Inadmisibilitatea contestaţiei împotriva unei încheieri prin care s-a dispus asupra plângerii formulate de inculpat împotriva unei măsuri preventive dispuse de către procuror, potrivit art. 213 C.pr.pen.

Pe rol fiind soluţionarea contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria T. împotriva încheierii nr. 14 din data de 21.09.2015 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria T. în dosarul nr. X.

La apelul nominal făcut în şedinţa din camera de consiliu a răspuns intimatul petent C.I., asistat de avocat M.T., apărător ales.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, a fost ascultat intimatul inculpat, după care, constatând că nu mai sunt alte cereri s-a acordat cuvântul:

Reprezentanta parchetului, având cuvântul, a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii judecătoriei şi pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.

A susţinut că în mod greşit judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond a admis plângerea formulată de petentul C.I. împotriva ordonanţei nr. Y /P/2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria T., prin care s-a dispus măsura controlului judiciar de către procuror şi a modificat obligaţiile impuse acestuia, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 215 alin. 8 C.pr.pen. această obligaţie de impunere de noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine organului judiciar care le-a impus.

A apreciat că în prezenta cauză nu există nici un motiv temeinic care să justifice modificarea obligaţiilor, putându-se observa că este vorba de o faptă care se săvârşea chiar părăsind localitatea de domiciliu.

Avocat M.T. pentru intimatul C.I. a solicitat respingerea contestaţiei şi menţinerea încheierii pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond ca fiind temeinică şi legală.

A arătat că petentul a formulat plângere împotriva ordonanţei procurorului potrivit dispoziţiilor art. 213 alin. 1 C.pr.pen. solicitând revocarea măsurii controlului judiciar în baza dispoziţiilor art. 213 alin. 6 C.pr.pen., iar ca o teză subsidiară a solicitat înlocuirea obligației de a nu depăși limita teritorială a județului cu aceea de a nu depăși limita teritorială a țării și, totodată, înlăturarea obligației de a nu conduce nici o categorie de vehicule pe drumurile publice, menţinându-se celelalte măsuri. Astfel, a considerat că dispunerea oricărei măsuri preventive trebuie evaluată şi în raport cu situaţia personală a inculpatului, care a recunoscut încă de la început faptele de care este acuzat, are un minor în întreţinere, desfăşoară activităţi lucrative în mod legal şi nu este cunoscut cu antecedente penale.

Referitor la admisibilitatea prezentei contestaţii, a arătat că, în opinia sa, încheierea pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la judecătorie este definitivă, deci fără drept de contestaţie.

Intimatul C.I., având cuvântul, a solicitat respingerea contestaţiei.

JUDECĂTORUL DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI

Prin încheierea 14 din data de 21.09.2015 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria T. în dosarul nr. X, a fost admisă plângerea formulată de petentul C.I., cercetat pentru infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. 1 C.pen. ( 2 fapte) cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., împotriva ordonanţei din data de 17.09.2015 adoptată în dosarul nr. Y /P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T., prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 17.09.2015, ora 13:30 până la data de 15.11.2015, faţă de petent.

A fost modificată obligaţia stabilită de procuror în sensul că la punctul 2 litera d petentului i s-a impus obligaţia „să nu depăşească limitele teritoriale ale României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar.”

A fost înlăturată obligaţia petentului de a nu conduce nici o categorie de vehicule pe drumurile publice, prevăzută la pct. 2 lit. f din ordonanţa contestată şi au fost menţinute celelalte obligaţii impuse petentului C.I. prin aceasta.

Pentru a pronunţa această soluţie judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 18.09.2015 sub nr. X petentul C.I. a formulat contestaţie împotriva ordonanţei din 17.09.2015 adoptată în dosarul nr. Y/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T., prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de acesta pe o perioadă de 60 zile începând cu data de 17.09.2015, ora 13.30 până la data de 15.11.2015.

În motivare s-a solicitat desfiinţarea ordonanţei contestate şi judecarea sa în stare de libertate, iar în subsidiar a solicitat ca limita să fie extinsă la nivelul întregii ţări, întrucât a colaborat cu organele de cercetare penală, nu a discutat cu martorii sau alte părţi şi a avut o conduită adecvată, fără a tergiversa soluţionarea cauzei, solicitând să i se permită să părăsească raza judeţului Gorj şi să aibă libertate de mişcare pe întreg teritoriul ţării pentru a se putea angaja în calitate de conducător auto conform profesiei sale.

