Acţiune în constatare

Prin decizia civilă nr. 756/25.10.2013, tribunalul a respins, ca nefondat,  recursul  declarat de recurenta-reclamantă S.C. „A” S.R.L.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin cererea introdusă la Judecătoria Roşiori de Vede şi înregistrată sub  nr.4327/292/2012 din 07 decembrie 2012, reclamanta SC A SRL în contradictoriu cu pârâtele CI şi SC M SRL a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să constate: existenţa dreptului de folosinţă exclusiv al reclamantei cu privire la terenul agricol în suprafaţă de 2,0834 ha, situat în localitatea S, judeţul T, conform contractului de arendare înregistrat la Consiliul local S sub nr.270 din 01.09.2010; nulitatea absolută a contractului de arendare încheiat între CI şi SC M SRL, având ca obiect aceeaşi suprafaţă de teren.

În motivarea cererii, a arătat că i-a arendat aceeaşi suprafaţă de teren, în baza contractului de arendare înregistrat la nr.270 din 01.09.2010 la Consiliul local S.

În prezent acest contract nu este reziliat, îşi produce efectele juridice în continuare, societatea reclamantă cultivă terenul, iar arendatorul îşi primeşte drepturile la termenul şi în cuantumul stabilit în contractul de arendă.

În cazul în care se va respinge  acest capăt de cerere solicită, în subsidiar, ca instanţa să constate existenţa dreptului de folosinţă al reclamantei cu privire la suprafaţa de teren .

În ceea ce priveşte nulitatea contractului de arendare încheiat între pârâtă – în calitate de arendator şi SC  M SRL în calitate de arendaş,  să se constate că este lovit de nulitate întrucât lipseşte obiectul contractului ( arendatorul nu mai putea transmite încă o dată dreptul de folosinţă asupra terenului, deoarece acesta era deja transmis anterior, pentru o perioadă de 10 ani către SC A SRL).

În momentul încheierii contractului de arendare cu SC M SRL, pârâta CI nu mai avea posesia terenului, deci nu putea transmite dreptul de folosinţă asupra terenului.

Contractul de arendare încheiat cu SC M SRL nu respectă două condiţii esenţiale de validitate a contractului, prev. de art.948 Cod civil: nu există un obiect determinat; contractul se întemeiază pe o cauză ilicită.

Obiectul contractului îl reprezintă transmiterea dreptului de folosinţă, însă în momentul încheierii convenţiei arendatorul nu mai avea folosinţa terenului, deoarece fusese deja transmisă către SC A SRL.

Conform art.966 Cod civil obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect.

Potrivit art.968 Cod civil – cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice.

Art.1 alin.1 din Legea arendării nr.16/1994 prevede că bunurile agricole pot fi arendate în condiţiile legii, prin sintagma „în condiţiile legii” legiuitorul a avut în vedere dispoziţiile dreptului comun, deci ale Codului civil în vigoare la momentul respectiv.

Contractul încheiat de SC M SRL încalcă atât dispoziţiile Legii nr.16/1994 cât şi ale Codului civil, fapt ce atrage nulitatea acestuia.

A mai solicitat ca instanţa să aibă în vedere că în anul 2011 a lucrat acest teren pentru prima dată, terenul nefiind cultivat anterior, astfel că au făcut lucrări suplimentare de desţelenire, erbicidare, fertilizare, etc., producţia obţinută fiind scăzută faţă de media zonei; în acest an reclamanta a efectuat lucrări agricole, respectiv însămânţarea culturilor pentru anul curent, cu efectuarea lucrărilor de erbicidare, fertilizare, etc., aferente şi nu consideră normal să se renunţe la acest contract în condiţiile în care nu a beneficiat de rezultatele muncii depuse; a plătit la timp arenda la data de 12.09.2011, ultima zi de recoltare din câmp fiind data de 02.08.2011, astfel cum rezultă din avizul de însoţire a recoltei către silozul reclamantei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art.948, art.968, art.966 Cod civil, at.24 alin.1, art.109, art.111 Cod procedură civilă.

