Contestatie la executare; posibilitatea de a solicita anularea unor clauze considerate abuzive din contractul de leasing

Decizie 844 din 07.05.2013


R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECŢIA I CIVILĂ

DOSAR NR. .../281/2011

DECIZIA CIVILĂ NR. 844

Şedinţa publică din data de 07.05.2013

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. .../281/ 2011, contestatorii S.C. TI S.R.L., MC şi MI, în contradictoriu cu intimata S.C. ALR IFN S.A. şi terţii popriţii S.C. RBR S.A., S.C. B.C.R. S.A., S.C. IBR S.A., S.C. HR S.A., SC. LAB S.A. şi S.C. E S.A., au formulat contestaţie la executare prin care au solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută parţială a Condiţiilor generale ale Contractului de leasing financiar nr. F/2010/ 5144/23.06.2010, respectiv a dispoziţiilor art. 21.2 care sunt abuzive şi contrare normele de ordine publică; lămurirea întinderii titlului executoriu în sensul că suma pe care societatea contestatoare o datorează creditorului este de 110.759, 70 lei, iar nu suma de 2.670.071,70 lei, astfel cum pretinde intimata S.C. ALR IFN S.A., reducerea onorariului executorului judecătoresc proporţional cu reducerea creanţei; anularea formelor de executare începute în dosarul de executare nr..../2011 (dosar instanţă nr.7118/281/2011) în limita sumei înlăturate; anularea formelor de executare începute in dosarul de executare nr.460/2011 (dosar instanţă nr.7119/281/2011) în limita sumei înlăturate şi suspendarea executării silite până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cauze.

În motivarea acţiunii, contestatorii au arătat că, la data de 23.06.2010, societatea contestatoare a încheiat cu intimata S.C. ALR IFN S.A. şi garanţii MI şi MC, contractul de leasing financiar nr. F/2010/5144 având ca obiect mai multe bunuri mobile, însă, din cauza problemelor economice care i-a afectat în mod grav, nu au putut onora obligaţii contractuale, în sensul că nu au achitat ratele scadente, motiv pentru care societatea de leasing a înţeles să invoce pactul comisoriu de gradul IV din convenţie şi să o rezilieze.

Contestatorii au arătat că au fost notificaţi în acest sens şi, de bună - credinţă fiind, în concordanţă cu dispoziţiile contractuale, au lăsat la dispoziţia finanţatorului tot echipamentul care făcuse obiect al contractului de leasing, ulterior, societatea de leasing demarând executarea silită împotriva societăţii contestatoare, pretinzând că datorează suma totală de 2.710.422,89 lei reprezentând: 111.548,52 lei - contravaloarea ratelor de leasing neachitate şi penalităţile aferente; 482.606 Euro + TVA - daune interese, conform art. 21.1 din contractul de leasing, 4.571 euro + TVA - valoarea reziduală şi 40.351,19 lei - cheltuieli de executare.

Totodată, a fost demarată procedura executării silite, pentru aceleaşi sume, şi împotriva contestatorilor MI şi MC, întrucât, au încheiat contractul de leasing în calitate de garanţi, sens în care executorul judecătoresc a trimis dispoziţii de poprire la societăţile bancare S.C. RBR S.A. şi S.C. B.C.R. S.A., S.C. ING S.A. dar şi la alte societăţii, respectiv S.C. E S.A., S.C. H S.A. şi S.C. LAB S.A., cu care au raporturi juridice contractuale.

Contestatorii au arătat că prin adresele nr. 75357 şi 75358, ambele din data de 06.10.2011, aceste măsuri le-au fost aduse la cunoştinţă odată cu somaţia de plată şi procesul - verbal de cheltuieli.

În primul rând, contestatorii au înţeles să invoce nulitatea absolută parţială a titlului executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită, respectiv a articolului 21.2 lit. b din condiţiile generale; să conteste valabilitatea titlului executoriu în considerarea disp. art. 399 alin. 3 C.pr.civ., cu precizarea că, în speţă, contractul de leasing este un contract de adeziune, după cum rezultă din corespondenţa dintre cele două societăţi, contract ale cărui clauze, denumite „Condiţii generale”, nu au fost negociate, acestea fiind redactate separat, având format tipizat şi fiind aduse la cunoştinţă, fără a exista posibilitatea reală de a le negocia; doar condiţiile speciale, care sunt separate şi care privesc obiectul leasingului, durata contractului şi a plăţilor au făcut obiect al negocierilor dintre cele două societăţi.

Contestatorii au arătat că art. 21.2 lit. b încalcă prevederile art. 5 C.civ. în sensul că principiul de drept reglementat de acest articol este eludat, întrucât, prin clauza penală s-a încălcat echilibrul contractual impus de dispoziţiile de ordine publică, textul contractual supus controlului judiciar încălcând dispoziţiile Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele dintre comercianţi şi consumatori.

Faptul că acest contract a fost executat parţial de utilizator nu echivalează cu acceptarea, în integralitate, a conţinutul acestuia, din moment ce el conţine clauze abuzive.

Conform art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, sunt clauze abuzive acele clauze care nu au fost negociate şi care creează, între părţi, un dezechilibru semnificativ al prestaţiilor, contrar cerinţelor bunei - credinţe, iar art.6 prevede că clauzele abuzive sunt fără efect pentru consumator.

Faţă de desfiinţarea parţială a contractului, respectiv a dispoziţiei cuprinse în art.21.2 din convenţie, contestatorii au solicitat lămurirea întinderii titlului executoriu în sensul că suma pe care societatea contestatoare o datorează creditorului este de 110.759,70 lei, iar nu suma de 2.670.071,70 lei, aşa cum pretinde intimata S.C. ALR IFN S.A.

Contestatorii consideră că nu datorează suma de 482.606 Euro + T.V.A. şi nici suma de 4.751 Euro + T.V.A., sume care au fost calculate de societatea de leasing în baza art.21.2 din contract şi, de aceea, singura datorie a contestatorilor este de 110.759, 70 lei reprezentând ratele scadente anterior rezilierii.

În consecinţă, contestatorii au solicitat lămurirea întinderii titlului executoriu în sensul că suma pe care societatea contestatoare o datorează creditorului este de 110.759,70 lei, iar nu suma de 2.670.071,70 lei, aşa cum pretinde S.C. ALR IFN S.A., precum şi reducerea onorariului executorului judecătoresc proporţional cu reducerea creanţei pretinse de finanţator.

Contestatorii au solicitat anularea formele de executare începute în dosarele de executare nr. .../2011 (dosar instanţă nr. …/2011) şi nr. 460/2011 (dosar instanţă nr. …/281/2011) în limita sumei înlăturate.

Astfel, s-a pornit executarea silită atât împotriva societăţii, cât şi împotriva garanţilor – persoane fizice, pentru o sumă de 20 de ori mai mare decât cea datorată de societatea contestatoare, ceea ce conduce la concluzia că nulitatea parţială a titlului executoriu atrage şi desfiinţarea actelor de executare începute în cele două dosare ale Societăţii Civile Profesionale A Executorilor Judecătoreşti TTG, iar faţă de faptul că li s-au blocat toate conturile şi au  rămas şi fără bunurile care au făcut obiectul contractului de leasing, contestatorii au arătat că activitatea societăţii contestatoare a fost graf afectată.

Lipsa lichidităţilor şi imposibilitatea onorării obligaţiilor băneşti perturbă desfăşurarea activităţii şi pot determina chiar intrarea în procedura falimentului, 

aspect faţă de care, contestatorii au solicitat suspendarea executării silite până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cauzei.

În drept, art.399 şi urm. C.pr.civ., O.G. nr.51/1997.