A susținut totodată că se impune eliminarea obligației de a nu conduce vreo categorie de vehicule pe drumurile publice, întrucât infracțiunile nu au legătură cu regimul circulației, iar pe de altă parte este îngrădit dreptul la muncă, în condițiile în care este singurul întreținător al familiei.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 213 C.pr.pen.

S-a dispus atașarea dosarului nr. Y/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T., din analiza cuprinsului căruia reiese că prin ordonanţa din data de 17.09.2015 s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 17.09.2015, orele 13:30, până la data de 15.11.2015, faţă de inculpatul C.I., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. 1 C.pen. (2 fapte) cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul urmând să respecte următoarele obligaţii:

a)să se prezinte la Parchetul de pe lângă Judecătoria T. şi la I.P.J Gorj - Serviciul de Investigaţii Criminale (care efectuează cercetările în prezenta cauză), ori de câte ori este chemat;

b)să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Judecătoria T. şi I.P.J Gorj - Serviciul de Investigaţii Criminale cu privire la schimbarea locuinţei;

c)să se prezinte la Poliţia Oraşului Rovinari jud. Gorj, conform programului de supraveghere întocmit de Compartimentul Supraveghere Judiciară din cadrul Poliţiei oraş Rovinari sau ori de câte ori este chemat;

d)să nu depăşească limita teritorială a judeţului Gorj decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria T.;

e)să nu se apropie de inculpaţii S.G.R., G.V.N., B.L., Ş.C.M., V.M., N.D.V., C.C., L.I., I.N., T.N., F.V., H.C.P., B.L., P.A., B.P., N.I., G.D.A., B.V.M., B.G.E., C.S.D., B.N., M.P.I., R.C.G., M.A.D., B.I.D., C.C. şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale;

f)să nu conducă nicio categorie de vehicule pe drumurile publice;

g)să comunice periodic săptămânal, conform programului de supraveghere, informaţii relevante despre mijloacele de existenţă;

Potrivit dispoziţiilor art. 214 alin. 3 C.pr.pen., inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Prin ordonanţa din data de 04.09.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria T. s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva a unui număr de 27 de inculpaţi, printre care și inculpatul petent C.I., pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 228 alin. l C.pen.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt:

1.În cursul lunii aprilie 2015 suspectul C.I. a dobândit cantitatea de 7,6 tone cărbune pe care a încărcat-o în autoutilitara cu nr. de înmatriculare GJ-29-Z pentru a o transporta în vederea valorificări ulterioare. Suspectul C.I. intenţiona să înstrăineze, la rândul săi cărbunele astfel dobândit, în afara judeţului Gorj.

În data de 19.04.2015 organele de poliţie din cadrul I.P.J. Gorj efectuând un control în parcarea situată în comuna P., sat I. DI 79, au identificat autoutilitara cu numărul de înmatriculare GJ-29-V abandonată care era încărcată cu cărbunele sustras. Suspectul C.I. nu a prezentat documente pentru a justifica provenienţa cărbunelui transportat. Totodată, din înscrisurile existente au rezultat indicii care întemeiază presupunerea rezonabilă că autoturismul ulterior indisponibilizat a fost modificat sau adaptat în scopul realizării valorificării minereului sustras.

2.Numitul B.N. locuieşte într-un imobil situat în comuna F. sat R., jud. Gorj, iar prin spatele curţii casei acestuia trece banda T401A care transportă cărbunele provenind de la exploatarea minieră Rovinari din cadrul S.C Complexul Energetic Oltenia S.A. Profitând de acest fapt, în data de 26.10.2015, fiul acestuia, numiţi B.N.F. a sustras de pe banda transportoare o cantitate de cărbune pe care a depozitat-o într-o grămadă aflată în curtea imobilului susmenţionat. În aceeaşi dată, cărbunele astfel sustras a fost înstrăinat de către numitul B.N.F. suspectului C.I. care a încărcat minereul sustras în autoutilitara cu nr. de înmatriculare GJ-29-Z.

Procurorul a apreciat că, în cauză există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul C.I. a săvârşit infracţiunea de tăinuire (2 infracţiuni), prevăzută de art. 270 alin. l C.pen. cu aplicarea art. 38 C.pen., apreciind că măsura controlului judiciar este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, precum şi al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală, neexistând nicio cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale pentru infracţiunea mai susmenţionată şi că această măsură este proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului, asigurând un just echilibru cu scopul urmărit prin dispunerea acesteia.