În dovedire, au  fost depuse înscrisuri, au fost audiaţi martori.

La data de 19 februarie 2013 pârâta CI a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi să se constate că a intervenit rezilierea de drept a Contractului de arendă înregistrat la nr.270 din 01.09.2010 încheiat între aceasta şi societatea reclamantă, cu obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 2,0834 ha situat în extravilanul comunei S, judeţul T; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, pârâta a susţinut că între aceasta şi reclamantă a fost încheiat contractul de arendă mai sus menţionat, că a fost înregistrat la Consiliul local al comunei S. Deşi se pretinde acest lucru pe contract nu este aplicată ştampila Consiliului local ci ştampila Primăriei S ştiut fiind că nu poate exista identitate între cele două instituţii. În aceste condiţii contractul nu respectă prevederile art.6 alin.4 din Legea nr.16/1994 a arendei, act normativ ce a fost aplicabil la momentul încheierii şi înregistrării contractului de arendă, nefiind astfel opozabil.

Pe de altă parte, arendaşul nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, iar neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor asumate conduce la rezilierea de drept a contractului de arendă, fără intervenţia instanţei, conform art.9 alin.1 din contract. Această clauză prevede posibilitatea denunţării unilaterale a contractului, neexecutarea obligaţiei atrăgând rezilierea de drept, fără intervenţia instanţei.

În aceste condiţii, începând cu data de 10 septembrie.2011 contractul se consideră reziliat de plin drept întrucât reclamanta nu a executat corespunzător obligaţiile asumate, conform clauzei contractuale, clauză ce consfinţeşte un pact comisoriu de gradul IV.

În cazul inserării unui asemenea pact comisoriu, creditorul are posibilitatea să aleagă între o acţiune în justiţie pentru executarea contractului sau rezoluţiunea unilaterală a contractului. Pârâta a ales rezoluţiunea deoarece reclamanta nu prezintă garanţia că pe viitor poate exploata terenul în condiţiile în care s-a obligat, neavând spaţii de depozitare a produselor. Conform  acestui pact comisoriu de gradul IV, prevăzut în contract, rezilierea intervine la denunţarea unilaterală a oricăreia dintre părţi, fără acţiune în justiţie şi fără nici o altă formalitate. Cu toate acestea, reclamanta a fost notificată şi i s-a solicitat restituirea terenului.

Culpa arendaşului constă în aceea că nu a achitat plata arendei în termen de 45 de zile de la terminarea recoltatului, aşa cum s-a obligat prin art.6 alin.4 din contract; recoltatul s-a încheiat pe raza comunei S anterior datei de 15 iulie 2011.

Mai mult decât atât, conform art.6 alin. 2 din contract, reclamanta s-a obligat  să efectueze plata arendei în maximum 45 de zile de la recoltare, iar produsul livrat, respectiv grâul,  trebuie să corespundă din punct de vedere calitativ. Datorită faptului că reclamanta nu deţine spaţii de depozitare, mai precis a depozitat recolta de grâu sub cerul liber, grâul a fost impropriu consumului alimentar, fapt stabilit prin probele făcute. Nu au fost asigurate condiţii minime pentru ridicarea arendei în natură. Deşi a intenţionat să ridice arenda în natură datorită calităţii grâului dar şi învălmăşelii create ca efect al lipsei de organizare la livrarea grâului, nu a reuşit acest lucru, astfel încât, după declararea denunţării unilaterale i-a fost trimisă contravaloarea arendei în bani.

A menţionat pârâta că a notificat denunţarea unilaterală a contractului atât reclamantei cât şi Primăriei comunei S unde se află înregistrat contractul de arendare.

În aceste condiţii  instanţa să constate denunţarea unilaterală a contractului de arendă şi să oblige reclamanta să-i predea terenul. Pe cale de consecinţă, să respingă capătul de cerere privitor la constatarea existenţei dreptului de folosinţă asupra terenului proprietatea sa atâta vreme cât ea a denunţat contractul de arendare.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a contractului de arendare încheiat cu SC M SRL Costeşti pârâta solicită instanţei să dispună respingerea; contractul respectiv întruneşte toate elementele de legalitate prev. de art.5 din legeanr.16/1994 , act normativ sub imperiul căruia a fost încheiat; obiectul contractului este descris şi individualizat de către părţi, putând fi oricând identificat.

