Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 757 din 01.09.2011


Prin  cererea  inregistrata  la  aceasta  instanta la  data de 10.05.2011,  sub  numarul 826/259/2011, contestatoarele S. O., F. I. şi F. M. au  formulat  contestatie impotriva actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr.57M/2010  în contradictoriu cu intimaţii P. A. şi I. T. solicitând anularea actelor de executare şi suspendarea executării silite până la solutionarea irevocabilă a contestaţiei.

În  motivarea cererii contestatoarele au  arătat  ca în baza titlului executoriu sentinţa civilă nr.1829 din 04.12.2008 a Judecătoriei Mizil şi decizia civilă nr.639 din 23.09.2009 a Tribunalului Prahova s-a procedat la executarea silită a cheltuielilor de judecată în mod nelegal întrucât publicaţia de vănzare s-a efectuat prin afişare, nu s-a indicat suma pentru care se face executarea iar raportul de expertiză privind evaluarea imobilului s-a efectuat fără participarea acestora.

La contestaţia formulată a fost anexată publicaţia de vânzare din data de 28.04.2011.

La termenul de judecată din data de 07.06.2011 contestatoarele au depus la dosar certificatul din dosarul nr.4695/1/2011 din data de 02.06.2011 din care rezultă că pe rolul Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este înregistrată o cerere de strămutare vozând dosarul  826/259/2011 cu termen de judecată 21.09.2011

 La termenul de judecată din data de 01.07.2011 intimatul P.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei cu obligarea contestatoarelor la plata cheltuielilor de executare invocând totodată exceptia autoritătii lucrului judecat  deoarece prin sentinţa civilă nr.1160/2010 a fost soluţionat acelaşi litigiu, cu acelaşi obiect intre aceleaşi părţi. De asemenea intimatul a susţinut că publicaţia de vânzare s-a făcut în condiţiile art.439 C.p.civ. indicându-se şi preţul de începere a licitaţiei. Cu privire la susţinerile comntestatoarelor că nu au fost convocate la expertiza de evaluare a imobilului intimatul a suţinut că acestea nu s-au prezentat la niciun termen în urma citaţiilor transmise în diverse etape ale procedurii de executare

La solicitarea instanţei la dosar a fost anexat dosarul de execuatre nr.57M/2010. 

În cauză au fost încuviinţă şi administrată proba cu înscrisuri.

 Analizând actele  şi lucrările instanţa a reţinut următoarele:

Cu privire la cererea de suspendare a judecăţii în temeiul art.244 al.1, pct.1 C.p.civ instanţa urmează să o repingă motivat de faptul că cererea de strămutare nu vizează stabilirea existenţei unui drept, astfel că nu sunt întrunite cerinţele impuse de textul de lege iar mai mult Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiu art.40 al.2 C.p.civ. ar fi putut suspenda judecarea cauzei, lucru care însă nu a fost dispus.

Asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de intimatul P. A. instanţa urmează să o respingă motivat de faptul că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de  art.1201 C.civ respectiv nu există identitate de cauză. Astfel instanţa reţine că în cauza ce a făcut obiectul dosarului civil nr.636/259/2010 aceleaşi contestatoare au formulat o contestaţie la executare ce a vizat actele de executare in speţă somaţii de plată emise până la publicaţia de vânzare din data de 28.04.2011, iar în prezenta cauză se contestă neregularităţi ce privesc acest act de executare cât şi raportul de evaluare întocmit de  expert tehnic C.P. ce au stat la baza declanşării executării silite imobiliare.

Cu privire la situaţie de fapt instanţa reţine că la data de 28.04.2011 prin publicaţie de vânzare în dosarul de executare nr.57M/2010 Societatea Civilă Profesională a Executorilor  Judecătoreşti T., T. şi G. anunţă vânzarea la licitaţia publică din data de 01.06.2011 ora 12.00 a imobilului din Mizil, str. 24 Ianuarie, nr.32, jud. Prahova aparţinând contestatoarelor, preţul de vânzare a imobilului, conform raportului de evaluare, fiind de 102.663 lei, pentru despăgubirea creditorilor P. A. şi I. T.

Această publicaţie de vânzare a fost comunicată împreună cu raportul de evaluare al imobilului celor trei contestatoare.

Raportul de evaluare a fost întocmit de către expert tehnic C. P. iar în cuprinsul acestuia la Capitolul I pct.I.2 Identificarea proprietăţii-Dreptul de proprietate acesta menţionează că nu au fost prezentate documente cadastrale sau alte documnte care să ateste proprietatea imobilului şi suprafeţele menţionate, informaţiile privind atât terenul cât şi casa situată în Mizil, str...., nr....., jud. Prahova au fost preluate dintr-un plan de situaţii prezentat de creditor, iar debitorii nu au permis inspectarea proprietăţii  evaluarea bazându-se pe monitorizarea exteriorului proprietăţii. Cu toate acestea la Capitolul III pct.IV Descrierea prorietăţii expertul menţionează că imobilul este o construcţie veche din anul 1949, conform declaraţiei creditorului, cu sc=244,42 mp, făcând în continuarea o descriere a proprietăţii.

Instanţa  a reţinut  că şi executorul judecătoresc în procesul verbal de situaţie din data de 12.11.2010, a identificat imobilul fără a respecta dispoziţile art.496 Cp.civ. respectiv nu s-a deplasat la locul unde este situat imobilul şi fără a avea documente cadastrale sau alte documente care să ateste proprietatea imobilului şi suprafeţele menţionate.

Faţă de cele arătate instanţa constată o neregularitate în procedura de executare imobiliară începută in dosarul de executare nr.57M/2010 în ceea ce priveşte evaluarea imobilului faţă de care se face executarea, neregularitate ce nu poate fi înlăturată decât prin reluarea acestei proceduri cu respectarea dispoziţiilor legale.

Cât priveşte cererea de suspendare a executării până la soluţionare irevocabila a contestaţiei la executare, aceasta va fi admisă. Aceasta cerere a fost întemeiata pe dispoziţiile art.403 al.l C.pr.civ., potrivit cărora pana la soluţionarea unei contestaţii la executare, instanţa competenta poate suspenda executarea, daca se depune o cauţiune in cuantumul fixat de instanţa, cauţiune ce  fost achitată de către contestatoare.

Instanţa a luaT act că nu sa  solicitat  cheltuieli de judecată