Actiunea în raspundere civila delictuala

Nelegalitatea acordarii despagubirilor constând în constatarea lipsei de folosinta pentru imobilul preluat abuziv de stat si pentru care s-au acordat despagubiri constând în valoarea de piata a acestuia

Domeniu - actiunea în raspundere civila delictuala

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.255/302/2010 - DECIZIA CIVILA NR.718/23.04.2012)

La data de 16 ianuarie 2010, reclamanta F.D. a chemat în judecata pe pârâtul S.R. prin M.F.P., solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta, sa dispuna obligarea pârâtului la plata sumei de 70.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului situat în Bucuresti, Aleea C.F. nr. 3B, bl. M 49 B, sc. A, începând cu data nationalizarii imobilului, respectiv 16 februarie 1988 si pâna la data de 16 aprilie 2007.

În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca a dobândit imobilul mentionat anterior, împreuna cu sotul sau M.I.R.C., în baza contractului de construire nr. 368/6 încheiat la data de 05 noiembrie 1976 cu Întreprinderea pentru Construirea si Vânzarea Locuintelor Bucuresti. Potrivit certificatului de mostenitor nr. 408 din 25 aprilie 1977 întocmit de Notariatul de Stat Sector 4 Bucuresti, reclamanta are calitatea de mostenitor de pe urma defunctului M.I.R.C.. Imobilul situat în Bucuresti, Aleea C.F., nr. 3B, bl M 49 B, sc. A, ap.28, sector 6, a trecut în mod abuziv în proprietatea statului, conform deciziei nr. 234 din 16 februarie 1988 a Consiliului Popular al Municipiului Bucuresti, emisa în baza Decretului nr. 223/1974. Ulterior, în temeiul Legii nr. 112/1995, Statul Român a vândut imobilul chiriasilor G.I. si A.I., fiind încheiat contractul de vânzare - cumparare nr. 188/1996.

Prin sentinta civila nr. 2590 din 16 aprilie 2007, pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti, instanta a admis primul capat de cerere din actiunea formulata de reclamanta F.D., în contradictoriu cu pârâtii I.G. si I.A., obligând pârâtii sa lase în deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat în Bucuresti, str. Aleea C.F., nr. 3 B, bl. M 49 B, sc. A, ap. 28, sector 6, si a respins cel de-al doilea capat de cerere formulat în contradictoriu cu S.R. prin M.F.P., ca ramas fara obiect.

Prin decizia civila nr. 1413/A din 07 noiembrie 2008, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV a Civila, instanta a admis apelul declarat de I.G. si I.A., a schimbat în tot sentinta civila apelata, în sensul ca a fost admisa în parte actiunea, a fost respins capatul de cerere privind revendicarea apartamentului în litigiu si a fost admisa cererea subsidiara, obligând S.R. prin M.F.P. la plata sumei de 176.420 lei, reprezentant contravaloarea imobilului în litigiu.

Întrucât de la data trecerii imobilului în mod abuziv în proprietatea statului, respectiv data de 16 februarie 1988 si pâna la data de 16 aprilie 2007, respectiv data restabilirii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului, prin hotarâre judecatoreasca, reclamanta a fost în mod abuziv lipsita de folosinta bunului proprietatea acesteia, solicitând obligarea pârâtului la plata despagubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosinta.

În drept au fost invocate dispozitiile art. 998 - 999 Cod civil.

Pârâtul, desi legal citat, nu a depus întâmpinare si nu a fost reprezentat în instanta pentru a propune probe în aparare.

Instanta a administrat în cauza, la solicitarea reclamantei, proba cu înscrisuri, în cadrul careia au fost depuse la dosar decizia civila nr. 230/R din 28 aprilie 2009, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti; decizia civila nr. 1413/A din 07 noiembrie 2008, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV a Civila;  sentinta civila nr. 2590 din 16 aprilie 2007, pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti; contractul de construire încheiat la data de 05 noiembrie 1976; certificatul de mostenitor nr. 408/1977 eliberat de pe urma defunctului M.I.R.; decizia nr. 234 din 16 februarie 1988 (filele 31 - 32 dosar fond); contractul de vânzare - cumparare nr. 188/1996 (filele 33 - 34 dosar fond); contractul de închiriere înregistrat sub nr. 942 din 07 februarie 1995 (fila 35 - 36 dosar fond); adresa nr. 902 din 24 mai 2006 (fila 37 dosar fond); adresa emisa de Primaria Sectorului 6 Bucuresti la data de 26 mai 2006 (fila 38 dosar fond); acte de stare civila ale reclamantei (filele 39 - 42 dosar fond); cu expertiza tehnica specialitatea evaluare proprietati imobiliare (raportul de expertiza efectuat de expertul V.V. fiind depus la filele 64 - 77 dosar fond).

