Reconstituirea dreptului de proprietate

Hotărâre 1391 din 24.10.2013


Dosar nr. .../281/2012

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1391

 Şedinţa publică din data de 24 Octombrie 2013

T R I B U N A L U L

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 11.06.2012 sub nr. .../281/2012, reclamantele PG şi CM în contradictoriu cu pârâtul FV au solicitat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 93322/23.07.2002, emis pe numele pârâtului FV pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 6300 mp, situaţi pe raza comunei B, judeţul Prahova precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată pe care urmează a le efectua cu prilejul prezentei cauze.

În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că titlul de proprietate a cărui nulitate absolută o solicită prin prezenta acţiune, a fost eliberat în urma unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, cererea înregistrată sub nr. 247/26.02.1991 pe care pârâtul FV a adresat-o în nume propriu, numai pentru sine, Primăriei comunei B, judeţul Prahova, cu totul nelegal în opinia lor.

Reclamantele au susţinut că respectiva cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, fiind făcută în nume propriu şi numai pentru sine, de către pârâtul FV, a încălcat una din dispoziţiile imperative ale Legii nr. 18/1991, în sensul că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate trebuie adresată primăriei de către toţi moştenitorii şi nu numai de către unul singur aşa cum a procedat pârâtul, întrucât acesta la data depunerii cererii, 26.02.1991 mai avea încă 9 fraţi în viaţă care aveau aceeaşi calitate de moştenitori întocmai ca şi pârâtul.

Reclamantele au mai arătat că pârâtul FV a obţinut titlul de proprietate a cărui nulitate absolută a solicită prin prezenta cauză prin manopere dolosive iar un alt motiv de nulitate este acela că există o lipsa de consimţământ concretizată printr-o eroare şi anume eroarea obstacol.

Pârâtul FV a obţinut titlul de proprietate având la bază o cauză imorală şi nu există adeziunea G.A.C a pârâtului FV iar cererea formulată de către acesta pentru reconstituirea dreptului de proprietate nu îndeplineşte condiţiile exprese, respectiv cele de fond, formă şi validitate şi mai mult încalcă una din dispoziţiile imperative care atrag nulitatea absolută a titlului de proprietate criticat, în sensul că despre un asemenea act juridic se poate afirma în mod plenar că este nul de drept sau anulabil, nulitatea actului juridic fiind o sancţiune civilă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1246-1260 Codul civil nou cu aplicarea dispoziţiilor legale în materie funciară prevăzute de Legea nr. 18/1991 cu modificările şi completările ulterioare cât şi dispoziţiile Legii nr. 1/2000 cu modificările şi completările ulterioare.

Anexat cererii s-au depus: titlul de proprietate nr. 93322/23.07.2002, procesul verbal de punere în posesie nr. 266/28.06.2002, fila 9, plan parcela, fila 10, adeverinţa nr. 179/15.02.2012 eliberată de Primăria comunei C, judeţul T şi anexele acesteia.

Comisia Locală B a depus la dosar în copie conformă cu originalul cererile nr. 547 şi nr. 1763/1991, extras registrul agricol perioada 1959-1963, cerere de înscriere în CAP din data de 29.04.1961 şi HCJ nr. 52/25.07.1991.

La termenul de judecată de la data de 26.10.2012 pârâtul a invocat verbal excepţia autorităţii de lucru judecat şi la termenul de judecată de la data de 07.12.2012 instanţa a rămas în pronunţare pe excepţie. Prin încheierea de şedinţă de la data de 07.12.2012 instanţa de fond a respins motivat ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către pârâtul FV, a încuviinţat probele cu înscrisuri pentru reclamanţi şi pârâtul FV, proba cu interogatoriul pârâtului FV, pentru reclamanţi şi proba testimonială cu doi martori pentru reclamanţi şi a acorda termen de judecată la data de 11.01.2013.

La data de 11.01.2013 s-au administrat probele cu interogatoriul pârâtului FV şi audierea martorului propus de către reclamante, VE, al doilea martor propus de către reclamante, SR, fiind audiat la termenul de judecată de la data de 15.03.2013.

În cauză instanţa la data de 15.02.2013 a încuviinţat cererea de introducere în calitate de pârâte a celor două comisii şi a constatat ca excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată din oficiu a rămas fără obiect.

