Acţiune pentru anularea deciziei Vicepreşedintelui a.n.r.p. şi a hotărârii c. j. de Aplicare a Legii nr. 290/2003.

Acţiune pentru anularea deciziei Vicepreşedintelui A.N.R.P. şi a hotărârii C. J. de Aplicare a Legii nr. 290/2003. Instanţa va respinge capătul de cerere din acţiunea reclamanţilor, având ca obiect anularea hotărârii C. J. Vâlcea pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, ca inadmisibil, întrucât potrivit art. 8 alin. 5 din Legea nr. 290/2003 poate fi atacată în instanţa de contencios administrativ doar decizia A.N.R.P.; hotărârea C. J. poate fi doar contestată la A.N.R.P. Pe fondul cauzei, este suficientă dovada refugiului autoarei de pe urma căreia se solicită despăgubiri sau compensaţii, iar pe de altă parte s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei doar asupra unei case, pe teritoriul Republicii Moldova; de asemenea, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri potrivit disp. art. 10 din Normele Metodologice, pentru construcţia casă de locuit pentru care s-a făcut dovada dreptului de proprietate.(sent. nr. 1353/18.06.2015)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea – Secţia I civilă la data de 18.07.2014 sub nr. dosar …., reclamanţii N. P., N. P. P., C. A. A. au chemat în judecată pe pârâtele A.N.R.P. şi C.J. Vâlcea pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, solicitând instanţei să dispună: anularea hotărârii nr. 32/2009 a C. J. Vâlcea de Aplicare a Legii nr. 290/2003; anularea deciziei nr. 562/2014 a Vicepreşedintelui A.N.R.P.; obligarea pârâtelor să emită hotărâre pentru atribuirea în natură sau acordarea de despăgubiri şi compensaţii pentru bunurile imobile avute în proprietate de autoarea V. M., de care a fost deposedată ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că au formulat în temeiul Legii 290/2003 cerere de acordare de despăgubiri şi compensaţii pentru bunurile imobile ce au aparţinut autoarei V. M., iar cererea lor a fost respinsă prin Hotărârea nr. 32/2009 a C.J. Vâlcea pentru aplicarea Legii 290/2003, cu motivarea că nu sunt depuse acte de stare civilă pentru V.N., soţul autoarei V. M., nu există date că ar fi decedat anterior anului 1943 şi nici că s-ar fi refugiat, respectiv că nu există date despre moştenitorii direcţi ai autoarei V. M. - fiicele L. E. şi V. N.. Reclamanţii au formulat contestaţie împotriva hotărârii nr. 32/2009,  ce a fost respinsă prin decizia nr. 562/2014 a Vicepreşedintelui ANRP - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu următoarele motive: pentru acordarea despăgubirilor este necesar ca toţi membrii familiei sa fi părăsit teritoriile ocupate, însă întrucât unul dintre moştenitorii autoarei, fiul V. S. N. nu a părăsit teritoriul ocupat, el decedând în 1971 în URSS, in oraşul Cuibîşev, însemnând că el a ales se supună autorităţilor de ocupaţie şi a ignorat ordinul de evacuare, situaţie în care s-a bucurat de prerogativele dreptului de proprietate; nu există documente privind refugiul şi decesul soţului autoarei V. M. şi nici a fiicei acesteia V. N. şi nici dovada vocaţiei succcesorale a petenţilor faţă de aceste două persoane; declaraţiile de martori nu au credibilitate, deoarece ei nu puteau cunoaşte prin propriile simţuri realităţile declarate, ei fiind născuţi în 1937 şi 1942 şi nu sunt autentice; nu există acte certificate de autorităţi privind bunurile preluate şi nici dovada corespondenţei cu autorităţile privind bunurile autoarei.