Prin sentinta civila nr. 8190 din 03 decembrie 2010, pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, în dosarul nr. 255/302/2010, s-a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru pretentiile aferente perioadei 16 februarie 1998 - 23 decembrie 2006; s-a admis în parte cererea formulata de reclamanta D.F. în contradictoriu cu S.R. prin M.F.P.; a obligat pârâtul la plata catre reclamanta a sumei de 5.312,40 lei, reprezentând despagubiri materiale; s-a respins cererea privind obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosinta a imobilului pentru perioada 16 februarie 1988 - 23 decembrie 2006, ca prescrisa.

Pentru a se pronunta astfel, instanta de judecata a retinut urmatoarele considerente:

Pentru ipoteza raspunderii delictuale, art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prevede ca termenul de prescriptie extinctiva începe sa curga de la data când pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba si pe cel care raspunde de ea. Textul de lege mentionat stabileste doua momente alternative de la care prescriptia poate începe sa curga, respectiv momentul subiectiv al cunoasterii pagubei si a celui care raspunde de ea si momentul obiectiv al datei la care pagubitul putea ori trebuia sa cunoasca aceste elemente.

În speta, imobilul situat în Bucuresti, str. Aleea C.F., nr. 3 B, bl. M 49 B, sc. A, ap. 28, sector 6, a fost preluat în mod abuziv de S.R. prin decizia nr.234 din 16 februarie 1988, emisa de Consiliul Popular al Municipiului Bucuresti - Comitetul Executiv. Asa fiind, reclamanta avea posibilitatea si trebuia sa ia cunostinta de preluarea abuziva a imobilului,  si implicit de paguba produsa prin lipsirea sa de folosinta imobilului, oricând dupa anul 1990, sau dupa aparitia Legii nr. 112/1995 prin care a fost reglementata posibilitatea restituirii în natura catre fosti proprietari a imobilelor intrate în proprietatea statului fara titlu.

Dreptul la introducerea actiunii în raspundere civila pentru fapta ilicita nu este conditionata de constatarea prealabila, printr-o hotarâre judecatoreasca, a caracterului abuziv al preluarii, aceasta analiza putând fi facuta si în cadrul actiunii întemeiata pe dispozitiile art. 998 - 999 Cod civil.

Acceptarea sustinerilor reclamantei ca dreptul la actiune s-ar fi nascut abia dupa pronuntarea sentintei civile nr. 2590 din 16 aprilie 2007, de catre Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, prin care i s-a recunoscut dreptul la restituirea apartamentului, ar conduce la transformarea unei actiuni în pretentii, prescriptibila în termenul general de prescriptie extinctive de trei ani, prevazut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, într-o actiune, practic imprescriptibila, din momentul ce actiunea în revendicare este imprescriptibila extinctiv. Astfel, reclamanta ar avea posibilitatea de a introduce oricând actiunea în revendicare, iar de la acest moment ar începe sa curga termenul de prescriptie extinctiva pentru actiunea în pretentii.

Analizând materialul probator administrat în cauza, instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt:

Prin contractul de construire nr. 368 din 05 noiembrie 1976 încheiat cu Întreprinderea pentru Construirea si Vânzarea Locuintelor Bucuresti, reclamanta si sotul acesteia M.I.R.C. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucuresti, str. Aleea C.F., nr. 3 B, bl. M 49 B, sc. A, ap. 28, sector 6.

M.I.R.C. a decedat la data de 09 aprilie 1977, drepturile si obligatiile existente în patrimoniul sau transmitându-se reclamantei, în calitate de unic mostenitor legal, astfel cum a rezultat din certificatul de mostenitor nr. 408 din 24 aprilie 1977, eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 4 Bucuresti.