Prin Sentinţa civilă nr.1050 din 18.11.2011 pronunţată de Tribunalul Teleorman, Consiliul local şi Primarul comunei S au fost obligaţi să înregistreze în registrul special contractul de arendă încheiat cu SC M SRL; sentinţa a devenit irevocabilă prin  Decizia civilă nr.2093 din 18 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti; de altfel, în prezent contractul a fost înregistrat la Consiliul local S, devenind astfel opozabil erga omnes.

Până în prezent reclamanta nu i-a lăsat liber terenul, l-a lucrat abuziv şi fără acordul său în anul  agricol 2011-2012, în timp ce a ridicat arenda de la SC M SRL, această societate aducându-şi la îndeplinire obligaţiile asumate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art.115 şi 119 Cod procedură civilă.

În dovedire au fost depuse înscrisuri, au fost audiaţi martori.

Prin întâmpinarea formulată la data de 19 februarie 2013, SC M SRL cu sediul în oraşul Costeşti, a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt, pârâta a susţinut că reclamanta, prin acţiunea formulată, a solicitat şi constatarea nulităţii absolute a contractului de arendare pe care l-a încheiat cu pârâta CI pentru suprafaţa de 2,0834 ha, situată în extravilanul comunei S.

Societatea pârâtă a solicitat înscrierea acestui contract în registrul special ţinut de Consiliul local al comunei S, însă acest lucru a fost refuzat. În atare situaţie, a solicitat, după o prealabilă notificare, pe calea unei acţiuni în contencios administrativ, obligarea Consiliului local S şi a Primarului comunei S la înregistrarea contractului pentru a fi opozabil terţilor.

Prin Sentinţa civilă nr.1050 din 18.11.2012 Tribunalul Teleorman a dispus obligarea celor doi pârâţi să înregistreze contractul, sentinţa devenind irevocabilă şi executorie la data de 18.05.2012, prin Decizia civilă nr.2093/2012, dându-se astfel forţă juridică contractului încheiat de pârâta CI cu SC M SRL.

Contractul încheiat între pârâtele  în cauză respectă condiţiile impuse de art.5 din legea arendei, obiectul contractului fiind descris conform art.1 lit. b; obiectul contractului este descris şi individualizat de către părţi putând fi oricând identificat, fiind astfel determinat. Faptul că nu a fost predat terenul nu constituie un motiv de nulitate absolută deoarece predarea terenului nu constituie o condiţie de validitate a încheierii contractului de arendă. Contractul de arendă încheiat sub imperiul Legii nr.16/1994 ca şi reglementarea Noului Cod civil  este un contract consensual şi nu real, nefiind necesară tradiţiunea bunului. Singura condiţie de valabilitate impusă în plus faţă de cele prevăzute de art.948 Cod civil este forma scrisă a contractului şi înregistrarea acestuia la Consiliul local, conform art.6 alin.4 din legea 16/1994.

Înregistrarea contractelor de arendă la Consiliul local reprezintă doar o condiţie de opozabilitate în reglementarea Noului Cod civil  şi nu una de validitate.

În ceea ce priveşte obiectul contractului de arendă, art.5 alin.1 lit. b din lege prevede obligativitatea descrierii bunurilor şi nu predarea acestora. În contractul a cărui nulitate se solicită a fi constatată, bunurile sânt descrise, fiind precizată atât suprafaţa arendată cât şi individualizarea acesteia prin indicarea solei şi parcelei în care se află situată.

Reclamanta este terţ faţă de contractul de arendare încheiat între cele două pârâte în cauza de faţă, astfel încât nu are calitatea de a solicita anularea contractului, motivul invocat fiind unul de inopozabilitate şi nu de nulitate.

În drept, au fost invocate disp. art.115 Cod procedură civilă.