Reclamanţii susţin că actele administrative atacate impun condiţii inexistente în lege, privitoare la moştenitorii solicitanţi ai despăgubirilor, şi nu iau în considerare actele depuse de reclamanţi în dovedire. Legea impune o singură condiţie, ca proprietarul (nu moştenitorii sau rudele sale) să fi fost deposedat prin părăsirea forţată a Basarabiei. Moştenitorii proprietarului deposedat au dreptul la reparaţii ca urmare a celor suferite de autorul lor, nu ca urmare a suferinţelor rudelor autorului. Nu există nicio prevedere legală care să impună ca o condiţie a acordării despăgubirilor ca toate rudele persoanei deposedate să fi fost refugiate. V. M. a fost refugiată în România în 11 ianuarie 1944, aşa cum reiese din actele depuse, inclusiv din declaraţia dată de aceasta în 1944 în faţa autorităţilor din România; părăsirea forţată a Basarabiei este o cauză directă a deposedării autoarei de bunurile imobile. Din acest punct de vedere, dispoziţiile art.l alin.1 din Legea 290/2003 sunt pe deplin satisfăcute.

Reclamanţii nu au solicitat despăgubiri de pe urma numiţilor V. N. (soţul autoarei), V. S. N. (fiul autoarei), L. E. şi V. (fiicele autoarei). Nu are nicio relevanţă dacă aceste persoane au murit, trăiesc şi nici cine sunt moştenitorii acestora. Averea a aparţinut lui V. M. şi doar pentru această avere au solicitat despăgubiri. Legea impune solicitanţilor despăgubirilor să fie moştenitorii persoanei căreia i-a aparţinut averea, neexistând condiţia ca persoanele care solicită despăgubiri să fie moştenitorii tuturor rudelor persoanei deposedate. De altfel, reclamanţii au depus la dosar acte privitoare la aceste persoane.

Reclamanţii au mai arătat că Legea 290/2003 nu poate fi interpretată în sensul în care despăgubirile se acordă doar dacă toţi moştenitorii persoanei deposedate le cer, deoarece aceasta ar însemna condiţionarea drepturilor unora dintre moştenitori de atitudinea pur subiectivă a altora; regula unanimităţii a fost sancţionată de CEDO. Cu privire la dovedirea averii autoarei, în decizia ANRP de respingere a contestaţiei se adaugă la motivele reţinute de C.J. Vâlcea pentru aplicarea Legii 290/2003 motive noi, incluzând lipsa actelor certificate privind averea autoarei şi lipsa credibilităţii declaraţiilor de martori.

Decizia ANRP este din acest punct de vedere netemeinică şi nelegală, deoarece din dispoziţiile art. 2 alin. 4 şi 5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003 rezultă că dovada dreptului de proprietate nu se face doar cu înscrisuri, ea se poate face, în anumite condiţii, şi cu declaraţia petentului şi cu declaraţiile a doi martori.

Prin adresa nr. 24-12/1127 din 21.08.2006 emisă de Arhivele Naţionale ale Republicii Moldova se comunică faptul că în Tabelul nominal cu casele din anul 1941, apare V. M. cu o casă în comuna Vatici nr. 48. Acest înscris este certificat de autoritatea emitentă şi indeplineste condiţiile cerute de lege pentru dovedirea dreptului de proprietate. Reclamanţii au dovada că au corespondat cu autorităţile din Republica Moldova pentru identificarea actelor doveditoare ale proprietăţii autoarei lor, precum şi răspunsul acestora că nu se găsesc dovezi ale acestei averi. Prin urmare este admisibilă proba cu declaraţiile a cel puţin doi martori, reclamanţii prezentând declaraţiile a patru martori. Cele 4 declaraţii sunt date în faţa notarului din Republica Moldova, care a legalizat semnăturile de pe aceste declaraţii. Potrivit Legii activităţii notariale din Republica Moldova (Legea 1453/2002) nu pot fi autentificate decât actele juridice (art. 50). Potrivit acestei Legi, pentru documentele care nu conţin o expunere a unui act juridic, se pot legaliza semnăturile (art. 68). Declaraţiile date în faţa notarului nu sunt acte juridice în înţelesul legii de la locul întocmirii actului, de aceea ele nu au putut fi autentificate potrivit legii din Republica Moldova. Potrivit art. 71 din Legea nr. 105/1992, aplicabilă la data întocmirii declaraţiilor, condiţiile de forma ale unui act juridic sunt stabilite de legea care ii cârmuieşte fondul, iar pe de altă parte actul se consideră valabil din punctul de vedere al formei, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de legea locului unde a fost întocmit.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 8 alin. 5 din Legea nr. 290/2006.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri, la cerere fiind ataşate înscrisuri (f.f.6-48).

La data de 1.10.2014 pârâta ANRP a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 290/2003, beneficiarii acestei legi sunt: cetăţenii români care s-au refugiat pe teritoriul României în anul 1940, ca urmare a Ultimatumului din 26 iunie, prin care URSS solicita cedarea de către România a Basarabiei şi părţii de Nord a Bucovinei, cât şi în anul 1944, ca urmare a ordinelor de evacuare generală; cetăţenii români care au fost deportaţi în regiuni ale fostei Uniuni Sovietice în perioada de referinţă pentru această lege; cetăţenii români care nu au avut domiciliul pe acele teritorii însă au avut în proprietate bunuri imobile la care nu au mai avut acces după cedarea teritoriilor prevăzute de această lege. Pentru a beneficia de măsurile reparatorii, conform art. 2 alin (1) din H.G. nr. 1120/2006, persoanele îndreptăţite trebuie sa facă dovada că au avut în proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii.

Dovada calităţii de refugiat poate fi făcută, în cazul persoanelor care s-au refugiat pe teritoriul României în 1940, respectiv în 1944, prin următoarele înscrisuri: dovada luării în evidenţa populaţiei de organele de specialitate ale localităţii unde s-au stabilit refugiaţii (adeverinţe de arhivă sau certificate eliberate de primăriile localităţilor unde s-au stabilit iniţial refugiaţii), carnet de refugiat sau buletin nominal de evacuare, emis de Comisariatul Naţional pentru Evidenţa Populaţiei venite din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, foi de călătorie eliberate de statul român pentru persoanele respective, sau carnet de muncă în situaţia în care refugiaţii erau funcţionari de stat.

A mai arătat pârâta că pentru a beneficia de despăgubiri în baza Legii nr. 290/2003, solicitanţii trebuiau să facă dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care solicită despăgubiri, care trebuie obligatoriu coroborată cu dovada refugiului, a părăsirii forţate şi definitive a teritoriilor de către toţi membrii familiei, astfel încât să nu fi existat alţi membri ai familiei care locuind în continuare în teritoriul ocupat să se fi bucurat de prerogativele dreptului de proprietate asupra acestor bunuri.

Din analiza documentelor menţionate în întâmpinare rezultă că fiul autoarei, V. S., a rămas în teritoriile ocupate, a ales să devină cetăţean sovietic şi să se supună autorităţilor de ocupaţie, ignorând astfel ordinele de evacuare generală din anul 1944, bucurându-se de prerogativele dreptului de proprietate. Nu au fost depuse documente din care să rezulte refugiul soţului autoarei, N. V., sau dovada decesului acestuia înaintea perioadei de referinţă, şi nici documente din care să rezulte refugiul fiicei autoarei, V. N., sau dovada decesului acesteia înaintea perioadei de referinţă.

Cu privire la dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor abandonate de către autoare, petenţii au depus două adeverinţe eliberate de Arhiva Naţională a Republicii Moldova, în prima se menţionează că nu au fost identificate informaţii cu privire la averea autoarei în localităţile Iscova şi Orhei, până în anul 1944, iar în cea de-a doua este menţionată, pentru anul 1941, autoarea V. M. ca proprietară a unei case în comuna Vatic. Au mai depus declaraţiile legalizate ale martorilor O. E., M. E., G. V. A., I. E., ultimele două neprezentând credibilitate, faţă de datele de naştere ale martorilor. Mai mult, declaraţiile pe propria răspundere ale tuturor martorilor nu respectă prevederile art.2 alin 4 din H.G. 1120/2006, potrivit cărora declaraţiile martorilor trebuie să fie date în formă autentică, neputând fi luate astfel în considerare.

Petenţii nu fac dovada dreptului de proprietate asupra tuturor bunurilor pentru care au solicitat despăgubiri şi nu au depus copii ale corespondenţei purtate cu primăria localităţii în care se află aceste bunuri. Pe de altă parte, petenţii nu au făcut dovada vocaţiei succesorale faţă de V. N. şi V. N. întrucât nu au depus la dosar certificatele de deces sau certificatele de moştenitor după aceştia.

Pentru aceste motive, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

La data de 29.09.2014 pârâta C. J. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivare s-a arătat că pentru a beneficia de despăgubiri in condiţiile Legii nr. 290/2003, la dosar trebuiau depuse acte în conformitate cu prevederile acestei legi, precum şi cu ale H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Astfel, pentru a beneficia de măsurile reparatorii, persoanele îndreptăţite trebuie să facă dovada refugiului, a proprietăţii asupra bunurilor pentru care se cer despăgubiri ori compensaţii, precum şi dovada calităţii de moştenitor, acolo unde este cazul.

Ca urmare a analizării actelor depuse la dosar, C. J. Vâlcea, întrunită în şedinţa din data de 24 iunie 2009, a adoptat Hotărârea nr. 32 prin care a respins cererea înregistrată sub nr. 9025/05.06.2008 pentru lipsă acte de stare civilă (soţ şi fiice autoare) şi pentru lipsă acte doveditoare privind evacuarea/refugierea autorului V. N. în perioada de referinţă 1940 - 1944.

Pârâta a mai arătat că persoanele care s-au refugiat pe teritoriul României pot dovedi calitatea de refugiat prin anumite înscrisuri: dovada luării in evidenţa populaţiei de organele de specialitate ale localităţii unde s-au stabilit refugiaţii (adeverinţe de arhivă sau certificate eliberate de primăriile localităţilor unde s-au stabilit iniţial refugiaţii), carnet de refugiat sau buletin nominal de evacuare, foi de călătorie, eliberate de statul român pentru persoanele respective, sau carnet de muncă in situaţia in care refugiaţii erau funcţionari de stat.

Din analiza documentelor menţionate în întâmpinare rezultă că fiul autoarei, V. S., a rămas în teritoriile ocupate, a ales să devină cetăţean sovietic şi să se supună autorităţilor de ocupaţie, ignorând astfel ordinele de evacuare generală din anul 1944, bucurându-se de prerogativele dreptului de proprietate, astfel că autorii după care se solicită despăgubiri nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, întrucât unul dintre moştenitorii acestora a rămas în teritoriile prevăzute de lege, putând prin moştenitorii săi să pretindă măsuri reparatorii de la statul pe teritoriul căruia se află in prezent bunurile.

A mai susţinut pârâta că Legea nr. 290/2003 nu prevede acordarea de măsuri reparatorii doar pentru o parte dintre moştenitorii legali ai autorilor deposedaţi in Basarabia, Bucovina de Nord sau Ţinutul Herţa, in condiţiile in care există alţi moştenitori care ar putea pretinde sau chiar beneficia de măsuri reparatorii acordate de statele pe teritoriul cărora se află in prezent bunurile respective. Petenţii aflaţi in astfel de situaţii urmează să stabilească raporturile cu ceilalţi succesori privind drepturile fiecăruia pe calea dreptului comun.

A mai arătat că în dovedirea cererii nu au fost depuse documente din care să rezulte refugiul soţului autoarei, N. V., sau dovada refugiului acestuia înaintea perioadei de referinţă şi nici documente din care să rezulte refugiul fiicei autoarei, V. N., sau dovada decesului acesteia înaintea perioadei de referinţă.

