prin

motivele de recurs, tribunalul constată următoarele:

Referitor la modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii, tribunalul

constată că în mod corect prima instanţă a considerat acţiunea în grăniţuire perfect

admisibilă în condiţiile în care reclamanţii nu au pus în discuţie întinderea dreptului

lor de proprietate, arătând chiar ambele părţi că posesă terenuri în suprafaţă mai

mică decât cea care rezultă din actul de partaj, ci au contestat traseul şi configuraţia

liniei de hotar pe care pârâta a schimbat-o cu ocazia edificării gardului între

proprietăţi, gard executat fără acordul lor.

De remarcat este faptul că pe parcusul judecăţii pârâta nu s-a apărat niciun

moment de maniera că ar fi ridicat gardul în configuraţia reclamată pentru că în

această manieră ar fi respectată suprafaţa de teren pentru care este proprietară,

astfel că instanţa de fond a avut în vedere acest aspect şi a apreciat că o judecată

civilă care să înlăture dubiul cu privire la graniţa dintre cele două proprietăţi,

provenind dintr-un întreg de la acelaşi autor comun, se impunea ca necesară.

De asemenea, prima instanţă prin atitudinea sa convenţională (conformă cu

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) a aplicat jurisprudenţa CEDO potrivit

căreia respingerea unei acţiune în grăniţuire ca inadmisibilă, de plano, numai pentru

că nu este alăturată unei acţiuni în revendicare, reprezintă o ingerinţă gravă în

dreptul oricărei persoane de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil -

principii garantate de Constituţie şi de art.6 din Convenţie. Pe cale de consecinţă,

primul motiv urmează a fi respins ca neîntemeiat.

Cât priveşte fondul cauzei, tribunalul constată că:

Este adevărat că părţile deţin suprafeţe de teren mai mici decât cele care reies

în concret din actul de partaj voluntar, însă această insuficienţă a fost asumată de

părţi, mai exact de recurentă şi autoarea intimaţilor, prin întocmirea actului autentic

însoţit de schiţa de plan, schiţă care delimitează cele două proprietăţi şi stabileşte

graniţa prin elemente care au fost transpuse în teren, rezultând linia de hotar 2-18-

21-23-12 de  culoare roşu-galben. Măsurătorile cu ruleta nu puteau duce decât la

insuficienţa dreptului de proprietate, care, aşa cum s-a mai spus, nu a reprezentat

motiv de nemulţumire pentru niciuna din părţi, şi nu puteau afecta hotarul tranşat

la acel moment prin act autentic, hotar bine individualizat prin dimensiuni, unghiuri

şi limite ale deschiderilor la calea publică etc. Prin urmare, având în vedere aceste

considerente, tribunalul constată că primul şi cel de al treilea motiv de recurs,

ambele privitoare la fondul cauzei, sunt neîntemeiate.

Neîntemeiat este şi cel de al doilea motiv întrucât prima instanţă nu putea să

aibă în vedere posesia părţilor din moment ce aceasta s-a conturat concret abia în

urmă cu câteva luni când recurenta a ridicat gardul în litigiu. În speţă nu se poate

vorbi de o posesie îndelungată, acceptată de proprietarii vecini, care să poată fi

folosită ca element de reper în stabilirea hotarului cu atât mai mult cu cât pe acest

aspect s-a convenit prin act autentic.

În ceea ce priveşte coeficientul de corecţie pentru care expertul nu a

prezentat o bază legală, coeficient K în baza căruia a diminuat vătămător

proprietatea recurentei, tribunalul observă că instanţa de fond nu a stabilit hotarul

în considerearea suprafeţelor astfel corectate, adică prin punctele 2-18-19-21-23-25-

10, ci potrivit amplasamentului 2-18-19-21-23-12 care reprezintă întocmai

delimitarea stabilită de moştenitorii autoarei G. M. prin actul de partaj

nr.1361/1997 şi schiţa la acesta.

Motivul patru este neîntemeiat întrucât, deşi nu a exprimat-o expres în

dispozitiv, instanţa de fond nu putea să oblige recurenta la jumătate din

contravaloarea gardului decât în măsura în care acest gard se va ridica şi în limitele a

jumătate din cheltuielile dovedite pentru această edificare.

Pe cale de consecinţă, având în vedere toate cele ce preced, în temeiul art.312

C.pr.civ., tribunalul va respinge recursul ca nefondat.

Văzând şi disp.art.274 C.pr.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul V.Z., împotriva sentinţei

civile nr. 3957/205/2010 pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr.

3957/205/2010, intimaţi fiind reclamanţii G. D., G.A..

Obligă recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimaţi.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi,  03.10.2011, la Tribunalul Argeş, secţia

civilă.

Preşedinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Domenii speta

Spete similare