Ulterior, prin decizia nr. 16 februarie 1988, eliberata de Consiliul Popular al Municipiului Bucuresti - Comitetul Executiv, s-a dispus trecerea, în temeiul art. 2 alin. 2 si art. 4 din Decretul nr. 223/1974, fara plata, în proprietatea statului apartamentului nr. 28 situat în Bucuresti, str. Aleea C.F., nr. 3 B, bl. M 49 B, sc. A, sector 6, compus din trei camere si dependinte, precum si cota parte indiviza de 2.093% din partile si dependintele comune ale imobilului.

Prin decizia civila nr. 1416/A din 07 noiembrie 2008, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, irevocabila prin decizia civila nr. 230/R din 28 aprilie 2009 a Curtii de Apel Bucuresti, a fost admisa în parte actiunea formulata de reclamanta F.(fosta M.) D. în contradictoriu cu pârâtul S.R. reprezentat prin M.F.P. si a fost obligat pârâtul la plata catre reclamanta a sumei de 176.420 lei, reprezentând despagubiri pentru imobilul situat în Bucuresti, str. Aleea C.F., nr. 3 B, bl. M 49 B, sc. A, ap. 28, sector 6. Totodata, a fost respins capatul de cerere privind revendicarea imobilului, ca neîntemeiata.

Instanta de control judiciar a apreciat ca fiind întemeiata constatarea instantei de fond. Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti - din sentinta civila nr. 2590 din 16 aprilie 2007, în sensul ca decizia de preluare a imobilului în baza Decretului nr. 223/1974, nu reprezinta un act de preluare valabil pentru a constitui un titlu valabil, deoarece Decretul nr. 223/1974 contravenea Constitutiei din 1965 si tratatelor internationale la care România era parte.

De asemenea, în considerentele deciziei civile nr. 1413 din 07 noiembrie 2008 s-a retinut ca "acordarea reclamantei a unei sume de bani reprezentând contravaloarea bunului la valoarea de circulatie, reprezinta o compensatie echitabila si respecta principiul proportionalitatii dintre fapta satului, care a preluat bunul abuziv si prejudiciul suferit de reclamanta, ca urmare a acestei fapte".

Potrivit dispozitiilor art. 998 Cod civil "orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara", iar conform art. 999 Cod civil "omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce în cauza prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta".

Din aceste dispozitii legale rezulta ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale este necesara întrunirea urmatoarelor conditii: a) existenta unui prejudiciu; b) existenta unei fapte ilicite; c) existenta unui raport de cauzalitate între fata ilicita si prejudiciu si d) existenta vinovatiei.

În privinta persoanelor juridice, art. 35 din Decretul nr. 31/1954 dispune ca "faptele licite sau ilicite savârsite de organele sale obliga însasi persoana juridica, daca au fost îndeplinite cu prilejul exercitarii functiei lor".

Referitor la prima conditie, instanta a avut în vedere ca trecerea apartamentului în proprietatea statului a pus-o pe reclamanta în imposibilitatea exercitata atributelor dreptului de proprietate printre care se numara si atributul folosintei.

Savârsirea de catre stat a faptei ilicite constând în preluarea abuziva a apartamentului fost retinuta, asa cum s-a aratat anterior, în decizia civila nr. 1413/2008, pronuntata de Tribunalul Bucuresti  si, întrucât este unul din considerentele care sustine si explica dispozitivul, a intrat în puterea lucrului judecat.

De asemenea, în raport de circumstantele savârsirii faptei, instanta a retinut ca sunt întrunite si celelalte conditii privind vinovatia pârâtului si raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu.

Contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului a fost stabilita prin raportul de expertiza tehnica constructii întocmit de catre expertul tehnic V.V. la suma de 1.400 lei/luna, respectiv 46.66 lei/zi.

