Faptele ulterioare deciziei de concediere, precum angajarea unui fost salariat la unitatea centrală, urmare a promovării unui concurs, nu produc efecte asupra deciziei de concediere şi implicațiilor acesteia

Reclamantul CVF a fost salariatul Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare RA – Unitatea Administrare Galaţi Nord, până la data de 29.12.2011, când raporturile de munca au încetat în temeiul art. 65-68 din Codul Muncii, concedierea fiind determinată de desfiinţarea locului de muncă, astfel cum rezultă din decizia nr. 22/2011.

Prin OUG nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare s-a înfiinţat Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare prin reorganizarea Regiei Autonome Administraţiei Naţională a Îmbunătăţirilor  Funciare. Potrivit art. 1 alin. 4, numărul maxim de posturi al Agenţiei şi filialelor judeţene a fost stabilit la 1500. Pentru a se încadra în numărul de posturi prevăzut de actul normativ, ANIF RA a demarat procedura concedierii colective, printre cei disponibilizaţi fiind şi  reclamantul, pentru care s-au emis decizii de concediere. Simultan însă, au fost organizate şi concursuri  pentru ocuparea celor 1500 posturi.

Potrivit art. 12 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate anii 2009-2010 al ANIF RA, prelungit prin act adiţional până la data de 31.12.2011, în vigoare la momentul încetării raporturilor de munca, în cazul concedierilor colective, fiecare salariat, odată cu primirea deciziei  de concediere, va primi o compensație echivalentă. Astfel, pentru o vechime in sector mai mică de 3 ani se vor acorda 3 salarii de bază, iar pentru o vechime mai mare de 3 ani se vor acorda 7 salarii de bază. Această indemnizație se suportă din cheltuielile administrației şi nu se acordă salariaților ce cumulează pensia cu  salariul.

In cazul  de faţă reclamantul, potrivit vechimii avute (7 ani), atestate de adeverinţa nr. 2313/28.12.2012 este îndreptățit să beneficieze de 7 salarii de bază compensatorii.

Potrivit art. 229 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.

Clauzele contractelor colective de muncă la nivel de unitate  produc efecte  pentru toţi angajaţii, astfel cum prevăd şi dispozițiile art. 133 alin. 1 lit. a) din Codul muncii.

Pe de altă parte, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi. Neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta  (art. 148  din Legea nr. 62/2011).

Întrucât, în cazul de faţă, pârâtele nu şi-au îndeplinit obligația ce le reveneau, de plată a salariilor compensatorii, contrar dispozițiilor art. 12 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, văzând şi dispozițiile legale mai sus invocate, instanța urmează să admită acțiunea, astfel cum a fost formulată.

Nu pot fi reţinute apărările pârâtelor referitoare la angajarea ulterioară a reclamantului.

Astfel, împrejurarea că reclamantul a fost angajat la unitatea centrală a ANIF, urmare a promovării unui concurs, fiind un fapt ulterior, nu produce efecte asupra deciziei de concediere şi implicațiilor acesteia.

Dreptul reclamantului de a beneficia de compensaţia echivalentă cu 7 salarii de bază prevăzută de art. 12 alin. 3 din Cap. II la Contractul  Colectiv de Muncă la nivel de unitate este cu atât mai evident cu cât în cuprinsul deciziilor de concediere se menţionează această obligaţie contractuală a pârâtului la art. 2, deci dreptul este recunoscut.

Dreptul este prevăzut pur şi simplu şi se naşte de la data concedierii neavând nicio relevanţă în cauză dacă reclamantul s-a angajat în aceeaşi zi sau a doua zi după concediere, întrucât nu se impune nicio condiţie în acest sens.

Dreptul salariatului la plăţile compensatorii subzistă chiar şi în condiţiile în care acesta se reangajează întrucât textul art. 12 alin. 3 din Cap. II la contractul colectiv de muncă nu distinge, astfel că susţinerile pârâtei depăşesc cadrul legal.

Chiar dacă s-a dorit o reorganizare a angajatorului şi o raţionalizare a cheltuielilor, modalitatea aleasă, aceea de a dispune emiterea unor decizii de concediere şi, ulterior, organizarea unui concurs de selecţie, implică obligaţia contractuală a angajatorului de a achita plăţile compensatorii tuturor salariaţilor concediaţi.

Pentru ca această obligaţie să fie limitată doar la cei care nu mai sunt reangajaţi, ar fi fost necesară parcurgerea procedurii de selecţie anterior şi emiterea deciziilor de concediere numai către o parte din salariaţi, aceia care nu ar fi fost selectaţi să lucreze în instituţia nou înfiinţată.

Sub aspectul actualizării sumei cu indicele de inflaţie şi obligarea la plata dobânzii legale, cererea este de asemenea justificată, deoarece actualizarea priveşte înlăturarea efectelor devalorizării monetare în condiţiile procesului inflaţionist din economie, iar dobânda legală reprezintă folosul ce putea fi realizat prin utilizarea acelei sume.

Domenii speta

Spete similare