Pentru termenul de judecată din data de 15.12.2011, terţul poprit S.C. E S.A. a depus precizare referitor la dispoziţia de poprire privind S.C. TI S.R.L., primită şi înregistrată la sediul S.C. E S.A. sub nr. 5790/03.10.2011, cu precizarea că, ultima plată efectuată de această societate către contestatoare, privind obligaţiile contractuale dintre cele două societăţii, a avut loc la data de 18.03.2011, prin această plată fiind stinse toate obligaţiile.

Pentru acelaşi termen de judecată, respectiv 15.12.2011, contestatorii au depus precizare la acţiune, în sensul că temeiul de drept al acţiunii, pe lângă dispoziţiile legale deja invocate, îl constituie şi prevederile Legii nr.193/2000; primul capăt de cerere care vizează constatarea nulităţii absolute parţiale a Condiţiilor generale ale Contractului de leasing financiar nr. F/2010/5144/23. 06.2010, respectiv a dispoziţiilor art.21.2 care sunt abuzive şi contrare normelor de ordine publică este susţinut doar de către contestatorii - persoane fizice, respectiv MC şi MI; persoana juridică S.C. TI S.R.L., prin administrator MI, înţelege să renunţe la susţinerea acestui capăt de cerere care este însuşit doar de persoanele fizice implicate în acest raport contractual; contestatorii - persoane fizice înţeleg să precizeze valoarea acestui prim capăt de cerere, în sensul că se are în vedere suma de 485.606 Euro + T.V.A. şi 4.751 Euro + TVA, adică un total de 490.357 euro, echivalent în lei.

Această sumă este calculată potrivit clauzei penale inserate în contractul dedus judecaţii, clauză penală care este apreciată ca fiind nelegală de către contestatori care au mai arătat că S.C. TI S.R.L., renunţă la primul capăt de cerere dedus judecaţii, precum şi faptul că, contestatorii - persoane fizice nu pot fi ţinuţi să plătească taxa judiciară de timbru pentru acest capăt de cerere în considerarea disp. art.15 lit. j) din Legea nr.146/1997.

În raport de susţinerile contestatorilor, la data de 20.12.2011, intimata S.C. ALR IFN S.A. a formulat, în baza art.115 – 118 C.pr.civ., întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca inadmisibilă/neîntemeiată şi menţinerea actelor de executare efectuate ca fiind temeinice şi legale, invocând şi excepţia inadmisibilităţii cererii având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de leasing în cadrul unei contestaţii la executare; excepţia netimbrării primului capăt de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de leasing, precum şi excepţia tardivităţii formulării prezentei contestaţii la executare faţă de împrejurarea că actele de executare a căror anulare se solicită au fost îndeplinite cu mai mult de 15 zile înainte de data înregistrării acesteia.

Pe fondul cauzei, intimata a învederat că, la data de 23.06.2010, între aceasta în calitate de finanţator şi contestatoarea S.C. TI S.R.L., în calitate de utilizator, s-a încheiat Contractul de leasing financiar nr. F/2010/ 5144 şi, pentru garantarea îndeplinirii obligaţiilor sale, utilizatorul a adus 2 fidejusori, respectiv contestatorii - persoane fizice, cu care a încheiat convenţia de fidejusiune cuprinsă în acelaşi înscris.

Ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale care le reveneau, la data de 08.03.2011, intimata, în calitate de finanţator, a comunicat contestatorilor, prin intermediul „B.E.J.A SI şi SEAM” notificarea de reziliere nr. 257/2011 prin care a solicitat încetarea utilizării şi predarea bunurilor care au făcut obiectul contractului de leasing, precum şi plata sumelor datorate (facturi neachitat, penalităţi de întârziere, daune interese).

Practic, ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale, în baza pactului comisoriu de gradul IV cuprins in contractul de leasing (21.1), acesta a fost reziliat (din culpa exclusivă a utilizatorului S.C. TI S.R.L.), cu consecinţa activării clauzei penale inserate de părţi în contract.

Având în vedere că nici utilizatorul - persoană juridică şi nici cei doi garanţi - persoane fizice nu au înţeles să îşi îndeplinească obligaţiile de plată ce le revin în baza contractului de leasing şi, respectiv convenţiei de fidejusiune, intimata a promovat o cerere de iniţiere a executării silite împotriva celor trei contestatori.

Intimata a precizat că MC şi MI, au calitatea de garanţi personali ai utilizatorului S.C. TI S.R.L., calitate în care, renunţând expres la beneficul de discuţiuni şi diviziune (art.27.1 lit. e) din contract) s-au obligat şi şi-au asumat obligaţia de a garanta neîndeplinirea obligaţiei de plată de către utilizator.

În ceea ce priveşte susţinerile contestatorilor privind nulitatea absolută  parţială a contractului de leasing, respectiv a art.21.2 lit. b) din Condiţiile generale, intimata a învederat că art. 21.2 din Contractul de leasing reglementează, în conţinutul său, o clauză penală care se activează în situaţia rezilierii contractului, ca urmare a aplicării pactului comisoriu de gradul IV, iar posibilitatea părţilor de a introduce clauze penale în contracte îşi găseşte fundamentul în art.5, art.969 şi art.1066 C.civ, aceasta reprezentând „o compensaţie a daunelor interese ce creditorul suferă din neexecutarea obligaţiei principale”.

Potrivit clauzelor exprese ale contractului de leasing (art. 21.1, art.21.2, art.21.3), ratele viitoare rămase reprezintă daunele - interese (cuantificate aprioric prin clauza penală), iar exigibilitatea lor este sancţiunea legală a rezilierii contractului, practic, fiind în prezenta unei clauze penale prin care părţile au stabilit şi cuantificat, anticipat, valoarea daunelor care nu mai trebuie, aşadar, să fie dovedite sub aspectul existenţei şi al întinderii.

În ceea ce priveşte predarea către intimată, în calitate de proprietar, a bunurilor - obiect al contractului de leasing, s-a arătat că aceasta este o obligaţie asumată, necondiţionat, de debitoare, fără a avea relevanţă/influenţă asupra sumelor datorate, conform contractului.

Totodată, intimata a învederat că societăţile de leasing financiar nu sunt furnizori de bunuri, ci, sunt societăţi care vând servicii financiare; pentru a finanţa achiziţionarea unui bun, compania de leasing se refinanţează, la rândul său, angajându-se în contracte de credit, generatoare de dobânzi şi costuri colaterale: finanţatorul cumpără şi plăteşte, integral, bunul furnizorului, în termenii şi condiţiile negociate şi expres solicitate de utilizator.

Societatea de leasing nu vinde bunuri, ci finanţare, leasingul financiar fiind o activitate de creditare, motiv pentru care, în caz de neexecutare a obligaţiilor de plată de către utilizatori, daunele sunt foarte mari.

Referitor la textele de lege invocate de contestatori, intimata a învederat că, pe de o parte, art.1541 din Noul Cod Civil nu este aplicabil în cauză, deoarece, contractul de leasing în discuţie a fost încheiat sub imperiul vechiului Cod civil, în consecinţă aplicabil, iar, pe de altă parte, art.1066 C.civ, aplicabil reglementează tocmai natura şi cauza clauzei penale ca fiind „aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligaţii, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte– i”.

Cu privire la prevederile Legii nr.193/2002 invocată de contestatori, intimata a învederat că, acest act normativ nu îşi găseşte aplicabilitatea în cauză,câtă vreme, garanţii co-debitori M, contestatorii - persoane fizice au semnat contractul de leasing numai în calitatea lor de garanţi co – debitori, iar nu parte în contractul de leasing, astfel că, aceştia şi-au asumat obligaţia de a garanta neîndeplinirea obligaţiei de plată de către debitor (utilizator).

Punctul 13 al Anexei din Legea nr.193/2000 consideră a fi consumator, orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.

În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei S.C. TI S.R.L. potrivit căreia nu ar exista „un consimţământ valabil al acesteia”, deşi, exista semnătura şi ştampila societăţii intimate pe Condiţiile generale ale contractului de leasing (…)”, nu pot fi primite, deoarece prin semnarea contractului de leasing, aceasta, în calitate de utilizator, şi-a însuşit şi asumat toate clauzele contractului şi este ţinută să le respecte.

Referitor la capătul de cerere privind lămurirea întinderii titlului executoriu, accesoriu capătului 1 de cerere, intimata a solicitat respingerea acestuia ca fiind nefondat faţă de împrejurările că, în opinia intimatei, contractul de leasing este integral legal şi valabil, cu consecinţa păstrării sumelor datorate intimatei şi pentru recuperarea cărora s-a iniţiat procedura executării silite.

De asemenea, intimata a solicitat şi respingerea cererii de anulare a formelor de executare îndeplinite faţă de contestatori, deoarece, executarea silită demarată împotriva contestatorilor este legală şi temeinică, fiind iniţiată în baza unui titlu executoriu şi după obţinerea încuviinţării instanţei de executare.

În conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 C.pr.civ., intimata a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

La termenul de judecată din data de 09.02.2012, contestatorii au formulat răspuns la excepţiile invocate de intimata S.C. ALR INF S.A., prin care au solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de constatare a nulităţii absolute parţiale a contractului de leasing pe calea unei contestaţii la executare, întrucât este nelegală şi nefondată, după cum şi excepţia netimbrării primului capăt de cerere este nefondat.

Contestatorii au considerat că şi excepţia tardivităţii contestaţiei la executare este nefondată, întrucât, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, toate actele de executare din dosarul nr..../2011, respectiv somaţia, adresa de înfiinţare a proprii, procesul - verbal de cheltuieli au fost comunicate societăţii contestatoare la data de 06.10.2011.

Prin încheierea de şedinţă din data de 09.02.2012, au fost respinse excepţiile netimbrării primului capăt de cerere şi inadmisibilităţii cererii de constatare a nulităţii absolute parţiale a contractului de leasing pe calea unei contestaţii la executare, ca neîntemeiate şi, la acelaşi termen, intimata S.C. ALR INF S.A., a depus cerere prin care a învederat că debitul este, în prezent, în acelaşi cuantum ca şi cel din cererea de iniţiere a executării silite la care se adaugă cheltuielile de executare avansate de intimată şi care urmează a fi recuperate de la debitori.

De asemenea, s-a învederat că, intimata, în calitate de finanţator în contractul de leasing financiar nr.F/2010/5144, contract care a fost reziliat la data de 08.03.2011, este pe deplin îndreptăţită să solicite atât achitarea contravalorii facturilor de rate de leasing emise şi neachitate, dar şi a daunelor – interese, astfel încât, co–debitorii fiind solidari, utilizatorul S.C. TI S.R.L. şi garanţii Morariu Iulia şi MC, sunt obligaţi, în baza şi în vederea respectării contractului de leasing, să achite aceste sume datorate.

Prin încheierea de şedinţă din data de 05.04.2012, a fost admisă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei cu privire la dosarul de executare nr.460/ 2011 şi respinsă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei cu privire la dosarul de executare nr..../2011.

În urma probelor administrate în cauză la solicitarea părţilor cu înscrisuri şi expertiză tehnică de specialitate contabilă, prin sentinţa civilă nr.13189/ 09.10.2012 pronunţată de Judecătoria Ploieşti a fost admisă în parte cererea formulată de contestatorii S.C. TI S.R.L., MC şi MI, constatându-se nulitatea absolută a art. 21.2 lit. b) din Condiţiile generale ale contractului de leasing financiar nr. F/2010/5144/23.06.2010 şi anulării în parte a actelor de executare din dosarul nr..../2011 în sensul că suma datorată de către contestatori este de 110759,70 de lei, precum şi a anulării în parte a procesului - verbal de cheltuieli de executare în sensul că onorariul executorului judecătoresc va fi calculat la debitul de 110.759,70 de lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că între S.C. ALR IFN S.A., în calitate de finanţator şi S.C. TI S.R.L., în calitate de utilizator şi MI şi MC, ambii în calitate de garanţi, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr.F/ 2010/5144/23.06.2010 prin care finanţatorul s-a obligat să finanţeze, în sistem de leasing, bunurile descrise în Anexa A1 şi A2, iar utilizatorul şi-a asumat obligaţia de a plăti finanţatorului ratele de leasing în cuantumul, condiţiile şi termenele determinate în fiecare anexă pentru fiecare şi toate echipamentele, conform scadenţarului de plată corespunzător.

Astfel, conform art. 21.2, în toate cazurile de reziliere intervenită între părţi, utilizatorul va fi obligat, cumulativ, la următoarele: să plătească toate sumele scadente până la data operării rezilierii (inclusiv dobânzile de întârziere facturate); să plătească cu titlu de daune - interese pentru fiecare anexă în parte toate ratele de leasing care ar fi fost scadente dacă contractul nu ar fi fost reziliat inclusiv valoarea reziduală; să restituie imediat finanţatorului echipamentul la locaţia indicată de finanţator; etc.

În ceea ce priveşte cererea de constatare a nulităţii absolute parţiale a Condiţiilor generale ale Contractului de leasing financiar nr. F/2010/5144/23. 06.2010, respectiv a dispoziţiilor art.21.2 care sunt abuzive şi contrare normele de ordine publică, instanţa de fond a reţinut că, prin consumator se înţelege „orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale” (art.2 alin.1 din Legea nr.193/2002).

Aşadar, legea este destinată a ocroti individul sau grupul care nu acţionează în scopul obţinerii unui profit (cum ar fi asociaţiile, fundaţiile), cu alte cuvinte, nu cad sub incidenţa sa cele două persoane fizice MI şi MC care au semnat contractul în calitate de garanţi ai unei societăţi comerciale.

Instanţa de fond a reţinut că art. 21.2 lit. b reprezintă o clauză penală prin care se pre-evaluează prejudiciul produs de utilizator finanţatorului, în ipoteza rezilierii contractului de leasing pentru neplata ratelor.

În primul rând instanţa de fond a reţinut că sumele pretinse, în baza unei clauze penale inserate într-un contract de leasing, nu sunt vizate de caracterul de titlu executoriu al contractului de leasing conferit de art.8 din O.G. nr.51/ 1997 şi, doar obligaţiile de predare a bunului şi de plată a ratelor de leasing scadente, sunt vizate de această normă (adică obligaţiile tipice operaţiunii de leasing).

În al doilea rând, unele din sumele pretinse de creditoare sunt, de fapt, daune - interese care îşi au izvorul în prevederile din contractul de leasing încheiat cu debitoarea, contract reziliat.

Analizând prevederile contractuale privind plata daunelor - interese, instanţa de fond a constatat că au natura unei clauze penale, fiind determinate de întinderea prejudiciului şi cuantumul daunelor care vor fi acoperite prin rezilierea contractului de leasing ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către utilizator a obligaţiilor sale, stabilire anticipată a echivalentului prejudiciului creditoarei.

Deci, aceste sume nu reprezintă, în mod direct, obiectul contractului de leasing şi nu beneficiază de forţa executorie a contractului de leasing privit ca titlu executoriu.

Pe de altă parte, potrivit disp. art. 1066 C.civ., clauza penală fiind un contract, trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate ale oricărei convenţii, în principiu instanţa de judecată neputând să reducă sau să-i mărească cuantumul, având, însă, posibilitatea de a micşora proporţional cu ce s-a executat, în caz de executare parţială a obligaţiilor de către debitor, conform disp. art. 1070 C.civ.

Totuşi, instanţa este obligată să verifice respectarea principiului reglementat de art. 5 C.civ., neputându-se deroga de la dispoziţiile de ordine publică.

În speţă, instanţa de fond a constatat că, deşi a semnat contractul de leasing financiar, debitorii au avut posibilitatea de a negocia cu finanţatorul numai în privinţa obiectului leasingului, a duratei contractului, a plăţilor ce urmau a fi efectuate, iar nu şi condiţiile generale de leasing la care debitoarea a aderat, fără a le negocia, în mod direct, cu creditoarea; acest aspect a fost reţinut ca reieşind din redactarea condiţiilor generale, tipizate, care au fost numai aduse la cunoştinţă utilizatorului, fără a exista o posibilitate reală pentru acesta de a le negocia.

Totodată, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing – art. 15 – în cazul în care utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate până la data restituirii în temeiul contractului.

Aşadar, nu există o obligaţie a utilizatorului, decurgând din lege, de a plăti, pe lângă sumele precizate, şi toate celelalte rate de leasing rămase de achitat, precum şi valoarea reziduală; plata ratelor de leasing care ar fi datorate în continuare, după reziliere, precum şi a valorii reziduale reprezintă, în fapt, o sarcină evident excesivă impusă utilizatorului, ajungându-se la situaţia în care este mai profitabil pentru finanţator să nu fie executat contractul decât să fie executat, deoarece ar obţine pe lângă bunurile contractate şi plata ratelor de leasing şi valoarea reziduală.

Pe de altă parte, prejudiciul suferit de creditor ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligaţiilor de către debitoare nu ar rămâne nereparat în cazul înlăturării daunelor - interese menţionate, creditorului rămânându-i dreptul la restituirea bunului dat în leasing şi asupra sumelor datorate până la data restituirii bunurilor, inclusiv penalităţile aferente. 

Faţă de aceste aspecte şi, reţinând că instanţa nu poate da valoare unei clauze care, interpretată în maniera indicată de creditoare, nu ar putea fi decât o clauză abuzivă, a cărei sancţiune este nulitatea, rezultă că o astfel de obligaţie contractuală invocată de creditoare nu poate primi protecţia juridică, fiind reţinută, implicit, prin respingerea pretenţiilor drept nulă.

Pentru aceste motive, în baza art. 5 C.civ., instanţa de fond a constatat nulitatea absolută a art.21.2 lit. b  din Condiţiile generale ale Contractului de leasing financiar nr.F/2010/5144/23.06.2010.

În ceea ce priveşte cererea de lămurire a titlului referitor la suma  datorată, instanţa de fond a reţinut că, potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat de expert contabil DVI, suma de 110.759,70 de lei reprezintă  rate de leasing neachitate până la data rezilierii, suma de 482.606,95 de Euro, fără T.V.A., reprezentând valoarea daunelor - interese prevăzute de art.21.2 lit. b din contract, iar suma de 4.571 de Euro reprezintă valoarea reziduală.

Cum, în speţă, s-a constatat nulitatea absolută a art.21.2 lit. b, instanţa de fond a apreciat că suma datorată este de 110.759,70 de lei şi reprezintă rate de leasing scadente la data rezilieri şi penalităţi.

În ceea ce priveşte contestaţia la executare, instanţa a reţinut că, la data de 15.09.2011, au fost emise somaţii pe numele S.C. TI S.R,L., MI şi MC de B.E.J. TTG în dosarul de executare nr. …/2011 prin care au fost somaţi ca, în termen de o zi, de la primirea acestora să îndeplinească obligaţia prevăzută în titlul executoria, respectiv de a achita suma de 271.0422,89 de lei, prin procesul - verbal de cheltuieli de executare fiind stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 40351,19 lei.

Având în vedere soluţia pe celelalte capete de cerere, instanţa de fond a anulat în parte actele de executare din dosarul nr. .../2011 în sensul că suma datorată de contestatori este de 110.759,70 de lei şi, de asemenea, a anulat în parte procesul - verbal de cheltuieli de executare în sensul că onorariul executorului judecătoresc va fi calculat la debitul de 110.759,70 de lei.

În ceea ce priveşte cheltuielile de executare, prima instanţă a admis în parte cererea pentru următoarele considerente:

Conform art. 274 C.pr.civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.

Astfel, instanţa de fond a dispus obligarea intimatei la plata către contestatoare a sumei de 5.000 de lei cheltuieli de judecată (200 de lei taxă de timbru şi timbru judiciar, 1.200 de lei onorariu expertiza contabilă şi 3.600 onorariu de avocat redus) de la 7.944 de lei.

În conformitate cu disp. art.274 alin. 3 C.pr.civ., judecătorii au dreptul să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

De asemenea, prin decizia nr. 401/14.07.2005 Curtea Constituţională a reţinut ca prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuielile de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.

Ori, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ, în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărui efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.

În sensul celor arătate, instanţa de fond a apreciat că este şi jurisprudenţa C.E.D.O. care, investită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuielile necesare care au fost, în mod real, făcute în limita unui cuantum rezonabil.

În speţă, ţinând seama de criteriile la care se referă art.274 alin.3 C.pr.civ., instanţa de fond a apreciat că suma de 3.600 de lei este rezonabilă şi poate fi pusă în sarcina intimatei.

Împotriva instanţei de fond şi a încheierii de şedinţa din data de 09.02.2012, ambele pronunţate de Judecătoria Ploieşti, intimata S.C. ALR IFN S.A., a declarat,în termen legal, recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea atât a cererii de constatare a nulităţii absolute parţiale a contractului de leasing, cât şi a contestaţiei la executare propriu-zisă, ca nefondate.

În motivarea recursului, intimata a arătat că prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond, a invocat excepţia inadmisibilităţii promovării cererii de constatare a nulităţii absolute parţiale a contractului de leasing pe calea şi în cadrul unei contestaţii la executare, iar prin încheierea de şedinţă de la termenul din data de 09.02.2012, a fost respinsă această excepţie, cu motivarea că „primul capăt de cerere e o cerere formulată în baza dreptului comun, iar nulitatea absoluta e imprescriptibilă”.

Recurenta intimată apreciază că motivarea instanţei de fond nu răspunde argumentelor invocate prin întâmpinare, întrucât, disp. art.399 alin.3 C.pr.civ. invocate de contestatori, reglementează posibilitatea invocării apărărilor de fond împotriva titlului executoriu (care nu este emis de o instanţa judecătoreasca) în cadrul contestaţiei la executare numai „dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac”.

Sustine intimata că, în cauză, nu se regăseşte situaţia anterior menţionată, întrucât contestatori au la îndemână calea dreptului comun, făcând în acest sens referire la practica instanţelor (sent. civ. nr.626/21.01.2010 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr.19228/197/2009, definitivă şi irevocabilă, prin dec. civ. nr. 506/R/ 25.05.2010 a solicitat admiterea acestui motiv de recurs şi, implicit, admiterea excepţiei inadmisibilităţii primului capăt de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de leasing, şi respingerea acestuia in consecinţa.

Pe fondul pricinii, intimată a arătat, cu privire la contestaţia la titlu, că instanţa de fond a reţinut, în mod greşit că „sumele pretinse în baza unei clauze penale inserate într-un contract de leasing nu sunt vizate de caracterul de titlu executoriu al contractului de leasing conferit de art. 8 din O.G. nr. 51/1997”, iar judecătorul fondului a reţinut cele expuse anterior, fără a indica, însă, niciun motiv, argument, raţionament în acest sens.

Potrivit disp. art. 8 din O.G. nr. 51/1997, „contractele de leasing, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii”.

Intimata apreciază că legiuitorul a stabilit, cât se poate de limpede prin aceasta prevedere, faptul că un contract de leasing, precum şi orice convenţie de garanţie reală şi/sau personală încheiată pentru garantarea „obligaţiilor asumate prin contractul de leasing” au valoare şi putere de titluri executorii; nu există niciun fel de diferenţiere sau limitare a acestor „obligaţii asumate prin contractul de leasing”, în textul de lege invocat.