În acest sens s-a avut în vedere modul în care inculpatul a conceput şi a desfăşurat activitatea infracţională, uşurinţa luării de către inculpat a hotărârii de a săvârşi infracţiunea reţinută în sarcina acestuia, capacitatea redusă de a conştientiza gravitatea faptei comise şi a consecinţelor produse. Activitatea infracţională a inculpatului, întemeiază presupunerea rezonabilă că infracţiunea reţinută în sarcina sa a fost săvârşită din cauza înclinaţiei pentru comiterea unei fapte antisociale şi nu ca urmare a unui complex de împrejurări care a contribuit ca inculpatul să se abată de la conduita sa obişnuită.

De asemenea, s-a considerat că modul de săvârşire al acestei fapte determină temerea repetării sale afectându-se astfel normala şi paşnica desfăşurare a relaţiilor sociale, fiecare socotindu-se ameninţat de eventuala ivire a unor noi fapte, de natura celor săvârşite de către inculpaţi.

În ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii controlului judiciar, s-a avut în vedere interesul general al desfăşurării cu celeritate a procedurii penale, precum şi valorile sociale ocrotite de lege, încălcate prin săvârşirea faptei care face obiectul prezentei acuzaţii penale.

Pe de altă parte, s-a apreciat că există suspiciunea cu privire la o posibilă înţelegere ulterioară între inculpatul C.I. şi celelalte persoane implicate în desfăşurarea activităţii infracţionale descrise mai sus, în sensul influenţării cursului procesului penal, prin împiedicarea aflării adevărului, ceea ce face să se nască în continuare un risc semnificativ cu privire la obstrucţionarea justiţiei.

Apreciind starea de fapt conturată, în urma examinării probatoriului, judecătorul de drepturi și libertăți de la judecătorie a constatat întemeiată în parte plângerea petiționarului.

Măsura controlului judiciar este o măsură preventivă ce constă în îndatorirea inculpatului acuzat de săvârşirea unei infracţiuni de a se supune obligaţiilor impuse de lege sau de organul judiciar care a dispus măsura în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni. Totodată această măsură trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei adusă inculpatului şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia. Astfel, în lumina C.E.D.O şi a jurisprudenţei interne trebuie să existe o proporţionalitate, un just echilibru între restricţia libertăţii de circulaţie şi scopul urmărit prin luarea sau menţinerea unei astfel de măsuri, prin raportare la circumstanţele cauzei, gravitatea infracţiunii, situaţia personală sau profesională a inculpatului.

În cauza de faţă judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul C.I. a săvârşit infracţiunea de tăinuire (2 infracţiuni), prevăzută de art. 270 alin. l C.pen. cu aplicarea art. 38 C.pen., constatând că măsura controlului judiciar este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, precum şi al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală, neexistând nicio cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale pentru infracţiunea mai susmenţionată şi că această măsură este proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului, asigurând un just echilibru cu scopul urmărit prin dispunerea acesteia.

S-a avut în vedere împrejurarea că probatoriul cauzei nu a fost finalizat, existând totodată suspiciunea unei posibile înțelegeri a acestuia cu celelalte persoane implicate în procesul penal, în scopul îngreunării corectei stabiliri a stării de fapt, cu riscul împiedicării aflării adevărului și tragerii la răspundere penală a potențialilor vinovați de comiterea unor fapte prevăzute de legea penală.

Analizând cu privire la conținutul obligațiilor măsurii solicitarea petentului de a se extinde limita teritorială a interdicției de depășire și de a se înlătura obligația de a nu conduce vreo categorie de vehicule pe drumurile publice, judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat că este întemeiată.

Astfel, s-a apreciat disproporționată în raport de gravitatea acuzațiilor și persoana făptuitorului, impunerea măsurii de a nu depăși limita teritorială a județului, şi totodată nejustificată obligația de a nu conduce nici o categorie de vehicule pe drumurile publice, întrucât faptele pentru care este cercetat nu au legătură cu regimul circulației rutiere, adăugându-se împrejurarea că petentul este conducător auto (conform adeverinței nr. 10/2015) și se află în căutarea unui loc de muncă (potrivit aceleiași adeverințe a încetat contractul de muncă anterior iar conform unui alt înscris, acesta a desfășurat activitate sezonieră și în Republica Federală Germania).

De aceea, a fost admisă plângerea, s-a modificat obligaţia impusă de procuror în sensul că la punctul 2 litera d petentului i s-a impus obligaţia „să nu depăşească limitele teritoriale ale României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar” şi a fost înlăturată obligaţia de a nu conduce nicio categorie de vehicule pe drumurile publice, fiind menţinute celelalte obligaţii stabilite prin ordonanţa contestată.

Totodată, s-a considerat de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la judecătorie că, fiind în prezenţa unei plângeri împotriva ordonanţei privind luarea măsurii preventive a controlului judiciar aşa cum rezultă şi din literatura de specialitate (procedură penală, partea generală, Mihail Udroiu, Editura CH Beck, Bucureşti 2014, paginile 539-540), judecătorul de drepturi şi libertăţi are posibilitatea pronunţării asupra admiterii plângerii cu consecinţa modificării sau înlăturării ca disproporţionate sau nejustificate a unora dintre obligaţiile stabilite prin ordonanţa procurorului, altfel ar rămâne fără efect posibilitatea contestării acestei măsuri.

Împotriva acestei încheierii a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Judecătoria T., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea contestaţiei a arătat că în mod greşit judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis plângerea formulată de petentul C.I. împotriva ordonanţei nr. Y/P/2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria T., prin care s-a dispus măsura controlului judiciar de către procuror şi a modificat obligaţiile impuse, deoarece în cursul urmăririi penale, procurorul care a luat măsura are facultatea de a dispune cu privire la obligaţiile ce trebuie respectate de inculpat.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 213 alin. 6 C.pr.pen., judecătorul de drepturi şi libertăţi poate revoca măsura dacă au fost încălcate dispoziţiile legale care reglementează condiţiile de luare a acesteia, iar potrivit prevederilor art. 215 alin. 8 C.pr.pen., în cursul urmăririi penale procurorul care a luat măsura, poate dispune din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanţă, impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial dacă apar motive temeinice care justifică aceasta după audierea inculpatului.

S-a susţinut că deci, competenţa de a dispune modificarea conţinutului măsurii controlului judiciare revine autorităţii judiciare care a impus-o, sesizarea în vederea modificării putând să fie făcută din oficiu sau la cererea inculpatului. A mai arătat că în prezenta cauză, în cursul urmăririi penale au fost respectate dispoziţiile legale de luare a măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul C.I..

Inculpatul a fost adus în faţa procurorului, i s-au adus la cunoştinţă, de îndată, în limba română, infracţiunile de care este suspectat şi motivele luării măsurii controlului judiciar, măsura fiind dispusă după audierea inculpatului în prezenţa avocatului ales, iar înaintea audierii inculpatului i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile, întocmindu-se în acest sens proces-verbal.

Raportat la cele expuse anterior, s-a apreciat că au fost respectate dispoziţiile legale referitoare la luarea măsurii controlului judiciar şi nu se impunea, în raport de dispoziţiile legale prevăzute de art. 213 alin. 6 C.pr.pen. şi art. 215 alin. 8 C.pr.pen. modificarea controlului judiciar, acest atribut fiind al procurorului care a dispus măsura în cursul urmăririi penale.

De asemenea, s-a arătat că, judecătorul de drepturi şi libertăţi a menţionat că încheierea pronunţată este definitivă însă, s-a considerat că o astfel de contestaţie este admisibilă, neputându-se susţine că dispoziţiile art. 213 C.pr.pen. exclud aplicarea dispoziţiilor art. 204 C.pr.pen.

Astfel, s-a considerat că faptul că dispoziţiile art. 213 alin. 7 C.pr.pen. prevăd un termen de 48 de ore de la pronunţarea încheierii în care dosarul se restituie procurorului, nu conduc la concluzia contrară, legiuitorul lăsând posibilitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi de a restitui dosarul procurorului, în ipoteza în care nu se formulează contestaţie.

În concluzie s-a solicitat admiterea contestaţiei, casarea încheierii penale atacate pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul T.G., examinând contestaţia formulată constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Verificând actele aflate la dosar, judecătorul constată că, în speţă, prezenta contestaţie este formulată împotriva unei încheieri prin care s-a dispus admiterea unei plângeri formulată împotriva unei măsuri preventive dispuse de către procuror.

