Acţiune în constatare – necompetenţa materială în raport de caracterul neevaluabil al cererii: constatarea unei situaţii de fapt care nu are o componenta pecuniară

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 25.09.2019, sub nr. …./299/2019, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că este certificat ca auditor de securitate a aviaţiei civile, în conformitate cu normele UE în materia securităţii aviaţiei civile, cu aplicarea principiilor supremaţiei şi efectului direct al dreptului european, respectiv să se constate refuzul B de a se conform acestor principii.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 12.11.2012, a fost certificat de Ministerul Transporturilor ca auditor de securitate a aviaţiei civile, potrivit prevederilor normelor Uniunii Europene în vigoare la data certificării, valabile şi în prezent. Reclamantul a menţionat că, la data de 22.08.2019, prin poştă electronică, de pe adresa ..., având destinatari toate aeroporturile, transportatorii aerienei şi entităţile de aviaţie civilă cu care B are legături de colaborare, coordonare sau subordonare, a fost diseminată deposedarea sa de calificările de auditor şi instructor de securitate a aviaţiei civile, precizându-se că i-a fost revocat de B certificatul de auditor şi că, în evidenţele B, nu figurează cu certificat de instructor.

Reclamantul a menţionat că însăşi instituirea, în legislaţia naţională, a certificatului (care nu poate fi decât act administrativ, fiind emis de autorităţi publice precum MT, supus, la nivel naţional, regimului legii contenciosului administrativ) constituie proba încălcării dreptului Uniunii Europene, prevalent în raport cu dreptul intern, potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. 2 din Constituţie şi, mai ales, jurisprudenţei obligatorii a CJUE, sens în care a invocat prevederile Regulamentului CE nr. 300/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului.

În acest sens, a susţinut că statul membru, prin norma intern, evident înlăturată de norma UE prin aplicarea principiului supremaţiei, răstoarnă sarcina şi îi grevează pe auditor cu o restricţie „pe viaţă” conform art. 5 alin. 6 din O.G. nr. 17/2011. Astfel, deşi O.G. nr. 17/2011 prevede că auditorii se certifică în baza criteriilor stabilite de Regulamentul CE nr. 300/2008, este evident că prevederea legislativă naţională contravine tocmai acestor criterii conţinute de norma UE. Or, norma UE stabileşte răspunderea statului membru – prin autoritatea competentă în securitatea aviaţiei civile – căruia îi revine sarcina de a se asigura că auditorii nu au nicio obligaţie contractuală sau pecuniară, iar legislaţia naţională contravine acestei norme, instituind direct în sarcina auditorului interdicţia oricărei relaţii contractuale sau pecuniare, directe sau indirecte.

Reclamantul a susţinut că prevederea naţională contravine normei UE, întrucât sintagma „orice relaţii contractuale sau pecuniare, directe sau indirecte” nu este echivalentă cu sintagma „nicio obligaţie contractuală sau pecuniară.” Mai mult, contrară normei UE este şi instituirea certificatului de auditor de securitate a aviaţiei civile conform art. 5 alin. 6 din O.G. nr. 17/2011.

În continuare, reclamantul a menţionat că a cerut deseori pârâtei să se conformeze principiului supremaţiei dreptului european şi principiului efectului direct al acestuia. În consecinţă, instanţa va constata că este certificat ca auditor de securitate a aviaţiei civile şi va constata refuzul B de a aplica normele UE în materia securităţii aviaţiei civile, dispunând acesteia să se conformeze principiilor supremaţiei şi efectului direct ale dreptului european.

În drept, au fost invocate prevederile art. 35 C.pr.civ., ale Regulamentului CE nr. 300/2008.

La data de 03.10.2019, prin serviciul registratură, reclamantul a depus cerere precizatoare prin care a solicitat să nu se dispună conexarea la dosarul nr. …./299/2019, întrucât acesta din urmă se referă la calificările de instructor de securitate a aviaţiei civile.

La data de 04.10.2019, prin serviciul registratură, reclamantul a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, corespondenţă e-mail (filele 20-21), adresa nr. 30384/32219/17.09.2019 (filele 24-25).

Cererea a fost legal timbrată, conform chitanţelor depuse la dosar (filele 31-32).

La data de 27.11.2019, prin serviciul registratură, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia conexităţii în raport de dosarul nr. …./2/2009 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi excepţia inadmisibilităţii, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca nefondată.

În motivarea excepţiei inadmisibilităţii, pârâta a invocat prevederile art. 35 C.pr.civ. şi a arătat că motivul care a determinat reclamantul să promoveze acţiunea este retragerea calităţii de auditor de securitate prin revocarea certificatului de auditor de securitate nr. RO/ASAvC-08/12.11.2012, conform deciziei Directorului general nr. 800/08.08.2019. Or, reclamantul are la îndemână acţiunea în anularea deciziei nr. 800/08.08.2019, pe care a şi promovat-o, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. …/2/2019.

