Contestaţie în anulare. Motivul prevăzut de art. 503 alin.1 privind citarea nelegală în materia insolvenţei potrivit Legii nr.85/2014.

Decizie 513 din 20.06.2017


Potrivit art. 503 alin. 1 Cod procedură civilă 2013 hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

În materia insolvenţei, citarea şi comunicarea actelor de procedură se efectuează de regulă prin BPI conform art. 42 alin.1 din Legea nr.85/2014.

De la regula citării şi comunicării actelor prin BPI legiuitorul a prevăzut excepţia comunicării actelor de procedură anterioar deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii, care se realizează potrivit prevederilor Codului de procedură civilă ( art. 42 alin.3) şi excepţia primei citări şi comunicări a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acţiune în temeiul Legii insolvenţei ulterior deschiderii procedurii, care se realizează potrivit prevederilor Codului de procedură civilă şi prin BPI ( art. 42 alin.4).

Atât regula, cât şi excepţiile prevăzute în articolul 42, sunt aplicabile pentru judecata în primă instanţă. Pentru judecata în apel, s-a prevăzut, în mod expres, în art. 43 alin.2, că  citarea apelanţilor, a administratorului judiciar/ lichidatorului şi a intimaţilor  şi comunicarea deciziilor pronunţate se fac prin BPI.

Lipsa citării potrivit Codului de procedură civilă pentru termenul de judecată a apelului nu reprezintă citarea nelegală pentru a atrage incidenţa art. 503 alin.1 Cod procedură civil, în condiţiile în care citarea pentru termenul când a avut loc judecata în apel s-a realizat prin BPI.

Prin sentinţa nr. 16/2017 din data de 16 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Olt Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr.3165/104/2015/a1, a fost admisă cererea formulată de lichidatorul IGFECIPURL şi s-a dispus antrenarea răspunderii administratorului social AT, pentru pasivul debitoarei falite SCASRL în cuantum de 212.768 lei, sumele rezultate în urma executării silite urmând a fi destinate plăţii creanţelor debitoarei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel AT, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate cu consecinţa respingerii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia nr.232 din data de 21.03.2017, Curtea de Apel Craiova – Secţia a II-a Civilă a respins apelul declarat de apelantul pârât AT împotriva sentinţei nr. 16/2017 din data de 16 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Olt Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr.3165/104/2015/a1, în contradictoriu cu intimatul l IGF ECIPURL, lichidator al debitoarei SCASRL, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:

Criticile aduse sentinţei apelate vizează, în esenţă, greşita apreciere a judecătorului sindic asupra condiţiilor antrenării răspunderii delictuale a apelantului pârât în contextul inexistenţei unui probatoriu adecvat administrat în cauză.

Acţiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale unei debitoare este o acţiune în antrenarea unei răspunderi civile delictuale ce presupune verificarea îndeplinirii mai multor condiţii: săvârşirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege în art.169 din Legea 85/2014, existenţa prejudiciului, a unei legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia persoanei care răspunde.

Printre faptele enumerate limitativ în art. 169 din Legea 85/2014 sunt şi utilizarea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; dispunerea, în interes personal, a continuării unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi; ţinerea unei contabilităţi fictive, sustragerea, dispariţia unor documente contabile sau ţinerea unei contabilităţi neconforme cu legea, deturnarea sau ascunderea unei părţi din activul persoanei juridice ori mărirea fictivă a pasivul acesteia;

În raport de aceste dispoziţii, Curtea a apreciat că motivele de apel vizând greşita apreciere asupra îndeplinirii condiţiilor impuse prin art. 169 din Legea 85/2014 sunt nefondate.

Astfel, evidenţierea în contabilitate a unor elemente de activ pe care apelantul pârât, în calitate de administrator, nu le-a putut prezenta lichidatorului judiciar echivalează cu o dispunere în interes propriu de aceste elemente de activ, respectiv de o deturnare a lor.

În condiţiile contestării acestei concluzii deduse din evidenţa contabilă, apelantului îi revenea sarcina prezentării unei probe contrarii, înscrisurile depuse în scop probator de către acesta nefiind relevante în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, existenţa unui litigiu dedus instanţelor franceze spre soluţionare şi privind aspecte ale desfăşurării activităţii sale pe teritoriul acestui stat nefiind de natură să înlăture deficienţele constatate în activitatea desfăşurată de apelant în calitate de administrator al societăţii debitoare.

Totodată, faptul imposibilităţii justificării unei sume substanţiale de bani înregistrată în contul 461 debitori diverşi şi enumerată în cadrul elementelor de activ ale societăţii debitoare, justificare ce se impunea a fi realizată prin prezentarea către lichidatorul judiciar a documentelor contabile vizând existenţa, certitudinea, lichiditatea şi exigibilitatea acestor creanţe, reprezintă o dovadă a unor deficienţe în ţinerea contabilităţii, faptă ilicită prevăzută de art. 169 lit. d) din Legea 85/2014.

