Conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului

Sentinţă penală 84/2015 din 21.01.2015


SENTINŢA PENALĂ nr.  84/2015

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2015

PREŞEDINTE: ………..

GREFIER: ……..

Ministerul public este reprezentat de procuror ……….. din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu disp. art. 369 al. 1 C.pr.pen.

Pe rol fiind soluţionarea cauzei penale privind pe inculpatul ……….., trimis  pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 5 Cod penal.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, se prezintă inculpatul ………. personal şi asistat de avocat ales ………, conform împuternicirii avocaţiale depusă la dosar şi avocat ……….., în substituirea avocatului din oficiu ………….

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul  cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Se constată că s-a depus la dosar expertiza medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei.

Avocatul din oficiu al inculpatului solicită să se dispună încetarea delegaţiei de asistenţă juridică obligatorie a avocatului din oficiu, urmare a prezentării avocatului ales.

Avocatul ales al inculpatului depune la dosar acte din care rezultă că inculpatul lucrează legal în …………..

Instanţa procedează la legitimarea inculpatului …….., cu domiciliul în Oradea, str. ……..

Inculpatul arată că nu contestă probele din cursul urmăririi penale şi doreşte să dea declaraţie.

Instanţa, procedează la ascultarea inculpatului ….., declaraţia acestuia fiind consemnată în procesul verbal separat ataşată la dosar, după ce în prealabil a fost semnată de inculpat.

Reprezentantul parchetului solicită înlăturarea raportului de expertiză medico legală efectuat, având în vedere neconcordanţa alcoolemiei teoretice şi valoarea certă.

Avocatul inculpatului arată că nu are alte solicitări şi că cel mai concret rezultat este cel de la faţa locului. 

Nefiind  alte cereri de formulat, instanţa, în baza art. 387 alin. 2 C.pr.pen.  declară terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul în dezbateri, conform art. 388 C.pr.pen.

Reprezentantul parchetului, susţine rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prin care a fost trimis în judecată inculpatul,  apreciind că noul cod penal este legea mai favorabilă inculpatului. În temeiul art. 336 al. 1 C.pen. solicită  condamnarea inculpatului la o pedeapsă just individualizată cu amenda.  În temeiul art. 274 al. 1 C.pr.pen. solicită obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat. 

Avocatul inculpatului solicită a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut fapta şi solicită aplicarea pedepsei just individualizate cu amenda, iar ca modalitatea de executare a pedepsei şi în temeiul art. 83 C.pen. solicită amânarea aplicării pedepsei. Solicită ca la individualizarea pedepsei să se ţină cont cu privire la modalitatea de săvârşire a faptei că nu a avut impact social puternic şi nu a produs accident şi era seară. Face referire la atitudinea inculpatului, care s-a întors la faţa locului, acesta a fost ud şi a scăpat de la înnec. Arată că inculpatul s-a întors la faţa locului şi a spus taximetristului să anunţe accidentul la 112, deşi putea să nu anunţe până a doua zi, dar acesta a anunţat poliţia, a recunoscut şi a regretat fapta. Totodată solicită să se observe că alcoolemia a fost peste peste limita legală, dar nivelul acesteia nu a fost ridicat. Cu privire la circumstanţele personale ale inculpatului, arată că acesta  este încadrat în muncă, este încadrat psihosocial, munceşte în germania şi dacă s-ar aplica pedeapsa solicitată inculpatul ar putea să-şi continue munca în Germania.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă săvârşirea faptei.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Prin rechizitoriul nr. 8191/P/2013 din 16.06.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanţă la 18.06.2014, inculpatul …………. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, fapta constând în aceea că inculpatul la data de 30.11.2013, în jurul orei 22.00, a condus autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare BH-………., în localitatea ……… jud. Bihor, pe D.N. 19 E, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului şi a intrat cu autoturismul în canalul colector, având în momentul prelevării primei probe de sânge (01.12.2013 - orele 03.20) o alcoolemie de 1,25 g/l alcool pur în sânge, iar în momentul prelevării celei de-a doua probe de sânge (01.12.2013 - orele 04.20) o alcoolemie de 1,15 g/l alcool pur în sânge.

Examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele din cursul cercetării judecătoreşti, instanţa reţine în fapt următoarele:

La data de 30.11.2013, în jurul orelor 23.20, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza comunei …… organele de poliţie au fost solicitate să se deplaseze pe D.N. 19 E, unde a avut loc un eveniment rutier.

La faţa locului, organele de poliţie au constatat că autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare BH-……….. se afla într-un pârâu, la ieşirea din …………., pe partea dreaptă a direcţiei de mers, la faţa locului neaflându-se nici o persoană.

În urma verificărilor efectuate, organele de poliţie au constatat că autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare …….. era proprietatea numitei ………… din Oradea, iar în acea seară din autoturism a ieşit un bărbat cu hainele ude, a urcat într-un taxi şi s-a îndreptat spre Oradea

La ora 02.05, organele de poliţie au fost sesizate de ofiţerul de serviciu de la IPJ Bihor să se deplaseze la locul evenimentului rutier, întrucât conducătorul autoturismului s-a întors la locul tamponării.

 În prezenţa martorului ………., conducătorul autoturismului a fost identificat de către organele de poliţie în persoana inculpatului ……………….

Cu această ocazie, inculpatul a fost testat cu aparatul alcool-test marca …………, iar în urma efectuării testului cu nr. 38, la data de 01.12.2013, orele 02.21, a rezultat valoarea de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Faţă de rezultatul testării cu aparatul alcool-test, inculpatul ……………. a fost condus la Spitalul Judeţean Oradea, în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Din buletinul de analiză toxicologică nr. 2203 - 2204 din 02.12.2013, rezultă faptul că în momentul prelevării primei probe de sânge (01.12.2013 - orele 03,20) inculpatul ………… a avut o alcoolemie de 1,25 g /l alcool pur în sânge, iar în momentul prelevării celei de-a doua probe de sânge (01.12.2013 - orele 04.20) inculpatul ……….. a avut o alcoolemie de 1,15 g /l alcool pur în sânge.

Fiind audiat, inculpatul a declarat că în data de 31.11.2013, în jurul orei 19.30 a plecat la ……….. conducând autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare ……………, pentru a transporta un prieten. Acolo s-a întâlnit cu mai mulţi prieteni, cu care a consumat o bere şi 200 ml coniac, după care, în jurul orei 22.00, a pornit cu autoturismul mai susmenţionat din Marghita spre Oradea, iar la intrare în localitatea Biharia a pierdut controlul volanului, a lovit cu partea stângă a maşinii parapetul de protecţie de pe partea stângă a drumului, apoi a rupt balustrada podului, după care a căzut cu autoturismul în canalul de colectare. A ieşit din autoturism, a luat un taxi cu care s-a deplasat până în Oradea, iar după aproximativ două ore s-a întors la locul evenimentului tot cu un taxi, soferul taximetrului sunând la 112 pentru a anunţa că s-a întors la locul accidentului. A mai arătat că în momentul producerii evenimentului rutier era singur în autoturism şi că nu a mâncat nimic în ziua respectivă.

În cauză au fost audiaţi martorii …………….

În faza de cercetare judecătorească inculpatul a fost audiat la termenul din 21.01.2015,  şi a precizat faptul că a condus după ce a consumat alcool (f. 66-67).

Starea de fapt reţinută şi vinovăţia inculpatului sunt pe deplin dovedite cu

probele administrate în cauză: proces-verbal de constatare a infracţiunii (f.5);  rezultatul testării cu alcooltest, buletin de examinare clinică, proces verbal de prelevare a probelor biologice şi buletin de analiză toxicologică nr.2203-2204/01.12.2012  (f.18-20, 32); declaraţia martorului ………. (f.21-23); declaraţia martorului ……… (f.24-25); cazier auto (f.27); fişă de cazier (f.29). şi declaraţiile inculpatului ……. (f.9-10, 13-15, 17 dos. u.p. şi f. 66-67 dos. inst.). 

Întrucât de la momentul comiterii faptei şi până în prezent, în legislaţia penală au survenit modificări, se pune problema aplicării legii penale mai favorabile.

Infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este în prezent incriminată de art. 336 alin. 1 N.C.pen., care constituie lege penală mai favorabilă deoarece deşi limitele pedepsei închisorii sunt aceleaşi, prevede posibilitatea aplicării pedepsei alternative a amenzii penale.

În drept, fapta inculpatului …………. care, la data de 30.11.2013, în jurul orei 22.00, a condus autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare …………., iar la un moment dat a pierdut controlul volanului şi a intrat cu autoturismul în canalul colector, având în momentul prelevării primei probe de sânge (01.12.2013 - orele 03.20) o alcoolemie de 1,25 g/l alcool pur în sânge, iar în momentul prelevării celei de-a doua probe de sânge (01.12.2013 - orele 04.20) o alcoolemie de 1,15 g/l alcool pur în sânge, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 Cod Penal . 

La stabilirea şi individualizarea pedepselor, instanţa urmează va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 74 C.pen.,  reţinând în acest sens faptul că inculpatul a condus autoturismul după ce, în prealabil, a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul unui autovehicul. Instanţa mai remarcă faptul că deşi la o primă analiză infracţiunile la regimul circulaţiei nu par a avea un pericol social ridicat în raport cu alte fapte care au limite de pedeapsă apropiate, acestea sunt în continuă creştere ca şi număr în ultima perioadă de timp, iar urmările produse sunt tot mai grave, victime devenind persoane nevinovate, or numai aplicarea unor pedepse mai aspre ar putea cultiva în rândul opiniei publice responsabilitatea şofatului în condiţii legale.

În cadrul individualizării judiciare a pedepsei, reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute la art. 75 C. pen. constatarea şi caracterizarea acestora ca atare este lăsată la aprecierea instanţei de judecată.

Astfel, în ceea ce priveşte conduita bună înainte de săvârşirea faptei,  şi recunoaşterea săvârşirii faptei, vor fi reţinute de instanţă  faţă de natura şi gravitatea concretă a infracţiunii, respectiv acesta a condus autoturismul având o alcoolemie de 1,25 %0 raportat şi la sancţiunile aplicate inculpatului pentru nerespectarea unor reguli privind circulaţia pe drumurile publice aşa cum rezultă din cazierul auto (f. 27 dos. urm.pen.). Aceste împrejurări urmează să fie avute în vedere la dozarea pedepsei.

Instanţa apreciază că scopul coercitiv şi educativ al pedepsei poate fi atins prin stabilirea unei amenzi penale. În ce priveşte cuantumul amenzii penale acesta va fi stabilit ţinând cont de gravitatea faptei si de veniturile inculpatului, fiind orientat spre minim stabilit de lege .

În consecinţă având în vedere dispoziţiile baza 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal, raportat la art. 61 alin. 4 lit. c din Codul penal, instanţa urmează a stabili o pedeapsă de 180 zile amendă în sarcina inculpatului ….., iar  potrivit art. 61 alin 3 Cod penal, va stabili cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amenda la suma de 20 lei, astfel ca pedeapsa aplicată inculpatului va fi amenda în cuantum de 3600 lei, calculata conform art. 61 alin. 2 teza II-a din Codul penal.

Instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 63 alin. 1 din Codul penal, în sensul că în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu numărul corespunzător de zile cu închisoarea, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată.

De asemenea va pune în vedere inculpatului că potrivit art. 559 alin. 1 Cod procedură penală are obligaţia să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Oradea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri penale.

Fiind in culpa procesuala, in baza art. 274 alin. 1 cod pr. penala, instanţa va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 272 C.pr.pen., instanţa va dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bihor a sumei de 150 lei, cu titlu de onorariu parţial pentru apărătorul din oficiu, avocat ……….., conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2951 din 25.06.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal, raportat la art. 61 alin. 4 lit. c din Codul penal, condamnă pe inculpatul …………, fiul lui ……….., născut la data de ……..1…………, în Miercurea Ciuc, jud. Harghita, ……….., cetăţean român, studii medii, necăsătorit, fără copii minori, mecanic agricol, fără antecedente penale,  cu domiciliul în Oradea, str. ………, judeţ Bihor, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, la pedeapsa de 180 zile amendă.

Potrivit art. 61 alin 3 Cod penal, stabileşte cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amenda la suma de 20 lei, astfel ca pedeapsa aplicată inculpatului este amenda în cuantum de 3600 lei, calculata conform art. 61 alin. 2 teza II-a din Codul penal.

Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 63 alin. 1 din Codul penal, în sensul că în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu numărul corespunzător de zile cu închisoarea, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată.

Pune în vedere inculpatului că potrivit art. 559 alin. 1 Cod procedură penală are obligaţia să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Oradea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri penale.

În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 272 C.pr.pen., va dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bihor a sumei de 150 lei, cu titlu de onorariu parţial pentru apărătorul din oficiu, avocat ………., conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2951 din 25.06.2014.

Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.

PREŞEDINTE GREFIER