Locul si rolul deciziilor date in solutionarea in materie penala a recursurilor in interesul legii cu referiri conexe la probleme de drept si cazuri de speta.

Locul si rolul  deciziilor date in solutionarea in materie penala a recursurilor in interesul legii cu referiri conexe la probleme de drept si cazuri de  speta.

In privinta  deciziilor date in solutionarea recursurilor in interesul legii trebuie acceptat ca natura juridica a acestora  este aceea de acte jurisdictionale dar in forma atipica. Ca argumente in acest sens avem in vedere faptul ca :

1.prin acestea se urmareste  solutionarea  cauzelor penale de catre instantele de judecata  prin interpretarea si aplicarea unitara a legii(art. 4142 C.pr.pen)iar deciziile  mentionate se pronunta in interesul legii,deci nu direct  in interesul partilor din vreuna din cauzele penale  si nu au efecte asupra hotararilor judecatoresti examinate si nici cu privire la situatia partilor din acele procese desi dezlegarea data problemelor de drept judecate  este obligatorie  pentru instante (art. 4145  alin. 2 si 4 C.pr.pen.).Rezulta de aici ca  desfasurarea proceselor penale cu referire in principal la rezolvarea  actiunilor penale si civile ca forma de infaptuire a justitiei revine tot  instantelor judecatoresti iar contributia adusa de aceste decizii la realizarea competentelor justitiei este indirecta prin modul de solutionare a problemelor de drept rezultate din modul diferit de interpretare si aplicare a legii de catre aceste instante

Interpretarea unitara a legii este potrivit unui autor(Ion Deleanu –Tratat… pag. 287 Editura All Beck Bucuresti 2005) pe cat de generoasa pe atat de discutabila.In acest sens se arata ca in ce priveste caracterul obligatoriu  al acestor decizii nu exista nici o dispozitie constitutionala conform careia instanta suprema ar putea proceda la interpretarea general obligatorie a legilor.Se mai arata de acelasi autor  ca  solutionand un recurs in interesul legii,ICCJ desfasoara o activitate care este parte integranta a procesului de aplicare a dreptului.In acest context se arata ca se ajunge la o confuzie de planuri ,in sensul in  care interpretarea general obligatorie apartine autoritatii legiuitoare iar interpretarea cazuistica autoritatii judecatoresti.Relevand aceste aspecte privind cele doua forme de interpretare s-a subliniat dificultatea chiar si teoretica a acceptarii ideii ca o instanta judecatoreasca-chiar daca e vorba de cea suprema-poate trece de la interpretarea cazuistica la interpretarea general obligatorie.

Doctrina juridica este  insa majoritara in sensul ca deciziile pronuntate in recursurile in interesul legii sunt izvoare de drept.

Fata de cele mentionate,chiar daca pentru instantele de judecata cu privire la  aceste decizii decurg obligatii imperative de a respecta dezlegarea data problemelor de drept judecate totusi  nu se accepta faptul ca au modificat normele de drept in a caror interpretare si aplicare au fost date pentru argumentul ca nu  se incadreaza in limitele acestora.

Distinctia prezinta o deosebita relevanta practica deoarece  exista situatii in care prin deciziile date in materie penala cu ocazia solutionarii recursurilor in interesul legii s-a depasit cadrul prevazut de lege pentru acestea,ajungandu-se la un veritabil conflict nu legea. Exemplific in acest sens :

a. Ca introducere a spetei mentionez ca  pentru  infractiunea de dare de mita  este reglementata la art. 255 alin. 3 Cp drept cauza de nepedepsire  situatia mituitorului care denunta  autoritatii fapta mai inainte ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat pentru acea  infractiune  iar prin articolul 61 al legii nr. 78 /2000  s-a incriminat ca fapta penala ,, promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta asupra unui functionar, pentru a-l determina sa faca ori sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu”ceea ce inseamna ca spre deosebire de Codul penal este prevazuta si fapta cumparatorului de influenta.

Se observa  ca in ce priveste pe cumparatorul de influenta a carui fapta  este incriminata in art. 61 din legea nr. 78/2000, in aceasta lege la articolul 61 alin. 2 este prevazuta o cauza de nepedepsire cu continut similar  sub aspectul conditiilor  ,anume acelea de a fi denuntat  autoritatii fapta mai inainte  ca organul de urmarire penala  sa fi fost sesizat  pentru  aceasta.

In ce priveste cauza de nepedepsire retinem ca s-a dat de Sectiile unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie decizia  in interesul legii nr. LIX(59) din 24.09.2007  publicata in Monitorul  oficial al Romaniei nr. 274 /7.04.2008 prin  care - dispozitiile art. 255  alin. 3 si 5 din Codul penal sunt aplicabile numai infractiunilor incadrate exclusiv conform art. 255 din  C. pen., nefiind aplicabile dispozitiile legii speciale, respectiv ale art. 61 alin. (2) si (4) din Legea nr. 78/2000.  Ca argumentatie se invoca faptul ca  trebuie avut in vedere ca subiectii infractiunii de dare de mita specificati la art. 1, art. 7 alin. (2), art . 61 alin.. 81, 82, 13 si 185 din Legea nr. 78/2000, calificati in raport cu reglementarea data infractiunii de dare de mita in Codul penal, atrag si sanctiuni diferite, relevand un grad de pericol social mai ridicat dar si ca tot asa se explica si nepreluarea, in cazul infractiunii de dare de mita savarsite in conditiile legii nr. 78/2000, a cauzei de nepedepsire cuprinse in art.255 alin.3 din C.pen.

In ce ma priveste, consider ca ultima interpretare data prin decizie este in contradictie cu dispozitia  art. 6 din legea nr. 78/2000. Cauza de nepedepsire  ce este reglementata  de art. 255 alin. 3  C.pen. isi gaseste aplicare si cu privire la infractiunea de dare de mita  ce  este obiect al infractiunilor de coruptie prevazute de  legea nr. 78/2000. Conform art. 6 din  aceasta lege  infractiunea de dare de mita se va pedepsi conform prevederilor de la  art. 255 din  C.pen., ceea ce inseamna ca sant  deopotriva aplicabile  dispozitiile mentionate referitoare la  cauzele de nepedepsire. Este de remarcat aici ca legea nr.78/2000 are regim de lege speciala fata de legea generala ce este Codul penal iar  obiectul sau este  limitat  nu numai la categoriile de fapte ce constituie infractiuni de coruptie ori asimilate faptelor de coruptie sau in legatura directa cu acestea ci si la categoriile de persoane enumerate  la articolul 1 al acestei legi. Concluzia se impune atunci cand recurgem la metoda logica de interpretare ,argumentul  ca  exceptiile sant de stricta interpretare si aplicare. Adica atata timp cat legea  speciala  nr. 78/2000  nu prevede expres un regim de pedepsire a mituitorului  care  denunta autoritatii fapta in conditiile art. 255 alin. 3 C.pen. rezulta ca se va  aplica regimul prevazut de norma generala –Codul penal ,adica nepedepsirea acestuia. Concluzia se impune cu atat mai mult cu cat prevederile art. 6 din legea nr.78/2000 au continutul de mai sus ce se raporteaza la  intreg  cuprinsul art. 255 C.pen. si  se refera si la cauza de nepedepsire prevazuta de art. 255 alin.3 C.pen.

Aspectul ca deodata cu incriminarea prin art. 61  alin 1 din legea nr. 78/2000 a cumpararii de influenta legiuitorul a prevazut in art. 61 alin.2 din aceiasi lege  cauza de  nepedepsire mentionata mai sus nu constituie  un argument concludent  pentru a se constata ca nu este incidenta in cazul mituitorului la care trimite  aceasta lege cauza de nepedepsire prevazuta de art. 255 alin.3 Cp. Motivatia se  refera la faptul ca incriminand  cu caracter de noutate  fapta  cumparatorului de influenta, in conditiile in care in Codul penal nu se regasea vreo cauza de  nepedepsire referitoare la acesta, era imperios necesar ca legiuitorul respectandu-si propria vointa sa introduca distinct de reglementarea  generala,Codul penal , o prevedere speciala.

Rezulta de aici ca interpretarea data prin decizia emisa  in solutionarea recursului in interesul legii este corecta atunci cand retine ca dispozitiile referitoare la cauza de nepedepsire prevazuta de art. 61 alin. 2 din legea nr. 78/2000  se aplica decat pentru denuntatorul unui act de cumparare de influenta,nu si pentru cel care denunta darea de mita. Argumentatia este similara cu cea de mai sus privind aplicatia metodei logice de interpretare,cu referire la argumentul strictei interpretari si aplicari a unei situatii  de exceptie .Nu aceiasi concluzie,ci  aceea contrara,  se constata  in ce priveste dispozitia din aceiasi decizie privind excluderea cauzei de nepedepsire prevazuta de art. 255 alin.3 C.pen.  in cazul infractiunii de dare de mita la care se refera legea nr.78/2000 pentru motivatia  de mai sus.