 Obligaţiile asumate prin contractul de leasing sunt obligaţia de a achita ratele de leasing, de a achita valoarea reziduală, de a achita daunele - interese (în caz de reziliere a contractului), de a restitui echipamentul (în caz de reziliere).

O eventuală şi singură diferenţiere ce s-ar putea face şi, aceasta numai din perspectiva titularului acesteia, priveşte restituirea bunurilor, în sensul în care, garanţii nu pot fi obligaţi la restituirea echipamentului, ci numai la plata sumelor de bani datorate de utilizator în baza contractului de leasing şi neachitate de către acesta.

Mai precis, prin art. 27.1 lit. a) din contractul de leasing, părţile au stabilit faptul că „Garantul garantează îndeplinirea la timp şi în mod complet a tuturor obligaţiilor asumate de Utilizator prin prezentul contract, în suma egală cu totalitatea ratelor şi a altor sume datorate de către Utilizator Finanţatorului, conform prezentului Contract şi Anexelor la acesta."

De asemenea, intimata a făcut referire la art.21.4 Teza a 2-a din contractul de leasing, potrivit căruia „utilizatorul convine ca toate daunele menţionate mai sus, precum şi returnarea Echipamentului nu reprezintă condiţii excesive în raport de încălcarea propriilor obligaţii, nerespectare ce a condus la incidenţa pactului comisoriu şi, în consecinţă, la obligarea sa de a acorda despăgubirile sus menţionate”; conform art.21.2, este vorba despre: a. „toate sumele scadente până la data operării rezilierii (inclusiv dobânzile de întârziere facturate)"; b. daune - interese egale cu „toate ratele de leasing care ar fi fost scadente dacă contractul de leasing nu ar fi fost reziliat, inclusiv valoarea reziduală; d. „orice sume achitate de Finanţator pentru îndeplinirea tuturor formalităţilor orice costuri de relocare a acestuia, inclusiv orice amenzi sau dobânzi...”; e. „orice sume plătite de către Finanţator in baza prezentului Contract...”, f. „orice costuri suplimentare suportate de Finanţator in legătura cu rezilierea contractului si repoziţionarea Echipamentului", g. "orice costuri suplimentare...”].

Aşadar, intimata apreciază, că toate aceste sume reprezintă, alături de celelalte prevăzute contractual, obligaţii de plată stabilite prin convenţia părţilor în sarcina Utilizatorului şi pe care garanţii (co-debitori solidari, deoarece au renunţat expres la beneficiul de discuţiune şi diviziune, conform art.27.1 lit e din contract) şi le-au asumat.

Concluzia contrară (şi, practic, nemotivată) a judecătorului fondului se constituie într-o limitare nejustificată şi nefondată a prevederilor legale exprese (dar şi a ceea ce expres şi de comun acord au stabilit părţile prin contractul lor.

Parte din sumele solicitate şi la care intimata este îndreptăţită reprezintă daune - interese a căror întindere a fost stabilită, aprioric, prin clauza penală inserată în contrat de părţi (şi care s-a activat la momentul operării pactului comisoriu de gradul IV, implicit rezilierea contractului din culpa Utilizatorului), ceea ce nu înseamnă, însă, nicidecum, că obligaţia de plată a acestor sume - obligaţie asumată prin contract - nu ar beneficia „de forţa executorie a contractului de leasing privit ca titlu executoriu”, astfel cum greşit retine judecătorul fondului.

Contractul de leasing constituie titlu executoriu, legea nedistingând şi neinstituind nicio diferenţiere sau limitare (ori ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus)

Intimata a arătat, în continuare, că, în mod greşit a reţinut  instanţa de fond faptul că daunele - interese nu ar fi datorate, pentru că „îşi au izvorul în prevederile din contractul de leasing încheiat cu debitoarea, contract reziliat”.

 Astfel cum este îndeobşte cunoscut, daunele - interese se datorează, ca reparare a prejudiciului, tocmai în situaţia rezilierii unui contract, a desfiinţării culpabile a acestuia, fiind datorate „in virtutea a însăşi obligaţiei iniţiale, ele constituind obiectul subsidiar, cu titlu de sancţiune, al executării obligaţiei respective”.

În altă ordine de idei, intimata a mai învederat că instanţa de fond a reţinut, în mod greşit şi neconform cu realitatea că, „în speţă, se constată că, deşi a semnat contractul de leasing financiar, debitorii au avut posibilitatea de a negocia cu finanţatorul numai in privinţa obiectului leasingului [...], iar nu şi condiţiile generale de leasing la care debitoarea a aderat, fără a le negocia, în mod direct, cu creditoarea; acest aspect reiese din redactarea condiţiilor generale, tipizate, care au fost numai aduse la cunoştinţa utilizatorului, fără a exista o posibilitate reală pentru aceasta de a le negocia”.

Nu există niciun indiciu şi, cu atât mai puţin, dovada în sensul celor reţinute de instanţa de fond, contestatorii neprezentând niciun argument concret ori dovada în acest sens; de altfel, instanţa de fond nici nu a argumentat soluţia sa, arătând doar că „reiese din redactarea condiţiilor generale" fără a indica ce aspect anume din redactarea acestor clauze contractuale ar conduce către aceasta concluzie.

In ceea ce priveşte prevederile art.15 din O.G. nr.51/1997, intimata a arătat că acestea sunt citate trunchiat în hotărârea atacată, cu precizarea că utilizatorul - contestatoarea S.C. TI S.R.L. şi-a exprimat acordul de voinţă, în mod neviciat, acceptând ca daunele stabilite şi returnarea echipamentului „nu reprezintă condiţii excesive în raport de încălcarea propriilor obligaţii”.

Clauza penală inserată de părţi în articolul criticat de contestatori are drept scop repararea prejudiciului suferit de intimată constând în beneficiul nerealizat (ratele de leasing rămase şi valoarea reziduală) şi costurile generate de reziliere şi repoziţionarea echipamentului, nefiind, în chip manifest excesivă.

Consideră intimata că, tot din contractul de leasing rezultă că obligaţia de plată a debitoarei nu este limitată la ratele datorate până la data rezilierii contractului de leasing, ci până la data expirării leasingului, dacă acest contract nu ar fi fost reziliat.

Prin urmare, intimata a arătat că, în raport de contractul de leasing care reprezintă legea părţilor, efectele rezilierii acestuia sunt reprezentate atât de obligaţia debitoarei de a restitui creditoarei bunul ce formează obiectul contractului de leasing, dar şi obligaţia debitoarei de a restitui creditoarei nu doar ratele de leasing datorate până la momentul predării efective a bunurilor, ci şi a tuturor ratelor pe care aceasta le-ar fi datorat în temeiul contractului de leasing, dacă acesta nu ar fi fost desfiinţat.

Pentru considerentele menţionate în precedent, intimata a arătat că instanţa de fond a reţinut, în mod părtinitor, că „nu există o obligaţie a utilizatorului decurgând din lege de a plăti, pe lângă sumele mai sus precizate şi toate celelalte rate de leasing ramase de achitat, precum şi valoarea reziduală”, întrucât, textul de lege (art.15 din O.G. nr.51/1997) stabileşte obligaţiile legale de plată ale utilizatorului aplicabile, însă, numai „dacă în contract nu se prevede altfel".

Pe cale de consecinţă, având în vedere că această convenţie are putere de lege între părţile contractante, consideră că aceste prevederi speciale prevalează şi trebuie avute in vedere.