Împotriva acestei sentinte au declarat apel  ambele parti, reclamanta - contestând solutia privind exceptia de prescriptie cu privire la pretentiile aferente perioadei 16 februarie 1988 - 23 decembrie 2006, în conditiile în care abia la momentul constatarii preluarii abuzive a imobilului la stat prin sentinta civila nr. 2590 din 16 aprilie 2007 (ramasa definitiva si irevocabila) - se poate spune ca reclamanta a luat cunostinta de fapta ilicita si de  autorul - Statul, astfel ca din acest moment s-a nascut dreptul la dezdaunare - iar pârâtul contestând calitatea sa procesuala pasiva într-o astfel de cerere de chemare în judecata, cu încalcarea art. 52 din Constitutie, în speta nefiind vorba de vreo eroare judiciara care sa antreneze raspunderea directa a statului, unitatea administrativ-teritoriala fiind reprezentantul statului în astfel de spete, în patrimoniul careia a intrat imobilul în cauza - pentru care s-a solicitat respingerea cererii ca formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiata. Ministerul Finantelor Publice ca reprezentat al Statului, neavând vreo culpa cu privire la pretentiile reclamantei, el nedetinând imobilul, ci unitatea administrativ-teritoriala.

Nu s-au administrat noi probe în apel.

Prin decizia civila nr. 1100/A din 16 decembrie 2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV a Civila, în dosarul nr. 255/302/2010, s-au respins apelurile ca nefondate, potrivit art. 296 Cod de procedura civila pentru urmatoarele considerente:

Apelul reclamantei.

Asa cum bine a retinut prima instanta, întrucât actiunea s-a fundamentat pe raspunderea delictuala, termenul de prescriptie începe sa curga de la data când pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba si pe cel raspunzator; în mod evident, acest moment a avut loc la data preluarii abuzive a bunului din patrimoniul reclamantei.

Asimilând imposibilitatea de facto de a reclama abuzul în perioada regimului politic comunist unei veritabile forte majore, caz de întrerupere a prescriptiei, s-a putut considera ca dreptul la actiune s-a nascut în anul 1990, când aceasta imposibilitate a introducerii unei actiuni a încetat.

Chiar daca s-ar accepta ca abia dupa recunoasterea prin lege a caracterului abuziv al preluarii s-ar fi nascut dreptul la actiune, aceasta ar fi, de asemenea, prescrisa, întrucât abuzul a fost statuat prin Legea nr. 10/2001.

Nu a putut fi primita sustinerea reclamantei în sensul ca termenul de prescriptie ar începe sa curga de la 16 aprilie 2007, când a fost stabilit în prima instanta caracterul abuziv al preluarii bunului de catre stat în conditiile în care Decretul nr. 167/1958 este limpede: dreptul la actiune se naste de la data când pagubitul a cunoscut fapta ilicita si pe cel responsabil, iar nu din momentul în care s-a constatat judecatoreste existenta faptei ilicite.

Practic, interpretarea reclamantei este în sensul ca ar fi necesare doua etape pentru obligarea autorului faptei ilicite la repararea prejudiciului: prima etapa - o actiune vizând constatarea judecatoreasca a faptei ilicite (în speta constatarea caracterului abuziv al preluarii) si a doua etapa - actiunea în despagubiri, care se naste abia dupa prima etapa.

Nimic mai fals: actiunea în despagubire nu depinde de o solutionare în mod necesar prealabila si anterioara a unei actiuni în constatarea caracterului ilicit al faptei, ci acestea doua pot fi formulate si împreuna (spre pilda, cererea în dezdaunare decurgând din lipsa de folosinta poate însoti revendicarea, într-o actiune comuna, nefiind conditionata introducerea cererii de despagubiri de o prealabila si anterioara admitere a revendicarii).

Daca, însa, în privinta actiunii în stabilirea caracterului ilicit (abuziv) al faptei (spre pilda, constatarea nelegalei preluari a bunului), termenul de prescriptie poate fi mai lung, sau chiar actiunea este imprescriptibila, capatul de cerere în despagubiri, formulat fie accesoriu, fie separat, urmeaza regimul comun al prescriptiei, putând fi acordate doar acele prestatii care nu sunt prescrise (în speta, fructele civile din ultimii trei ani).

Cu alte cuvinte, întrucât lipsa de folosinta este echivalentul fructelor civile care curg zi de zi (elementul timp fiind esential), nu se poate accepta, ca moment al declansarii actiunii în daune, cel reprezentat de momentul pronuntarii solutiei în actiunea în revendicare, de care depinde, deoarece, actiunea în revendicare fiind imprescriptibila, ar însemna ca s-ar crea partii posibilitatea de a introduce revendicarea cât de târziu pentru a solicita sume cu titlu de dezdaunari cât mai mari, fara o limitare anterioara în timp, creând, indirect, o imprescriptibilitate a cererii în pretentii prin derivare de la imprescriptibilitatea revendicarii (ceea ce ar fi de neacceptat).