La termenul de judecată de la data de 15.03.2013 s-a procedat la administrarea probei cu interogatoriul reclamantelor, propus de către pârât, şi instanţa a luat act de faptul că pârâtul, prin apărător, a renunţat la proba testimonială cu un martor.

La acelaşi termen de judecată instanţa a revenit cu adrese către cele două Comisii, pentru a se depune înscrisurile solicitate de către reclamante, la pagina nr. 2 din nota de şedinţă depusă la acest termen de judecată, respectiv, pentru a se depune în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele anexe ce fac parte integrantă din cuprinsul Hotărârii nr. 52 /25.07.1991 emisă de Comisia jud. Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate respectiv: anexele nr. 2a, 2b,3,4,9a,11,13,16,19 şi 20, propunerile de validare încheiate de Comisia Locală de fond funciar a comunei B, pentru stabilirea suprafeţei de teren ce se atribuie în proprietate, respectiv propunerea ce vizează pe pârâtul Filip I. Victor, propuneri de validare înaintate de către respectiva comisie către Comisia Judeţeană Prahova de aplicare a legilor fondului funciar; toate înscrisurile depuse la cele două comisii de fond funciar, respectiv de către pârâtul Filip I Victor în susţinerea cererilor sale de reconstituire a dreptului său de proprietate asupra terenurilor şi în special înscrisurile care fac dovada proprietăţii asupra unei suprafeţe de 5000 mp situată pe raza administrativ teritorială a comunei C, judeţul T şi dacă această suprafaţă de teren a făcut obiectul unui schimb de terenuri între comuna C, judeţul T şi comuna B, judeţul Prahova.

Prin sentinţa civilă nr. 9184/17.05.2013 instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă având ca obiect fond funciar, precizată şi completată de către reclamante şi a obligat reclamantele să plătească pârâtului FV suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, la data de 23.07.2002 s-a eliberat de către pârâta Comisia Judeţeană Prahova de aplicare a legilor fondului funciar titlul de proprietate cu nr. 93322, pe numele pârâtului FV, pentru suprafaţa totală de teren de 6300 mp., reconstituită pe teritoriul comunei B, jud. Prahova.

Din analiza înscrisurilor care au stat la baza reconstituirii acestui drept de proprietate, potrivit documentaţiei depuse de pârâta Comisia Locală B, instanţa de fond a reţinut că această reconstituire s-a efectuat în baza cererii de reconstituire depusă de pârâtul FV la Comisia Locală B, sub nr. 147/26.02.1991, fila 56, pentru suprafaţa de 0,63 ha teren intravilan, evidenţele registrului agricol din perioada 1959 – 1960 potrivit cu care pârâtul a figurat la rol cu suprafaţa de 0,63 ha., fila 54, precum şi cererea pârâtului de înscriere în fostul CAP , filele 52- 53, din care se reţine că pârâtul personal s-a înscris în CAP cu terenul în suprafaţă de 0,63 ha.

In motivarea cererii, reclamantele au arătat că pârâtul FV a obţinut titlul de proprietate a cărui nulitate absolută a solicită prin prezenta cauză prin manopere dolosive, formulând cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, numai în nume propriu şi numai pentru sine, deşi dispoziţiile imperative ale Legii nr. 18/1991, prevăd că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate trebuie adresată primăriei de către toţi moştenitorii şi nu numai de către unul singur aşa cum a procedat pârâtul, întrucât acesta la data depunerii cererii, 26.02.1991 mai avea încă 9 fraţi în viaţă care aveau aceeaşi calitate de moştenitori întocmai ca şi pârâtul.

Instanţa de fond a reţinut că terenul pentru care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate a fost anterior cooperativizării proprietatea pârâtului, aşa cum rezultă din evidenţele de rol şi cererea de înscriere în fostul CAP, reclamantele nu erau persoane îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestuia teren, având în vedere prevederile art. 8, alin.2 şi 11, alin. 1 - 2 din legea nr. 18/ 1991. Pe de altă parte, în condiţiile inexistenţei unor cereri de reconstituire formulate de către reclamante se exclude posibilitatea recunoaşterii acestora ca persoane îndreptăţite la reconstituire, atâta timp cât art. 8, alin. 3 şi 11, alin. 3 din legea nr. 18/1991prevede expres că reconstituirea se face la cerere.

