Procedura insolvenţei

Prin convenţia denumită promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, părţile s-au obligat reciproc la încheierea unor contracte subsecvente, respectiv la efectuarea unor operaţiuni conexe şi a plăţilor aferente.

Cu toate acestea, nici una dintre părţi nu a făcut dovada faptului că această convenţie ar fi fost rezoluţionată, pe cale convenţională sau judiciară sau că părţile ar fi stabilit activarea clauzelor contractuale referitoare la restituirea avansului ori, cel puţin că  una dintre părţi ar fi notificat partea adversă că nu mai înţelege să-şi onoreze obligaţiile.

Ca urmare, cum convenţia părţilor nu a fost invalidată de niciuna dintre părţi, cum nu s-a constat nici pe cale judiciară şi nici pe cale convenţională faptul că se datorează sume rezultate din această convenţie, nu se poate stabili, în acest cadru procesual, că ar exista vreun debit datorat de debitoare, creditoarei.

Prin Decizia civilă nr. 368/A/20.04.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a doua civilă, a fost respins apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1243/24.11.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 3985/108/2014/a1, fiind reţinute următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 1243/24.11.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 3985/108/2014/a1, s-a respins contestaţia la tabelul preliminar formulată de contestatoarea creditoare S.C. E.A.L. S.R.L. reprezentantă prin lichidator judiciar B.F.J. C.G. S.P.R.L., reprezentat la rândul său prin mandatar ales, avocat C.S.A. în contradictoriu cu  intimata debitoarea S.C. A.B. S.R.L., societate în faliment şi lichidatorul judiciar E S.P.R.L.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 10.10.2014 a fost publicat în B.P.I. nr. 17945 tabelul preliminar  de creanţă privind pe debitoarea S.C. A.B. S.R.L., tabel în care nu a fost  înscrisă şi creanţa creditoarei contestatoare S.C. E.A.L. S.R.L., aferentă avansului achitat şi care decurge din promisiunea bilaterală  de vânzare cumpărare încheiată între părţi  la data de 22.02.2007 şi atestată de c.j. MAM sub nr. 1/22.02.2017.

Potrivit acestui  contract, părţile s-au obligat  să încheie un contract  de vânzare cumpărare, creditoarea promitentă cumpărătoare obligându-se să cumpere mai  multe terenuri în schimbul unui preţ, din care a achitat o  parte cu  titlu de avans, iar  debitoarea s-a obligat  să vândă  respectivele terenuri.

Potrivit unei clauze contractuale acceptate de părţi, acestea au convenit ca perfectarea contractului de vânzare cumpărare să  se producă  în termen de 10  zile lucrătoare de la data promisiunii (22.02.2007), pentru terenurile întabulate, respectiv, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data încheierii promisiunii (22.02.2007), pentru terenurile neîntabulate, aceste din urmă terenuri urmând a fi achiziţionate pe baza unor contracte de vânzare cumpărare cu  precizarea că  terenurile respective vor fi înscrise în cartea funciară de către promitenta cumpărătoare.

Conform unei  alte clauze, de asemenea acceptată de părţi, în cazul în care promitenta vânzătoare - debitoarea din prezenta cauză - nu va mai  vinde imobilele obiect  al promisiunii, aceasta se obligă  să restituie promitentei  cumpărătoare de 5 ori  suma care urmează a se vira cu  titlu de avans.

În baza acestei promisiuni, s-au încheiat mai multe contracte de vânzare cumpărare între părţi, rămânând descoperită  o sumă de 8.666,40 euro (echivalentul a 29.509,09 lei), care a fost  remisă  de către creditoare cu  titlu de avans, fără a fi  restituită şi  fără ca pentru terenurile aferente acesteia, părţile să încheie contractul autentic de vânzare cumpărare. În acest sens, s-au semnat de către părţi  contractele autentice nr. 963/20.04.2007 şi nr. 1158/10.05.2007 şi s-au stornat parţial avansurile achitate iniţial de promitenta cumpărătoare, cu facturile din datele de 20.04.2007 şi 10.05.2007, rămânând nerestituită  diferenţa de 8.666,40  euro, cu  care creditoarea  a urmărit să  se înscrie în tabelul de creanţe întocmit  în cursul procedurii  de insolvenţă  deschis faţă  de debitoare.