Referitor la susţinerea intimaţilor potrivit căreia ar fi „este mai profitabil pentru finanţator să nu fie executat contractul, decât să fie executat, întrucât ar obţine pe lângă bunurile contractate şi plata ratelor de leasing şi valoarea reziduală” şi pe care instanţa de fond şi-a însuşit-o, intimata a arătat că, în raport de contractul de leasing care reprezintă legea părţilor, efectele rezilierii acestuia sunt reprezentate atât de obligaţia debitoarei de a restitui creditoarei bunul ce formează obiectul contractului de leasing, dar şi obligaţia debitoarei de a restitui creditoarei nu doar ratele de leasing datorate până la momentul predării efective a bunurilor, ci şi a tuturor ratelor pe care aceasta le-ar fi datorat în temeiul contractului de leasing, dacă acesta nu ar fi fost desfiinţat.

Totodată, restituirea bunurilor dă naştere unor probleme suplimentare, şi anume: pe de o parte, bunurile sunt, de cele mai multe ori, în stare de uzură avansată, incomplete, avariate chiar, fapt care face foarte dificilă, dacă nu chiar imposibilă revalorificarea lor, cu precizarea că, în speţă,  societatea este nevoită să suporte costuri legate de repoziţionarea bunurilor, depozitarea, asigurarea, repararea, întreţinerea acestora şi, nu de puţine ori, a înregistrat pierderi în urma reposedării şi, chiar valorificării (prin vânzare/încheierea de noi contracte de leasing), bunurilor care au făcut obiectul unor contracte de leasing.

 Mai mult decât atât, societăţile de leasing financiar nu sunt furnizori de bunuri, ci sunt societăţi care vând servicii financiare: astfel, pentru a finanţa achiziţia unui bun, compania de leasing se refinanţează, la rândul său, angajându-se în contracte de credit generatoare de dobânzi şi costuri colaterale.

 Finanţatorul cumpăra, plăteşte integral bunul furnizorului, în termenii şi condiţiile negociate şi expres solicitate de Utilizator.

Societatea de leasing nu vinde bunuri, ci finanţare, leasingul financiar fiind o activitate de creditare, motiv pentru care, în caz de neexecutare a obligaţiilor de plată de către utilizatori, daunele sunt foarte mari, iar în calitatea sa de finanţator, este obligată să achite, în continuare şi la acelaşi nivel, costurile de refinanţare, deşi, utilizatorul în beneficiul căruia s-a realizat refinanţare nu îşi mai achită ratele de leasing.

Sumele pe care le datorează utilizatorul şi, implicit garanţii co-debitori (care au renunţat la beneficiul de diviziune şi discuţiune), nu reprezintă rate de leasing pentru folosinţa bunului, ci sunt daune – interese, contravaloarea ratelor de leasing şi a valorii reziduale reprezentând cuantumul clauzei penale, aceste elemente componente fiind arătate ca modalitate de calcul a daunelor - interese (rate de leasing + valoare reziduală).

De asemenea, faţă de aceste împrejurări, s-a învederat şi faptul că, în mod greşit, a reţinut instanţa de fond că prejudiciul suferit de creditoare „nu ar rămâne nereparat în cazul înlăturării daunelor - interese menţionate, creditorului rămânându-i dreptul la restituirea bunului dat în leasing şi asupra sumelor datorate până la data restituirii bunurilor”.

Astfel, intimata consideră că nu se poate retine că executarea obligaţiilor contractuale (restituirea bunurilor ce au făcut obiectul contractului de leasing reziliat şi, respectiv plata ratelor de leasing datorate până la data rezilierii, adică pentru perioada în care utilizatorul a folosit bunurile) s-ar constitui în reparare a prejudiciului cauzat.

Restituirea bunurilor reprezintă consecinţa desfiinţării contractului de leasing (din culpa necontestată a utilizatorului), iar plata ratelor de leasing datorate până la data rezilierii reprezintă executarea obligaţiilor asumate contractual; în ceea ce priveşte prejudiciul cauzat intimatei, aceasta a arătat că reprezintă paguba ce i-a fost produsă ca urmare a desfiinţării contractului din culpa utilizatorului şi trebuie reparat, distinct, neputându-se considera că dreptul de a primi executarea obligaţiilor contractuale reprezintă şi repararea prejudiciului.

Intimata a solicitat să constate că nu există niciun motiv şi nicio dovadă în sensul caracterului pretins abuziv al clauzelor contractului de leasing, contestatorii neaducând nicio dovadă a celor susţinute, iar hotărârea instanţei de fond nu conţine considerente temeinice în sensul celor hotărâte.

Constatarea nulităţii absolute parţiale a unui contract este cea mai gravă sancţiune, iar aplicarea ei trebuie cântărită serios şi, în caz de admitere, argumentată temeinic, în speţă, judecătorul fondului reţinând, fără a argumenta, faptul că „în baza art.5 din Codul civil instanţa va constata nulitatea absolută a art.2.1 lit. b din condiţiile generale ale contractului de leasing financiar".

Art.5 C.civ. stabileşte faptul că „Nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare, de la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”.

 Ori, în speţă, s-a arătat, că nu există şi, instanţa de fond nu a indicat, care anume acte normative care ocrotesc ordinea publică şi bunele moravuri au fost încălcate prin contractul de leasing, astfel încât, să fie necesară constatarea nulităţii sale absolute.

Pe baza acestui raţionament, ar însemna că toate contractele care conţin clauze care stabilesc obligarea la plata de daune - interese pentru acoperirea prejudiciului sau chiar le determină în cuprinsul unei clauze penale ar fi aprioric lovite de nulitate absolută, în lipsă de argumente şi dovezi, ceea ce nu poate fi acceptat.

Intimata solicită admiterea recursului, urmând a se constata că, în mod greşit şi nefondat, s-a dispus constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de leasing, nefiind arătate de către contestatori şi nici indicate de judecătorul fondului acele norme legale care să fie imperative, prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute şi care să fi fost încălcate prin contractul de leasing (convenit de ambele părţi, de altfel).

Cu privire la contestaţia la executare propriu-zisă, intimata a solicitat să se constatate că executarea silită demarată împotriva contestatorilor este legală şi temeinică, fiind pornită în temeiul titlului executoriu, şi anume contractul de leasing financiar, negociat, agreat şi semnat de părţi, în vederea recuperării creanţei datorate de aceştia calculate conform convenţiei părţilor.

A solicitat instanţei de recurs să constate că debitorii datorează intimatei acele sume stabilite, de comun acord, prin contractul încheiat, adică atât sumele scadente la data rezilierii contractului (rate de leasing pentru perioada în care utilizatorul a folosit bunurile finanţate), dar şi daune - interese pentru prejudicial cauzat prin rezilierea înainte de termen şi din culpa exclusivă a utilizatorului.

A mai arătat intimata că instanţa de fond a reţinut, în sarcina contestatorilor, numai obligaţia de plată a soldului datorat la data rezilierii şi a înlăturat daunele - interese, solicitând astfel să se constate că debitorii datorează toate sumele convenite contractual şi la plata cărora au fost de acord să fie obligaţi, în caz de reziliere din culpa lor.

De asemenea, s-a mai solicitat să se aibă în vedere şi apărările formulate în cuprinsul „obiecţiunilor la raportul de expertiză” calificate drept apărări de fond şi care, În esenţă, privesc următoarele: daunele - interese datorate de utilizator au fost convenite de părţi contractual, fiind evaluate aprioric prin clauza penală inserată în contractul de leasing, la nivelul ratelor de leasing rămase de achitat + valoarea reziduală.

La momentul operării pactului comisoriu de gradul IV prevăzut în contract, odată aşadar cu rezilierea contractului, devin scadente daunele - interese, aşadar, obligaţia utilizatorului de a achita daunele - interese este exigibilă încă de la data notificării de reziliere.

