Prin rechizitoriul nr. 765/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului C G I pentru săvârşirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1, lit. B, d, alin. 2 lit. b Cod Penal.
S-a reţinut prin actul de sesizare că în perioada 07-16.03.2014 inculpatul a pătruns pe timp de noapte în locuința părții vătămate R C, de unde a sustras mai multe bunuri în valoare de 300 lei, prejudiciu parțial recuperat.
Situația de fapt a fost reținută în baza probelor administrate, respectiv plângere și declarații persoană vătămată, proces verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, proces verbal de reconstituire, dovadă predare-primire, declarații martor B V, declarații inculpat.
Inculpatul a fost audiat în faza de urmărire penală când a recunoscut şi regretat fapta comisă. În faza de judecată de asemenea a fost prezent și a recunoscut fapta solicitând să se constate că s-a împăcat cu partea vătămată.
Partea vătămată a arătat de asemenea că s-a împăcat cu inculpatul.
Din actele şi lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
Inculpatul și partea vătămată, prezenți la termenul din data de 26.01.2015 au solicitat instanței să ia act de împăcare.
Inculpatul a afost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1, lit. B, d, alin. 2 lit. b Cod Penal.
Potrivit art. 231 alin. 2 CP în cazul faptelor prevăzute de art. 228, art. 229 alin. 1, alin. 2, lit. b, c, împăcarea înlătură răspunderea penală.
Art. 159 CP arată că împăcarea poate interveni în cazul în care legea o prevede în mod expres și produce efecte numai între persoanele între care a intervenit și dacă are loc până la citirea actului de sesizare.
Văzând că în speță sunt îndeplinite condițiile legale, instanța va lua act de împăcarea părților.
Potrivit art. 159 alin. 2 CP împăcarea stinge și acțiunea civilă, motiv pentru care constată stinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă R C.
În baza art. 275 alin. (1) pct. (2) lit. d), alin. (4) C. proc. pen. instanța va obliga partea civilă şi inculpatul la plata a câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, av. Ș D, în cuantum de 200 lei se avansează din fondurile M.J.
Judecătoria Caracal
Conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului
Judecătoria Mangalia
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 din Codul penal. Infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 din Codul penal.
Judecătoria Piatra-Neamț
art.215 ind.1 Cod penal
Tribunalul Arad
Deturnare de fonduri
Judecătoria Buhuși
infractiuni la regimul silvic