Prima instanţă a mai reţinut că, potrivit susţinerilor debitoarei, necontestate de către creditoare, terenurile pentru care nu  a fost  restituit avansul, au  fost  vândute ulterior de către debitoare către terţe persoane, fără ca partea creditoare să exercite acte de stăpânire sau  de posesie asupra lor şi  fără ca, în toată această perioadă  scursă  de la perfectarea contractelor autentice şi stornarea parţială a avansului şi până la întocmirea declaraţiei de creanţă, partea creditoare să  solicite debitoarei  executarea obligaţiei asumate prin antecontract ori  restituirea diferenţei de avans.

Dispoziţii legale incidente în cauză şi reţinute de prima instanţă sunt: art. 6, al. 4 C.civ. 2009,  art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958, art. 7, al.1 şi 2 din Decretul nr. 167/1958, art. 16 din acelaşi act normativ.

De asemenea, s-a mai reţinut că prin decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 emisă de Î.C.C.J, Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare.

Deşi această decizie viza stabilirea competenţei, în motivarea aferentă se arată şi următoarele consideraţiuni relevante cu  privire la  natura dreptului  ce decurge dintr-o promisiune de vânzare cumpărare în favoarea promitentului cumpărător :

„Antecontractele de vânzare-cumpărare pe care s-au întemeiat acţiunile intentate anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă dau naştere unui raport juridic obligaţional, în conţinutul căruia intră un drept de creanţă - jus ad personam - căruia îi corespunde o obligaţie de a face - aut facere.

 Acţiunea civilă prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, în materia obligaţiilor de a face izvorâte din antecontract, are caracter personal, deoarece prin ea reclamantul îşi valorifică un drept de creanţă, respectiv dreptul de a cere încheierea contractului, corelativ obligaţiei pârâtului de a efectua demersurile necesare în vederea încheierii acestuia.

 Atunci când dreptul de creanţă are ca obiect un imobil, acţiunea este imobiliară, fără însă ca, prin aceasta, să se schimbe felul acţiunii, dedus din natura dreptului care se valorifică”.

 Potrivit art. 453, al.1 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

În drept, Tribunalul Arad a reţinut că, în mod corect  a considerat administratorul judiciar desemnat  în cauză ca fiind prescrisă creanţa creditoarei  faţă de debitoare pentru restituirea avansului achitat în baza unei  promisiuni de vânzare cumpărare ce a fost  executată doar în parte, atâta timp cât, potrivit antecontractului, contractele autentice trebuiau încheiate în termen de  10  zile lucrătoare de la data perfectării  promisiunii (22.02.2007), pentru terenurile întabulate, respectiv 30 de zile lucrătoare de la data încheierii promisiunii (22.02.2007), pentru terenurile neîntabulate, aceste din urmă terenuri urmând a fi achiziţionate pe baza unor contracte de vânzare cumpărare cu  precizarea că  terenurile respective vor fi înscrise în cartea funciară de către promitenta cumpărătoare, deoarece  avansul, ce a fost  achitat  şi a rămas  nerestituit, nu  a fost  solicitat  de către creditoare până în anul 2014, odată cu declaraţia de creanţă.

Având în vedere clauzele contractuale coroborate cu  executarea parţială  a promisiunii şi restituirea pro rata a diferenţei de avans, instanţa de fond a  constatat că termenul de prescripţie aferent cererii creditoarei pentru restituirea diferenţei de avans rămasă  nestornată a început să  curgă de la data la care expiră  cele 30  de zile nelucrătoare calculate după data încheierii promisiunii (22.02.2007), fiind întreruptă succesiv la datele de 20.04.2007 şi 10.05.2007, când s-au  perfectat parte din contractele autentice, respectiv au  fost  stornate parţial diferenţele avansate, astfel încât de la data de 10.05.2007 începe să  curgă  un nou termen de 30  de zile lucrătoare, la împlinirea căruia începe să  curgă  termenul de prescripţie extinctivă  de 3 ani aferent diferenţei de avans nerestituit şi care s-a împlinit cu  mult timp înainte de formularea de către creditoare a propriei  declaraţii  de creanţă în anul 2014 deoarece, în tot acest  interval de timp, nu  s-au mai  realizat alte acte de întrerupere a cursului prescripţiei.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 111 din Legea nr. 86/2014, s-a respins contestaţia creditoarei S.C. E.A.L. S.R.L., ca fiind neîntemeiată, cu  consecinţa menţinerii tabelului preliminar nr. 1090/08.10.2014 întocmit de administratorul judiciar şi publicat în B.P.I.  nr. 17945/10.10.2014.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel creditoarea SC E.A.L. SRL, solicitând admiterea apelului, astfel cum a fost declarat şi  anularea sentinţei civile nr. 1243 din data de 24.11.2014, ca fiind netemeinică şi nelegală şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii introductive, astfel cum a fost formulată.

