Plângere contravenţională

Plângere contravenţională, depăşirea limitei de viteză constatată cu mijloc tehnic omologat.

Dosar nr. 6118/55/2014

Instanţa de apel :

Admis apelul. Petentul deşi a contestat săvârşirea contravenţiei semnând procesul verbal încheiat cu menţiunea expresă că „nu am avut această viteză”, nu a făcut cunoscută propria versiune privitor la viteza cu care s-a deplasat, iar obiecţiunea cu înalt grad de generalitate formulată nu poate fi  primită în sensul preconizat de parte câtă vreme intimatul a probat şi comunicat la dosar buletinul de verificare metrologică al aparatului radar montat pe autospeciala poliţiei, cu care a fost constatată contravenţia săvârşită de petent.

Este ştiut că în conformitate cu prevederile art. 328 alin. 1 şi 2 din Noul Cod de procedură civilă prezumţia legală scuteşte de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce priveşte faptele considerate de lege ca fiind dovedite dar cu toate acestea partea căreia îi profită prezumţia trebuie să dovedească faptul cunoscut, vecin şi conex pe care se întemeiază aceasta iar prezumţia legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel, fiind vădit că în accepţiunea legiuitorului o atare probă contrară poate fi chiar şi o altă prezumţie atâta timp cât acestea au fost reglementate în §4 a subsecţiunii 3 „Probele” din secţiunea a 2 a „Cercetarea procesului a Capitolului II Judecata” din Titlul I a cărţii a II-a din Noul Cod de procedură civilă.

Pe aceeaşi linie de idei acelaşi legiuitor a statuat şi privitor la prezumţiile judiciare în art. 329 din Noul Cod de procedură civilă, că în cazul lor, judecătorul poate să se întemeieze pe ele atunci când au greutatea şi puterea de a naşte probabilitate faptului pretins însă pot fi primite numai în cazurile în care legea admite dovada cu martori  în contextul în care definiţia legală de la art. 327 din Noul cod stabileşte că prezumţiile sunt acele consecinţe pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut.

Acestea fiind spuse şi întrucât în speţă judecătorul fondului şi-a întemeiat soluţia pe o prezumţie judiciară derivând din aplicarea principiului enunţat, bine a subliniat intimatul în apel că deşi dovedită prin buletinul metrologic valabilitatea măsurătorilor efectuate, este greu de înţeles aprecierea de natură tehnică a instanţei care nu se sprijină pe niciun indiciu temeinic care să conducă la ideea „alterării” conţinutului înregistrării video efectuată cu aparatul radar, şi că în orice caz este posibil ca în câteva zeci de secunde (chiar secunde) autovehiculul-ţintă să înregistreze valori diferite ale vitezei şi de asemenea ca în momentul apropierii de o coloană de vehicule care circulă în faţa auto condus de către petent, valoarea vitezei de deplasare a autovehiculului, după frânare, să scadă.

Cu alte cuvinte găseşte instanţa de apel că judecătorul fondului raportat la lucrările dosarului nu putea prezuma cu suficientă putere doveditoare că viteza înregistrată cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic nu corespunde realităţii atâta timp cât nici prin plângerea introductivă şi nici ulterior pe parcursul judecăţii nu a înfrânt valabilitatea acestor înregistrări printr-o contraprobă ştiinţifică care să fi fost cerută în condiţiile legii de procedură.

Domenii speta

Spete similare