Acţiune în anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în temeiul art. 80 alin.1 lit. b şi c din Legea nr. 85/2006. Bun achiziţionat de debitor în leasing şi înstrăinat către un terţ care a utilizat bunul şi a efectuat plata ratelor de leasing şi t

Nu există o disproporţie între valoarea bunului predat de debitor, autoturismul achiziţionat în leasing, şi preţul obţinut ulterior de acesta la vânzarea aceluiaşi bun, întrucât, atât preţul pentru achiziţionarea în leasing, cât şi preţul la cumpărare au fost plătite de terţul cumpărător. Nu se pune problema unei disproporţii de valoare între prestaţia  debitorului vânzător care a transmis autoturismul pentru care nu a efectuat plăţi  şi prestaţia cumpărătorului care a achitat preţul pentru acest autoturism, şi nici problema unui preţ neserios.

În contextul, în care autoturismul a fost utilizat de terţ, care a plătit ratele de leasing şi rata reziduală, nu se poate prezuma că debitorul, prin administratorul său, a urmărit la vânzarea autoturismului destabilizarea activităţii societăţii şi starea de insuficienţă a fondurilor băneşti sau diminuarea gajului general al creditorilor cu efectul prejudicierii acestora. Înţelegerea dintre administratorul societăţii debitor şi terţul  cumpărător nu a avut ca scop fraudarea intereselor creditorilor, întrucât  a existat încă de la data încheierii contractului de leasing, cu mult anterior apariţiei insolvenţei şi deschiderii procedurii şi a vizat achiziţionarea de către terţul cumpărător a autoturismului prin intermediul societăţii debitor care a contractat leasingul.

Prin sentinţa nr. 210 din data de 25.03.2015, Tribunalul Gorj – Secţia a II-a Civilă a admis acţiunea  formulată de lichidatorul judiciar  CCIPURL  desemnat să administreze procedura falimentului privind pe debitoarea  SC GPIÎNGSRL.

A dispus anularea transferului patrimonial efectuat prin factura fiscală nr.2836 din 8 martie 2012.

A obligat pârâtul NDF  să restituie debitoarei bunul ce a făcut obiectul transferului patrimonial, iar în situaţia în care bunul nu mai există, valoarea acestuia la data transferului.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul – sindic a reţinut următoarele: 

La data de 07.11.2012 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei în dosarul nr. 10755/95/2012 privind pe debitoarea SCGPIÎNGSRL.

Anterior acestei date, la 08.03.2012, prin factura fiscală nr.2836 debitoarea a înstrăinat către pârât autoturismul Citroen C4 descris în acţiune, pentru preţul de 5270 lei fără TVA.

În urma expertizei auto, efectuate în cauză la solicitarea pârâtului, s-a  concluzionat că valoarea de piaţă a autoturismului marca Citroen C4 înstrăinat pârâtului cu factura nr. 2836/08.03.2012 este de 5083 euro, reprezentând echivalentul a 22.138 lei la cursul BNR leu/euro de la data efectuării transferului patrimonial.

Având în vedere aceste valori, judecătorul sindic a constatat că înstrăinarea autoturismului către pârât s-a făcut de către debitoare la un preţ mult mai mic decât valoarea de piaţă, creându-se debitoarei un prejudiciu care a constat în scoaterea acestui activ din patrimoniul societăţii debitoare, aceasta neputând să achite propriile datorii către creditori.

Mai mult decât atât, odată ce debitoarea a încasat această sumă de la pârât, cu chitanţa nr.4/08.03.2012, suma a fost ridicată în aceeaşi zi şi în ziua următoare de asociatul unic PC ca restituire de sume aport.

Prin urmare, conform dispoziţiilor de plată către casierie nr.1/08.03.2012 şi nr.2/09.03.2012, asociatul PC, care avea calitatea şi de administrator al societăţii a ridicat întreaga sumă de 5270 lei plus TVA, total 6534 lei, încasată din vânzarea autoturismului către pârât, banii neputând fi utilizaţi pentru plata vreunei datorii către creditori.

S-a reţinut că, deşi autoturismul a fost achiziţionat în leasing, acesta a fost achitat de societatea debitoare, care a devenit proprietara lui, contractul de leasing încetând la data de 31.03.2012, conform datelor furnizate de Pcom.P (fila 17 a dosarului), chiar dacă o parte a ratelor a fost achitată de pârât.

În aceste condiţii, judecătorul sindic a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art.79 şi 80 alin.1 lit. b şi c din Legea nr.85/2006, în sensul că în această operaţiune comercială prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea a pârâtului, a fost efectuată în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii şi intenţia este aceea de a sustrage de la urmărirea creditorilor acest bun.

