Contestaţie la executare. Lipsa caracterului exigibil al creanţei.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 21.09.2020 sub numărul 29305/299/2020 contestatoarea CM a formulat, în contradictoriu cu FL, contestație la executarea silită însăși și a tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 156/2020 de SCPES E. , solicitând anularea încheierii pronunțate la data de 25.08.2020 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 24816/299/2020 de încuviințare a executării silite și a tuturor actelor de executare (somație și înștiințare) din data de 02.09.2020. A solicitat și suspendarea executării silite.

 În motivare, a menţionat că prin s.c. nr. 13164/18.10.2018 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta FL în contradictoriu cu pârâtele CM și SL, fiind obligate pârâtele ca, în limitele competențelor legale ce le revin, să soluționeze cererile nr. 17550/19.07.2005, nr. 20170/22.08.2005 și nr. 1589/27.01.2006 prin atribuirea către persoana îndreptățită a unui teren în suprafață de 6.156,54 mp pe un alt amplasament în condițiile art. 12 din Legea nr. 165/2013, iar în măsura în care nu este posibilă restituirea în natură, să se acorde reclamantei măsuri reparatorii în echivalent.

A învederat contestatoarea că la data de 04.09.2020 i-au fost comunicate actele de executare emise în dosarul nr. 156/2020.

Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, a menționat că nu are patrimoniu și buget propriu, dar și că eventualul prejudiciu creat prin executarea silită nu ar putea fi remediat pe calea întoarcerii executării silite.

Referitor la încuviințarea executării silite, a apreciat că aceasta este prematură, nefiind îndeplinite condițiile privind caracterul cert, lichid și exigibil al creanței. Arată că obligația stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu este sub condiție, nedevenind exigibilă întrucât Subcomisia nu a înaintat contestatoarei nicio propunere astfel cum prevede art. 5 lit. h) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

A mai invocat prevederile art. 116 alin. (1), art. 12 din Legea nr. 18/1991, arătând că singura autoritate căreia îi revine obligația stabilirii amplasamentului și a punerii în posesie este Subcomisia. Totodată, potrivit art. 6 lit. c) din H.G. nr. 890/2005, una dintre atribuțiile Comisiei constă în verificarea propunerilor înaintate de comisiile locale.

Astfel cum se poate observa din titlul executoriu, instanța a dispus obligarea pârâtelor, în limita competențelor legale, obligația Comisiei fiind subsidiară celei stabilite în sarcina Subcomisiei, reieșind în mod logic succesiunea în care vor fi executate obligațiile de către cele două debitoare, Comisia neavând ce anume să valideze în lipsa emiterii hotărârii de către Subcomisie.

Susține contestatoarea că obligația sa este condiționată și ulterioară îndeplinirii atribuțiilor de către Subcomisie, în a cărei sarcină exclusivă intră atribuțiile de înregistrare a cererii, de verificare a situației terenurilor, de adoptare a propunerii / măsurii / hotărârii și de comunicare a actelor administrative emise împreună cu dosarele administrative. Emiterea unei hotărâri de validare sau emiterea actului de proprietate de către Comisie trebuie să fie precedată în mod obligatoriu de procedura punerii în posesie și întocmirea documentației aferente de către comisia locală (Subcomisia), astfel că executarea silită împotriva Comisiei este prematură.

 În drept, a invocat dispoziţiile art. 641 alin. (5), art. 646 alin. (1), art. 666 alin. (6), art. 712, art. 715 alin. (1) C. proc. civ., art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 7 din O.G. nr. 22/2002.

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La data de 27.10.2020, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că cererea este lipsită de obiect sau de interes, având în vedere că la data de 16.10.2020 intimata a solicitat încetarea executării silite, executorul dispunând încetarea întregii executări.

În drept, a invocat prevederile art. 205 C. proc. civ.

La data de 11.11.2020, contestatoarea a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că nu i-a fost comunicată o încheiere privind renunțarea la executarea silită. A apreciat că în lipsa unei astfel de încheieri, se impune anularea tuturor actelor de executare.

În cauză, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul SCPES E. la data de 06.08.2020, intimata a solicitat punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 13165/18.10.2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 4905/4/2018, prin care au fost obligate pârâtele CM și SL, ca, în limita competențelor legale ce le revin, să soluționeze cererile nr. 17550/19.07.2005, nr. 20170/22.08.2005 și nr. 1589/27.01.2006 prin atribuirea către persoana îndreptățită (reclamanta) a unui teren în suprafață de 6.156,54 mp pe un alt amplasament, în condițiile art. 12 din Legea nr. 165/2013; de asemenea, instanța a obligat pârâtele ca, în măsura în care nu este posibilă restituirea în natură în condițiile art. 12 din Legea nr. 165/2013, să acorde reclamantei măsuri reparatorii în echivalent.

Ca urmare a cererii intimatei, a fost constituit dosarul de executare nr. 156/2020. Executarea silită a fost încuviinţată prin încheierea din data de 25.08.2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 24816/299/2020.

La data de 02.09.2020, au fost emise înștiințarea privind declanșarea executării silite și somația prin care i-a fost solicitat contestatoarei ca, în termen de 10 zile de la primirea actelor de executare, să se procedeze la îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu.

În drept, conform art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii.

