Reabilitare judecătorească. Dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute în art. 137 alin. (1) lit. d) Cod penal privind achitarea despăgubirilor civile prin orice mijloc de probă.

Reabilitare judecătorească. Dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute în art. 137 alin. (1) lit. d) Cod penal privind achitarea despăgubirilor civile prin orice mijloc de probă. Posibilitatea ca instanţa de judecată să dispună reabilitarea, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (2) Cod penal, chiar dacă nu este îndeplinită condiţia prevăzută la lit. d) a art. 137 alin. (1) Cod penal, însă aceasta nu se datorează relei voinţe a condamnatului.

Prin sentinţa penală nr. 1093/09.04.2010, pronunţată de Judecătoria Iaşi  în dosarul nr. 5479/245/2010, s-a respins cererea formulată de către condamnatul  D. B. privind dispunerea reabilitării judecătoreşti cu privire la pedeapsa de 2 ani  închisoare  aplicată prin sentinţa penală nr. 208 din 12.02.1991 a Judecătoriei Iaşi,  definitivă prin nerecurare la data de 24.02.1991.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în considerentele hotărârii că prin sentinţa penală nr. 208 din 12.02.1991 a Judecătoriei Iaşi,  definitivă prin nerecurare la data de 24.02.1991 a fost condamnat inculpatul D. B. la o pedeapsă de 2 ani închisoare  pentru săvârşirea infracţiunii de  ucidere din culpă prev de art. 178 alin. 2 Cod penal.

La data de 07.03.1991 Judecătoria Iaşi a emis mandatul  de executare  a pedepsei cu muncă corecţională nr. 312/1991 , prin sentinţa penală nr. 646 din 07.04.1992 a Judecătoriei Iaşi dispunându-se încetarea executării pedepsei  cu muncă corecţională.

Prin hotărârea de condamnare inculpatul a fost obligat  să plătească părţii civile A. E.  suma de 36.000 lei despăgubiri civile  precum şi câte 300  lei lunar în numele şi pentru minora A. E., în solidar cu partea responsabilă civilmente.

Din fişa de cazier judiciar a petentului rezulta ca aceasta nu a mai suferit alte condamnări între momentul pronunţării ultimei sentinţe sus-menţionate şi judecarea prezentei cereri.

În drept, potrivit art.135 al.1 lit.a, art.136 al.1 C.pen., în cazul unei condamnări la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an până la 5 ani, condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de către instanţa judecătorească, după trecerea unui termen de 4 ani la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate, termenul socotindu-se de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale, fiind necesară şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.137 Cod penal.

Raportat la pedeapsa aplicată petentului (2 ani închisoare) şi la perioada de executat , instanţa observă că termenul legal de reabilitare, în speţă, este de 5 ani şi s-a împlinit anterior formulării prezentei cereri.

De asemenea, instanţa retine că în intervalul de timp cuprins după data executării pedepsei şi până în prezent, petentul nu a mai suferit o nouă condamnare, aşa cum rezulta din fisa cu antecedente penale, si-a asigurat existenţa prin munca si a avut o buna conduită aşa cum rezultă şi din declaraţia martorului audiat în cauză .

Mai reţine instanţa că petentul condamnat nu figurează la bugetul local cu impozite şi amenzi neplătite, din referatul biroului executări penale rezultând că titlul de cheltuieli judiciare din hotărârea de condamnare a fost confirmat de Primăria comunei Focuri.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prev de lit. d)  din art. 137 Cod penal instanţa reţine că petentul condamnat nu a făcut dovada plăţii  despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, nu a făcut dovada că partea vătămată a renunţat la despăgubiri şi nici nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor  civile din hotărârea de condamnare.

De asemenea petentul nu a prezentat dovezi din care să reiasă că neplata obligaţiilor civile nu s-a datorat rea credinţei.

În condiţiile în care petentul nu a dovedit că nu i-a fost cu putinţă să achite despăgubirile civile (din contră, a dovedit că a avut mijloace materiale, fiind angajat după condamnare) instanţa a apreciat că nu impune acordarea unui termen pentru plata acestora .

Prescripţia executării despăgubirilor precum şi existenţa obligaţiei civile solidare este lipsită de relevanţă  pentru ca instanţa să admită cererea de reabilitare, petentul având posibilitatea achitării despăgubirilor civile, acesta arătând că a fost angajat.

Mai reţine instanţa că petentul nu a depus minime diligenţe pentru a face dovada achitării despăgubirilor civile, valoarea acestora la data pronunţării fiind considerabilă, declaraţia martorului audiat în sensul că a împrumutat petentul cu o sumă de bani  pentru plata despăgubirilor civile nefiind suficientă în lipsa unor înscrisuri doveditoare în acest sens.

