Constatare nulitate act juridic absolută contract

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.07.2013 sub nr. de dosar 24086/245/2013, aşa cum a fost precizată, reclamanta ZM în contradictoriu cu pârâtul ZC, a solicitat constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 360/28.01.2009.

În motivare, a arătat că preţul de 10.000 lei indicat în convenţie este fictiv şi derizoriu, întrucât nu i-a fost plătit şi are un cuantum mult prea scăzut raportat la valoarea bunului transmis. A adăugat că s-a aflat în eroare, deoarece a crezut că a încheiat un contract de întreţinere.

În drept, a invocat art. 1207 alin. (2), pct. 1 şi pct. 2 NCciv, art. 1665 alin. (1) şi (2) NCciv, Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Sub aspect probatoriu, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtului şi a probei testimoniale.

A anexat la dosar copii certificate pentru conformitate cu originalul după următoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 360/28.01.2009 (f. 15-16), încheiere nr. 4999/30.01.2009 emisă de O.C.P.I. (f. 17), extras de Carte Funciară (f. 17), releveu construcţii (f. 18), fişa corpului de proprietate (f. 19-20), certificat de naştere (f. 21), sentinţa civilă nr. 729/18.01.2013 pronunţată în dosarul nr. 19003/245/2012 pronunţată de Judecătoria Iaşi (f. 22), înscrisuri medicale (f. 9, 10-14, 41-42).

Prin încheierea de şedinţă din 27.09.2013, instanţa a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantă şi a dispus scutirea acesteia de la plata taxei judiciare de timbru.

Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.

În temeiul art. 258 C.proc.civ., rap. la art. 254 şi 255 C.proc.civ., instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile anexate la dosar, proba cu interogatoriul pârâtului şi proba testimonială.

La solicitarea instanţei, B.N.P. „Coste Ştefan & Asociaţii” a comunicat actele ce au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 360/28.01.2009: titlul de proprietate nr. 4748/20.07.1994 (f. 64), certificat pentru atestarea că petentul este cunoscut ca proprietar nr. 553/26.01.2009 (f. 65), proces verbal de identificare a imobilului din 26.01.2009 (f. 66), plan de amplasament al corpului de proprietate nr. 81864/29.04.2004 (f. 67-73), certificate de naştere (f. 74-75), buletine (f. 76), încheiere nr. 4558/09.03.2005 eliberată de O.C.P.I. (f. 77), extras de Carte Funciară (f. 78), adeverinţă (f. 79), certificat de atestare fiscală (f. 80), contract de vânzare-cumprare (f. 81-82), încheiere nr. 4999/30.01.2009 emisă de O.C.P.I. (f. 83), extras de Carte Funciară (f. 84).

La termenul de judecată din 03.12.2014, instanţa a procedat la administrarea din oficiu a probei cu interogatoriul pârâtului.

La termenul de judecată din 28.01.2015, instanţa a procedat la audierea martorilor DE şi ZMG

Prin notele de concluzii scrise, reclamanta ZM a precizat că solicită, în principal, constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 360/28.01.2009 pentru eroare asupra naturii juridice a acestuia şi, în subsidiar, constatarea nulităţii relative a contractului, pentru preţul fictiv şi derizoriu. A mai arătat că operat întreruperea cursului prescripţiei dreptului de a cere constatarea nulităţii relative a actului, deoarece s-a judecat cu pârâtul într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Iaşi şi a fost internată în spital o perioadă.

Analizând actele şi lucrările din dosar, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 28.01.2009, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 28 (f. 15-16), prin care reclamanta ZM, în calitate de vânzătoare, s-a obligat să transmită dreptul de proprietate asupra imobilului - teren şi construcţii, situat în intravilan sat, com., jud. Iaşi, constând din suprafaţa de teren de 4.386,66 m.p. (suprafaţă de teren curţi construcţii de 369,73 m.p. – identică cu parcela 1(57), suprafaţă de teren arabil de 329,71 m.p. – identică cu parcela 2 (57/1), suprafaţă de teren vie hibridă de 289,00 m.p. – identică cu parcela 3(58), suprafaţa de teren arabil de 998,71 m.p. – identică cu parcela 4(56/1), suprafaţă de teren fâneţe de 1.893,84 m.p., identică cu parcela 5 (56/2) şi suprafaţa de teren ape curgătoare de 505,67 m.p. – identică cu parcela 6 (56/4)), precum şi din construcţiile edificate pe parcela 1 (57), cu rezerva dreptului de uzufruct viager, iar pârâtul ZC, în calitate de cumpărător, s-a obligat să plătească suma de 10.000 lei cu titlu de preţ.

Potrivit actului juridic menţionat, cumpărătorul a intrat în stăpânirea de drept a imobilului din momentul autentificării contractului şi urma să intre în stăpânirea de fapt a imobilului de la data stingerii dreptului de uzufruct viager.

Prin încheierea nr. 4999/30.01.2009 (f. 17), O.C.P.I. a dispus înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al pârâtului şi a dreptului de uzufruct viager al reclamantei asupra imobilului descris.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat, în principal, constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 360/28.01.2009 pentru eroare asupra naturii juridice a acestuia şi, în subsidiar, constatarea nulităţii relative a contractului, pentru preţul fictiv şi derizoriu.

În ceea ce priveşte dreptul material aplicabil prezentei cauze, instanţa constată că raportat la art. 3 şi 4 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 şi faţă de data încheierii actului juridic invocat de către reclamantă, este incident Codul Civil decretat în 1864.

La termenul de judecată din 28.01.2015, instanţa a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea având ca obiect „anulare contract de vânzare-cumpărare – nulitate relativă”.

Potrivit art. 248 din Codul de Procedură Civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau cercetarea în fond a pricinii.

Analizând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa constată că în baza Decretului nr. 167/1958, aplicabil în temeiul art. 201 din Legea nr. 71/2011, acţiunea în anularea unui act juridic se prescrie în termen de 3 ani, care, potrivit art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, începe să curgă de la data când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviinţeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.

Preţul fictiv şi derizoriu invocat de reclamantă constituie o cauză ce atrage nulitatea relativă a contractului de vânzare-cumpărare dedus judecăţii, iar faţă de prevederile legale menţionate anterior, acţiunea în anulare întemeiată pe o astfel de cauză se prescrie în termen de 3 ani de la 28.01.2009, data încheierii contractului şi momentul la care vânzătoare a cunoscut că nu i s-a plătit preţul corespunzător valorii bunului.

Potrivit art. 13 din Decretul nr. 167/1958, cursul prescripţiei se suspendă: a) cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere; b) pe timpul cât creditorul sau debitorul face parte din Forţele Armate ale Republicii Populare Române, iar acestea sunt puse pe picior de război; c) până la rezolvarea reclamaţiei administrative făcută de cel îndreptăţit, cu privire la despăgubiri sau restituiri, în temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de poştă şi telecomunicaţii, însă cel mai târziu până la expirarea unui termen de 3 luni socotit de la înregistrarea reclamaţiei.

Conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe: a. prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia; b. prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare (...); c. printr-un act începător de executare. Prescripţia nu este întreruptă dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.

Reclamanta susţine că a operat întreruperea cursului prescripţiei extinctive, întrucât s-a judecat cu pârâtul într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Iaşi şi a fost internată în spital o perioadă.

Instanţa apreciază că motivele invocate de reclamată nu sunt de natură să întrerupă cursul prescripţiei extinctive.

Astfel, în ceea ce priveşte cel dintâi motiv menţionat, instanţa atrage atenţia că, în baza art. 16 alin. 1 lit. b din Decretul nr. 167/1958, introducerea unei cereri de chemare în judecată este de natură să întrerupă cursul prescripţiei dacă prin intermediul acesteia se pune în discuţie însuşi dreptul a cărui prescripţie se invocă. Pe baza sentinţei civile nr. 729/18.01.2013 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 19003/245/2012 anexată la fila 22, instanţa constată că reclamanta a mai demarat un proces împotriva pârâtului, dar acest proces a avut ca obiect evacuarea pârâtului pentru nerespectarea dreptului de uzufruct viager, fără să se invoce neregularităţi în legătură cu preţul indicat în contractul de vânzare-cumpărare dedus judecăţii.