În dovedire, au fost solicitate încuviinţarea probelor cu înscrisuri şi interogatoriu.

Prin răspunsul la întâmpinare şi întâmpinare la cererea reconvenţională formulată de pârâta CI, la data de 05 martie 2013 reclamanta SC A SRL cu sediul în Roşiorii de Vede a susţinut următoarele: toate contractele de arendare prezentate spre înregistrare sânt ştampilate de Primăria comunei S, fiind în acelaşi timp înregistrate în Registrul special al contractelor de arendare ţinut de primărie; eliberarea adeverinţelor privind suprafeţele arendate se face în baza datelor înscrise în registrul Agricol al Primăriei S. Cu înscrisurile de la dosar s-a făcut dovada că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, respectiv a respectat termenul de plată  arendei de 45 de zile de la recoltare, recoltarea s-a încheiat la data de 02.08.2012, a plătit arenda în bani la data de 12.09.2012, deci în termenul de 45 de zile de la recoltare; pârâta nu poate invoca rezilierea începând cu data de 10.09.2011 întrucât nu se împlinise termenul de 45 de zile de la recoltare; clauza cuprinsă în art.9 al.1 din contract privind rezilierea nu consfinţeşte un pact comisoriu de grad IV ci de grad II; deşi pârâta susţine că a notificat-o cu privire la „denunţarea unilaterală a contractului” în realitate nu a primit nicio notificare, confirmarea de primire depusă la dosar nu are aplicată ştampila şi semnătura societăţii reclamante; pârâta susţine că a notificat şi Primăria S cu privire la denunţarea unilaterală însă aceasta are calitatea unui terţ faţă de contractul de arendare;  denunţarea unilaterală este o modalitate de încetare a contractului încheiat pe durată nedeterminată şi nu este aplicabilă arendării deoarece acest gen de contract se încheie pe o durată determinată; denunţarea unilaterală fără să existe o culpă dovedită a celeilalte părţi nu este prevăzută nici în legea arendării şi nici în contract ca modalitate de încetare a acestuia. Referitor la calitatea grâului cu înscrisuri ( buletine de analiză emise de mari procesatori de grâu din România) face dovada că acesta se încadrează în toţi parametrii de calitate prevăzuţi de lege pentru gradul de panificaţie.

Mai arată că susţinerile pârâtei sânt simple afirmaţii destinate a denatura adevărul şi a denigra imaginea reclamantei în faţa instanţei de judecată; în cadrul societăţii există depozite de depozitare a grâului, sânt angajaţi specialişti în domeniul agricol, deţin utilaje corespunzătoare, profitul societăţii fiind unul agricol şi ar fi imposibil să-şi desfăşoare activitatea curentă în lipsa unor asemenea cerinţe.

Contractul  de arendare este un contract cu executare succesivă ce poate înceta prin reziliere şi nu prin rezoluţiune, aceasta din urmă fiind aplicabilă contractelor cu executare  dintr-o dată. Sancţiunea desfiinţării contractului intervine în momentul neexecutării în mod culpabil a unei obligaţii nu în cazul în care arendatorul apreciază că pe viitor este posibil ca arendaşul să nu îşi poată îndeplini obligaţiile.

În drept au fost invocate disp. art.115 Cod procedură civilă şi dispoziţiile Legii arendării nr.16/1994.