Faptul că daunele - interese sunt evaluate, stabilite ca fiind compuse din rate de leasing şi valoare reziduală, primele conţinând, la rândul lor, capital + dobânda + T.V.A., nu înseamnă că se aplica şi se solicită T.V.A. la valoarea daunele - interese; aceasta este numai descrierea modalităţii de calcul a daunelor - interese şi, nicidecum, într-o percepere de accesorii şi taxe la un debit principal.

Cu privire la valorificarea unora dintre bunurile care au făcut obiectul contractului de leasing, intimata a arătat că obligaţiile de restituire a bunurilor şi de plată a tuturor sumelor datorate conform contractului sunt stabilite şi asumate cumulativ, iar nu alternativ.

Nu există vreo clauză contractuală şi, de altfel, nicio prevedere legală care să condiţioneze un anumit cuantum al creanţei de restituirea şi/sau valorificarea bunurilor de către finanţator.

S-a mai arătat că societăţile de leasing financiar nu sunt furnizori de bunuri, ci sunt societăţi care vând servicii financiare; pentru a finanţa achiziţia unui bun, compania de leasing se refinanţează, la rândul sau, angajându-se în contracte de credit generatoare de dobânzi şi costuri colaterale.

Finanţatorul cumpăra, plăteşte integral bunul furnizorului, în termenii şi condiţiile negociate şi expres solicitate de Utilizator, nu vinde bunuri, ci finanţare, leasingul financiar fiind o activitate de creditare, motiv pentru care, în caz de neexecutare a obligaţiilor de plată de către utilizatori, daunele sunt foarte mari.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. .../281/2011./

În raport de motivele de recurs formulate de recurenta - intimată S.C. ALR IFN S.A., în baza disp. art.308 alin. 2 C.pr.civ., intimata - terţ poprit S.C. E S.A., prin reprezentantul său legal – Director General RF,  a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive (f.33), iar ulterior, la data de 07.05.2013 acesta a depus la dosar o notă de şedinţă prin care a arătat că renunţă la întâmpinarea formulată  (f. 102).

La rândul său, şi intimata - contestatoare S.C. TI S.R.L. a formulat, în baza aceluiaşi text de lege, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (f.105), iar R S.P.R.L., în calitate de administrator judiciar în dosarul de insolvenţă nr.2580/105/2012 aflat pe rolul Tribunalului Prahova privind pe debitoarea - contestatoare S.C. TI S.R.L., a depus „Concluzii scrise”prin care a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat (f.48). 

 

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi din oficiu conform disp. art. 3041 C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii promovării cererii vizând constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de leasing în cadrul unei contestaţii la executare, art.399 alin. 3 C.pr.civ. – text de lege pe care contestatorii S.C. TI S.R.L., MC şi MI şi-au întemeiat prezentul demers judiciar prevede că „în cazul în care executarea silită se face în temeiul şi  unui titlu executoriu care nu este emis şi  de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac”.

Aşadar, textul de lege menţionat dă posibilitatea celui împotriva căruia s-a pornit executarea silită să formuleze critici cu privire la valabilitatea actului care reprezintă titlu executoriu.

Pe calea contestaţiei la executare, se pot invoca aspecte ce ţin de îndeplinirea condiţiilor de fond ale titlului executoriu, cu atât mai mult cu cât, nulitatea absolută poate fi invocată şi prin intermediul excepţiei, ca o apărare din partea debitorului.

Prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele comercianţilor cu consumatorii, lege care a transpus conţinutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 05.04.1993, s-a stabilit, în mod expres, competenta instanţei de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor din aceste contracte.

În atare împrejurări este evident că instanţa poate constata nulitatea absolută parţială a unei convenţii, indiferent de natura litigiului cu care a fost investită, inclusiv pe calea unei contestaţii la executare.

Pentru aceste considerente, tribunalul urmează a constata că, în mod corect, instanţa de fond a respins, prin încheierea de şedinţă din data de 09.02.2012 (f. 175 – dos. fond), excepţia inadmisibilităţii promovării cererii vizând constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de leasing în cadrul unei contestaţii la executare, motiv pentru care recursul declarat împotriva acestei încheieri va fi respins ca nefondat.

Pe fondul cauzei, se retine, din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar că prin contractul de leasing financiar nr.F/2010/5144/23.06.2010 încheiat între recurenta S.C. ALR IFN S.A., în calitate de finanţator, intimata - contestatoare S.C. TI S.R.L., în calitate de utilizator şi intimaţii – contestatori MC şi MI, în calitate de garanţi, s-a convenit, potrivit art.1.2 că finanţatorul se obligă să finanţeze, în sistem leasing, bunurile descrise în Anexa A – 1, A - 2, etc., corespunzător numărului de solicitări de finanţare aprobate utilizatorului, iar în schimbul plătii ratelor şi a îndeplinirii tuturor obligaţiilor de către acesta din urmă, finanţatorul se obligă să transmită utilizatorului drepturile de folosinţă asupra echipamentului, urmând ca la sfârşitul duratei de leasing utilizatorul să poată dobândi proprietatea asupra echipamentului, în baza legii şi a prezentului contract.

Conform art. 21.2 din sus – menţionatul contract, în toate cazurile de reziliere intervenită sau în cazul în care, la expirarea duratei, utilizatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale, acesta din urmă va fi obligat la următoarele: să plătească toate sumele scadente până la data operării rezilierii; să plătească cu titlu de daune – interese, pentru fiecare Anexă în parte, toate ratele de leasing care ar fi fost scadente dacă contractul nu ar fi fost reziliat, inclusiv valoarea reziduală; să restituie imediat echipamentul la locaţia indicată de finanţator; să achite orice sume plătite de finanţator pentru îndeplinirea tuturor formalităţilor de indigienizare a echipamentului; să achite orice sume plătite de finanţator în baza contractului care nu se mai pot recupera de acesta, rezilierea producând efecte numai viitor; să plătească costuri suplimentare suportate de finanţator în legătură cu rezilierea contractului şi repoziţionarea echipamentului; să plătească orice costuri suplimentare, cu titlu de exemplu, dar fără a se limita la gradul de uzură al echipamentului, alte cheltuieli legate de asigurarea echipamentului, etc.

Prin cererea formulată de creditoarea S.C. ALR IFN S.A. şi înregistrată la B.E.J. TTG sub nr. .../15.04.2011, s-a solicitat punerea în executare silită a contractului de leasing financiar nr. F/2010/5144/23.06.2010 Anexa A1, contract care constituie titlu executoriu, conform art.8 din O.G. nr.51/1997 şi art. 52 din Legea nr.93/2009, potrivit căruia debitoarea S.C. TI S.R.L. şi garanţii co-debitori MC şi MI au fost obligaţi la plata sumelor de 120.628,37 lei reprezentând obligaţia de plată restantă la data de 08.03.2011 şi 604.099,48 Euro (inclusiv T.V.A.) cu titlu de daune – interese.

Creditoarea a solicitat să se procedeze la executarea silită prin înfiinţarea popririi asupra conturilor bancare ale utilizatorului şi garanţilor co-debitori la toate băncile autorizate BNR, prin poprirea sumelor de bani datorate utilizatorului şi garanţilor co-debitori de o a treia persoană şi prin urmărirea, indisponibilizarea şi executarea titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporabile (părţi sociale) ale utilizatorului şi garanţilor co-debitori.

Pin încheierea de şedinţă din data de 20.04.2011 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, a fost admisă cererea formulată de B.E.J. TTG, fiind încuviinţată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. F/2010/5144 din 23.06.2011 Anexa A1 privind pe debitoarea S.C. TI S.R.L. şi garanţii co-debitori MC şi MI.

