Drept penal. Furtul calificat.

Sentinţă penală 299 din 23.11.2011


- art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a si i cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal.

Fapta inculpatului X care împreunä cu alte persoane, a pătruns prin escaladare şi efracţie în locuintele parţilor vătămate, de unde a sustras bunuri şi păsări în valoare totală de 700 lei, iar în aceeaşi perioadă au încercat sä sustragă bunuri din locuintele parţilor vătămate întruneşte elementele constitutive  ale infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin 1 lit. a si i cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătorie a fost trimis în judecată inculpatul X pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a si i cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal.

Analizând materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, instanţa constată vinovăţia inculpatului dovedită cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a si i cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal şi reţine următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul s-a intâlnit cu numitii X şiY , împrejurare în care au hotarât să meargä pe str. la o vilă, care era nelocuită, pentru a sustrage bunuri. Astfel, cei trei au mers pe str. la locuinţa lui A, care era plecat în străinatate, unde au pătruns în curte prin escaladarea gardului, apoi cu ajutorul unei schele găsite în curte, s-au urcat la etajul vilei, pe balcon. Aici, inculpatul a forţat cu umărul o fereastră din termopan care s-a deschis, apoi toţi au pătruns în interior, prin escaladarea acelei ferestre. X a fortat unele uşi din interior şi împreună cu ceilalti au răvăşit bunurile din camere, dar nu au sustras nimic.

În cauză a fost ascultat numitul X.

În dupa amiaza de 01.01.2011 inculpatul s-a întâlnit cu minorul B şi împreună au hotărât să meargă Ia locuinta numitei C pentru a sustrage păsări. În acest scop, in jurul orelor 1530 — 1600 cei doi au patruns în curtea Iocuintei părţii vătămate printr-un spaţiu liber din gardul împrejmuitor şi de aici au prins 20 de pasari, pe care le-au pus într-un sac luat de acasă. După aceea au părăsit curtea prin acelaşi loc.

Inculpatul s-a întâlnit în cartier cu martorul, căruia i-a vândut păsările cu suma de 70 lei, fără a-i spune că provin din furt. Banii i-a împărţit cu altă persoană şi i-a cheltuit pe dulciuri şi artificii.

În declaraţia dată, partea vătămată a precizat faptul că cele 20 păsări sustrase valorau 200 lei, sumă pentru care nu mai formulează pretenţii civile în cauză.

Continuând activitatea infracţională, la data de 22 01 2011 X s-a întâlnit cu minorii M şi N, cărora le-a propus să meargă să sustragă bunuri dintr-o locuinţă, aceştia fiind de acord. Cei trei au mers la locuinta lui M, care era plecat în sträinătate. Aici au pătruns în curte prin escaladarea gardului, apoi au mers la locuinţa tip vilă, unde inculpatul cu ajutorul unui cui, a fortat o uşă termopan şi au pătruns în interior. De aici, cei trei au pätruns în anexele locuinţei, de unde au sustras cabluri electrice de cupru şi un aparat DVD.

După aceea, au părăsit locuinta şi au mers la un alt corp de clădire din curte, unde inculpatul a spart cu mâna un geam al ferestrei. Cioburile le-a aruncat în zăpadă, după care toţi trei au pätruns într-o cameră prin geamul spart. Din acest corp de clădire, cei trei nu au sustras nici un bun, însă inculpatul a găsit în curte un ciocan pe care l-a sustras. În continuare cei trei au părăsit curtea locuinţei prin escaladarea gardului, iar pe parcursul deplasării inculpatul a aruncat ciocanul pe drum.

Inculpatul a mers la locuinta lui N căreia i-a vândut aparatul DVD cu suma de 20 lei, fară a-i relata acestuia adevărata provenienţă. După aceea, cei trei au mers la locuinta lui P unde au dat foc cablurilor de cupru, find surprinşi de bunicul acestuia din urma, R.

Cablurile au fost luate de inculpat, care a declarat că le-a vândut la centrul de fier vechi, aspect neconfirmat de reprezentanta centrului.

Persistând în activitatea infractională, inculpatul s-a intâlnit cu numitii S şi T , cărora le-a propus sä meargă cu el la vila numitului U pentru a sustrage bunuri, propunere acceptată de aceştia.

Astfel, cei trei au mers la locuinţa luiU , au escaladat gardul, apoi au mers la fereastra al cărui geam îl spărseseră cu ocazia furtului comis Ia data de 22.01.2011. Acolo au smuls un placaj bătut în cuie şi toţi trei au patruns prin acel loc în interiorul locuinţei, de unde nu au sustras bunuri.

Cu ocazia cercetării la faţa locului din data de 30.01.2011, de pe un ciob de geam găsit în zăpadă, în curtea lui U, a fost ridicatä o urmă digitală, care în urma expertizării s-a stabilit că apaţine inculpatului.

De asemenea, prin raportul de expertiză psihiatrică s-a concluzionat că inculpatul a avut aprecierea critică asupra faptelor de care este învinuit, discernământul fiind prezent.

Fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut săvârsirea faptelor în modalitatea prezentată mai sus.

În drept, fapta inculpatului X, care în perioada noiembrie 2010 — ianuarie 2011 împreunä cu alte persoane, a pătruns prin escaladare şi efracţie în locuintele parţilor vătămate, de unde a sustras bunuri şi păsări în valoare totală de 700 lei, iar în aceeaşi perioadă au încercat sä sustragă bunuri din locuintele parţilor vătămate întruneşte elementele constitutive  ale infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin 1 lit. a si i cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal. Potrivit acestui text de lege luarea împreună cu alte personae, prin efractie si escaladare, a unor bunuri mobile din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul însuşirii pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Sub aspectul laturii obiective a infractiunii, inculpatul a actionat în scopul însusirii pe nedrept de bunuri şi păsări actele comise de acesta intrând în continutul elementului material al infractiunii de furt calificat.

Din analiza probelor administrate în cauză si a împrejurărilor în care au fost săvârsite faptele rezultă că s-a adus o atingere suficient de gravă valorilor sociale apărate prin legea penală.

De asemenea, instanta constată că subzistă legătura de cauzalitate necesară pentru existenta infractiunii, între faptele comise şi urmarea socialmente periculoasă produsă de catre inculpat.

În ceea ce priveşte vinovatia inculpatului, instanţa reţine că acesta a săvârşit faptele cu intenţie directă definită în cadrul art.19 alin.1 pct.1 lit. a cod penal întrucât aşa cum rezultă din probatoriul existent la dosar, acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale, urmărind producerea lui prin săvărşirea infractiunii respective.

Retinerea circumstantelor agravante de la art. 209 alin. 1 lit. a si i se impune din moment ce faptele au fost comise împreună cu alte persoane, prin efractie, escaladare, astfel cum rezultă din declaratiile martorilor date în faza de urmarire penală cât si în fata instantei de judecată.

Sentinţa a rămas definitivă la data de 13.11.2011.