Cu privire la dovada dreptului de proprietate, pârâta a făcut referire la aceleaşi adeverinţe şi la aceleaşi declaraţii de martori la care s-a referit şi pârâta A.N.R.P. A arătat că solicitantul despăgubirilor, conform Legii nr. 290/2003, trebuie să respecte ordinea menţionată în art. 5 alin. 1 din lege şi anume să facă mai întâi dovada cu acte doveditoare, certificate de autorităţi şi numai în caz de imposibilitate de procurare a acestora să recurgă la declaraţiile autentificate a doi martori. Declaraţiile pe propria răspundere ale martorilor nu pot fi luate în considerare, întrucât nu sunt date în formă autentică.

Astfel, solicitanţii nu au făcut dovada refugiului tuturor membrilor familiei şi nici dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor solicitate.

În drept s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 290/2003 şi ale HG nr. 1120/2006.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Prin încheierea din 25.11.2014 pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia I civilă în dosarul nr. …. a fost admisă excepţia de necompetenţă funcţională a acestei secţii şi a fost trimisă cauza spre competenţă soluţionare la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, unde a fost înregistrată sub nr. …..

La data de 3.02.2015 reclamanţii au depus la dosar o cerere de chemare în judecată a altei persoane care poate pretinde aceleaşi drepturi ca şi ei, şi anume a lui V.N., reclamanţii arătând că acesta a formulat alături de ei cerere în temeiul Legii nr. 290/2003 pentru acordarea despăgubirilor pentru V. M. Acesta nu este menţionat nici în hotărârea nr. 32/2009 a C. J. Vâlcea şi nici în decizia nr. 562/2014 a ANRP, deşi în contestaţia formulată de reclamanţi împotriva hotărârii nr. 32/2009 au arătat că şi acesta a formulat cerere şi că faţă de el nu s-a dispus nici o măsură.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 68 şi 70 C.pr.civ.

La termenul de judecată din data 3.03.2015 instanţa a încuviinţat pentru reclamanţi proba cu înscrisuri.

Instanţa a solicitat de la C. J. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 Vâlcea şi de la ANRP întregul dosar ce a stat la baza adoptării Hotărârii nr. 32/24.06.2009 emisă de C. J. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 Vâlcea.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamantul N. P. a adresat C. J. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 cererea înregistrată sub nr. 9025/5.06.2006 (f.41-42), prin care a arătat că în calitate de moştenitor al numitei V. M. solicită acordarea de despăgubiri şi compensaţii pentru bunurile rămase în localitatea Vatici, judeţul Orhei, constând în casă, anexe gospodăreşti şi curte, grădină, teren agricol şi forestier, recolte neculese. În cuprinsul cererii a făcut referire la actele pe care se întemeiază cererea şi a menţionat că la moştenire vin şi C. A. A., N. R., N. P., V. N.

Prin Hotărârea nr. 32/2009 emisă de C. J. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 (f.19-20) a fost respinsă „cererea de acordare de despăgubiri, înregistrată sub nr. 9025/5.06.2006, formulată de domnul N.P., în nume propriu şi pentru N.P.R., N. P. P., C. A. A., în calitate de moştenitori ai autoarei V. M. … pentru lipsa actelor de stare civilă pentru V. N. (soţ autoare), L. E. şi V. N. (fiice autori), precum şi lipsă acte doveditoare privind evacuarea/refugierea autorului V. N.”.

Reclamantul N. P., „în numele său şi al celorlalţi moştenitori”, a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 32/ (f.12-17), iar prin Decizia nr. 562/2014 emisă de Vicepreşedintele ANRP (f.9-11) a fost respinsă contestaţia nr. 7197/13.08.2009 formulată de reclamantul N. P., în nume personal şi pentru N. P. R., N. P. P. şi C. A.A., împotriva Hotărârii nr. 32/2009 emisă de C. J. Vâlcea pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, care a fost menţinută ca fiind legală şi temeinică. În motivarea deciziei s-a reţinut în esenţă că petenţii nu au făcut dovada refugiului tuturor membrilor familiei, nici dovada dreptului de proprietate asupra tuturor bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri şi nu au depus certificate de moştenitor de pe urma lui V. N. (soţul lui V. M.) şi V. N. (fiică).

Instanţa reţine că potrivit disp. art. 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 290/2003, în forma în vigoare la data formulării cererii nr. 9025/5.06.2006, „cetăţenii români, deposedaţi ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, precum şi ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensaţii pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum şi pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forţate a bunurilor, în condiţiile prezentei legi. De prevederile prezentei legi beneficiază foştii proprietari, moştenitorii legali ai acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv, sau moştenitorii testamentari ai acestora, dacă au la data formulării cererii cetăţenia română”.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 290/2003, persoanele îndreptăţite vor depune cereri proprii, iar dacă pentru bunurile aceluiaşi proprietar sunt mai mulţi moştenitori, fiecare dintre aceştia este obligat să îi menţioneze pe ceilalţi în cererea formulată; cererile trebuie însoţite de acte doveditoare, certificate de autorităţi, sau de declaraţia autentică a petentului, însoţită de declaraţiile a cel puţin 2 martori, de asemenea, autentificate.

Potrivit art. 2 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, aprobate prin HG nr. 1120/2006, pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 290/2003, persoanele îndreptăţite trebuie să facă dovada că au avut în proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii. Cererile sunt însoţite de acte doveditoare certificate de autorităţi. În situaţia imposibilităţii dovedite de a procura aceste acte, cererea se completează cu declaraţia autentică a petentului, însoţită de declaraţiile a cel puţin 2 martori, de asemenea autentificate.

Instanţa reţine că reclamantul N. P. a solicitat, în nume propriu şi pentru reclamanţii N. P. P., C. A. A. şi V. N. despăgubiri sau compensaţii pentru bunurile aparţinînd autoarei Vârlan Maria, de care a fost deposedată atunci când a fost forţată să părăsească locuinţa ei din loc. Vatici, raionul Orhei, de pe teritoriul actual al Republicii Moldova. La dosar a fost depusă o copie de pe o declaraţie dată de V. M. în cursul anului 1944 (f.30), în care aceasta declară că nu doreşte să se repatrieze în Basarabia şi că renunţă la toate drepturile ce i s-ar cuvenit potrivit Convenţiei de Armistiţiu în cazul în care s-ar fi repatriat, nemaiavând nici un fel de pretenţii faţă de Statul Român. Mai declară că s-a născut şi a avut ultimul domiciliu în com. Vatic, jud. Orhei, este de profesie casnică, a venit în România la data de 11.01.1944 „fără a fi adus cu sila” şi în prezent s-a stabilit în comuna Dăeşti, jud. Vâlcea. Mai arată că posedă un buletin de evacuare. Conform certificatului de deces depus la dosar (f.31), V. M. a decedat la 8.08.1963 în mun. Râmnicu Vâlcea.

Conform arborelui genealogic depus la dosar (f.38) coroborat cu certificatele de stare civilă, certificatul de moştenitor nr. 415/1971 emis de Notariatul de Stat Local Sector 7 Bucureşti (f.23), copiile actelor de identitate ale părţilor şi adeverinţa de deces nr. 1221 emisă de Oficiul de Stare Civilă al raionului Krasnoglinsk (f.24), instanţa reţine că V. M. a avut cu numitul V. N. pe copiii L. E., decedată în 16.04.1971, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, V. C., V. S. N., decedat în 12.02.1971 în oraşul Cuibîşev, şi V. N. La rândul lor, V. S. şi V.A. au avut doi copii, pe V. V. E. şi pe reclamantul V. N. V.V.E., căsătorită în 1959 cu numitul C.A., a avut ca fiu pe reclamantul C.A.A. Ulterior, C. (fostă V.) V. E. s-a căsătorit în 1969 cu reclamantul N.P., având ca fiu pe reclamantul N.P.P. N. (fostă C.) V. E. a decedat la data de 8.06.2004, cu ultimul domiciliu în Bucureşti (f.34).