Judecătorul sindic a reţinut faptul că pârâtul a achitat suma de 6534 lei conform facturii fiscale nr.2836/08.03.2012 către societatea debitoare, care la momentul achiziţionării autoturismului de către pârât nu era încă proprietarul acestuia, ci doar utilizator, conform contractului de leasing depus la fila 72 a dosarului.

Faptul că debitoarea a înţeles să transmită la rândul său autoturismul pârâtului care s-a ocupat de plata unor rate ale contractului debitoarei, a plătit impozitele aferente şi alte asemenea cheltuieli, nu modifică natura juridică a contractului încheiat cu proprietarul, şi mai ales efectele acestuia, debitoarea rămânând răspunzătoare faţă de pârât în condiţiile în care acesta este obligat să restituie masei credale contravaloarea facturii fiscale în discuţie.

Deşi pârâtul a susţinut că suma trecută pe factură reprezintă de fapt un rest de plată din întreaga valoare a autoturismului vândut, totuşi acest lucru nu reiese sub nicio formă din actele încheiate de debitoare cu pârâtul, astfel încât judecătorul sindic nu poate reţine ca probat acest fapt.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul NDF, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie, solicitând în principal modificarea hotărârii şi respingerea cererii privind anularea transferului patrimonial şi, în subsidiar, casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivele de recurs, recurentul a arătat că soluţia de anulare a transferului patrimonial efectuat prin factura fiscală nr. 2836 in 08.12.2012 este greşită, întrucât nu a existat intenţia părţilor implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori.

A subliniat recurentul că a utilizat şi achiziţionat autoturismul marca Citroen C4 prin intermediul societăţii debitoare, având o înţelegere cu administratorul societăţii pentru achiziţionarea în leasing prin societate a acestuia, procedura fiind mai facilă şi mai rapidă.

Totodată a precizat că nu a cunoscut problemele financiare ale societăţii debitoare şi a continuat să plătească ratele pentru autoturism, astfel încât la achiziţionarea sa nu a avut vreo intenţie ascunsă.

Recurentul a criticat hotărârea recurată şi sub aspectul evaluării efectuate de expertul tehnic, arătând că valoarea calculată de expert ( 14.670 euro) este mai mare decât valoarea specificată în contractul de leasing ( 12.022, 69 euro).

Nu s-a depus întâmpinare.

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea a  reţinut următoarele:

Cu privire la  anularea transferului patrimonial efectuat prin factura fiscală nr. 2836 din data de 08.03.2012, Curtea a analizat atât aplicabilitatea prevederilor art. 80 lit. b, cât şi aplicabilitatea prevederilor art.80 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Sub aspectul aplicării prevederilor art. 80 lit. b din Legea nr. 85/200, Curtea a apreciat că acestea nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţă.

Potrivit art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006  administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.

Textul de lege are în vedere anularea (revocarea) actelor în care există diferenţă vădită de valoare între prestaţii în defavoarea debitorului.

Art. 80 alin.1 lit. b reglementează deci o situaţie similară leziunii din dreptul comun numai sub aspectul prejudiciului care este egal cu disproporţia de valoare între contraprestaţii, cu diferenţa că prejudiciul nu se produce direct în patrimoniul debitorului, ci se reflectă asupra creditorilor.

În cazul prevăzut de art. 80 alin.1 lit. b frauda debitorului este prezumată de legiuitor, debitorul urmărind sau cel puţin acceptând posibilitatea vătămării celorlalţi creditori în beneficiul persoanei cu care a contractat şi căruia îi transferă o valoare patrimonială mult mai mare în raport de prestaţia efectiv primită de el.

În speţă, prin transferul patrimonial efectuat prin factura fiscală nr. 2836 din data de 08.12.2012 debitorul SCGPIÎNGSRL, în calitate de vânzător, a înstrăinat către NFD, în calitate de cumpărător,  autoturismul marca Citroen C4  la preţul de 6534 lei inclusiv TVA.

Autoturismul marca Citroen C4 a fost achiziţionat de societatea debitor SCGPIÎNG SRL în leasing, urmare a unei înţelegeri între administratorul debitorului şi NFD, acesta din urmă utilizând autoturismul, plătind ratele de leasing şi taxa reziduală ( aspecte ce rezultă din nota de livrare şi prezentare vehicul, revizii şi control de calitate, proces – verbal seria PCA nr. 3540378/27.02.2008, nota de constatare şi comandă de lucru pentru reparaţii autoturism întocmite în martie 2008, chitanţe de plată rate leasing şi taxă reziduală).