Prin notificarea înregistrată sub nr. 257/09.03.2011 emisă de creditoarea S.C. ALR IFN S.A. s-a adus la cunoştinţa contestatorilor S.C. TI S.R.L., MC şi MI că figurează în evidentele contabile ale finanţatorului cu un debit în valoare de 120.628,37 lei reprezentând obligaţii de plată aferente contractului de leasing financiar nr. F/ 2010/5144/23.06.2011 Anexa A1, fiind somaţi să achite atât această sumă, cât şi  suma de 482.606 Euro + T.V.A. reprezentând daune - interese, conform art. 21.1 din contract de leasing – condiţii generale (ratele de leasing de la nr.10 la nr.36 rămase de achitat), precum şi 4.571 Euro + T.V.A., cu titlu de daune – interese, potrivit art.21.1 din contract (valoarea reziduală0.

La data de 24.05.2011, B.E.J. TTG a emis, în dosarul de executare silită nr. 460/2011, somaţia nr.460 prin care se punea în vedere contestatorilor S.C. TI S.R.L., MC şi MI ca, în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de leasing financiar nr. F/ 2010/5144/23.06.2011 Anexa A1 şi procesul – verbal de cheltuieli de executare din data de 20.05.2011, în 1 zi să îndeplinească obligaţiile prevăzute în titlul executoriu în sensul de a preda creditoarei S.C. ALR IFN S.A., bunurile mobile expres menţionate, precum şi să achite suma de 6.448,00 lei cheltuieli de executare.

Prin adresa din data de 28.09.2011, B.E.J. TTG a comunicat debitoarei - contestatoare S.C. TI S.R.L. că, în temeiul art. 4541 C.pr.civ. şi în vederea soluţionării cererii de executare silită formulată de creditoarea S.C. ALR IFN S.A., s-a luat măsura înfiinţării popririi până la concurenta sumei de 2.710.422,89 lei reprezentând debit şi cheltuieli de executare, asupra conturilor societăţii, fiind indicaţi, în mod expres, şi terţii popriţi.

Dată fiind situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută şi prezentată în precedent, prin prisma probelor administrate în cauză, dar şi a normelor juridice incidente în soluţionarea cauzei, este evident că dispoziţia contractuală a cărei anulare se solicită are natura unei clauze penale care poate fi definită ca fiind acea convenţie accesorie prin care părţile determină, anticipat, echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutări, executării cu întârziere sau necorespunzător a obligaţiilor de către debitorul său.

În ceea ce priveşte caracterele juridice ale clauzei penale, în literatura de specialitate s-a arătat că aceasta este o convenţie, astfel încât, urmează a îndeplini condiţiile de validitate ale oricărei convenţii; are caracter accesoriu, astfel că validitatea obligaţiei principale constituie o condiţie esenţială pentru existenta clauzei penale; scopul clauzei penale este determinarea, prin convenţia părţilor, a întinderii prejudiciului în caz de neexecutare, executare cu întârziere sau necorespunzătoare.

În caz de executare parţială, cuantumul clauzei penale poate fi micşorat de instanţă, proporţional, cu ceea ce s-a executat (art. 1070 C.civ.).

În speţă, chiar dacă contractul de leasing financiar nr. F/2010/5144/ 23.06.2011 poartă ştampila şi semnăturile utilizatorului, respectiv ale garanţilor co-debitori MC şi MI, aceste împrejurări nu sunt de natură a conduce la ideea exprimării consimţământului acestora, societatea fiind nevoită să adere la condiţiile impuse de societatea de leasing, împrejurări care atrag nulitatea clauzei penale.

Astfel, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, dispoziţia contractuală cuprinsă în art. 21.2 din contractul de leasing financiar nr. F/2010/ 5144/23.06.2011 încalcă prevederile art. 5 C.civ. - text de lege în vigoare la data perfectării contractului, câtă vreme, prin clauza penală s-a nesocotit echilibrul contractual impus de dispoziţiile de ordine publică.

Chiar dacă contractul de leasing financiar nr. F/2010/5144/23.06.2011 a fost executat, parţial, de utilizator, acest fapt nu echivalează cu acceptarea, în integralitate, a conţinutului acestuia, având în vedere că implică clauze abuzive care, potrivit art.4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, pot fi definite ca fiind acele clauze care nu au fost negociate şi care creează între părţi un dezechilibru semnificativ al prestaţiilor, contrar cerinţelor bunei – credinţe, astfel de clauze fiind, potrivit art.6, fără efect pentru consumator.

Nu în ultimul rând, trebuie menţionat şi faptul că bunurile care au făcut obiectul contractului de leasing financiar nr. F/2010/5144/23.06.2011 au revenit, pe baza proceselor – verbale încheiate de B.E.J. TTG, în patrimoniul finanţatorului la data de 30.05.2011, 03.06.2011, 01.07.2011 şi 01.08.2011, astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică contabilă DIV (f.282 – dos. fond), iar în urma valorificării acestora societatea de leasing a încasat suma de 1.604.236,64 lei.

Pentru a  conchide, este evident că pretenţia recurentei S.C. ALR IFN S.A. de a i se plăti suma de 2.670.071,70 lei cu titlu de daune – interese este abuzivă, context în care, în mod corect, instanţa de fond a constatat nulitatea absolută a art. 21.2 lit. b) din Condiţiile generale ale contractului de leasing financiar nr. F/2010/5144/23.06.2011, această clauză neputând produce efecte contrare ordinii publice şi bunelor moravuri.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind lămurirea întinderii titlului executoriu, raportul de expertiză tehnică contabilă DIV a relevat că debitul datorat de contestatori este în valoare de 110.759,70 lei reprezentând rate de leasing neachitate, creanţa creditoarei S.C. ALR IFN S.A. fiind certă, lichidă şi exigibilă numai referitor la sumele care rezultă din facturile emise de aceasta şi acceptate de debitoare, constând în rate de leasing, majorări, penalităţi, etc., facturate până la data rezilierii contractului, respectiv 08.03.2011.

Fiind anulate în parte actele de executare, reţinându-se că suma datorată de contestatori este de 110.759,70 lei, conform raportului de expertiză, în mod corect a fost anulat, pe cale de consecinţă, şi procesul – verbal de cheltuieli de executare care, astfel, va fi calculat, proporţional, cu reducerea creanţei pretinse de finanţator.

Susţinerea recurentei S.C. ALR IFN S.A. în sensul că, restituirea bunurilor ar da naştere unor probleme suplimentare determinate de faptul că, de cele mai multe ori, bunurile sunt în stare avansată de uzură, incomplete sau avariate, fapt care face dificilă, dacă nu chiar imposibilă revalorificarea acestora nu poate fi reţinută, câtă vreme, conform raportului de expertiză tehnică contabilă DIV, bunurile care au făcut obiectul contractului de leasing financiar nr. F/2010/5144/23.06.2011 au şi fost valorificate, iar preţul obţinut de societatea finanţatoare în cuantum de 1.604.236,64 lei este semnificativ, din punct de vedere valoric, ceea ce conduce la concluzia că bunurile în litigiu au fost restituite în stare de funcţionare.

Pentru considerentele arătate, tribunalul constatând că, în speţă, nu sunt incidente cazuri de casare sau modificare prev. de art. 304 C.pr.civ. de natură să afecteze legalitatea sentinţei instanţei de fond, urmează ca în baza disp. art.312 alin.1 C.pr.civ., să respingă recursul ca nefondat.

În temeiul disp. art. 274 alin. 1 C.pr.civ., va fi obligată recurenta la plata către intimata S.C. TI S.R.L. a sumei de 3.720 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat,conform chitanţei nr.1630/08.01.2013 şi a facturii nr. 1134 din aceeaşi dată.

 

 PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

Respinge recursul, ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească intimatei S.C. TI S.R.L. suma de  3.720 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată in şedinţă publică, azi 7 mai 2013.

 PREŞEDINTE, JUDECĂTORI,