Se constată că au solicitat despăgubiri şi compensaţii moştenitorii defunctei V./C./N.V.E. (reclamanţii N.P., N.P.P şi C.A.A.), precum şi fratele acesteia, reclamantul V.N., cei doi fiind descendenţi de gr. II ai autoarei V.M. Întrucât doar aceste persoane au solicitat despăgubiri sau compensaţii cu privire la bunurile ce au aparţinut defunctei V.M., instanţa apreciază că nu prezintă importanţă atitudinea celorlalţi descendenţi în viaţă ai autoarei, în legătură cu măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 290/2003.

Instanţa reţine că s-a făcut dovada refugiului autoarei V.M. din Basarabia, raionul Orhei, comuna Vatici, în localitatea Dăeşti din jud. Vâlcea, în luna ianuarie 1944. Pârâtele au susţinut că trebuia făcută dovada refugierii întregii familii a autoarei, invocând faptul că fiul său V.S.N. a rămas să lucreze în raionul Orhei din RSS Moldovenească, aşa cum rezultă din adeverinţa nr. 177/17.07.1957 eliberată de Ministerul Industriei Aeronautice (f.22), decedând la 12.02.1971, iar pe de altă parte că lipsesc acte doveditoare privind evacuarea sau refugierea autorului V.N.

Instanţa apreciază oportun a examina mai întâi situaţia averii autoarei V.M. Astfel, conform certificatului de arhivă nr. 24-12/1127 din 21.08.2006 eliberat de Arhiva Naţională a Republicii Moldova (f.29), în Tabelul nominal al proprietarilor de case din comuna Vatici, judeţul Orhei, pentru anul 1941, este înscrisă Vârlan Maria ca proprietară a unei case cu nr. 48 în comuna Vatici.

Instanţa are în vedere şi declaraţiile sub semnătură legalizată date de martorii O.E. şi M.E. în faţa notarului privat Elena Petcu din mun. Chişinău, Republica Moldova, la data de 13.05.2006 (f.26-27). Acestea, deşi nu sunt întocmite în formă autentică, poartă legalizarea de către notar a semnăturii martorului, fiind întocmite conform dispoziţiilor art. 68 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 1453/2002 a Republicii Moldova cu privire la notariat („persoana  care  desfasoara  activitate  notariala  legalizeaza semnaturile  de pe documentele al caror continut nu contravine legii si nu este o expunere a unui act juridic. … Legalizind  semnaturile,  persoana  care  desfasoara  activitate  notariala  nu  certifica  faptele expuse in document, ci numai confirma ca  semnatura  apartine  persoanei  care a semnat, acest fapt fiind indicat in girul de autentificare”).

Martorul O.E., născută la 9.10.1926, declară că a fost consăteancă cu V.M. şi fiul ei V.S. în satul Vatici, raionul Orhei, iar V.M. a avut în proprietate două case în centrul satului, măsurând fiecare câte aproximativ 100-150 mp, iar într-o casă fiind prăvălie şi cafenea. De asemenea, a mai avut şi construcţii auxiliare, două beciuri de piatră, loturi de pământ arabil cu floarea soarelui de circa 20 hectare. Suprafaţa terenului de pe lângă casă era de 1 hectar. A precizat că după războiul din anii 1941 – 1945 în case au funcţionat magazinul satului şi alte edificii ale Sovietului Sătesc.