Raportat la contractul de leasing şi evaluarea făcută de expertul desemnat de instanţa de fond, există o diferenţă între preţul plătit de debitor la achiziţionarea bunului şi preţul obţinut de acesta la vânzare, însă, faţă de  situaţia concretă descrisă anterior, în care practic plata ratelor de leasing pentru autoturism s-a efectuat de către NFD, diferenţa nu conduce la concluzia disproporţiei între prestaţia debitorului vânzător constând în  predarea bunului pentru care nu a efectuat plaţi şi prestaţia cumpărătorului NFD constând în plata sumei de 6534 lei inclusiv TVA la care se adaugă plăţile din cadrul contractului de leasing.

În realitate nu există o disproporţie între valoarea bunului predat autoturismul achiziţionat în leasing şi preţul obţinut ulterior de acesta la vânzarea aceluiaşi bun conform facturii nr. 2836 din data de 08.03.2012, întrucât, aşa cum am arătat, atât preţul pentru achiziţionarea în leasing, cât şi preţul menţionat în factură au fost plătite de cumpărătorul NF D. 

Textul art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006 se referă la disproporţie vădită între prestaţiile ce fac obiectul actului de transfer patrimonial, sintagma „ vădită” conducând la ideea unui preţ lezionar, neserios.

Or, în speţă nu se pune problema unei disproporţii de valoare între prestaţia  debitorului vânzător care a transmis autoturismul pentru care nu a efectuat plăţi  şi prestaţia cumpărătorului care a achitat preţul pentru acest autoturism, şi nici problema unui preţ neserios. 

Ca urmare, chiar dacă este vorba de o operaţiune comercială efectuată în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii (data deschiderii procedurii-07.11.2012, data facturii -08.03.2012,  circa 10 luni înainte de deschiderea procedurii),  nefiind vorba de un act în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, Curtea a apreciat că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006.

Sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 80 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006, Curtea a apreciat că nici aceste dispoziţii nu îşi găsesc aplicabilitatea în cauză.

Potrivit art.80 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006 administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin  actele încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.

Ca urmare, legiuitorul a prevăzut pentru admisibilitatea acţiunii revocatorii speciale reglementate de art. 80 alin.1 lit. c următoarele condiţii: 1) actul juridic a cărui anulare se solicită să fie unul fraudulos în sensul de a se urmări fraudarea intereselor creditorilor, 2) actul juridic să aibă ca efect prejudicierea creditorilor, 3) complicitatea terţului dobânditor la fraudă, 4) actul să fi fost încheiat în cei 3 anteriori deschiderii procedurii.

Chiar dacă actul a fost încheiat în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii şi la data încheierii facturii nr. 2836/ 08.03.2012 societatea debitor SCGPIÎNGSRL  avea datorii către creditori, nu se poate susţine că prin vânzarea către NFD s-a urmărit fraudarea intereselor creditorilor, că actul a avut ca efect prejudicierea acestora şi nici că terţul dobânditor a fost complice la fraudă.

În contextul deja descris, în care autoturismul a fost utilizat de NFD, care a plătit ratele de leasing şi rata reziduală, nu se poate prezuma că debitorul, prin administratorul său, a urmărit la vânzarea autoturismului destabilizarea activităţii societăţii şi starea de insuficienţă a fondurilor băneşti sau diminuarea gajului general al creditorilor cu efectul prejudicierii acestora. 

Nici condiţia privind complicitatea terţului dobânditor la fraudă nu este îndeplinită.

Dacă în celelalte cazuri prevăzute la alin.1 pentru admiterea acţiunii în anulare legiuitorul a prevăzut doar dovedirea fraudei debitorului, care este prezumată, în cazul prevăzut de art. 81 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006 legiuitorul cere şi complicitatea terţului contractant ca o condiţie pentru admiterea acţiunii.

În speţă, neexistând fraudă în dauna creditorilor,  nu sunt nici elemente care să ducă la concluzia complicităţii la fraudă. 

Înţelegerea dintre administratorul societăţii debitor şi cumpărătorul NFD nu a avut ca scop fraudarea intereselor creditorilor, întrucât  a existat încă de la data încheierii contractului de leasing în anul 2006, cu mult anterior apariţiei insolvenţei şi deschiderii procedurii şi a vizat achiziţionarea de către NFD a autoturismului prin intermediul societăţii debitor care a contractat leasingul.

În consecinţă, deşi actul este încheiat în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, celelalte condiţii stabilite de art. 80 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006 nu sunt întrunite.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare