Masura obligarii de a nu parasi tara. Conditii pentru prelungirea masurii peste durata de 1 an prevazuta de art. 145 alin. 2 c. Pr. Pen. Durata excesiva.

Prin cererea înregistrata sub nr. 8079/118/2008 din data de 30.09.2008 pe rolul Tribunalului Constanta petentul V. M. a formulat plângere împotriva ordonantei nr. 63/P/2008 din data de  30.09.2008 a Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Constanta prin care a fost prelungita masura obligarii inculpatului V. M.  de a nu parasi tara pe o perioada de 30 zile, în perioada 28.09.2008 - 27.10.2008.

În motivarea plângerii se arata ca prelungirea masurii obligarii de a nu parasi tara este nelegala, întrucât s-a depasit durata maxima de 1 an pentru care putea fi instituita în cursul urmaririi penale. Masura preventiva poate depasi durata de 1 an daca exista împrejurari exceptionale, ia pedeapsa prevazuta de lege este închisoarea mai mare de 10 ani, dar din cuprinsul ordonantei procurorului nu rezulta existenta unor împrejurari exceptionale.

Prelungirea masurii obligarii de a nu parasi tara este nejustificata, deoarece inculpatul V. M. nu a încercat nici un moment sa se sustraga urmaririi penale, a colaborat cu organele de urmarire penala, iar de la momentul respingerii propunerii de arestare preventiva nu s-a realizat nimic semnificativ în activitatea de urmarire penala. Inculpatul V. M. este zugrav si în tara este dificila gasirea unui loc de munca, iar prim mentinerea nejustificata a masurii obligarii de a nu parasi tara sunt limitate posibilitatile inculpatului de a-si asigura mijloacele de existenta.

În concluzie, se solicita admiterea plângerii si revocarea masurii obligarii de a nu parasi tara.

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Inculpatul V. M. este cercetat sub aspectul savârsirii infractiunii prev. de art. 215 alin. 1,2,3,5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, întrucât, în baza unei întelegeri prealabile cu alte persoane, a prejudiciat mai multe societati comerciale cu peste 200.000 lei, actionând cu identitatea falsa de Z. C. la S.C.Prefab SA de la care a achizitionat BCA prin emiterea unui ordin de plata nerecunoscut de institutia bancara, iar la S.C.Eurom Construct SRL Constanta s-a prezentat sub identitatea de S. V., achizitionând produse electrice în aceeasi modalitate.

La data de 03.03.2007 s-a formulat propunere de arestare preventiva a inculpatului V. M. Prin încheierea nr.35/06.03.2007 pronuntata de Tribunalul Constanta în dosarul nr.2189/118/2007, definitiva prin încheierea nr.29/P/09.03.2007 a Curtii de Apel Constanta, s-a respins ca nefondata propunerea de arestare preventiva a inculpatului V. M.; în baza art.149 ind.1 alin.12 Cod pr.penala raportat la art.146 alin.11 ind.1 Cod pr.penala s-a dispus fata de inculpatul V. M. luarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea Tuzla, fara încuviintarea instantei de judecata, pe o perioada de 30 de zile, de la 06.03.2007 la 04.04.2007.

Prin ordonanta nr. 1582/P/2006 din data de 02.04.2007 a Parchetului de pe lânga Tribunalul Constanta s-a dispus, în baza art.145 ind.1 Cod pr.penala raportat la art.145 Cod pr.penala si art.143 Cod pr.penala, prelungirea masurii obligarii inculpatului V. M. de a nu parasi teritoriul României pe o perioada de 30 zile, în intervalul 05.04.2007 - 04.05.2007.

La data de 23.04.2007 s-a încheiat procesul-verbal nr. 1582/P/2006 prin care s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în expozitivul si dispozitivul ordonantei  mentionate anterior.

Ulterior, prin ordonanta nr. 1582/P/2006 din data de 04.05.2007 a Parchetului de pe lânga Tribunalul Constanta s-a dispus, în baza art.145 Cod pr.penala si art.143 Cod pr.penala, prelungirea masurii obligarii inculpatului V. M. de a nu parasi localitatea Tuzla pe o perioada de 30 zile, în intervalul 05.05.2007 - 03.06.2007.

De asemenea, masura obligarii inculpatului de a nu parasi localitatea a mai fost prelungita de doua ori prin ordonanta procurorului, ultima ordonanta fiind data în 03.07.2007 pentru perioada 10.07.2007 la 02.08.2007 inclusiv.

Prin încheierea nr. 106/10.07.2007 pronuntata de Tribunalul Constanta în dosarul penal nr. 6452/118/2007 a fost admisa plângerea inculpatului V. M. împotriva ordonantei din 03.07.2007 data în dosarul nr. 1582/P/2006 al Parchetului de pe lânga Tribunalul Constanta.