Or, aşa după cum şi judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul J.T. a reţinut referitor la caracterul definitiv al soluţiei ce va fi pronunţată în prezenta plângere, se apreciază că nu poate fi atacată cu contestaţia prevăzută de art. 204 C.pr.pen., întrucât conform reglementării sunt supuse contestaţiei doar încheierile judecătorului de drepturi şi libertăţi prin care acesta dispune direct asupra măsurilor preventive de competenţa sa şi nu încheierile dispuse de judecătorul de drepturi şi libertăţi în cadrul plângerii prevăzute de art. 213 din Codul de procedură penală.

Împotriva ordonanţei procurorului de luare a măsurii controlului judiciar este prevăzută o singură cale de atac, respectiv plângerea prevăzută de art. 213 din Codul de procedură penală, care asigură accesul liber la justiţie în sensul dispoziţiilor art. 6 CEDO, cale de atac prin care măsura preventivă dispusă de procuror este supusă controlului de legalitate şi temeinicie efectuat de judecătorul de drepturi şi libertăţi, concluzia fiind că încheierea este definitivă cum, de altfel, era şi menţionat în dispozitivul hotărârii.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 213 alin. 1 C.pr.pen., împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar, în termen de 48 de ore de la comunicare, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi  de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.

Din observarea textului de lege al art. 213 C.pr.pen. şi titlului marginal al acestuia, rezultă că împotriva măsurii controlului judiciar dispusă de procuror se poate formula cale de atac numai de către inculpat la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond. Astfel, calea de atac este plângerea şi acesta este definitivă.

Nu ne găsim în situaţia dispoziţiilor art. 204 C.pr.pen. ce reglementează calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, care este contestaţia, ce se poate declara de inculpat şi procuror şi se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi care a pronunţat încheierea atacată, urmând să fie înaintată, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

De altfel, spre deosebire de art. 213 C.pr.pen., care la alin. 7 dispune că dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la pronunţarea încheierii, art. 204 C.pr.pen. prevede la alin. 13 că dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la soluţionarea contestaţiei, iar la alin 14 se prevede expres că dacă încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă nu este atacată cu contestaţie, acesta restituie dosarul procurorului în termen de 48 de ore de la expirarea termenului de contestaţie.

Mai mult, între soluţiile pe care le poate pronunţa judecătorul de libertăţi în contestaţie, astfel cum sunt prevăzute de aliniatele 10 - 12 ale art. 204 C.pr.pen. nu se regăseşte şi analizarea temeiniciei soluţiei dispusă în cazul luării măsurii preventive a controlului judiciar de procuror şi respingerii plângerii formulată în temeiul dispoziţiilor art. 213 C.pr.pen.

Cum dispoziţiile art. 204 C.pr.pen se referă la încheierile prin care în cursul urmăririi penale se dispune asupra măsurilor preventive ca sesizare principală, iar în cazul încheierii prevăzute de art. 213 C.pr.pen. se verifică încălcarea dispoziţiilor care reglementează condiţiile de luare a acesteia, se constată că dispoziţiile menţionate vizează acte procedurale diferite, dispuse sau pronunţate de organe judiciare diferite.

Totodată, se observă că în noul cod de procedură penală nu au fost reglementate alte situaţii în care calea de atac să cunoască două grade distincte de jurisdicţie.

Nu în ultimul rând, trebuie menţionat faptul că dispoziţiile procedurale privind căile de atac în materie penală sunt expres şi limitativ prevăzute de lege.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul T.G. reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În speţă, Parchetul de pe lângă Judecătoria T. a formulat contestaţie împotriva unei încheieri prin care s-a dispus admiterea unei plângeri formulate de inculpat împotriva unei măsuri preventive dispuse de către procuror, hotărâre care, însă, este definitivă.

Dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.

Aşa fiind, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul T.G. urmează să respingă, ca inadmisibilă contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria T. împotriva încheierii nr. 14 din data de 21.09.2015 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria T. în dosarul nr. X.

Referitor la motivele ce privesc starea de fapt a cauzei, respectiv oportunitatea înlăturării obligaţiilor de către judecătorul primei instanţe, faţă de considerentele ce preced, analiza acestora apare de prisos.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria T. împotriva încheierii nr. 14 din data de 21.09.2015 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria T. în dosarul nr. X ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu din 25.09.2015.

Domenii speta

Spete similare