Faţă de considerentele mai sus expuse, instanţa de fond a apreciat  că în cauză nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de art.135, art.137 C. pen., astfel încât, având în vedere şi art. 494-498 Cod procedură penală, a respinge cererea formulată de către condamnat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul D. B. care a criticat-o sub  aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, susţinând în esenţă că: instanţa de fond a stabilit criterii excesive pentru dovedirea achitării despăgubirilor civile, reţinând că aceasta se poate face numai prin înscrisuri doveditoare, în condiţiile în care procedura reabilitării judecătoreşti nu cere ca dovada achitării despăgubirilor civile să se facă numai printr-un anumit mijloc de probă, iar în lipsa unei asemenea prevederi, dovada se poate face inclusiv prin proba testimonială; este greu de admis ideea pe care o emite judecata ca orice condamnat să-şi conserve dovezile prin care a luat sfârşit o obligaţie dintr-un raport juridic în vederea intentării unui viitor proces: în cazul petentului Dîscă Bernat pe o durată de 20 de ani, timp în care şi-a stabilit şi reşedinţa într-o altă ţară, cu tot ceea ce înseamnă o asemenea schimbare.

Prin decizia penală nr. ,Tribunalul a dispus respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de petentul D. B., reţinând că, raportat la datele cauzei şi la dispoziţiile legale ce reglementează procedura reabilitării judecătoreşti, în mod corect a constatat prima instanţă că nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute în art. 135 şi art. 137 lit. a), b), c) şi d) Cod procedură penală, pentru a se putea dispune reabilitarea condamnatului, cu toate efectele juridice ce decurg dintr-o atare situaţie.

Referitor la ultima condiţie cerută de lege pentru a interveni reabilitarea judecătorească, textul de lege – respectiv art. 137 alin. (1) lit. d) Cod penal - se referă la achitarea în întregime a cheltuielilor de judecată şi a despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligată persoana condamnată, afară de cazul când partea vătămată a renunţat la despăgubiri sau când instanţa constată că cel condamnat şi-a îndeplinit în mod regulat obligaţiile privitoare la dispoziţiile civile din hotărârea de condamnare.

Din perspectiva acestor dispoziţii legale, Tribunalul constată că la dosarul cauzei nu există mijloace de probă din care să rezulte că au fost plătite integral despăgubirile civile în cuantum de 36000 lei acordate părţii civile prin sentinţa de condamnare, martorul G. I. făcând referire la o sumă de doar 10000 lei dată petentului în acest scop, iar pe de altă parte, nu a fost probată îndeplinirea obligaţiei constând în plata în fiecare lună către partea civilă, a unei sume de bani reprezentând diferenţa pensiei de urmaş.

Cât priveşte susţinerea recurentului vizând faptul că instanţa de fond stabileşte criterii excesive, Tribunalul reţine că, în soluţionarea cererii de reabilitare, instanţa de fond a avut în vedere tocmai împrejurarea că probaţiunea într-o atare procedură nu se limitează doar la înscrisuri, ci poate consta şi în proba testimonială – administrată, de altfel, la solicitarea petentului – reţinând însă, după evaluarea depoziţiei martorului din punctul de vedere al forţei sale probante că se dovedeşte doar împrejurarea că petentul Dîscă Bernat a primit o sumă de bani de la martor pentru a achita despăgubirile civile, nu însă şi faptul că această plată s-a realizat efectiv, iar cu privire la acest aspect prima instanţă a făcut referire la posibilitatea dovedirii cu înscrisuri, fără ca ele, evident, să fie singurele mijloace de probă admisibile, raportat la obiectul probaţiunii.

Dintr-o altă perspectivă, din depoziţia martorului rezultă că suma avansată de acesta petentului a fost de 10000 lei, în condiţiile în care cuantumul despăgubirilor civile era de 36000 lei, iar ansamblul probelor solicitate, admise în totalitate şi administrate în cauză la cererea petentului şi pe baza cărora s-a rezolvat cererea de reabilitare, nu oferă alte elemente probatorii care să ateste că au fost achitate nu parţial, ci în întregime despăgubirile civile, astfel cum în mod imperativ statuează art. 137 alin. (1) lit. d) Cod penal.

Pe de altă parte, legea conferă instanţei de judecată posibilitatea să dispună reabilitarea, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (2) Cod penal, chiar dacă nu este îndeplinită condiţia prevăzută la lit. d) a art. 137 alin. (1) Cod penal, însă aceasta nu se datorează relei voinţe a condamnatului.

În speţă, pentru a se face aplicarea acestor dispoziţii legale, petentul ar fi trebuit să facă dovezi minimale pentru a demonstra că nu a avut o atitudine rău-voitoare în ceea ce priveşte achitarea despăgubirilor civile, având posibilitatea de a solicita inclusiv audierea părţii vătămate, rezultatele acestui demers impunându-se a fi apreciate ulterior şi prin raportare la circumstanţele concrete ale cauzei, respectiv trecerea unui interval foarte mare de timp de la condamnarea petentului şi până la formularea cererii de reabilitare, precum şi stabilirea acestuia într-o altă ţară de peste 15 ani şi care, indiscutabil, au produs modificări substanţiale în existenţa sa.

Cu toate acestea, fiind în interesul condamnatului de a beneficia de reabilitarea judecătorească, acesta nu poate fi exonerat de a aduce dovezi pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor legale numai în considerarea faptului că a trecut mult timp de la data condamnării, dispoziţiile legale nefăcând nici o diferenţiere, sub aspectul probaţiunii, după cum momentul la care se solicită reabilitarea este mai apropiat ori mai îndepărtat de data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale şi de când, în speţă, a început să curgă termenul de reabilitare.

Domenii speta

Spete similare