Furt calificat, încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor

Sentinţă penală 57 din 18.03.2015


I.Expunerea rechizitoriului

În data de 21.10.2014 parchetul a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor O. O. I., D. A.,  B. D. A. şi  O. G. A., pentru săvârşirea infracţiuni de furt calificat prevăzute de art.228 alin.1, 229 alin.1 lit.b şi d Cp, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cp, art.77 lit.a C.p. şi art. 5 C.p. (fără reţinerea prevederilor art. 41 alin.1 C.p. pentru O. G. A..)

În considerentele actului de sesizare s-a reţinut că în seara zilei de 26.01.2014 , în jurul orei 23,00 cei patru inculpaţi s-au deplasat la locuinţa din T. a părţii vătămate C. N. şi au sustras 2 plasme TV pe care le-au vândut în aceeaşi seară lui B. S. D. şi F. M. A..

II. Poziția inculpaţilor

Audiaţi fiind în faza de urmărire inculpaţii au recunoscut săvârşirea infracţiunii, singurul aspect controversat fiind legat de persoana care a luat decizia de a comite acest furt. În timp ce O. O., D. A. şi O. A. afirmă că B. D. A. a fost cu ideea comiterii furtului spunându-le iniţial că vecinul său (partea vătămată) i-a permis să intre în locuinţă pentru a lua plasmele, B. D. A.  afirmă că, de fapt O. O. a avut iniţiativa comiterii furtului.

În faţa instanţei inculpaţii O. O. I., D. A. şi O. G. A. s-au împăcat cu partea vătămată şi au fost de acord să plătească martorilor S. S. D. şi F. M. A. sumele primite pe plasmele vândute.

Legal citat, B. D. A. nu s-a prezentat în instanţă, din cercetările efectuate rezultând că este plecat în străinătate, iar familia nu ştie nimic de el.

III.Concluziile instanţei

a)Situaţia de fapt

Inculpatul B. D. A. locuiește in comuna T. pe aceeași stradă cu persoana vătămată C. N.. Având cunoștință că la acel moment partea vătămată este plecata in Italia, inculpatul B. D. A. l-a contactat pe inculpatul O. O. I. iar acesta din urma pe ceilalți doi inculpați, cu scopul de a  sustrage din locuinta persoanei vatamate doua plasme TV, pe care ulterior sa le vândă.

Astfel, in seara zilei de 26.01.2014, in jurul orei 23,00, cei patru inculpați s-au deplasat cu un autoturism condus de inculpatul O. G. A., la locuința părții vatamate situată pe str. M. nr. 8 din  T.. Inculpatul O. G. A. a rămas în autoturism iar inculpatul B. D. A. a escaladat gardul curții, a deschis poarta si a pătruns in curte împreună cu ceilalți doi inculpați. Inculpatul B. D. A.  a intrat in locuință pe un geam pe care l-a găsit deschis, prin care a dat celorlalti doi inculpati care se aflau in curte, o plasma TV marca LG cu diagonala 163 cm, pe care cei doi au transportat-o la autoturism. La scurt timp, inculpatul B. D. A. a revenit si el la autoturism având in brațe o plasma TV marca Philips cu diagonala de 80 cm si a pus-o in portbagaj, după care a plecat la domiciliul sau aflat in apropiere. Ceilalți trei inculpați au plecat cu autoturismul in municipiul Mediaș cu intenția de a găsi cumpărători iar in aceeași seară au si vândut cele două televizoare martorilor S. S. D., plasma Philips cu 300 lei si respectiv F. M. A. - plasma LG cu suma de 750 lei.

In dimineața zilei de 27.01.2014 fapta de furt a inculpaților a fost descoperită de martorul R. F. C., prieten cu persoana vătămată si căruia ii lăsase casa in grijă in lipsa sa. Martorul R. a anuntat organele de politie care au ridicat de la locul faptei 6 urme papilare si palmare de pe rama geamului de la bucătărie, de pe geamul holului interior si de pe tocul unei uși din interiorul locuinței. urmele palmare si papilare au fost implementate in sistemul informatic al IGPR cuprinzând baza de date cu amprentele infractorilor la nivel național iar conform raportului de constatare criminalistica nr. 65134 din 25.03.2014 al Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ S. s-a constatat ca cele 4 urme papilare ridicate din locuința părții vătămate C. N. au fost create de palma si degetele mâinii stângi ale inculpatului B. D. A..

De asemenea, inculpaţii au recunoscut comiterea faptei, relevante fiind şi depoziţiile martorului S. S. D. şi F. M. A. care au cumpărat plasmele în seara furtului.

b)Încadrarea juridică

Faptele inculpaţilor care în seara zilei de 26.02.2014, prin escaladarea gardului şi pe o fereastră deschisă au pătruns în curtea şi în locuinţa persoanei vătămate C. N., sustrăgând două plasme TV în valoare de 6100 lei constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin.1, 229 alin.1 lit.b şi d C.penal.

Întrucât fapta a fost comisă de 4 persoane împreună, în cauză sunt incidente prevederile art. 77 alin.1 lit.a Cp. referitoare la agravanta legală a săvârşirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

Deoarece de la data comiterii infracțiunii si până în prezent au intrat in vigoare dispozițiile noului Cod penal, sunt aplicabile dispozițiile art. 5 C.P. referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile. Se apreciază ca dispozițiile noului Cod penal sunt mai favorabile in raport cu dispozițiile Codului penal adoptat in anul 1968 (in vigoare la data savarsirii faptei), intrucât limitele de pedeapsa pentru infracțiunea de furt calificat sunt sensibil mai mici in noul Cod penal iar inculpații au avut  posibilitatea sa se împace cu partea vatamata pana la citirea actului de sesizare al instanței.

Conform fiselor de cazier rezulta ca fata de inculpatii O. O. I., D. A. si B. D. A. sunt aplicabile dispozitiile art. 41 C.penal referitoare la starea de recidiva.

Inculpatul O. O. I. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani inchisoare pentru talharie prin s.p. nr. 314/07.12.2005 a Tribunalului Sibiu, ramasa definitiva prin d.p. nr. - /A/07.03.2006 a Curtii de Apel Alba Iulia. A început executarea pedepsei la data de 13.12.2004, pedeapsa care s-a implinit la data de 12.12.2011. Mai inainte de a se implini termenul de reabilitare a comis prezenta infractiune (f.58 dosar).

Inculpatul D. A. (fost B.) a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 7 ani inchisoare pentru talharie si furt calificat prin sp. nr. - /05.05.2005 a Judecatoriei Aiud, ramasa definitiva prin d.p.nr.  - /11.1.2005 a Curtii de Apel Alba Iulia (sentinta prin care s-au contopit doua pedepse aplicate anterior). A inceput executarea pedepsei la data de 06.06.2002, pedeapsa care s-a implinit la data de 05.06.2009. Mai inainte de a se implini termenul de reabilitare a comis prezenta infractiune (f.62 dosar).

Inculpatul B. D. A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pe o perioada de 6 ani, pentru mai multe infractiuni de furt calificat comise atat in timpul minoritatii, cat si dupa ce a devenit major prin s.p. nr.  - /05.12.2013 a Judecatoriei Medias, ramasa definitiva prin nerecurare la data de 18.12.2013. Din pedeapsa aplicata s-a computat doar perioada retinerii si arestului preventiv din data de 10.09.2013 si pana la 05.12.2013. Intrucat a comis prezenta infractiune in termenul de incercare stabilit de instanta in cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 41 C.penal referitoare la recidiva, precum si dispozitiile art. 96 alin.4 C.penal referitoare la revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere (f.74 dosar).

c) Impacarea partilor. Individualizarea pedepsei pentru B. D. A.

Prin trei declaratii autentice (filele 56-58), C. N. a declarat ca se impaca in procesul penal cu inculpatii O. G. A., O. O. I. si D. A., prejudiciul fiind recuperat.

Prin urmare, in temeiul art. 396 alin.6 raportat la art. 16 alin.1 lit.g Noul Cod de Procedura penala, instanța va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva acestor inculpati.

In ce-l privește pe inculpatul B. D. A., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisa este închisoarea de la 1 la 5 ani.

Deși inculpatul este recidivist, având in  vedere ca a recunoscut fapta si s-a recuperat prejudiciul produs părții vatamate C. N., instanța apreciază că o pedeapsă aplicată in cuantum minim este suficientă pentru atingerea scopului educativ si represiv al sancțiunii.

Având in vedere ca fapta a fost comisa in interiorul termenului de încercare stabilit prin s.p.  - /2013 a Judec. Medias prin care B. D. A. a fost condamnat la 3 ani închisoare, instanța va dispune revocarea suspendării executării acestei pedepse sub supraveghere, conform dispozițiilor art. 96 alin.4 Noul Cod Penal.

Astfel, pedeapsa anterioara va fi executata integral alături de cea din cauza.

Instanța va deduce din pedeapsa perioada retinerii si arestului preventiv din 10.09.2013 pana in 5.12.2013 inclusiv.

d) Latura civila.

In ce privește pe partea vătămată C. N., acesta si-a recuperat integral prejudiciul fiindu-i restituire cele doua televizoare, in bună stare.

Martorii S. si F., care au cumpărat plasmele in seara furtului, au fost nevoiti sa le restituie partii vatamate, fara a-si primi de la inculpați banii platiti. Acestia au fost de acord insa sa despăgubească martorii, astfel ca instanța ii va obliga la plată.

Vazand si prevederile art. 274, 275 Cod procedura penala va obliga pe inculpații O. O. I., O. G. A., D. A. și partea vătămată C. N. să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 100 lei fiecare iar pe inculpatul B. D. A. să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 400 lei.