 Faţă de întâmpinarea formulată de pârâta SC M SRL, reclamanta, prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză la data de 05 martie 2013, a susţinut următoarele: referitor la primul capăt de cerere, acţiunea în constatarea şi realizarea dreptului de folosinţă, pârâta a înţeles să nu formuleze nici un fel de aprecieri sau apărări, considerând că acest capăt de cerere nu o priveşte,  pârâta nu contestă existenţa în favoarea societăţii reclamante a unui drept de folosinţă valabil şi legal cu privire la terenul agricol în suprafaţă de 2,0834 ha, atitudinea procesuală a acesteia reprezentând de fapt o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei; în ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, constatarea nulităţii absolute a contractului de arendare încheiat între cele două pârâte, având ca obiect terenul agricol în suprafaţă de 2,0834 ha, susţine că pârâta CI nu putea transmite dreptul de folosinţă asupra terenului întrucât nu avea posesia acestuia; contractul de arendare cu societatea pârâtă nu respectă cele două condiţii esenţiale prev. de art.948 Cod civil ( nu existăm un obiect determinat şi contractul se întemeiază pe o cauză ilicită, invocă disp. art. 966 Cod civil, art.968 Cod civil, art.1 alin.1 din Legea nr.16/1994, art.24 alin.1 din Legea arendării); contractul de arendare, specie a contractului de locaţiune, are ca obiect transmiterea dreptului de folosinţă, fiind un contract translativ de proprietate, în cazul în care arendatorul nu mai avea posesia terenului în momentul încheierii contractului cu SC M SRL, transferul dreptului de folosinţă nu mai putea opera, aflându-se în prezenţa unui contract lipsi de obiect, deci nul, în lumina disp. art.948 Cod civil car prevăd expres condiţiile de validitate ale contractului.

În drept, au fost invocate art.948, art.966, art.-968 Cod civil, art.1 al.1, art.24 din legea nr.16/1994.

Prin sentinţa civilă nr. 2085/16/07/2013 Judecătoria Roşiori de Vede a respins  acţiunea având ca obiect anulare act, acţiune în constatare, cerere formulată de reclamanta SC A SRL  în contradictoriu cu pârâtele CI, şi SC M SRL ; a admis  cererea reconvenţională formulată de pârâta CI şi a constatat  că a intervenit rezilierea  de drept a contractului de arendare nr. 270 din 01 septembrie 2010 încheiat între CI şi reclamantă ; a obligat  reclamanta să-i lase în deplină posesie pârâtei CI terenul în suprafaţă de 2,0834 ha situat în comuna S, judeţul T; a obligat  reclamanta la plata către pârâta CI  a sumei de 10,3 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar ; a respins  solicitarea pârâtei SC M SRL privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond  a reţinut că,  au fost încălcate astfel disp. art. 6 alin. 2 teza a II- a din contractul de arendă încheiat între CI  şi societatea reclamantă, şi astfel a constatat  intervenită rezilierea de drept a contractului în baza unui pact comisoriu de grad IV. Acesta se regăseşte în art. 9 alin. 1 din contract care prevede că: „în caz de neexecutare culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi, contractul se consideră reziliat de drept, fără intervenţia instanţei”.

De asemenea a reţinut că , urmare cererilor formulate de proprietarii de teren şi a acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. 4460/87/2011 a Tribunalului Teleorman, contractele încheiate de SC. M cu proprietarii de teren au fost înregistrate la Primăria Comunei S.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului încheiat între pârâte, prima instanţă a  reţinut  că acest contract a fost încheiat cu respectarea  prevederilor  art. 5 din Legea 16/1994, obiectul fiind  descris şi individualizat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în  termenul legal prev. de art. 301 C. proc. civ. recurentul – reclamant  SC „A” SRL  solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate  în sensul de a se constata  existenta unui drept de folosinţa  in favoarea S.C. A S.R.L., izvorât din contractul de arendare înregistrat sub nr  270/2010  ;  nulitatea absoluta a contractului de arendare încheiat de S.C. M S.R.L. si CI cu privire la aceeaşi suprafaţa de teren agricol şi, pe cale de consecinţă, respingerea  ca inadmisibilă si in subsidiar ca neîntemeiata, a cererii  reconventionale formulata de parata CI privind denunţare/unilaterala a contractului de arendare si obligarea la  predarea terenului ; în subsidiar a solicitat casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Criticând  sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie a invocat următoarele motive:

1.Hotărârea nu cuprinde te¬meiurile de fapt si de drept care au format convingerea instanţei, fiind astfel,  lovită  de nuli¬tatea prevăzuta de disp art 261 pe 5, C.p.c. În susţinerea acestui motiv a arătat că hotărârea nu este motivata, necuprinzand temeiurile de fapt si de drept care au format  convingerea instanţei, fiind astfel lovită de nulitatea prevăzuta de disp.art. 261 pc.5 C.p.c.