În baza art. 139 alin. 1 Cpp în referire la art. 1451 Cpp, s-a dispus înlocuirea masurii obligarii de a nu parasi localitatea luata fata de inculpatul V. M. cu masura obligarii de a nu parasi tara pe o durata de 24 de zile, cu începere de la 10.07.2007 la 02.08.2007 inclusiv.

În baza 1451 alin.2 Cpp rap.la art.145 alin.11 si alin.12 Cpp, pe durata masurii inculpatul urma sa respecte urmatoarele obligatii:

- se va prezenta la organul de urmarire penala sau dupa caz, la instanta de judecata, de câte ori va fi chemat;

-se va prezenta la organul de politie desemnat cu supravegherea, Politia Tuzla, conform planului de supraveghere întocmit de acesta sau de câte ori este chemat;

-nu îsi va schimba locuinta fara încuviintarea instantei;

-nu va detine, folosi sau purta nici o categorie de arme;

-nu se va apropia de persoanele vatamate, de persoanele cu care a comis fapta, de martori si de experti si nu va comunica cu acestia, direct sau indirect;

-nu se va afla în sediile sau locuintele partilor vatamate.

S-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art.145 alin.3 Cpp, privind consecintele încalcarii cu rea-credinta a obligatiilor impuse.

Ca urmare a înlocuirii masurii preventive, ulterior procurorul a prelungit succesiv masura obligarii de a nu parasi tara, ultima prelungire a masurii obligarii de a nu parasi tara fiind dispusa de procuror prin ordonata nr. 63/P/2008 din data de  26.09.2008 a Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Constanta, pentru perioada 28.09.2008 - 27.10.2008.

În motivarea acestei ordonante se arata ca se impune prelungirea masurii preventive, întrucât au mai fost înregistrate plângeri ale altor societati comerciale, existând indicii si probe ca inculpatul este autorul faptelor, urmeaza a fi începuta urmarirea penala si pentru aceste acte materiale, se vor efectua acte de urmarire penala. Întrucât activitatea infractionala nu a fost sistata odata cu demararea cercetarilor în cauza, iar definitivarea cercetarilor impune si administrarea si a altor mijloace de proba, este justificata prelungirea masurii preventive.

Instanta retine ca potrivit art. 145 alin. 1 C. Pr. Pen. raporta la art.  1451 alin. 1 C. Pr. Pen. masura obligarii de a nu parasi tara consta în îndatorirea impusa învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecator, în cursul urmaririi penale, ori de instanta de judecata, în cursul judecatii, de a nu parasi tara, fara încuviintarea organului care a dispus aceasta masura. Masura poate fi luata numai daca sunt întrunite conditiile prevazute în art. 143 alin. 1 C. pr. pen., respectiv daca sunt probe sau indicii temeinice ca a savârsit o fapta prevazuta de legea penala. Prin indicii temeinice se întelege ipoteza în care din datele existente în cauza rezulta presupunerea rezonabila ca persoana fata de care se efectueaza acte premergatoare sau acte de urmarire penala a savârsit fapta. Masurii obligarii de a nu parasi tara poate fi prelungita în cursul urmaririi penale, conform art. 145 alin. 2 C. pr. pen., în caz de necesitate si motivat.

Potrivit art.136 C. Pr. Pen., la alegerea oricarei masuri preventive se tine seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infractiunii, de sanatatea, vârsta, antecedentele penale si alte situatii privind persoana fata de care se ia masura.

Asadar, orice masura privativa sau restrictiva de libertate trebuie particularizata în raport cu împrejurarile cauzei, complexitatea activitatii de urmarire penala si persoana celui banuit de comiterea unei infractiuni, pentru ca acesta sa nu reprezinte un abuz din partea organului judiciar si nici o abatere de la scopul prevazut de lege.  Totodata, prelungirea masurii obligarii de a nu parasi tara implica existenta unor motive pertinente care sa impuna restrângerea dreptului la circulatie al persoanei, concluzie ce rezulta din dispozitiile art. 145 alin. 2 C. pr. pen., mai ales în situatia în care restrângerea dreptului la libera circulatie se întinde pe o perioada mare de timp.

Asa cum rezulta din datele prezentate, masura obligarii inculpatului V. M. de  a nu parasi localitatea dateaza din 10.07.2007, deci are o durata totala de peste 1 an. În aceste conditii, masura obligarii de a nu parasi tara, potrivit art. 145 alin. 2 C. Pr. Pen. si art. 145 ind. 1 alin. 2 C. Pr. Pen., poate fi prelungita peste durata de 1 an doar în mod exceptional, daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau închisoarea mai mare de 10 ani.

Inculpatul V. M. este cercetat pentru comiterea infractiunii prev. de art. 215 alin. 1,2,3,5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ira pedeapsa prevazuta de lege pentru aceasta infractiune este închisoarea de la 10 la 20 ani, astfel ca este realizata una dintre conditiile ce permit prelungirea masurii obligarii de a nu parasi tara peste limita de 1 an. Cu toate acestea, trebuie identificate împrejurari exceptionale care sa justifice depasirea termenului de 1 an.

În ordonanta procurorului se mentioneaza ca au mai fost depuse plângeri penale de 7 societati comerciale, existând indicii si probe ca cei care au actionat sunt tot inculpatii V. M. si T. C., urmând a se începe urmarirea penala si pentru aceste acte materiale. Din considerentele expuse de procuror rezulta ca nu s-a început urmarirea penala fata de inculpatul V. M. si în raport de faptele reclamate prin plângerile penale depuse de cele 7 societati comerciale. În conditiile în care aceste acte materiale nu fac obiectul urmaririi penale, raportat la persoana inculpatului V. M., nu pot constitui un temei al prelungirii masurii obligarii de a nu parasi tara.

Oricum, motivele invocate de procuror nu pot fi apreciate ca exceptionale, întrucât nu reliefeaza împrejurari deosebite care sa fi justificat prelungirea urmaririi penale. Caracterul exceptional al prelungirii masurii obligarii de a nu parasi tara peste limita de 1 an trebuie sa rezide în complexitatea actelor de urmarire penala, numarul mare al acestora, durata mare de timp impusa de efectuarea anumitor acte de urmarire penala ( cum ar fi cazul comisiilor rogatorii internationale, expertizelor judiciare complexe ). În cauza nu s-au efectuat acte de urmarire penala cu caracteristicile mai sus mentionate, de aceea nu sunt identificate împrejurari exceptionale, în sensul art. 145 alin. 2 C. Pr. Pen. De altfel, nici procurorul nu a motivat prelungirea masurii obligarii de a nu parasi tara prin prisma existentei unor împrejurari exceptionale.

Pe de alta parte, inculpatului V. M. i s-a restrâns dreptul la libera circulatie pentru o durata apreciata de instanta ca excesiva. Inculpatul este acuzat de comiterea unei infractiuni grave, dar natura acuzatiei nu poate constitui un temei pentru restrângerea unor drepturi pentru o durata mare de timp, întrucât orice persoana are dreptul de a fi judecata într-un termen rezonabil, pentru a se evita mentinerea persoanei într-o stare de nesiguranta cu privire la situatia sa pentru o perioada de timp prea mare ( CEDO în cauza Wemhhof c. R.F.G. ), cu atât mai mult cu cât acuzatiile penale sunt însotite de o restrângere a dreptului la libera circulatie.

Potrivit art. 2 paragraful 3 din Protocolul nr. 4  al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale dreptul la libera circulatie nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, mentinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora. Aceasta restrângere nu poate fi acceptata decât prin raportare si la durata rezonabila  a masurii, conditie ce rezulta din art. 6 paragraful 1 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, întrucât  prin perpetuarea unei masuri restricitive de drepturi se încalca dreptul la un proces echitabil, cu referire la componenta judecarii cauzei într-un termen rezonabil.

Tinând seama de perioada restrângerii dreptului la libera circulatie, durata urmaririi penale, raportat la actele de urmarire efectuate care nu s-au concretizat în stabilirea acuzatiilor aduse inculpatului, prelungirea masurii obligarii de a nu parasi tara nu se mai impune nici prin aplicarea principiilor Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

În concluzie, instanta  apreciaza ca motivele invocate de procuror nu pot fi apreciate ca exceptionale si nu justifica prelungirea masurii obligarii de a nu parasi tara, mai ales ca inculpatul V. M. s-a aflat sub imperiul masurii obligarii de a nu parasi localitatea si al masurii de a nu parasi tara timp de 19 luni. Ca atare, este incidenta ipoteza prev. de art. 140 ind. 2 alin. 7 C. Pr. Pen., consecinta fiind revocarea masura obligarii inculpatului V. M. de a nu parasi localitatea de domiciliu.

Pentru aceste considerente, instanta va admite plângerea formulata de inculpatul V. M. împotriva ordonantei nr. 63/P/2008 din data de  26.09.2008 a Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Constanta.

În baza art. 140 ind. 2 alin. 7 C. Pr. Pen. raportat la art. 145 alin. 2 C. Pr. Pen. si art. 145 ind. 1 alin. 2 C. Pr. Pen. se va revoca masura obligarii inculpatului V. M. de a nu parasi tara,  pe o perioada de 30 zile, respectiv în intervalul 28.09.2008 - 27.10.2008, prelungita prin ordonanta nr. 63/P/2008 din data de  26.09.2008 a Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Constanta.

În baza art. 192 alin. 3 C. Pr. Pen. cheltuielile judiciare avansare de stat vor ramâne în sarcina acestuia.

1

Domenii speta

Spete similare