Efectele acţiunii în constatarea dreptului de proprietate. contestaţie la executare în baza legii nr. 571/2003

Sentinţă civilă 4017 din 03.10.2008


La data de 02.06.2008 s-a înregistrat la această instanţă contestaţia împotriva somaţiei de plată cu nr. 61766/12.05.2008 şi a titlului executoriu nr.61765 emise de Primăria Tr.Severin-Direcţia Impozite şi taxe .

În motivarea contestaţiei s-a arătat că sumele solicitate sunt înregistrate ca debit 1527,24 lei, iar majorări şi penalităţi suma de 1230,84 lei. Au motivat că nu datorează aceste sume deoarece imobilul din str. Oltului nr.8 din Tr.Severin, este bun comun,iar Dumitrescu Titu Petre  este veteran de război şi fost deţinut politic, iar în baza Codului fiscal această categorie de persoane este scutită de la impozitul pe clădiri şi teren.

Au depus la dosar copii acte de identitate, certificat de căsătorie, somaţie, titlu executoriu, certificat de moştenitor, ,autorizaţie de executare lucrări, precizări scrise, copie legitimaţie veteran de război, , hotărârea nr. 297/1993,sc nr.1629/2008 a Judecătoriei Dr. Tr.Severin.

Intimata a depus întâmpinare şi sc . nr.384/2007 a Judecătoriei Dr.Tr.Severin solicitând respingerea contestaţiei.

Examinând actele dosarului se constată şi reţine că prin certificatul de moştenitor nr.753/1983 s-a stabilit calitatea de moştenitor a contestatoarei Dumitrescu Eleonora, fiind descendentă a defunctei Popescu Ruhla. Conform certificatului de moştenitor, contestatoarea a dobândit proprietatea, asupra imobilului situat în Dr.Tr.Severin, str.Oltului nr.8, compus de 450 mp cu casă compusă din bucătărie şi cameră. Ulterior, a fost eliberată autorizaţie pentru executare lucrări, având ca obiect reparaţia imobilului.

Prin sc nr. 384/2007 a Judecătoriei Dr Tr.Severin a fost respinsă acţiunea contestatoarei  împotriva somaţiei şi titlului executoriu 16085/2006 emise de Primăria Dr.Tr.Severin - Direcţia Impozite şi Taxe. S-a reţinut că nu a fost respectată autorizaţia de reparaţie şi contestatorii au construit un alt imobil, aceştia neprezentând documente legale conform Legii 50/1991 şi că imobilul este bun comun.

Prin sc nr.1629/2008  a Judecătoriei Dr.Tr.Severin rămasă definitivă şi irevocabilă, a fost admisă acţiunea formulată de Dumitrescu Titu Petre, constatându-se că cei doi soţi au edificat în timpul căsătoriei, imobilul din str. Oltului nr.8 devenind str.Oltului nr.10 , compus din 3 camere, bucătărie şi baie, cu o suprafaţă construită de 121,60 mp şi o suprafaţă utilă de 96,25 mp identificată în schiţa de plan ataşată la dosar .

Acţiunea prin care s-a constatat că cei doi soţi au edificat imobilul din litigiu în timpul căsătoriei este o acţiune în constituire de drepturi, denumită şi de transformare, creând o situaţie juridică concretă nouă între părţile litigante.

Hotărârea pronunţată are efect constitutiv, ex nunc, şi nu ex tunc, întrucât creează un raport juridic nou privind patrimoniul subiectelor de drept.

Faţă de prevederile art.284 alin 8 din Legea 571/2003, pentru a beneficia de scutirea de impozit pentru imobilele deţinute, contestatorii trebuie să depună acte justificative, urmând ca această scutire să se acorde începând cu prima zi a lunii următoare în care au fost depuse documentele justificative, dar asta pentru viitor şi nu pentru perioada anterioară 15.03.2003-31.03.2008 din cadrul titlului executoriu. Contestatorii pot beneficia de scutire a plăţii impozitului pentru perioada ulterioară rămânerii definitive şi irevocabile a sc nr.1629/2008 pronunţată de Judecătoria Dr.Tr.Severin.

Nu poate fi reţinută, autoritatea de lucru judecat invocată de intimată în întâmpinare , întrucât obiectul contestaţiei de faţă priveşte o altă somaţie şi titlu executoriu.

Faţă de cele ce preced instanţa urmează să respingă contestaţia formulată de contestatori împotriva somaţiei nr.61766/2008 şi a titlului executoriu nr.61765/2008 emise de intimată.