De aceea, pentru  judecatorul ori  procurorul investit cu solutionarea unei astfel de spete  singura solutie este de a face  aplicatia cauzei de nepedepsire prevazuta de art. 255 alin.3 C.pen. in cazul infractiunii de dare de mita ce face obiect al legii nr.78/2000 si a nu aplica  in aceasta privinta decizia in interesul legii .Altfel zis ,chiar daca  potrivit art. 4145 alin. 4 C.pr.pen. aceasta dezlegare a problemei de drept este obligatorie pentru instante, trebuie sa se constate ca are prioritate legea pe care  este obligat s-o interpreteze si sa o aplice.

b. auto-transformarea intr-un legiuitor de data aceasta negativ consider  este pe deplin valabila  in cazul deciziei cu nr. 8 din 18.10.2010 pronuntata de  catre Sectiile unite ale I.C.C.J. prin care a fost admis recursul procurorului general al Parchetului de pe langa I.C.C.J. si s-a stabilit ca normele de la art. 205,206  C.p. dar si cele de la art. 207 C.p. privind proba veritatii,abrogate prin art. I pct. 56 din legea nr.  278/2006 ( acestea din urma fiind declarate neconstitutionale conform celor mentionate), nu sunt in vigoare. Motivatia rezida in faptul ca in cazul de fata Sectiile unite ale ICCJ isi incalca nu numai propria competenta dar si pe cea a forurilor legiuitoare atunci cand cu privire la norme penale ( cele de la art. 205,206 si 207 Cp )in vigoare conform celor de mai jos  stabileste ca sunt abrogate. Mai mult , dupa cum s-a aratat mai sus, Sectiile unite ale I.C.C.J. incalca principii  fundamentale de origine constitutionala ce se refera la separatia si echilibrului puterilor in stat in baza carora rolul puterii judecatoresti este acela de a infaptui actul de justitie si nu de a legifera  dar si norme de  domeniu care prevad scopul deciziei de solutionare a recursului interesul legii este ,,interpretarea si aplicarea unitara a legii"(art. 4141 alin. 1 Cpp) iar efectele sale nu se produc asupra hotararilor judecatoresti examinate dar  au caracter obligatoriu pentru instante,,ca dezlegare data problemelor de drept".Rezulta de aici, inca odata, ca ceea trebuie urmarit prin deciziile date de Sectiile unite ale I.C.C.J. este aplicarea  legii in mod unitar iar obligativitatea lor este ca mod de interpretare si aplicare a legii. De aici decurge in mod logic ca  daca  se constata ca Sectiile unite ale I.C.C.J. au depasit  competentele si au trecut pe domeniul puterii legiuitoare nu ne mai aflam in situatia unei dezlegari a unei probleme de drept cu caracter obligatoriu pentru instante. Aceasta din urma situatie este  si in cazul nostru in care Sectiile unite ale ICCJ prin  decizia  mentionata cu nr. 8/18.10.2010 si-au incalcat competentele si au  emis norme penale ,lucru care  are drept consecinta ca nu poate opera caracterul obligatoriu al acestora. Este vorba de fapt de un conflict intre  legea penala care se refera la aplicarea si sanctionarea ca fiind in vigoare art. 205,206 si 207 Cp conform celor mentionate anterior si  decizia data in recursul in interesul legii de catre Sectiile unite ale I.C.C.J.,conflict care  nu poate fi solutionat decat in favoarea legii. .