Curtea a apreciat, aşadar, că nu lichidatorului judiciar îi revenea obligaţia identificării debitorilor societăţii, ci apelantul pârât trebuia să prezinte intimatului lichidator documente contabile vizând creanţele pe care debitoarea le avea de încasat.

În egală măsură, Curtea a considerat că dovedirea celorlalte condiţii cerute de lege pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a apelantului – existenţa unui prejudiciu, a unei legături de cauzalitate între fapte şi prejudiciu şi a culpei acestuia, a fost realizată tot prin prezentarea elementelor deduse din evidenţa contabilă, chiar dacă incompletă, furnizată lichidatorului. 

Prejudiciul îl reprezintă, în mod evident, cuantumul masei credale a debitoarei, iar menţinerea unei activităţi neprofitabile coroborată cu lipsa prezentării de înscrisuri contabile privind activitatea debitoarei în relaţiile cu debitorii indică o legătură de cauzalitate între faptele ilicite sus-menţionate şi starea de insolvenţă a debitoarei, dar şi o vinovăţie a apelantului pârât, această din urmă condiţie fiind îndeplinită chiar şi în cazul reţinerii simplei culpe, nu doar a intenţiei sale.

În consecinţă, considerând că în mod corect judecătorul sindic a interpretat probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile prezentate de către lichidatorul judiciar şi a stabilit judicios că în cauză sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii patrimoniale a pârâtului astfel cum acestea rezultă din art. 169 din Legea 85/2014, în raport de dispoziţiile art. 480 C.pr.civ., criticile apelantului fiind nefondate, Curtea a respins apelul.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare, contestatorul AT, invocând necitarea pentru termenul din 14.03.2017 şi, în acest context, lipsa apărării, arătând că a indicat, pe lângă domiciliul din Franţa, Chateauroux 20PL,Patauraud, Mirand, ap 83, ca domiciliul ales sediul avocatului ŞMD.

Analizând contestaţia prin prisma motivului invocat şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, Curtea a constatat următoarele:

Potrivit art. 503 alin. 1 Cod procedură civilă 2013 hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Contestatorul invocă nelegalitatea procedurii de citare pentru termenul din 14.03.2017 când s-a judecat apelul împotriva sentinţei nr. 16 din 16.01.20117 a Tribunalului Olt - Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, soluţia fiind de respingere a apelului ca nefondat.

În materia insolvenţei, citarea şi comunicarea actelor de procedură se efectuează de regulă prin BPI conform art. 42 alin.1 din Legea nr.85/2014 ( aplicabil în speţă având în vedere data la care s-a formulat cererea de deschidere a procedurii – 13.05.2015)

De la regula citării şi comunicării actelor prin BPI legiuitorul a prevăzut excepţia comunicării actelor de procedură anterioar deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii ( art. 42 alin.3), care se realizează potrivit prevederilor Codului de procedură civilă.

Tot ca excepţie de la regula menţionată legiuitorul a reglementat prima citare şi comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acţiune în temeiul Legii insolvenţei ulterior deschiderii procedurii, care se realizează potrivit prevederilor Codului de procedură civilă şi prin BPI ( art. 42 alin.4).

Atât regula, cât şi excepţiile prevăzute în articolul 42, sunt aplicabile pentru judecata în primă instanţă. Pentru judecata în apel, s-a prevăzut, în mod expres, în art. 43 alin.2, că  citarea apelanţilor, a administratorului judiciar/ lichidatorului şi a intimaţilor în apel şi comunicarea deciziilor pronunţate se fac prin BPI.

Din interpretarea coroborată a textelor de lege arătate mai sus rezultă că citarea şi comunicarea în apel se realizează doar prin Buletinul Procedurilor Insolvenţei fără ca excepţiile stabilite în cazul judecăţii în primă instanţă să fie aplicabile.

Ca urmare, având în vedere că în speţă se invocă lipsa citării potrivit Codului de procedură civilă pentru termenul de judecată a apelului din data de 14.03.2017 şi că citarea pentru acest termen s-a publicat în BPI nr.4391 din 06.03.2017 conform dovezii privind îndeplinirea procedurii de publicare nr.61029/06.03.2017 ( fila 28 dosar apel), Curtea a constatat că procedura de citare pentru termenul din 14.03.2017 a fost legal îndeplinită.

Pentru considerentele expuse, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 503 alin.1 2013 Cod procedură civilă pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare, Curtea a respins contestaţia.