Dosar nr. 3957/205/2010
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEŞ
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2879/2011
Şedinţa publică de la 03 Octombrie 2011
Completul compus din:
S-a luat în examinare, spre soluţionare, recursul formulat de pârâtul V. Z,
împotriva sentinţei civile nr. 3957/205/2010 pronunţată de Judecătoria Câmpulung
în dosarul nr. 3957/205/2010, intimaţi fiind reclamanţii G. D., G.A, având ca
obiect grăniţuire
La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Instanţa, constată că dezbaterile în fond asupra cauzei sunt consemnate în
încheierea de şedinţă din data de 26.09.2011, susţinerile părţilor fiind consemnate în
acea încheiere, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
La data de 23 august 2010, s-a înregistrat la Judecătoria Câmpulung –
Muscel cu nr.3957/205/2010 (număr în format vechi 3956/2010), dosarul civil
privind acţiunea civilă promovată de reclamanţii G.D.şi G.A.în contradictoriu cu
pârâta V.Z., pentru ca să se dispună: grăniţuirea proprietăţii lor amplasate în
punctul „A”, din Câmpulung, pe linia întregului hotar şi obligarea pârâtei să suporte
cota de 1/2 din contravaloarea edificării gardului despărţitor; obligarea pârâtei să-şi
ridice de pe hotar gardul edificat de aceasta între proprietăţile lor, anterior judecăţii,
iar în caz de refuz, autorizarea reclamanţilor de a proceda la ridicarea acestui gard
despărţitor, pe cheltuiala pârâtei, cu cheltuieli de judecată.
În acţiunea dedusă judecăţii, cei doi reclamanţi au arătat că în calitate de
moştenitori ai autorilor lor au dobândit suprafaţa de 1989 mp teren, situată în
Câmpulung, punctul „A”, precum şi o construcţie edificată pe acest teren.
Terenul proprietatea pârâtei, în suprafaţă de 2497 mp situat în acelaşi punct,
anume „A”, se învecinează pe toată latura de est cu terenul proprietatea
reclamanţilor.
Mai arată reclamanţii că până în urmă cu circa 2 luni, anterior promovării
acţiunii, nu a existat gard despărţitor, însă pârâta a construit un gard despărţitor
depăşind aliniamentul (conform actelor de proprietate deţinute de fiecare), astfel: pe
latura de nord în loc de 30 ml în prezent reclamanţii deţin doar 18,8 ml, iar într-un
alt punct al hotarului, pârâta a intrat în proprietatea reclamanţilor pe o lungime de
aproximativ 12 ml, cu circa 2,5 ml.
În drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.480, 584,
1072-1075 Cod civil.
Reclamanţii au timbrat legal acţiunea şi au depus acte în copie la dosar.
La data de 05 octombrie 2010, pârâta a depus la dosar întâmpinare, arătând
în esenţă, că a edificat gardul despărţitor conform actelor sale de proprietate şi că
reclamanţii nu au avut nicio reacţie.
Instanţa a admis pentru părţi, proba cu înscrisuri, testimonială şi efectuarea
unei expertize cadastrale, fixându-se de instanţă şi părţi obiectivele la care să
răspundă expertul, apreciind probele ca fiind utile, pertinente şi concludente
soluţionării cauzei.
S-au cerut relaţii de la Notariatul – B.N.P. şi s-a prorogat cercetarea locală
după administrarea probelor admise, probă ce nu s-a mai administrat apreciindu-se
că nu mai este necesară în contextul probelor administrate menite să stabilească în
concret situaţia de fapt supusă controlului judecătoresc.
Pe parcursul judecăţii sau luat interogatoriile solicitate a căror răspunsuri
s-au consemnat şi ataşat la dosar.
S-a efectuat raportul de expertiză cadastrală de expert D. I., completat cu
obiecţiunile formulate de părţi şi admise de instanţă, în parte.