Reclamantele au invocat şi un alt motiv de nulitate, acela că atribuirea în proprietate a terenurilor intravilane trebuia să se facă prin decizia Prefecturii iar nu prin hotărârea Comisiei Judeţene cum s-a procedat în speţă, motiv care nu este întemeiat, a reţinut instanţa, faţă de dispoziţiile art. 8, alin. 2 şi 11, alin. 1 - 2 din legea nr. 18/1991 şi prevederile cuprinse la art. 5, 6, 34 şi 36 din HG 860/2005.

Au mai susţinut reclamantele şi eroarea obstacol şi au susţinând că Primăriei com. B, la emiterea titlului i-a fost viciat consimţământ, pârâtul inducând în eroare prin manoperele dolosive folosite. Reclamantele au susţinut şi nelegalitatea reconstituirii pe numele pârâtului acestui teren întrucât în acest fel se încalcă dreptul de proprietate al tuturor moştenitorilor.

Văzând şi împrejurarea că reclamantele nu au formulat cerere de reconstituire pentru această suprafaţă şi că potrivit art. 8, alin. 3 din Legea nr. 18/1991, modificată, „Stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere…” iar potrivit Regulamentului privind constituirea, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, art. 10, alin. 1: „ Potrivit prevederilor legale, stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptăţită.” instanţa de fond a reţinut că reclamantele nu sunt persoane îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul în suprafaţă de 0,63 ha. fostă proprietatea pârâtului FV.

Pentru toate aceste considerente, instanţa a reţinut că această reconstituirea a fost legal şi temeinic efectuată, la data formulării cererii de reconstituire, calitatea de proprietar deposedat, având numai pârâtul care a şi formulat cerere de reconstituire şi nefiind incidente dispoziţiile art. III, alin. 1 din Legea nr. 169/1997, modificată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta CM, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub  nr. .../281/2012, la data de 19.07.2013.

În motivare recurenta – reclamantă a arătat că, prin nota de şedinţă depusă la dosarul cauzei la termenul din data de 15.03.2013 i-au fost încuviinţate toate solicitările, respectiv solicitarea tuturor anexelor ce fac parte integranta din cuprinsul hotărârii nr. 52/25.07.1991 emisă de către Comisia judeţeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, cât şi a altor înscrisuri deţinute de către Comisia locala de fond funciar a com. B jud. Prahova şi Comisia judeţeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, respectiv :

-Anexele nr. 2 a, 2 b, 3, 4, 9 a, 11, 13, 16, 19, 20;

-Propunerile de validare încheiate de Comisia locala de fond funciar a com. B, jud. Prahova, privind stabilirea suprafeţei de teren ce se atribuie în proprietate, respectiv propunerea ce vizează pe pârâtul F I. V, propuneri de validare înaintate de către respectiva comisie către Comisia Judeţeană Prahova de aplicare a legilor fondului funciar şi toate înscrisurile depuse la cele doua comisii de fond funciar, Comisia Locala de fond funciar a Com. B, jud. Prahova şi Comisia Judeţeană Prahova de aplicare a legilor de fond funciar, respectiv de către pârâtul F I. V în susţinerea cererilor sale de reconstituire a dreptului său de proprietate asupra terenurilor, şi în special înscrisurile ce fac dovada proprietăţii asupra unei suprafeţe de 5000 (cincimii) mp situata pe raza administrativ - teritoriala a corn. C jud. T, si daca aceasta suprafaţa de teren a făcut obiectul unui schimb de terenuri intre corn. C jud. T si com. B, jud. Prahova.

Recurenta – reclamantă a mai arătat că, prin adresa cu  nr. 4836/17.04.2013 Comisia Judeţeană Prahova de aplicare a legilor de fond funciar şi-a exprimat punctul de vedere fata de cauza dedusa judecaţii precizând totodată faptul că toata documentaţia aferenta emiterii Titlului de Proprietate nr. 93322/2002 emis pe numele F I. V este arhivată, potrivit dispoziţiilor in materia fondului funciar, la sediul Comisiei Locale de fond funciar a com. B, jud. Prahova.