În motivare arată că,  susţinerile debitoarei SC A.B. SRL-în faliment nu sunt în conformitate cu promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare şi nici nu sunt dovedite, întrucât astfel cum este prevăzut la alin. 3 din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nr. 1/22.02.2007, părţile au convenit de comun acord ca perfectarea contractelor de vânzare-cumpărare în forma autentică să se realizeze în termen de 30 zile lucrătoare de la data promisiunii pentru terenurile neîntabulate, apelanta având obligaţia de a înscrie în cartea funciară contractele de vânzare-cumpărare, respectiv de a suporta cheltuielile cu onorariul notarului şi taxa ANCPI la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare.

Aşadar, învederează instanţei faptul că nu rezultă din promisiune că apelanta ar fi avut obligaţia de a intabula terenurile care erau intabulate. Termenul de 30 zile lucrătoare este termenul în care părţile au convenit încheierea contractelor în forma autentica pentru respectivele terenuri.

De asemenea, apelanta susţine că este neîntemeiată susţinerea că nu au putut fi încheiate contractele de vânzare cumpărare în forma autentică din culpa acesteia, de vreme ce nu a încălcat nicio clauză contractuală, obligaţia de intabulare conform dispoziţiilor vechiului Cod civil incumbându-i vânzătorului.

Concluzionează că deţine faţă de debitoarea SC A.B. SRL o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, rezultată din înscrisurile anexate cererii de admitere a creanţei în valoare de 29.509,09 lei, reprezentând contravaloarea a 8.666,40 euro la un curs de 3,405 lei conform promisiunii de vânzare - cumpărare nr. 1/22.02.2007.

În drept, invocă dispoziţiile art. 470 şi următoarele din NCPC, art.100 si urm., art. 111, alin. 2 si urm. din Legea 85/2014, precum şi dispoziţiile Noului Cod Civil.

Intimata E SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC AB SRL, a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea apelului ca fiind neîntemeiat şi menţinerea dispoziţiilor instanţei de fond pronunţate prin sentinţa civilă nr. 1243/24.11.2014, referitor la înscrierea creditorului SC E.A.L. SRL în tabelul preliminar al debitorului SC A.B. SRL.

Lichidatorul judiciar arată că suma de 29.509,09 lei, solicitată a fi înscrisă în tabelul de creanţe de către  creditoarea SC E.A.L. SRL, este prescrisă, izvorând din documente - facturi, contracte - emise în anul 2007, nefiind depuse documente justificative din care să rezulte întreruperea prescripţiei pentru suma pretinsă.

Intimata E SPRL arată că apelanta creditoare nu a mai solicitat prin nici un înscris vreo diferenţă rezultată din promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare încheiată între părţi - nici în natură, terenuri, nici în bani - în decurs de 7 ani, ci doar ca urmare a notificării de deschidere a procedurii, notificare publicată în BPI. Menţionează că debitoarea nu mai avea nici o sumă înscrisă în contabilitate ca datorie către creditoarea SC E.A.L. SRL, luându-se în considerare la radierea acestor datorii prescripţia de 3 ani.

În drept, invocă prevederile art. 102, 105, 106, 110, 111 alin. 2 din C.p.c.

Intimata debitor SC A.B. SRL a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat  respingerea apelului şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, cu consecinţa menţinerii tabelului preliminar de creanţe astfel cum a fost întocmit de către lichidatorul judiciar SC E SPRL, întrucât creanţa solicitată este prescrisă.

Astfel, arată că promitenta  cumpărătoare s-a obligat să intabuleze terenurile care nu erau  intabulate, pentru aceasta fiind acordat un termen de 30 de zile lucrătoare, care începeau să curgă de la data încheierii  promisiunii de vânzare- cumpărare, respectiv 22.02.2007.

Intimata susţine că interpretarea pe care creditoarea apelată o face în cererea de apel, referitor la faptul că obligaţia acesteia nu era de a intabula terenurile rămase neintabulate, ci doar de a înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate este un mijloc de a induce în eroare instanţa, este o formă prin care aceasta speră să eludeze această sancţiune aplicată celui care stă în pasivitate, respectiv prescripţia dreptului la acţiune. Dreptul de a acţiona în instanţă pe debitoare trebuia să se realizeze, în opinia acesteia, în termenul de 3 ani, termen general de prescripţie, întrucât creditorul promitent cumpărător urmărea  să-şi valorifice un drept de creanţă.