De asemenea, motivatia  potrivit careia autoritatea politico-jurisdictionala ce este Curtea constitutionala s-ar transforma intr-un legiuitor  in cazul de fata prin  declararea,  in baza deciziei nr. 62/18.01.2007, ca neconstitutionale a prevederilor  cuprinse in art. I pct.56 din legea nr. 278/2006, de abrogare a art. 205 , 206  si 207 Cp, este total lipsita de temei intrucat  Curtea mentionata  si-a exercitat in limite constitutionale si legale competentele  proprii. In concret ,prin decizia mentionata Curtea constitutionala decat a constatat  ca sunt  contrare normelor si principiilor legii fundamentale normele din legea de abrogare a art. 205 , 206 si 207 Cp,le-a declarat ca neconstitutionale iar efectele ce decurg din aceasta situatie au  fost ope legis, adica acelea decurgand din aplicarea  art. 147 alin. 1 din Constitutie,anume ca dispozitiile din legea mentionata declarate ca neconstitutionale  isi inceteaza  efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale in  situatia de fata in care s-a realizat conditia  ca forul legiuitor sa nu fi pus de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Trebuie  sa ne raportam si la necesitatile sociale care justifica o astfel constatare si declarare ca neconstitutionale a acestor prevederile legale de abrogare a normelor de incriminare penale de art. art. 205 si 206 Cp,anume protectia demnitatii si onoarei persoanei pentru care legiuitorul a optat pentru un regim sanctionator  adecvat, adica mai bland, ce prevede pedeapsa amenzii penale, deci un regim de echilibru intre ocrotirea acestor valori umane  si comandamentele  sociale ce se refera la asigurarea libertatii de expresie, inclusiv prin proba veritatii.

In plus, caracterul predictibil al normelor de  la art. 205,206 si 207 C.pen. este asigurat printr-o practica  judiciara suficient de indelungata iar problema de drept de fata poate fi inteleasa nu numai de practicienii dreptului ci si de cei fara  cunostinte in domeniu.

3. deciziile date cu ocazia solutionarii recursurilor in interesul legii nu urmeaza intru-totul regimul prin care intra in vigoare si se abroga legea .In acest sens  caracterul obligatoriu pentru instante ca dezlegare a problemei de drept acesta este dobandit de la data publicarii deciziei in Mon. Oficial al Romaniei, Partea I-a(art. 4145 alin. 4 C.p.p.) si au caracter accesoriu fata de aceasta. De aici rezulta ca nu se va putea invoca obligativitatea mentionata pentru cauzele penale  solutionate anterior publicarii deciziei,deci ca deciziile date in recursurile in interesul legii nu pot retroactiva  iar pierderea caracterului obligatoriu este tacita  pentru deciziile  mentionate atunci  cand legea pentru interpretarea si aplicarea  careia au fost date nu mai este in vigoare. Aceasta solutie se impune pentru decizia nr. XIII/2005 publicata in M.Of. nr. 119/8 febr. 2006  prin  care I.C.C.J.,Sectiile unite au admis recursul in interesul legii in aplicarea dispozitiilor art. 2781 C.p.p., in forma anterioara modificarii introduse prin legea nr.  356/2006, prin care s-a stabilit ca ,,plangerea adresata direct instantei de judecata impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale sau a ordonantei  ori,dupa caz,a rezolutiei de clasare,de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale,data de procuror,fara ca acestea sa fie atacate ,in prealabil conform art. 278 din Codul de procedura penala,la procurorul ierarhic superior,este inadmisibila” in conditiile in care  prevederile art. 2781 C.pr. pen. au fost introduse prin  art. I pct. 168 din legea nr. 281/2003  iar temeiul legal al acestei  decizii nu mai exista ca urmare a  prevederilor art. 2781 alin. 13 C.p.p.  introdus prin legea nr. 356/2006 prin care  se  stabileste ca plangerea gresit indreptata se trimite organului judiciar competent ,cu mentiunea ca acest ultim text legal  ca urmare  dispozitiilor introduse  prin art. XVIII pct. 39 din legea nr. 202/2.010 a fost modificat prin precizarea modalitatii trimiterii plangerii gresit indreptata si anume ca aceasta este  calea administrativa.

4.in privinta conditiilor de admisibilitate prevazute de art. 4143 C.p.p. a recursului in interesul legii se mentioneaza ca  este necesara dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate diferit de instantele de judecata prin hotarari definitive. De aici rezulta ca nu vor indeplini aceste conditii cazurile de interpretare si aplicare gresita a legii cu caracter accidental ,chiar daca acestea sunt cuprinse in hotarari judecatoresti definitive deoarece nu reprezinta ,,probleme de drept”  dar si situatiile in care este vorba de o problema de drept ce este necesar sa primeasca o rezolvare cat mai aproape de litera si spiritul legii  dar care nu a primit solutionari diferite prin hotarari definitive.

Data publicarii pe portal: 22.04.2011

Domenii speta

Spete similare