Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 136 din 15.01.2015


Contestaţie la executare. Acte de executare efectuate de un executor judecătoresc necompetent. Nulitate absolută.

Dosar nr. 19530/55/2014

Prima instanţă :

La data de 04.06.2014 s-a înregistrat la BEJ ..., cu sediul în Alba Iulia, cererea de executare silită formulată de creditoare împotriva debitoarei; prin încheierea nr. ..., Judecătoria Alba Iulia a încuviinţat executarea silită.

Debitoarea a făcut dovada schimbării adresei de domiciliu, din data de 26.10.2012 aceasta nu mai are domiciliul în com. Ilia, jud. Hunedoara (în circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia), ci în sat Horia, comuna Vladimirescu, jud. Arad (în circumscripţia Curţii de Apel Timişoara).

Aşadar, la data sesizării organului de executare silită, debitoarea avea domiciliul într-o localitate aflată în circumscripţia Curţii de Apel Timişoara.

Or, potrivit art. 651 alin. 1 C.p.civ., „ Dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel, după cum urmează:

a) în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse de rădăcini şi al executării silite directe imobiliare, executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află imobilul;

b) în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile şi al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului;” 

Art. 781 al. 1 C.p.civ., prescrie că „Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel unde îşi are domiciliul sau sediul debitorul ori terţul poprit.”

Alin. 4 al art. 651 C.p.civ prevede că, „Nerespectarea dispoziţiilor prezentului articol atrage nulitatea necondiţionată a actelor de procedură efectuate.”, sancţiune aplicabilă şi în cazul nerespectării prevederilor art. 781 C.p.civ, potrivit alin. final al acestui articol. Fiind o nulitate necondiţionată, expres prevăzută de lege, existenţa unei vătămări este prezumată de lege, potrivit art. 176 C.p.civ.

Instanţa apreciază că sancţiunea aplicabilă nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa executorului este nulitatea absolută, norma juridică ocrotind un interes general, aspect ce se desprinde şi din cuprinsul art. 665 alin. 5 pct. 1 C.p.civ., potrivit căruia „instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite (…) dacă:  1. cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat;.”

Cum actele de executare silită efectuate în dosarul execuţional sus indicat s-au efectuat cu încălcarea normelor ce reglementează competenţa executorului judecătoresc, dat fiind domiciliul debitoarei la data sesizării organului de executare silită, precum şi cel al terţului poprit, făcând aplicarea prevederilor legale sus enunţate, în temeiul art. 179 al. 1 C.p.civ.,  instanţa urmează a anula toate actele de executare efectuate în dosarul execuţional indicat.