A mai menţionat recurenta că, la rândul său Comisia Locala de fond funciar a comunei B, jud. Prahova prin adresa din data de 30.04.2013 aflată la dosarul cauzei a depus un set de înscrisuri constând în Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 52/1991, extras din anexa nr. 2 A, cererea nr. 147/1991, extras din registrul agricol pe anii 1959 ~ 1963 şi cerea de înscriere în C.A.P., precizând totodată faptul ca anexele 2 a, 2 b, 3, 4, 9, 11, 16, 19 si 20 ale Hotărârii Consiliului Judeţean nr. 52/1991, nu le pot transmite întrucât se afla intr-un format "atipic", respectiv format A3 si A2 si însumează aproximativ 100 de pagini, concluzionând ca toate aceste anexe (netransmise la cererea instanţei de judecata) ..."nu au legătura cu cauza".

Faţă de situaţia de fapt existenta în cauza, după depunerea la dosar a celor doua adrese si parţial a documentelor solicitate de către instanţa de fond, arată recurenta că, reprezintă doar aproximativ 10% din înscrisurile ce ipotetic au stat la baza emiterii Titlului de Proprietate nr. 93322/2002 emis pe numele F I. V, situaţie în care conform încuviinţări relaţiilor solicitate prin nota de şedinţa de la termenul din data de 15.03.2013 a solicitat revenirea cu o adresa la Comisia Locala de fond funciar a com. B, jud. Prahova pentru a comunica întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii Titlului de Proprietate nr. 93322/2002, cerere ce nu i-a fost încuviinţată de către instanţa de fond, motivându-se faptul că documentele depuse sunt elocvente şi suficiente în a proba temeinicia si legalitatea emiterii Titlului de Proprietate nr. 93322/2002 emis pe numele F I. V.

A mai menţionat recurenta că, a solicitat de asemenea la termenul din data de 10.05.2013 încuviinţarea unei cereri pentru constatarea unei stări de fapt, în temeiul art. 239 alin. (1) Cod procedura civila, cere legal formulata şi timbrată, pentru a constata existenţa şi susţinerile Comisiei Locale de fond funciar a com. B, jud. Prahova privind toata documentaţia ce a stat la baza emiterii Titlului de Proprietate nr. 93322/2002 emis pe numele F I. V, documentaţie care, potrivit dispoziţiilor legale in materia fondului funciar, se găsesc arhivate la acest depozitar, cerere care de asemenea i-a fost respinsă de către instanţa de fond.

A mai arătat recurenta că, a susţinut şi a solicitat aceste probe la termenul din data de 10.05.2013 tocmai pentru a dovedii manoperele dolosive şi inducerea în eroare a Comisiei Locale de fond funciar a com. B, jud. Prahova de către numitul FV, entitate administrativa care a solicitat emiterea Titlului de Proprietate nr. 93322/2002 emis pe numele F I. V in condiţiile în care, aşa cum se menţionează şi prin cuprinsul adresei cu nr. 4836/17.04.2013 a Comisiei Judeţene Prahova de aplicare a legilor de fond funciar "fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate suprafeţele de teren deţinute de cooperativele agricole de producţie la data de 01.01.1990...", aspect ce nu poate fi probat ca fiind relevant şi legal plecând de la adresa cu nr. 179/15.02.2012 emisă de către Primăria com. C jud. T în care se menţionează faptul că terenul în suprafaţă de 0,50 ha, arabil este menţionat în cuprinsul registrului agricol voi. II/III, în lista străinaşilor la numărul curent nr. 23 aparţinând numitului F S. V, cât şi menţiunile conform cărora nu s-au găsit date privind înscrierea in CAP cu acest teren cât şi faptul că nu există cererea înregistrată în 1991 în registrul special prin care se solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafaţă de teren.

De asemenea, a susţinut recurenta că, a considerat ca total imorală şi potrivnică intereselor tuturor celorlalţi 9 fraţi ai numitului FV atribuirea suprafeţei de 0,65 ha (din care suprafaţa de 0,50 ha proveniţi dintr-un ipotetic schimb de terenuri între com. C, jud. T si com. B jud. Prahova) prin Titlul de Proprietate nr. 93322/2002 emis pe numele F I. V pe fostul amplasament deţinut de. către autorul lor comun, defunctul tata al acestora, numitul FILIP S. ION, prin faptul că s-a susţinut, fără a se proba niciodată faptul că, numitul FV a intrat în C.A.P. inclusiv cu suprafaţa de 0,50 ha, teren arabil, deţinut pe raza com. C jud. T, pe baza unui schimb de terenuri între com. C jud. T şi com. B jud. Prahova.