Terenurile care au făcut obiectul promisiunii de vânzare – cumpărare şi care nu au mai fost transferate către contestatoare nu au intrat niciodată în posesia şi folosinţa acesteia pentru a putea discuta de un alt tip de acţiune, dedus din natura uni alt drept. Aşa încât, şi dacă s-ar interpreta în sens eronat acea clauză, în sensul dorit de contestatoare, intimata debitoare consideră că cererea este prescrisă.

Mai susţine şi faptul că, la trecerea unui termen de 30 de zile lucrătoare de la data încheierii promisiunii, respectiv 22.02.2007, promitenta cumpărătoare, contestatoare în prezenta cauză, avea doar un drept de creanţă, în temeiul principiului îmbogăţirii fără justă cauză, care putea fi opus debitoarei şi pe care îl putea exercita pe calea unei acţiuni în pretenţii în termenul general de prescripţie de trei ani stabilit de Decretul nr. 167/1958.

De altfel, învederează că în întreaga perioadă de la încheierea promisiunii sinalagmatice de vânzare – cumpărare şi până în prezent, contestatoarea nu a deţinut posesia şi folosinţa terenurilor neîntabulate, acestea rămânând permanent în posesia şi folosinţa debitoarei, care le-a utilizat în mod real şi efectiv în toţi aceşti ani, până la înstrăinarea lor către o terţă persoană. În plus, nu a introdus niciun fel de acţiune faţă de debitoare în care să fie solicitate fie executarea obligaţiilor contractuale, fie restituirea diferenţei de avans.

Analizând apelul de faţă, prin prisma criticilor formulate de apelantă, Curtea constată că acesta  este neîntemeiat şi urmează a-l respinge.

Cu toate că hotărârea pronunţată de prima instanţă este corectă ca şi soluţie, Curtea apreciază că, pe fond, deşi neîntemeiată cererea, aceasta trebuia respinsă pentru alte considerente.

Astfel, solicitarea contestatoarei este aceea de a fi înscrisă în tabelul de creanţe al debitoarei cu o sumă de bani rezultată din convenţia părţilor, pretins neexecutată de debitoare.

Înainte de a face aprecieri asupra incidenţei prescripţiei, atât practicianul cât mai ales instanţa de fond trebuiau să constate faptul că, raportat la înscrisurile existente la dosar, contestatoarea nu justifică existenţa unui debit pentru a cărui recuperare să se îndrepte împotriva SC A.B. SRL. Aceasta deoarece, întemeindu-se pe convenţia denumită promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, din care unele elemente nici nu sunt vizibile, părţile s-au obligat reciproc la încheierea unor contracte subsecvente, respectiv la efectuarea unor operaţiuni conexe şi a plăţilor aferente.

Cu toate acestea, nici una dintre părţi nu a făcut dovada faptului că această convenţie ar fi fost rezoluţionată, pe cale convenţională sau judiciară sau că părţile ar fi stabilit activarea clauzelor contractuale referitoare la restituirea avansului ori, cel puţin că, una dintre părţi ar fi notificat partea adversă că nu mai înţelege să-şi onoreze obligaţiile sau, în fine.

Ca urmare, cum convenţia părţilor nu a fost invalidată de niciuna dintre părţi, cum nu s-a constat nici pe cale judiciară şi nici pe cale convenţională faptul că se datorează sume rezultate din această convenţie, nu se poate stabili, în acest cadru procesual, că ar exista vreun debit datorat de debitoare, creditoarei.

Aşadar, faptul că se alegă de către apelantă dreptul său de a-i fi restituită o sumă de bani, nu poate fi analizat din perspectiva prescripţiei care ar implica o determinare anterioară a sumei şi a existenţei obligaţiei de plată, şi, din acest considerent, cererea de faţă a părţii pare a fi prematur formulată.

Pentru aceste considerente, văzând că părţile au o convenţie valabilă, dar care nu conduce la concluzia, cel puţin în prezent şi faţă de înscrisurile de la dosar, a datorării unei sume de bani, cum apelanta nu a putut dovedi existenţa unei creanţe deţinute faţă de debitoare, respectiv a calităţii sale de creditor, în baza art. 480 din noul Cod de procedură civilă, raportat la art. 3 din L. nr. 85/2006, Curtea a respins apelul.

Domenii speta

Spete similare