Cât priveşte cel de-al doilea motiv menţionat, instanţa constată că perioadele de internare în spital a celui împotriva căruia curge prescripţia nu se numără printre cauzele de întrerupere a cursului prescripţiei reglementate de art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Instanţa adaugă că acestea nu pot fi calificate nici drept cazuri de forţă majoră care ar determina suspendarea cursului prescripţiei. Legea nu defineşte forţa majoră, dar doctrina şi jurisprudenţa admit că forţa majoră presupune un eveniment absolut imprevizibil şi absolut insurmontabil. Din înscrisurile medicale anexate la dosar reiese că, în cursul termenului de prescripţie, reclamanta a fost internată în spital în perioade scurte de timp care nu au creat un obstacol, pe care nu a putut şi nici nu era posibil, în circumstanţele date, să-l înlăture pentru a face acte de întrerupere a prescripţiei.

Faţă de cele expuse anterior, instanţa urmează să admită excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea având ca obiect „anulare contract de vânzare-cumpărare – nulitate relativă”, invocată din oficiu.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 360/28.01.2009 de către Biroul Notarului Public „CA”, reclamanta invocă eroarea asupra naturii juridice a acestuia.

Eroarea constituie un viciu de consimţământ, prin care se înţelege falsa reprezentare a unor împrejurări la încheierea unui act juridic. Eroarea obstacol, numită şi eroarea distructivă de voinţă, este cea mai gravă formă a erorii, împiedicând însăşi formarea actului juridic. În cazul acesteia, falsa reprezentare cade fie asupra actului juridic ce se încheie (error in negotium), în sensul că o parte crede că încheie un anumit act juridic, iar cealalaltă parte crede că încheie un alt act juridic, fie asupra identităţii fizice a obiectului (error in corpore), în sensul că una dintre părţi crede că tratează cu privire la un anumit bun, iar cealaltă parte are în vede un alt bun. Eroarea obstacol atrage nulitatea absolută a contractului.

În cauza dedusă judecăţii, reclamanta susţine că a crezut că încheie un contract de întreţinere şi nu un contract de vânzare-cumpărare cu rezerva uzufructului viager. Ea arată că s-a aflat în eroare, întrucât nu i s-a plătit vreo sumă de bani, iar părţile se înţeleseseră anterior ca reclamanta să-i înstrăineze pârâtului imobilul din satul S, iar pârâtul să aibă grijă de aceasta până la moarte şi să se ocupe de înmormântarea ei. Martorii audiaţi în cauză DE şi ZGM au confirmat că pârâtul nu avea posibilităţi financiare pentru a achita contravaloarea imobilului şi că intenţia părţilor a fost ca el să primească imobilul în schimbul ajutorului pe care l-ar fi oferit reclamantei în gospodărie. Însuşi pârâtul a declarat în urma interogatoriului administrat din oficiu, fila 93, că transmiterea imobilului s-a realizat în schimbul muncii pe care a prestat-o pentru reclamantă până la acel moment în cursul vieţii, recunoscând că nu a remis vreo sumă de bani acesteia şi că nici nu plănuia să o facă.

Faţă de cele expuse, instanţa apreciază că susţinerile reclamantei privind eroarea acesteia asupra naturii juridice a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 360/28.01.2009 de către Biroul Notarului Public „CA” sunt întemeiate, drept pentru care urmează să constate nulitatea absolută a actului juridic menţionat.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 360/28.01.2009 de către Biroul Notarului Public „Coste Ştefan & Asociaţii” – nulitate relativă, instanţa urmează să-l respingă ca urmare a prescripţiei dreptului la acţiune.

Conform art. 453 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010 instanţa va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu s-a făcut dovada suportării unor astfel de cheltuieli de către reclamantă conform art. 452 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Domenii speta

Spete similare