Intimatul FV a formulat întâmpinare potrivit disp. art. 308 alin. 2 C. pr. civ., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi din oficiu conform disp.art.3041C.pr.civ., tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Susţinerea recurentei reclamante în sensul că a solicitat revenirea cu adresă la Comisia Locală de Fond Funciar B pentru a comunica întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii Titlului de proprietate nr. 93322/2002 emis pe numele intimatului pârât FV, instanţa de fond nu i-a încuviinţat această cerere, este nejustificată, având în vedere că, cele două comisii de fond funciar au depus la dosar adresa nr. 4836/17.04.2013, HCJ nr. 52/1992, extras din anexa nr. 2 a, cerere nr. 147/1991, registrul agricol 1959-1963, cerere de înscriere în CAP, cererea de revenire cu adresă pentru a se depune alte înscrisuri întrucât cele depuse reprezintă doar 10% din actele solicitate fiind nejustificată.

Astfel, actele depuse au fost de natură să formeze convingerea instanţei de fond cu privire la soluţia pronunţată, solicitarea de a se depune noi acte de către cele două comisii fiind nejustificată.

Este nejustificată susţinerea recurentei reclamate privind greşita respingere de către instanţa de fond a cererii formulate în temeiul disp. art. 239 alin. 1 C.proc.civ.

Potrivit art. 239 alin. 1 C.proc.civ., orice persoană care are interes să constate de urgenţă o anumită stare de fapt care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea dovezilor, va putea cere instanţei în circumscripţia căreia urmează să se facă constatarea să delege un executor judecătoresc din aceeaşi circumscripţie să constate la faţa locului această stare de fapt.

Instanţa de fond, la termenul de judecată din data de 10.05.2013 a respins cererile formulate de recurenta reclamantă motivat de faptul că nu se justifică, fiind suficiente actele depuse la dosar, iar în ceea ce priveşte constatarea unei stări de fapt, în speţă nu sunt incidente disp. art. 239 alin. 1 C.proc.civ.

Reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren de 0,63 mp pe numele intimatului pârât FV a avut la bază cererea de reconstituire formulată de acesta la data de 26.02.1991, înregistrată sub nr. 147 la Comisia Locală de Fond Funciar B, judeţul Prahova, evidenţele din registrul agricol pentru perioada 1959-1960, din care rezultă că acesta a figurat înscris cu respectiva suprafaţă de teren, cererea de înscriere în CAP, cu suprafaţa menţionată.

Aşa fiind, intimatul pârât a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în nume propriu, motivat de faptul că, terenul era proprietatea acestuia anterior colectivizării, s-a înscris cu el în CAP, şi deci, era persoană îndreptăţită.

Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face în condiţiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept.

De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricola de producţie sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi, în condiţiile legii civile, moştenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă şi alte persoane anume stabilite.

Stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate în limita unei suprafeţe minime de 0,5 ha pentru fiecare persoană îndreptăţită, potrivit prezentei legi.

În cauză, doar intimatul pârât a formulat cerere de reconstituie a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, în calitate de persoană îndreptăţită, astfel că, în mod firesc, titlul de proprietate contestat a fost eliberat numai pe numele acestuia.

Cum în cauză, numai intimatul pârât a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, în mod corect a fost eliberat titlul de proprietate numai pe numele acestuia, susţinerea recurentei reclamante în sensul că, nu s-a făcut dovada faptului că intimatul pârât a avut în proprietate suprafaţa menţionată este nejustificată.

Pentru considerentele arătate, tribunalul va respinge recursul declarat de recurenta reclamantă CM împotriva sentinţei civile nr. 9184 din 17.05.2013 a Judecătoriei Ploieşti, ca nefondat, potrivit disp. art. 312 alin. 1 C.proc.civ.

În baza disp. art. 274 C C.proc.civ., va obliga recurenta să plătească intimatului FV 2000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească intimatului 2000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.10.2013.