În speță, în raport de susținerea intimatei din cuprinsul întâmpinării, conform căreia cererea este lipsită de obiect / interes, întrucât s-a dispus încetarea executării silite, se observă, din actele existente la dosar, că nu a fost emisă o încheiere de încetare a executării de către executorul judecătoresc. Conform înscrisurilor din dosarul de executare, creditoarea a înaintat către executor, la data de 16.10.2020, o cerere de încetare a executării silite, însă din probele administrate în cauză nu rezultă că executorul ar fi procedat la emiterea unei încheieri de încetare a executării.

În orice caz, eventuala renunțare a creditorului la executare silită nu are ca efect desființarea actelor de executare; din moment ce acestea sunt în continuare în ființă, prezenta cerere nu este lipsită nici de obiect, nici de interes.

În privința motivelor de nelegalitate invocate, se observă, conform art. 663 C. proc. civ., că executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă. Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată. Creanțele cu termen și cele condiționale nu pot fi puse în executare, însă ele pot participa, în condițiile legii, la distribuirea sumelor rezultate din urmărirea silită a bunurilor aparținând debitorului.

Conform art. 6 lit. c), d) și e) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor aprobat prin H.G. nr. 890/2005, comisiile județene și a municipiului București au următoarele atribuții principale: verifica legalitatea propunerilor înaintate de comisiile comunale, orășenești și municipale, în special existenta actelor doveditoare, pertinenta, verosimilitatea, autenticitatea și concludenta acestora; soluționează contestațiile formulate împotriva măsurilor stabilite de comisiile locale; validează sau invalidează propunerile comisiilor comunale, orășenești sau municipale, împreună cu proiectele de delimitare și parcelare.

Conform art. 5 lit. h) din Regulament, comisiile comunale, orășenești sau municipale au următoarele atribuții principale: înaintează și prezintă spre aprobare și validare comisiei județene situațiile definitive, împreună cu documentația necesară, precum și divergentele produse și consemnate la nivelul acestor comisii.

De asemenea, potrivit art. 116 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/1991, comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite potrivit prevederilor art. 12, vor efectua lucrările și operațiunile stabilite de lege, din competenta lor, indiferent dacă se reconstituie sau se constituie dreptul de proprietate ori se restituie terenuri prin ordinul prefectului, înaintând aceste lucrări, după caz, comisiilor județene sau prefectului, în vederea eliberării titlurilor de proprietate, respectiv emiterii ordinului prefectului. Comisiile prevăzute la alin. (1) vor efectua operațiunile de punere în posesie, întocmind în acest scop procese-verbale pe care le vor înainta comisiilor județene.

Din coroborarea acestor prevederi legale, reiese că, pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor titlului executoriu, este necesară parcurgea a două etape distincte: întocmirea, de către SL a unei propuneri, urmată de validarea sau invalidarea acesteia de către CM. Or, în cauză nu s-a făcut dovada parcurgerii etapei prealabile, anume derularea procedurilor administrative date de lege în competența exclusivă a SL, motiv pentru care, în lipsa înaintării propunerii către CM, obligația acestei instituții nu este exigibilă, Comisia neputând să își exercite, la acest moment, atribuțiile ce îi revin conform legii.

În consecință, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată și va anula în parte, în privinţa încuviinţării executării silite dispuse împotriva contestatoarei, încheierea de încuviinţare a executării silite pronunţată în şedinţa din camera de consiliu din data de 25.08.2020 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – Secţia a II-a Civilă în dosarul nr. 24816/299/2020 [dată cu încălcarea prevederilor art. 666 alin. (5) pct. 4 C. proc. civ. – creanță nu era exigibilă] şi actele de executare silită emise în dosarul de executare nr. 156/2020 al SCPES E., anume somaţia şi înştiinţarea din data de 02.09.2020, înregistrate la contestatoare sub nr. 19590/04.09.2020. Soluția de admitere în parte se impune, urmând a fi anulate doar actele care o privesc pe contestatoare, din moment ce executare silită derulată în dosarul de nr. 156/2020 al SCPES E. vizează și pe codebitoarea SL.

În privința cererii de suspendare a executării silite, instanţa reţine că, potrivit art. 719 alin. (1) C. proc. civ., până la soluţionarea contestaţiei sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, se poate dispune suspendarea executării.

Instanţa constată că textul legal anterior invocat prevede în mod expres că durata suspendării este limitată în timp până la soluţionarea contestaţiei la executare. Or, având în vedere că legiuitorul nu a prevăzut că această măsură ar putea dura până la soluţionarea definitivă a cauzei, în raport de principiul de drept conform căruia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, se constată că instanţa sesizată cu contestaţia la executare nu poate dispune suspendarea executării silite ulterior momentului soluţionării cauzei în primă instanţă. Or, având în vedere că această măsură se poate dispune până la soluţionarea în fond a contestaţiei la executare, precum şi faptul că, prin prezenta sentinţă, contestaţia a fost soluţionată pe fond, instanţa va respinge cererea de suspendare a executării silite până la soluţionarea în fond a contestaţiei la executare ca rămasă fără obiect și va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare.

 Cu privire la cheltuielile de judecată, raportat la prevederile art. 452 C. proc. civ., reţinând că nu a fost dovedită, de către contestatoare, efectuarea unor cheltuieli de judecată, instanţa va respinge cererea acesteia de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare