Constatarea calitatii de refugiat.

Sentinţă civilă 11483 din 20.10.2008


Prin sentinta civila nr. 11483 din 20 octombrie 2008, Judecatoria Iasi a admis actiunea formulata reclamantii  OM, LF, PA si BE, prin careacestia au solicitat instantei ca, in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor, sa constate  ca bunicii si parintii lor au calitatea de refugiati ca urmare a starii de razboi si ocuparea Bucovinei de catre rusi  .

Pentru a pronunta aceasta sentinta, intanta a retinut ca Ha si HR - bunicii reclamantilor, cetateni romani, au avut doi copii HM-  casatorita cu BC - si HL, si acestia trei fiind cetateni romani, toti avand  domiciliul in comuna Karapciu pe Siret, judet Storojinet, unde au dobandit o serie de bunuri imobile. Reclamantii BE si LF sunt copii numitilor BC si BM, iar reclamantii OM si PA sunt fiicele lui HL. Dupa inceperea celui de-al doilea razboi mondial, mai exact in anul 1940, Ha, HR – bunicii reclamantilor, BC si BM, HL – parintii reclamantilor, dar si reclamantii BE si LF au fost nevoiti sa se refugieze in Germania de Est ca urmare a ocuparii acestor teritorii de catre fortele armate rusesti, pentru ca, in anul 1945 tot ca urmare a prezentei trupelor rusesti, de aceasta data in Germania de Est, acestia, mai putin HL  (decedat la 22.11.1944) sa se intoarca la in localitatea natala . Cu toate acestea, bunicii si parintii reclamantilor nu au mai putut sa ramana in comuna Karapciu pe Siret, judet Storojinet, astfel ca acestia au fost nevoiti sa se stabileasca in Romania – mai exact in orasul Harlau, judetul Iasi, din cauza faptului ca acestea au ramas teritorii rusesti, fiind nevoiti sa isi lase averile sub amenintarea deportarii  in Siberia . In ciuda acestui fapt, autorii reclamantilor nu figureaza inregistrati pe listele refugiatilor din Bucovina de Nord, insa aceste evidente sunt incomplete, nefiind stabilit cu exactitate numarul sau identitatea tuturor acestor refugiati .

Potrivit art. 111 Cod proc. civ.  : „Partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept .Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului .”.

Conform art. 1 alin 1 din Legea nr. 230/2003, modificata si completata privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 : „ 1) Cetatenii romani, deposedati ca urmare a parasirii fortate a Basarabiei, Bucovinei de Nord si a Tinutului Herta, precum si ca urmare a celui de al Doilea Razboi Mondial si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despagubiri sau compensatii pentru bunurile imobile avute in proprietatea lor in aceste teritorii, precum si pentru recolta neculeasa din anul parasirii fortate a bunurilor, in conditiile prezentei legi. „

Totodata, potrivit art. 1 si 2 din Conventia privind statutul refugiatilor,  adoptata la 28 iulie 1951, A. Pentru scopurile prezentei Conventii, termenul de refugiat se va aplica oricarei persoane: (1) care a fost considerata refugiat potrivit aranjamentelor din 12 mai 1926 si 30 iunie 1928 sau potrivit conventiilor din 28 octombrie 1933 si din 10 februarie 1938 si protocolului din 14 septembrie 1939 sau ca urmare a aplicarii Constitutiei Organizatiei Internationale pentru Refugiati. (2) care, in urma unor evenimente survenite inainte de 1 ianuarie 1951 si unor temeri justificate de a fi persecutata datorita rasei, religiei, nationalitatii, apartenentei la un anumit grup social sau opiniilor sale politice, se afla in afara tarii a carei cetatenie o are si care nu poate sau, datorita acestei temeri, nu doreste protectia acestei tari; sau care, neavand nici o cetatenie si gasindu se in afara tarii in care avea resedinta obisnuita ca urmare a unor astfel de evenimente, nu poate sau, datorita respectivei temeri, nu doreste sa se reintoarca.”

Romania a ratificat Conventia la 4 iulie 1991 prin Legea nr. 46, publicata in „Monitorul Oficial al Romaniei“, partea I, nr. 148 din 17 iulie 1991.

