Prin cererea înregistrata pe rolul aceastei instante la data de 25.07.2012 reclamanta SC E.T. SRL a chemat în judecata pe pârâtii B.E.V. si B.A., solicitând ca, prin hotarârea ce se va pronunta:
- sa fie declarat inopozabil fata de aceasta contractul de vânzare cumparare încheiat între pârâti si autentificat sub nr. (…)/15.11.2011 de catre BNP (…)
- indisponibilizarea bunurilor ce fac obiectul contractului de vânzare-cumparare, pâna la încetarea executarii silite a creantei acesteia asupra debitoarei si întoarcerea acestora în patrimoniul debitoarei în vederea urmaririi silite
- obligarea pârâtilor la cheltuielile de judecata.
În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca este creditoarea pârâtei B.E.V. , care datoreaza acesteia suma de 75023,66 lei, la care se adauga cheltuielile de executare silita în cuantum de 7947,39 lei din dosarul de executare nr. 47/2012 al executorului D.D., dosar deschis în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 5610/21.03.2011 a Judecatoriei Constanta, pronuntata în dosarul nr. 39337/212/2010. În aceste conditii, pârâta a înstrainat imobilul situat în Constanta, Bd. Alexandru Lapusneanu nr. (…) catre pârâtul B.A., tatal sau, prin contractul de vânzare cumparare încheiat între pârâti si autentificat sub nr. (…)/15.11.2011. Prin aceasta înstrainare, reclamanta a suferit un prejudiciu actual, datorita faptului ca pârâta si-a provocat starea de insolvabilitate, fiind încheiat în frauda sa.
În drept, reclamantul a invocat dispozitiile art. 1562 si urm. C.civ.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviintarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, martori, sens în care a anexat cererii acte, în copie simpla (filele 6-77).
Actiunea a fost timbrata cu 5280 lei taxa de timbru si 1,5 lei timbru judiciar.
Pârâtii au formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, întrucât nu sunt îndeplinite cerintele prevazute de art. 1562 -1564 din codul civil. Astfel, arata pârâta, prin înstrainarea acestui imobil nu a creat sau accentuat starea sa de insolvabilitate, întrucât are, în continuare, calitatea de salariata în cadrul a doua societati iar, pe de alta parte, bunul înstrainat nu reprezinta unicul bun aflat în patrimoniul acesteia. De asemenea, reclamanta nu a prezentat dovezi din care sa rezulte complicitatea la frauda a tertului dobânditor.
În drept, pârâta a invocat dispozitiile art. 115-118 C. proc. civ.
La data de 3.09.2013, Banca T. SA – Sucursala a formulat cerere de interventie în interes propriu, cerere care a fost încuviintata în principiu si disjunsa prin încheierea de sedinta din 12.11.2013.
În cauza, s-au încuviintat si administrat, prin încheierea de sedinta din 20.11.2012 (f. 100 vol. I), probele cu înscrisuri, interogatoriu, martori, fiind respinsa proba cu expertiza tehnica imobiliara, ca nefiind utila solutionarii cauzei.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Potrivit contractului de vânzare cumparare încheiat între pârâti si autentificat sub nr. (…)/15.11.2011 (fila 76 vol. I), pârâta B.E.V. a înstrainat tatalui sau B.A. imobilul situat în mun. Constanta, Bd. Al. Lapusneanu nr. (…), pretul vânzarii fiind de 40 000 EURO.
În ceea ce priveste legea aplicabila, potrivit art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, « actele si faptele juridice încheiate ori, dupa caz, savârsite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevazute de legea în vigoare la data încheierii sau, dupa caz, a savârsirii ori producerii lor ». De asemenea, potrivit art. 116 din Legea nr. 71/2011 « Dispozitiile art. 1.558-1.565 din Codul civil se aplica si creditorilor ale caror creante s-au nascut înainte de data intrarii sale în vigoare, daca scadenta se situeaza dupa aceasta data. » Asadar, fata de data încheierii contractului invocat de catre reclamanta, în speta sunt incidente dispozitiile Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil.
Potrivit art. 1.562 C. civ. „ (1) Daca dovedeste un prejudiciu, creditorul poate cere sa fie declarate inopozabile fata de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îsi creeaza sau îsi mareste o stare de insolvabilitate.(2) Un contract cu titlu oneros sau o plata facuta în executarea unui asemenea contract poate fi declarata inopozabila numai atunci când tertul contractant ori cel care a primit plata cunostea faptul ca debitorul îsi creeaza sau îsi mareste starea de insolvabilitate”.