2.Hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii , respectiv a dispoziţiilor art. 948 , 996 şi 968 CC.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 CPC şi . art. 312 alin. 3 C.pr. civ.

În cursul cercetării judecătoreşti a recursului a fost administrată  proba cu înscrisuri – filele 31- 46 .

Au fost depuse la dosarul cauzei note de concluzii de către recurentul- reclamant.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul reţine că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea şi corecta interpretare a dispoziţiilor legale.

În ce priveşte motivul de recurs prin care se critică sentinţa instanţei de fond pe considerentul că, hotărârea nu cuprinde te¬meiurile de fapt si de drept care au format convingerea instanţei, fiind astfel,  lovită  de nuli¬tatea prevăzuta de disp art 261 pe 5, C.p.c. se constată  nefondat  .

În conformitate cu dispoziţiile art. 261 Cod procedură civilă, instanţa de judecată este datoare să arate în cadrul hotărârii pe care o pronunţă, motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor, iar nerespectarea acestor dispoziţii legale, atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, dacă partea dovedeşte existenţa unei vătămări, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; din acest motiv, normele procesule prevăd un motiv distinct de casare care are în vedere atât lipsa totală a considerentelor, cât şi existenţa unor considerente contradictorii sau care nu au legătură cu pricina.

Recurentul – reclamant  consideră că acest motiv de recurs este incident în cauză, întrucât , pe baza probatoriilor administrate , prima instanţă nu a argumentat raţiunea avută în vedere la pronunţarea soluţiei adoptate. În acest context apreciază că , în mod greşit a respins  acţiunea având ca obiect anulare act, şi a admis  cererea reconvenţională , constatând că a intervenit rezilierea  de drept a contractului de arendare nr. 270 din 01 septembrie 2010

Din perspectiva motivului de recurs invocat de recurentul – reclamant Tribunalul apreciază că în mod corect  a procedat prima instanţă prin adoptarea soluţiei pronunţate, explicând raţionamentul care a determinat-o să adopte o asemenea soluţie, ceea ce,  în nici un caz , nu poate echivala  cu nulitatea hotărârii. 

Este valabil cunoscut că, în practica judiciară, poate fi folosită analogia şi există posibilitatea extinderii efectelor actelor juridice, bineînţeles în anumite circumstanţe, care  trebuie  fie relevate, fie existenţa lor trebuie să  fie invocată şi justificată .

Reţinând că, în sistemul nostru de drept, judecata acordă prevalenţă probelor administrate în cauză şi, doar în lipsa acestora – ceea ce nu este cazul în speţă – sau a temeiului legal, judecata poate apela la principii de drept sau analogii precum şi raţiunea că, o motivare succintă dar la obiect nu poate fi asimilată nemotivării, Tribunalul constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 261 CPC.

Cât priveşte motivul de recurs  prin care se critică sentinţa instanţei de fond pe considerentul că, Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 948, 996 şi 968 CC se constată de asemenea nefondat. 

Tribunalul constată că textele de lege invocate de recurentul reclamant drept temeiuri care ar fi fundamentat soluţia instanţei de fond privesc cu totul alte instituţii juridice foră legătură cu petitul cererii şi chiar cu însuşi temeiurile invocate de reclamant în petit.

De altfel, nici instanţa de fond nu şi-a argumentat soluţia pe aceste temeiuri, ci dimpotrivă pe dispoziţiile art. 6 teza a doua din contractul de arendă, pe dispoziţiile art. 5 din legea nr. 16/1994,  fără referire la textele invocate de recurentul reclamant. 

Cu aceste considerente,  tribunalul reţinând că,  în cauză nu sunt motive de modificare sau casare ale hotărârii atacate potrivit articolului 3041 Cod procedură civilă , a constatat că recursul este nefondat şi în temeiul articolului 312(1) Cod procedură civilă l-a respins.

Domenii speta

Spete similare