S-a depus la dosar şi înscrisurile solicitate de la B.N.P., expertiza tehnică a
expertului asistent, încuviinţat pârâtei la cererea sa, în persoana exp. D. V., s-au
audiat martorii admişi, respectiv S. P. şi M. N., ale căror depoziţii au fost
consemnate şi ataşate la dosar.
Prin sentinţa civilă nr.3957/205/2010, Judecătoria Câmpulung a respins
excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâta V.Z. şi a admis acţiunea formulată de
reclamanţi, în parte, dispunând grăniţuirea proprietăţilor părţilor pe aliniamentul
2-18-21-23-12 de culoare roşu-galben, conform schiţei de la fila 95 dosar, anexă
la raportul de expertiză I. D., pe care a omologat-o.
A obligat pe pârâtă să ridice gardul edificat pe aliniamentul 18-20-22-24-11
identificat cu culoare verde în aceeaşi schiţă omologată, iar în caz de refuz
îndrituieşte pe reclamanţi să facă acest lucru pe cheltuiala pârâtei.
A obligat pe pârâtă să contribuie cu 1/2 din contravaloarea cheltuielilor de
edificare a gardului pe aliniamentul 18-21-23-12 stabilit ca linie de hotar între
proprietăţi.
A obligat pe pârâtă să plătească reclamanţilor suma de 319 lei cheltuieli de
judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia invocată:
„În principiu grăniţuirea reprezintă o operaţie de determinare prin semne
exterioare a limitelor dintre doua proprietăţi vecine. Acţiunea exercitată cu scopul
stabilirii traseului real pe care trebuie sa îl urmeze hotarul este întemeiata pe
dispoziţiile art.584 din Codul civil.
De aici rezulta că grăniţuirea, menită să apere dreptul de proprietate, se
poate dispune atât în cazul inexistentei unei delimitări între proprietăţi, cât si în
situaţia în care astfel de semne exterioare există, dar sunt contestate de părţi.
Totodată este necesar ca o grăniţuire dispusa prin hotărâre judecătorească
să rezolve contestaţiile si pretenţiile părţilor cu caracter revendicativ, dar să ţină
seama si de transformările produse în configuraţia terenurilor din cauze care nu le
sunt imputabile, pentru a se asigura o folosinţă utila a proprietăţilor.
În speţa dedusă judecăţii nu ne aflăm în situaţia de fapt descrisă de pârâtă,
prin avocatul său, întru-cât părţile nu au pretenţii revendicative unii de la ceilalţi,
mai mult proprietăţile părţilor provin dintr-un trup comun al autorului comun al
autoarei reclamanţilor şi al pârâtei şi singura controversă constă în traseul şi
configuraţia liniei de hotar pe o porţiune dintre proprietăţi. De altfel pe parcursul
soluţionării cauzei părţile au recunoscut faptul că fiecare au în proprietate şi au
stăpânit suprafeţe mai mici decât cele consemnate în actul lor de proprietate, actul
de partaj voluntar autentic sub nr 1361/23 07 1997.
În această situaţie instanţa nu poate considera acţiunea în grăniţuire ca fiind
inadmisibilă în condiţiile în care reclamanţii nu pun în discuţie întinderea dreptului
de proprietate, ci traseul şi configuraţia liniei de hotar pe care pârâta l-a schimbat
cu ocazia edificării gardului între proprietăţi, gard executat fără acordul lor. De
asemenea nici pârâta nu s-a apărat de maniera că ar fi amplasat gardul în această
configuraţie pentru că în această manieră ar fi respectată suprafaţa de teren pentru
care este proprietară.
Pentru aceste considerente instanţa apreciază că a respinge o acţiune în
grăniţuire ca inadmisibilă, de plano, numai pentru că nu este alăturată unei acţiuni
în revendicare, ar însemna o ingerinţă în dreptul oricărei persoane de acces liber la
justiţie şi dreptul la un proces echitabil, principii garantate de Constituţie şi de art 6
din Convenţia drepturilor omului. Mai mult aşa cum am arătat în cauză ne aflăm
într-o acţiune în grăniţuire tipică aşa cum este ea definită de art. 584 C.pr.cv,
grăniţuirea constituie o operaţiune de delimitare prin semne exterioare a limitelor
dintre proprietăţi învecinate. În caz de conflict, ea se realizează pe cale
judecătorească nu numai atunci când între proprietăţi nu au existat niciodată
semne exterioare de hotar, ci si atunci când atare semne există, dar sunt
controversate, linie de hotar pentru a cărei stabilire nu este necesară compararea
titlurilor părţilor şi a stabili căruia trebuie să se dea preferinţă pentru că titlurile
provin din acelaşi act şi de la acelaşi autor, neimplicând un procedeu ce s-ar putea
aplica numai în cadrul unei acţiuni în revendicare cu care instanţa nu a fost
investită.”
În ceea ce priveşte fondul cauzei:
„În raport de prevederile art.584 Cod civil potrivit cărora, orice proprietar
poate obliga pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii învecinate, grăniţuirea este o
operaţie de determinare prin semne exterioare a limitei dintre două proprietăţi
vecine care aparţin unor titulari diferiţi.
Hotărârea prin care se stabileşte linia de hotar dintre două fonduri învecinate
este declarativă şi nu atributivă de drepturi. Prin urmare,partea poate cere doar
stabilirea graniţei dintre loturi, ceea ce implică numai identificarea liniei de hotar
Din declaraţia martorilor S. şi M. rezultă că pârâta a ridicat un gard
despărţitor între cele 2 proprietăţi, operaţiune la care reclamanţii nu au fost
prezenţi, gard ce descrise o linie curbă în zona de mijloc înspre terenul ce se află
actualmente în proprietatea reclamanţilor, fără a mai fi respectate ca şi amplasament
exact reperele naturale ce despărţeau cele două proprietăţi.
Însăşi pârâta la interogatoriu a recunoscut că aşa cum este gardul amplasat
nu respectă schiţa ce face parte integrantă din actul de partaj voluntar, act ce
reprezintă titlul de proprietate al ambelor părţi ( întrebarea 3 ), însă ceea ce are
relevanţă în cauză nu este a se determina în ce modalitate s-a construit gardul, ci
dacă acesta respectă hotarul dintre cele două terenuri.
Analiza în cauză porneşte de la faptul că atât autoarea reclamanţilor , cât şi
pârâta au dobândit prin actul de partaj voluntar autentic aflat la dosar cele două
terenuri învecinate ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în indiviziune,
în temeiul Legii 18/1991, prin titlul de proprietate nr. 86152/16 04 1996.
Conform actului invocat şi a schiţei de plan ce face parte integrantă din
acest act, care reprezintă cele două terenuri dobândite prin partaj voluntar de către
autoarea reclamanţilor şi pârâtă, înfăţişează hotarul corect între proprietăţi ca fiind o
linie frântă, identificată prin traseul de culoare galben în schiţa anexă la raportul de
expertiză topografică întocmit de expert I. D.
În acest context instanţa nu poate reţine apărarea pârâtei în sensul că schiţa
ce însoţeşte actul de partaj nu este conformă cu realitatea pentru că au fost făcute
măsurători empirice şi nu topografice cum le-a făcut cu ocazia amplasării gardului,
pentru că în această manieră s-ar încălca voinţa părţilor de la data încheierii actului
de partaj voluntar, precum şi modul în care ulterior părţile au înţeles să respecte
linia de hotar imaginară şi pentru care întotdeauna au existat repere naturale de
despărţire a proprietăţilor.
Pentru aceste considerente instanţa constată că linia de hotar între proprietăţi
a fost stabilită la momentul partajării autoarei reclamanţilor cu pârâta, iar acest mod
de grăniţuire a fost modificat de pârâtă prin amplasarea gardului astfel că acţiunea
în grăniţuire formulată de reclamanţi este fondată şi urmează a fi admisă.”
Împotriva sentinţei civile nr.3957/205/2010, pârâta V.Z. a declarat în termen
legal recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie după cum urmează:
I. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii: în mod greşit prima instanţă
soluţionează excepţia inadmisibilităţii acţiunii în grăniţuire, prin respingerea acesteia,
cu motivarea că părţile nu au pretenţii revendicative unii faţă de alţii, de vreme ce s-
a arătat de către reclamanţi că pârâta a efectuat singură un alt gard „acaparând” din
proprietatea lor importante suprafeţe de teren şi s-au solicitat probe pentru a face
această dovadă a acaparării, probe precum cea testimonială şi cu expertiză de
specialitate, iar temeiul juridic invocat a fost art.480 şi 584 C.civ. Se conchide că în
varianta dispusă de prima instanţă se rezolvă pretenţiile revendicative ascunse ale
reclamanţilor împotriva sa, deşi prima instanţă nu a fost învestită cu o acţiune în
revendicare.
II. În ceea ce priveşte fondul cauzei:
1-prima instanţă a stabilit noua linie de hotar în baza actului de partaj
voluntar şi a schiţei de plan ce face parte integrantă din acest act, fără a avea în
vedere că această schiţă nu este conformă cu realitatea întrucât măsurătorile au fost
efectuate cu ruleta, iar nu topografic, dovadă în acest sens stând suprafeţele mai
mici pe care le deţin atât reclamanţii cât şi pârâta;
2-prima instanţă respinge obiecţiunile la expertiză deşi concluziile expertului
vin în contradicţie cu depoziţiile a doi martori care amintesc de repere naturale ale
hotarului dintre proprietăţile părţilor, repere despre care expertul nu menţionează
nimic în lucrarea sa, iar constatând lipsa elementelor naturale vizibile aceasta nu are
în vedere posesia exercitată de cei doi vecini în limitele hotarului existent, marcat cu
culoare verde, un aşa-zis coeficient de corecţie pentru care expertul nu a prezentat
o bază legală;
3-prin obligarea de ridicare a gardului de pe aliniamentul 18-20-22-24-11,
prima instanţă a adus atingere dreptului de proprietate al recurentei, ceea ce este
inadmisibil, cum s-a mai arătat deja;
4-prin sentinţa recurată, recurenta este obligată a suporta jumătate din
contravaloarea gardului ce se va ridica, fără a fi stabilită această contravaloare; în
atare situaţie, în lipsa determinării acestei contravalori şi chiar în lipsa delimitării
materiale efective a liniei de hotar, se apreciază de recurentă că obligaţia acesteia nu
există.
Analizând sentinţa instanţei de fond prin prisma criticilor aduse acesteia prin
motivele de recurs, tribunalul constată următoarele:
Referitor la modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii, tribunalul
constată că în mod corect prima instanţă a considerat acţiunea în grăniţuire perfect
admisibilă în condiţiile în care reclamanţii nu au pus în discuţie întinderea dreptului
lor de proprietate, arătând chiar ambele părţi că posesă terenuri în suprafaţă mai
mică decât cea care rezultă din actul de partaj, ci au contestat traseul şi configuraţia
liniei de hotar pe care pârâta a schimbat-o cu ocazia edificării gardului între
proprietăţi, gard executat fără acordul lor.
De remarcat este faptul că pe parcusul judecăţii pârâta nu s-a apărat niciun
moment de maniera că ar fi ridicat gardul în configuraţia reclamată pentru că în
această manieră ar fi respectată suprafaţa de teren pentru care este proprietară,
astfel că instanţa de fond a avut în vedere acest aspect şi a apreciat că o judecată
civilă care să înlăture dubiul cu privire la graniţa dintre cele două proprietăţi,
provenind dintr-un întreg de la acelaşi autor comun, se impunea ca necesară.
De asemenea, prima instanţă prin atitudinea sa convenţională (conformă cu
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) a aplicat jurisprudenţa CEDO potrivit
căreia respingerea unei acţiune în grăniţuire ca inadmisibilă, de plano, numai pentru
că nu este alăturată unei acţiuni în revendicare, reprezintă o ingerinţă gravă în
dreptul oricărei persoane de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil -
principii garantate de Constituţie şi de art.6 din Convenţie. Pe cale de consecinţă,
primul motiv urmează a fi respins ca neîntemeiat.
Cât priveşte fondul cauzei, tribunalul constată că:
Este adevărat că părţile deţin suprafeţe de teren mai mici decât cele care reies
în concret din actul de partaj voluntar, însă această insuficienţă a fost asumată de
părţi, mai exact de recurentă şi autoarea intimaţilor, prin întocmirea actului autentic
însoţit de schiţa de plan, schiţă care delimitează cele două proprietăţi şi stabileşte
graniţa prin elemente care au fost transpuse în teren, rezultând linia de hotar 2-18-
21-23-12 de culoare roşu-galben. Măsurătorile cu ruleta nu puteau duce decât la
insuficienţa dreptului de proprietate, care, aşa cum s-a mai spus, nu a reprezentat
motiv de nemulţumire pentru niciuna din părţi, şi nu puteau afecta hotarul tranşat
la acel moment prin act autentic, hotar bine individualizat prin dimensiuni, unghiuri
şi limite ale deschiderilor la calea publică etc. Prin urmare, având în vedere aceste
considerente, tribunalul constată că primul şi cel de al treilea motiv de recurs,
ambele privitoare la fondul cauzei, sunt neîntemeiate.
Neîntemeiat este şi cel de al doilea motiv întrucât prima instanţă nu putea să
aibă în vedere posesia părţilor din moment ce aceasta s-a conturat concret abia în
urmă cu câteva luni când recurenta a ridicat gardul în litigiu. În speţă nu se poate
vorbi de o posesie îndelungată, acceptată de proprietarii vecini, care să poată fi
folosită ca element de reper în stabilirea hotarului cu atât mai mult cu cât pe acest
aspect s-a convenit prin act autentic.
În ceea ce priveşte coeficientul de corecţie pentru care expertul nu a
prezentat o bază legală, coeficient K în baza căruia a diminuat vătămător
proprietatea recurentei, tribunalul observă că instanţa de fond nu a stabilit hotarul
în considerearea suprafeţelor astfel corectate, adică prin punctele 2-18-19-21-23-25-
10, ci potrivit amplasamentului 2-18-19-21-23-12 care reprezintă întocmai
delimitarea stabilită de moştenitorii autoarei G. M. prin actul de partaj
nr.1361/1997 şi schiţa la acesta.
Motivul patru este neîntemeiat întrucât, deşi nu a exprimat-o expres în
dispozitiv, instanţa de fond nu putea să oblige recurenta la jumătate din
contravaloarea gardului decât în măsura în care acest gard se va ridica şi în limitele a
jumătate din cheltuielile dovedite pentru această edificare.
Pe cale de consecinţă, având în vedere toate cele ce preced, în temeiul art.312
C.pr.civ., tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
Văzând şi disp.art.274 C.pr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul V.Z., împotriva sentinţei
civile nr. 3957/205/2010 pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr.
3957/205/2010, intimaţi fiind reclamanţii G. D., G.A..
Obligă recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.10.2011, la Tribunalul Argeş, secţia
civilă.
Preşedinte,
Judecător,
Judecător,
Grefier,
Curtea de Apel Suceava
Grăniţuire. Delimitarea terenului aferent gospodăriei dobândite prin cumpărare. Interpretarea contractului
Curtea de Apel Craiova
Grăniţuirea proprietăţilor pe cale judiciară. Rigoarea tehnică şi claritatea hotărârii judecătoreşti.
Judecătoria Topoloveni
Fara titlu
Judecătoria Agnita
grăniţuire
Judecătoria Bistrița
GRĂNIŢUIRE – ADMISĂ