Asadar, pentru a se putea intenta actiunea revocatorie este necesara îndeplinirea cumulativa a mai multor conditii: 1) actul atacat sa fi creat creditorului un prejudiciu; 2) frauda debitorului; 3) creditorul sa aiba o creanta certa la data introducerii actiunii; 4) complicitatea la frauda a tertului cu care debitorul a încheiat actul atacat, în cazul de fata fiind vorba despre un act cu titlu oneros.
În ceea ce priveste prima conditie, textul art. 1562 pretinde numai dovada cauzarii unui prejudiciu prin actul juridic încheiat de debitor în frauda drepturilor sale. Cu titlu exemplificativ, prejudiciul poate consta în producerea sau agravarea insolvabilitatii. Acesta este prejudiciul invocat de catre reclamanta din prezenta cauza.
Proba insolvabilitatii se face în general prin urmarirea si executarea bunurilor debitorului, când se constata lipsa bunurilor-sumelor urmaribile. În speta, reclamanta a depus la dosar actele aflate în dosarul de executare nr. 47/2012 al executorului D.D., dosar deschis în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 5610/21.03.2011 a Judecatoriei Constanta, pronuntata în dosarul nr. 39337/212/2010.
Astfel cum rezulta din înscrisurile aflate la acest dosar, pârâta realizeaza venituri de natura salariala (f. 156 si urm. si f. 191 si urm.) precum si venituri din dividende, având calitatea de asociat la SC F.M.SRL, precum si în cadrul SC S.C. SRL, astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la f. 123 din dosar. Însasi reclamanta recunoaste, prin raspunsul la interogatoriu (f. 109) ca a fost validata poprirea împotriva SC F. M. SRL, care a devenit tert poprit în limita creantei 82971,05 lei.
Pe de alta parte, pârâta a dovedit faptul ca este solvabila, dovada în acest sens fiind chiar achitarea sumei de 82.971, 05 lei, la data de 30.08.2013 în contul creantei urmarite de catre reclamanta, suma pentru care aceasta a început executarea silita, dovada în acest sens fiind înscrisurile aflate la f. 42 si urm. vol. II.
În concluzie, nu se poate retine ca prin vânzarea apartamentului s-a creat o stare de insolvabilitate în ceea ce o priveste pe debitoare, societatea având la îndemâna posibilitati de executare prin poprire asupra veniturilor realizate de catre acesta.
Nici cea de-a patra conditie, referitoare la complicitatea tertului la frauda, nu a fost dovedita de catre reclamanta, desi sarcina probei îi încumba, potrivit art. 1169 C. civ. 1864
Astfel cum rezulta din raspunsul la interogatoriul administrat pârâtului B.A., acesta a cumparat apartamentul de la fiica lui întrucât aceasta îi datora bani si afacerile nu i-au mers, asfel încât pretul apartamentului a fost achitat prin compensare (f. 114). Aceasta proba se coroboreaza cu declaratia martorului D.M. (117), din care rezulta ca pârâta avea o datorie la tatal sau înca dinainte de anul 2011, datorie pe care a stins-o prin vânzarea apartamentului. Asadar, tertul a actionat în vederea satisfacerii propriilor interese, iar nu cu intentia de a-i frauda interesele reclamantei.
Concluzionând, se constata ca, nefiind îndeplinita conditia crearii insolvabilitatii totale sau partiale, si nici a complicitatii la frauda a tertului, actiunea reclamantei este neîntemeiata, neimpunându-se a se mai analiza în mod concret celelalte conditii solicitate de lege pentru promovarea acestei actiuni, atât timp cât conditiile actiunii revocatorii trebuie îndeplinite cumulativ, iar nu independent una de alta.
Având în vedere principiul disponibilitatii ce guverneaza procesul civil, instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Tribunalul Prahova
Aspecte de legalitate si temenicie a proceselor verbale emise de ANSPC din perspectiva legii 677/2001
Curtea de Apel Brașov
Nulitatea contractului de achiziţie publică încheiat în perioada de activitate a O.U.G. nr. 34/2006. Invocarea unor cauze de nulitate prevăzute de dispoziţiile Codului civil. Dispoziţii de drept material şi procesual aplicabile.
Curtea de Apel Craiova
Contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Judecătoria Lipova
Amânarea executării pedepsei - condiţii
Tribunalul Mureș
Actiune prefect - tutela administrativa