Prin urmare, apelul reclamatei a fost nefondat.

Apelul pârâtului.

Tribunalul a constatat ca lipsa calitatii procesuale pasive, pe care apelantul - pârât a invocat-o, nu a fost fondata. Preluarile abuzive ale unor imobile în regimul comunist au fost masuri luate în virtutea unor acte normative cu putere de lege, edictate în exercitiul suveranitatii de stat prin organele sale legiuitoare din epoca, astfel încât este nemijlocit subiect de drepturi si obligatii în raportul juridic creat, de vreme ce tot în proprietatea statului au intrat si bunurile preluate.

Este adevarat ca statul nu raspunde pentru obligatiile organelor si celorlalte institutii de stat, daca acestea sunt persoane juridice, dar, în speta, obligatia s-a nascut în urma unui act de legiferare, în exercitiul suveranitatii sale, organul legiuitor al epocii (Marea Adunare Nationala) neactionând în nume propriu, ca subiect distinct de drepturi si obligatii, ci în numele statului.

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs reclamanta si pârâtul S.R. prin M.F.P..

1. În recursul formulat de reclamanta F.D., s-au adus critici de nelegalitate a deciziei recurate, cu invocarea art. 304 pct. 7 si 9 Cod de procedura civila cu privire la respingerea apelului, inclusiv cu privire la criticile pe care le-a formulat pe aspectul timbrajului - întrucât apreciaza ca cererea sa, potrivit art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 estre scutita de plata taxei de timbru, pretentiile decurgând dintr-o fapta abuziva a statului, chiar daca s-a formulat actiune distincta în instanta, pentru acestea.

Curtea a pus în vedere recurentei - reclamante sa timbreze la valoarea pretentiilor pentru faza de recurs a cauzei, cu suma de 3.639 lei taxa de timbru si aplicarea timbrului judiciar de 0,15 lei - pretentiile formulate neîncadrându-se în prevederile art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 privind scutirea de plata acestei obligatii (cererea de reexaminare formulata, de catre recurenta, fiind respinsa prin încheierea de sedinta din Camera de consiliu din data de 21 martie 2012).

La noul termen acordat - 23 aprilie 2012, s-a constatat ca recursul nu s-a timbrat legal potrivit art. 11 - 20 din Legea nr. 146/1997 - în consecinta, Curtea va anula recursul reclamantei - ca netimbrat.

2. În recursul formulat de pârâtul S.R. prin M.F.P., s-a criticat decizia de respingere a apelului pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 Cod de procedura civila - hotarârea a fost data cu încalcarea si aplicare gresita a legii.

S-a invocat mai întâi, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, pe considerentul ca instanta a schimbat cadrul procesual, pronuntând o hotarâre în contradictoriu cu o institutie ce nu a fost parte în cauza, S.R. prin Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, printr-o confuzie creata fata de alegerea sediului procesual al partii S.R. prin M.F.P., la sediul Directiei sus-mentionate.

S-au adus critici si pe fondul cauzei, în sensul ca în mod gresit a fost obligat S.R. prin M.F.P. la contravaloarea lipsei de folosinta asupra imobilului în litigiu, ignorându-se jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului în materie, în sensul ca pretentiile astfel cum au fost formulate, nu sunt fondate întrucât nu se raporteaza la un bun actual, reclamanta nedetinând un "bun" potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului (cauza Buzatu, cauza Dumitrescu, cauza Caracas contra României; cauza Kopecky contra Slovaciei), care sa contureze o creanta de natura celei invocate, prin pretentiile deduse judecatii.

S-a solicitat admiterea recursului, admiterea apelului formulat si respingerea actiunii ca formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, si pe fond, respingerea actiunii ca neîntemeiata.

Nu s-au administrat probe noi în recurs.