Actiunea in constatare este aceea prin care reclamantul urmareste sa obtina, printr-o hotarare judecatoreasca, constatarea existentei unui drept, fara a tinde ca paratul sa fie obligat la executarea vreunei prestatii, ci numai la constatarea de catre instanta a unor situatii sau raporturi juridice, astfel ca, o astfel de hotarare nu poate deveni titlu executoriu, neputand  fi pusa in executare.

Asa cum s-a statuat in practica si literatura de specialitate, interpretarea corecta a dispozitiilor art. 111 Cod procedura civila este aceea ca actiunile in constatare sunt acele actiuni sau cereri prin care reclamantul solicita instantei sa constate fie existenta unui drept al sau, fie inexistenta unui drept al paratului impotriva sa. Pe de alta parte, pentru a stabili daca este admisibila o actiune in constatare trebuie verificate doua aspecte : a) daca partea interesata are la indemana o cerere in realizarea drepturilor sale si b) : daca nu cumva cererea reclamantei vizeaza constatarea unei situatii de fapt.

Instanta a retinut ca din actele si lucrarile dosarului rezulta ca reclamantii nu au calea unei actiuni in realizarea dreptului deoarece nu exista o alta procedura de constatare a calitatii de refugiati, in conditiile in care evidentele autoritatilor romane sunt incomplete; de asemenea, paratul nu a indicat nicio actiune in realizare pe care reclamanta ar putea sa o valorifice .

De asemenea, instanta a observat ca cererea vizeaza constatarea unei situatii de drept, stabilit prin Legea nr. 290 din 27 iunie 2003 si nu a unei situatii de fapt .

Instanta a precizat ca existenta evenimentelor ce au dus la refugierea autorilor reclamantilor este o certitudine istorica, astfel ca nu poate fi pusa la indoiala, violenta si atrocitatile produse in timpul celui de-al doilea razboi mondial fiind mentionate in toate cartile de istorie . Tot in ceea ce priveste adevarurile istorice, a apreciat ca fiind de necontestat ca  odata cu Tratatul de la Paris s-a stabilit pierderea Bucovinei de Nord si a Basarabiei in favoarea URSS, dar si reprimirea Ardealului de Nord transferat in 1940 de Hitler Ungariei prin Dictatul de la Viena, astfel ca sustinerile reclamantilor cu privire la situatia politica sunt pe deplin confirmate.

De asemenea, din actele si lucrarile dosarului instanta a retinut ca rezulta cu certitudine ca autorii reclamantilor au fost cetateni romani, toti avand  domiciliul in comuna Karapciu pe Siret, judet Storojinet, unde au dobandit o serie de bunuri imobile, fiind nevoiti sa se refugieze in Germania, de unde au fost ulterior din nou fortati sa plece, fara insa a li se permite sa ramana in localitatea unde s-au nascut sau au locuit, aceasta ramanand sub autoritatea fostei URSS . Din declaratia martorului ocular audiat in cauza a rezultat cu certitudine ca autorii reclamantilor si chiar o parte din reclamanti au fost refugiati in Germania, de unde au fost obligati sa se intoarca in Romania, precum si ca autorii reclamantilor au fost amenintati cu deportarea de autoritatile ruse, care nu le-au emis documente la acea data. Depozitia martorului a fost retinuta de instanta desi a trecut o perioada considerabila de timp de la perceperea evenimentelor relatate, acuratetea producerii evenimentelor neputand fi depreciata datorita impactului major pe care acestea l-au avut asupra martorului; de asemenea,  cele relatate de martorul ocular se coroboreaza din plin cu declaratiile notariale existente la dosarul cauzei.

Instanta a apreciat ca dovedirea persecutiilor la care au fost supusi autorii reclamantilor este posibila si prin administrarea dovezii testimoniale, raliindu-se astfel la practica instantei supreme care a statuat intr-o decizie de speta ca „dovedirea situatiilor de persecutie, din motive politice sau etnice, se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar in cazul in care nu este posibila, prin orice mijloace de proba, prevazute de lege, deci si cu declaratii de martori.” In aceste conditii, s-a retinut ca autorii reclamantilor in urma unor evenimente survenite inainte de 1 ianuarie 1951 si unor temeri justificate de a fi persecutata datorita rasei, religiei, nationalitatii, apartenentei la un anumit grup social sau opiniilor sale politice, s-au aflat in afara tarii a carei cetatenie o aveau si nu au  putut  sa se intoarca in tara a carei cetatenie o aveau .