Martorul M.E., născută la 1.05.1921, a fost consăteancă cu V.M. şi a precizat că familia V. a avut în proprietate: două case mari, fiecare de câte 100 – 150 mp, într-o casă fiind prăvălie şi cafenea, iar în cealaltă locuind cu familia; pe lângă casă avea grădină cu suprafaţa de un hectar. De asemenea, avea circa 20 hectare de teren în comuna Vatici, jud. Orhei, pe care cultivau floarea soarelui şi porumb. A menţionat martorul că după războiul din anii 1941 – 1945 casele au fost luate pentru Sovietul Sătesc şi pentru magazin.

Se observă că în timp ce martorul O.E. declară că V.M. a avut în proprietate anumite construcţii şi terenuri, martorul M.E. declară că familia V. a avut în proprietate aceste bunuri. Rezultă astfel incertitudinea în stabilirea calităţii de proprietar exclusiv a autoarei V.M. asupra tuturor imobilelor menţionate de martori. Este relevantă sub acest aspect şi incertitudinea cu privire la situaţia de la nivelul anului 1944 şi ulterior a numitului V.N., despre care reclamanţii au arătat că a fost soţul lui V.M.

Drept urmare, instanţa va reţine ca dovadă certă doar certificatul de arhivă nr. 24-12/1127 din 21.08.2006 eliberat de Arhiva Naţională a Republicii Moldova (f.29), cu privire la existenţa în patrimoniul autoarei V.M. a unei case cu nr. 48 din comuna Vatici. Este de menţionat că martorii I.E. şi G.V.A. au făcut referire la „casa M. V.”.

Deşi fiul autoarei, V.S., a rămas în Basarabia după anul 1944, nu se poate reţine că acesta a exercitat prerogative de proprietar asupra acestei case, de vreme ce din declaraţiile martorilor O. E. şi M.E. reiese că această casă a fost folosită în interesul Sovietului Sătesc ori cu destinaţia de magazin, iar martorii I. E. şi G.V.A. au declarat că inclusiv această casă a fost confiscată de regimul sovietic.

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa consideră că în speţa de faţă este suficientă dovada refugiului autoarei V.M., de pe urma căreia se solicită despăgubiri sau compensaţii, iar pe de altă parte că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei doar asupra unei case cu nr. 48 din com. Vatici, jud. Orhei, pe teritoriul Republicii Moldova. Reclamanţii N.P., N.P.P., C.A.A. şi V. N. sunt persoane îndreptăţite conform Legii nr. 290/2003 la acordarea de despăgubiri potrivit disp. art. 10 din Normele Metodologice, pentru construcţia casă de locuit pentru care s-a făcut dovada dreptului de proprietate.

Drept urmare, instanţa în baza art. 8 alin. 5 din Legea nr. 290/2003 va desfiinţa Decizia nr. 562/5.06.2014 emisă de pârâta ANRP şi va obliga pârâtele să acorde reclamanţilor N.P., N.P.P., C.A.A. şi V.N. despăgubiri pentru imobilul casă situat în com. Vatici, jud. Orhei, ce a aparţinut autoarei V.M., conform certificatului de arhivă nr. 24-12/1127 din 21.08.2006 emis de Arhiva Naţională a Republicii Moldova.

Instanţa va respinge capătul de cerere din acţiunea reclamanţilor, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 32/2009 emisă de C. J. Vâlcea pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, ca inadmisibil, întrucât potrivit art. 8 alin. 5 din Legea nr. 290/2003 poate fi atacată în instanţa de contencios administrativ doar decizia ANRP, nu şi hotărârea C. J. pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003; aceasta din urmă poate fi doar contestată la ANRP.

În considerarea soluţiei de desfiinţare a Deciziei nr. 562/2014, instanţa va admite cererea de chemare în judecată a numitului V.N., formulată de reclamanţii N.P., N.P.P., C.A.A.

În ce priveşte acţiunea reclamanţilor N.P., N.P.P. şi C.A.A., instanţa o va admite în parte, având în vedere soluţiile expuse mai sus.

Domenii speta

Spete similare