Deliberând asupra recursurilor formulate, se constata ca, recursul reclamantei nu a fost timbrat legal - motiv pentru care va fi anulat ca netimbrat potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, iar recursul pârâtului S.R. prin M.F.P. este fondat, pentru considerentele ce urmeaza:

În fapt, actiunea în despagubiri constând în contravaloarea lipsei de folosinta pentru imobilul în litigiu, preluat de stat în mod abuziv si pentru care, reclamanta a obtinut o sentinta irevocabila privind valoarea de piata al acestuia - s-a formulat la data de 16 octombrie 2012.

Prin sentinta de despagubire privind valoarea imobilului s-a retinut imposibilitatea obiectiva de restituire în natura, ca urmare a vânzarii - cumpararii catre chiriasi, cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Prin Legea nr. 10/2001, completata si modificata prin Legea nr. 247/2005 si Legea nr. 1/2009, s-au prevazut modalitatile de reparatie pentru imobilele preluate în trecut, în mod abuziv la stat, si totodata si limitele acestora reparatii (sublin. red.).

Astfel, în art. 1 alin. 1 si 2 din Legea nr. 10/2001, republicata, s-au stabilit ca masuri reparatorii: 1) restituirea în natura; 2) când restituirea în natura nu este posibila (una din cauze fiind cea corespunzatoare spetei, în sensul ca imobilul s-a vândut catre chiriasi cu respectarea Legii nr. 112/1995) - se vor acorda masuri reparatorii în echivalent, bunuri sau servicii în compensare, respectiv despagubiri.

Prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 s-a reglementat "Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", cu o procedura si competente anume stabilite.

În art. 20 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, "... persoana îndreptatita are dreptul numai la masuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piata corespunzatoare întregului imobil ..." (sublin. red.), în situatia în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 - situatie care se regaseste în speta.

Legiuitorul a mai prevazut si obligativitatea urmarii legii speciale, în cererile adresate instantelor, cu privire la imobilele preluate în mod abuziv la stat în regimul  comunist, dupa intrarea în vigoare a acesteia.

Mai mult, potrivit prevederilor art. 46 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009 "Persoana îndreptatita are obligatia de a urma calea prevazuta de prezenta lege, dupa intrarea acesteia în vigoare. Prevederile prezentei legi se aplica cu prioritate" (sublin. red.).

Din acest text de lege, ca si din cel anterior mentionat, Curtea constata nu doar ca legea speciala are prioritate de aplicare în procedurile pe care le reglementeaza, dar si în prevederile de dreptul substantial, prin masurile de reparatie anume si în limitele stabilite special de legiuitor, între acestea nefigurând si dreptul la contravaloarea lipsei de folosinta pentru imobilul respectiv - acest drept fiind exclus, inclusiv spre a fi formulat pe calea dreptului comun - art. 998 si urmatoarele Cod civil.

Aceasta este interpretarea logica ce decurge din aplicarea consecventa a principiului - legea speciala deroga de la dreptul comun si are prioritate de aplicare - compatibila cu limitarile acceptate de Curtea Europeana ale dreptului de acces la o instanta.

În jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului invocata se subliniaza importanta principiului legalitatii ca parte a preeminentei dreptului, care presupune norme clare, precise, accesibile si previzibile - exigente carora nu le corespunde o jurisprudenta creata prin înlaturarea cadrului normativ special reglementat.

Aceasta solutie reiese si din considerentele largi ale deciziei nr. 33/2009, pronuntata într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casatie si Justitie, în scopul unificarii practicii judiciare în materie.

Prin urmare, acordarea - chiar limitat în timp, ca efect al aplicarii prescriptiei dreptului material la actiune, - de catre doua instante, de fond si de apel, a despagubirilor solicitate în forma contravalorii lipsei de folosinta a unui imobil, pentru care s-a recunoscut în mod irevocabil preluarea abuziva de catre stat printr-o sentinta ramasa irevocabila si pentru care s-au acordat despagubiri constând în valoarea de piata a acestuia - este nelegala.

În consecinta, potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, recursul reclamantei va fi anulat ca netimbrat, iar recursul pârâtului va fi admis în baza art. 312 Cod de procedura civila, va fi modificata decizia recurata (în parte), în sensul admiterii apelului S.R. prin M.F.P., schimbarea în tot a sentintei apelante, în sensul respingerii actiunii ca neîntemeiata.

Va fi mentinuta dispozitia de respingere a apelului reclamantei din decizia recurata.

8

Domenii speta

Spete similare