Pe fondul cauzei, pârâta a învederat că reclamantul nu a înţeles să urmeze calea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004 cu privire la acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia „instituirea, în legislaţia naţională a certificatului constituie proba încălcării dreptului Uniunii Europene”, pârâta a arătat faptul că Regulamentul (CE) nr.300/2008, în cuprinsul Anexei II prevede faptul că „Auditorii sunt supuşi certificării sau aprobării echivalente de către autoritatea competentă.”

Definiţia pe care acelaşi regulament o dă autorităţii competente este „autoritatea naţională desemnată de un stat membru în conformitate cu articolul 9, care este responsabilă de asigurarea coordonării şi monitorizării implementării programului său naţional de securitate în domeniul aviaţiei civile”, iar definiţia dată certificării este „o evaluare şi o confirmare oficială de către sau în numele autorităţii competente a faptului că o persoană posedă competenţele necesare pentru îndeplinirea funcţiilor de auditor la un nivel acceptabil astfel cum este definit de autoritatea competentă”.

În România, autoritatea competentă, în accepţiunea Regulamentului (CE) nr.300/2008, este desemnată Autoritatea Aeronautică Civilă Română prin efectul prevederilor art. 4 (teza finală) din O.G. nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, ale Ordinului ministrului transporturilor nr. 1547/2013 privind delegarea de competenţă şi desemnarea Regiei Autonome „Autoritatea Aeronautică Civilă Română" ca organism tehnic specializat pentru exercitarea unor atribuţii ce revin autorităţii competente în domeniul securităţii aviaţiei civile, la nivel naţional, precum şi pentru stabilirea unor măsuri necesare realizării acestei delegări de competenţe.

Astfel, certificarea în sensul confirmării oficiale a faptului că o persoană posedă competenţele necesare pentru îndeplinirea funcţiilor de auditor, aşa cum prevede Regulamentul (CE) nr. 300/2008, are corespondent în legislaţia naţională în cuprinsul art.5 din Ordonanţa Guvernului nr, 17/2011 privind controlul calităţii în domeniul securităţii aviaţiei civile. Astfel, potrivit acestui text de lege, „autoritatea competentă certifică auditorii de securitate a aviaţiei civile, în baza criteriilor de calificare pentru auditori, prevăzute de pct. 15 din anexa II la Regulamentul (CE) nr.300/2008, prin emiterea unui certificat de auditor de securitate a aviaţiei civile, al cărui model se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor.”

Or, alegaţia reclamantului potrivit căreia certificatul, ca înscris, este o cerinţă ce excede prevederilor Regulamentului (CE) nr.300/2008, nu se susţine luând în considerare chiar definiţia dată de regulamentul anterior enunţat certificării - o evaluare şi o confirmare oficială de către sau în numele autorităţii competente a faptului că o persoană posedă competenţele necesare pentru îndeplinirea funcţiilor de auditor. Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 300/2008 stabileşte două acţiuni pentru certificarea persoanelor care vor îndeplini funcţia de auditor, respectiv evaluarea şi confirmarea. Astfel, certificatul de auditor de securitate a aviaţiei civile prevăzut de art. 5 alin. 6 din O.G. nr. 17/2011 reprezintă materializarea confirmării oficiale prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 300/2008.

În continuare, pârâta a arătat că regulamentul impune, prin prevederile pct. 14.1 din Anexa II, ca fiecare stat membru să se asigure că un număr suficient de auditori este disponibil pentru autoritatea competentă, fie direct, fie sub supravegherea acesteia, pentru efectuarea tuturor activităţilor de monitorizare a conformităţii. Prin urmare, ceea la ce obligă regulamentul este ca la nivelul fiecărui stat membru să existe mai multe persoane certificate ca şi auditori de securitate. Prin prevederile pct. 16.1 din Anexa II la acelaşi regulament se instituie obligaţia ca, auditorilor care efectuează activităţi de monitorizare, să li se confere suficientă autoritate pentru a obţine informaţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor lor. Deci, din mulţimea auditorilor de securitate certificaţi, celor care efectuează activităţi de monitorizare, autoritatea competentă are obligaţia să le confere suficientă autoritate pentru a obţine informaţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor lor.

Astfel, modalitatea prin care autoritatea competentă conferă auditorilor pe care îi desemnează să efectueze activităţi de monitorizare autoritatea necesară este descrisă în cuprinsul pct. 16.2 din Anexa II din Regulamentul (CE) nr. 300/2008.

Pârâta a mai arătat că auditorii trebuie să aibă asupra lor o dovadă a identităţii atunci când desfăşoară activităţi de monitorizare, dovadă a identităţii care să autorizeze activităţile de monitorizare a conformităţii în numele autorităţii competente, deoarece simpla deţinere a unui certificat de auditor de securitate nu conferă titularului acestuia dreptul de a efectua activităţi de monitorizare a conformităţii.

În ceea ce priveşte cel de al doilea aspect criticat de către reclamant, respectiv obligaţiile ce revin auditorilor de securitate care îndeplinesc funcţii pentru autoritatea competentă, pârâta a menţionat că acestea sunt reglementate la nivel european, în cuprinsul pct. 15.1 din Anexa II din Regulamentul (CE) nr. 300/2008, iar la nivel naţional în cuprinsul art.5 alin. 8 din O.G. nr. 17/2011. Prin urmare, Regulamentul (CE) nr.300/2008 instituie în sarcina statelor membre obligaţia de a se asigura că auditorii de securitate nu au nicio obligaţie contractuală sau pecuniară faţă de aeroportul, operatorul sau entitatea care urmează a fi monitorizată. Astfel, România a înţeles să ducă la îndeplinire această obligaţie prin interdicţia prevăzută la art.5 alin. 8 din O.G. nr. 17/2011 interdicţie a cărei nerespectare atrage sancţiunea suspendării sau revocării a certificatului de auditor de securitate a aviaţiei civile. Inclusiv sancţiunea aplicată pentru încălcarea interdicţiei anterior enunţată este permisă de Regulamentul (CE) nr. 300/2008, care, în art.21 prevede faptul că „Statele membre stabilesc regimul sancţiunilor care se aplică în cazul încălcării dispoziţiilor prezentului regulament şi iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancţiunile prevăzute trebuie să fie eficace, proporţionale şi descurajante.” Astfel, nici în această situaţie nu se poate vorbi despre o contradicţie între prevederile europene şi cele naţionale.

Prin urmare, cererea reclamantului ca instanţa să constate că este certificat ca auditor de securitate a aviaţiei civile în conformitate cu normele UE, nu poate fi pertinent reţinută luând în considerare că nu există contradicţie între normele naţionale şi cele la nivel european, iar, pe de altă parte, prin prisma faptului că Certificatul de auditor de securitate al aviaţiei civile nr. RO/ASAvC-08/12.11.2012 emis pe numele reclamantului a fost revocat prin Decizia Directorului General ai Autorităţii Aeronautice Civile Române nr. 300/08.08.2019, ca urmare a nerespectării de către reclamant a interdicţiei impuse de art. 5 alin. 8 din O.G. nr. 17/2011.

În acest sens, pârâta a susţinut că măsura revocării a fost dispusă de către autoritatea competentă în temeiul art.5 alin. 9 din O.G. nr, 17/2011 tocmai pentru ca statul român să respecte obligaţia ce îi revine potrivit pct. 15.1 lit. a din Anexa II din Regulamentul (CE) nr. 300/2008.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 şi următoarele C.pr.civ.

În susţinerea întâmpinării, pârâta a depus, în copie, cerere de anulare a actului administrativ (fila 43), Decizia nr. D800/08.08.2019 (fila 44).

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepţia necompetenţei materiale a instanţei, faţă de fondul cererii de chemare în judecată, o constată întemeiată pentru următoarele motive:

În prezenta cauză, reclamantul a solicitat să se constate că este certificat ca auditor de securitate a aviaţiei civile, în conformitate cu normele UE în materia securităţii aviaţiei civile, cu aplicarea principiilor supremaţiei şi efectului direct al dreptului european, respectiv să se constate refuzul B de a se conform acestor principii.

Conform art. 125 C.pr.civ., „în cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului.”

Cu toate acestea, instanţa apreciază că reclamantul a înţeles să formuleze o acțiune în constatarea unei situații de fapt, care nu are nicio componentă pecuniară şi, prin urmare, nu poate fi evaluată în bani.

Conform art. 95 C.pr.civ., tribunalul este instanţă de drept comun pentru soluţionarea cererilor în primă instanţă, judecătoria având o competenţă limitată, conform prevederilor art. 94 pct. 1 lit. a-k C.pr.civ. Instanţa reţine că o acţiune în constatare neevaluabilă în bani nu se încadrează în prevederile art. 94 pct.1 lit. a-k C.pr.civ. şi, prin urmare, nu este de competenţa judecătoriei, ci a tribunalului.

Astfel, având în vedere că cererea este neevaluabilă în bani, respectiv că art. 94 C.pr.civ. nu prevede competenţa judecătoriei pentru soluţionarea acesteia, instanţa apreciază întemeiată excepţia invocată prin întâmpinare, urmând să o admită şi să decline competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu.

Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A, cu domiciliul în …., în contradictoriu cu pârâta Regia B, cu sediul în ……,  în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 06.01.2020.

PREŞEDINTE,   GREFIER,

Domenii speta

Spete similare