Pensii

Sentinţă civilă 44 din 23.05.2014


Potrivit prevederilor art.149 din Legea 263/2010 deciziile de pensie emise de Casele Teritoriale de Pensii pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare la Comisia Centrală de Contestaţii, această procedură de examinare a deciziilor supuse contestării reprezentând procedura administrativă prealabilă, obligatorie şi fără caracter jurisdicţional.  În urma analizării contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de Casele Teritoriale de Pensii Comisia Centrală de Contestaţii adoptă Hotărâri,conform art.150 din Legea 263/2010, iar hotărârile Comisiei pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea adresată instanţei fără a se urma procedura prealabilă obligatorie este inadmisibilă.

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 1818/101/2014, reclamantul  A.M. a  chemat în judecată  pe  pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună ca pârâta să rezolve cererea de recalculare a pensiei pe care a depus-o la data de 19.04.2013 şi prin care a cerut ca la stabilirea cuantumului pensiei să se ţină cont de sporurile reţinute de-a lungul carierei sale ca profesor şi să-i fie recalculată pensia de care nu este mulţumit.

A motivat că deşi  până la data introducerii cererii a formulat trei sesizări, acestea au rămas fără rezultat.

In susţinerea acţiunii, reclamantul a depus la dosar în copie, decizia nr. 161736/22.05.2013  privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă însoţită de anexa cuprinzând  stagiul de cotizare realizat şi Decizia nr. 161736/07.01.2014 şi anexa la aceasta.

In apărare, pârâta a  formulat şi a depus  la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca fiind rămasă fără obiect.

S-a arătat că  reclamantul a solicitat prin cererea nr. 8454/19.04.2013, recalcularea pensiei având în vedere adeverinţa nr. 337/29.03.2012 eliberată de Şcoala Gimnazială Braniştea, precum şi  adeverinţa nr. 287 din 29.03.2012 şi nr. 260/15.03.2013 eliberată de Şcoala Gimnazială Vânători, în care erau trecute sumele cuvenite  plăţii cu ora, precum şi sumele reprezentând salariul de merit, pârâta analizând cererea depusă de reclamant şi a emis în acest sens Decizia nr. 161736/26.03.2014.

Prin decizia mai sus amintită, s-a respins cererea  de recalculare a pensiei în baza cererii nr. 8454 din 19.04.2013, pentru motivul că formele de retribuire definite sub sintagma  „plata cu ora” acordate cadrelor didactice  şi specialiştilor din producţie sau din alte domenii de activitate pentru activitatea  didactică de predare, seminarii, lucrări practice desfăşurate în afara obligaţiilor de muncă de la funcţia de bază, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001, această precizare fiind prevăzută în anexa nr. 15 din Normele de aplicare ale Legii nr. 263/2010 aprobate prin HG nr. 257/2011, iar pentru perioada  ulterioară datei de 01.04.2001 la calculul pensiei  se iau în considerare numai sumele trecute de angajator în declaraţia nominală privind CAS-ul, depusă lunar la Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi.

S-a anexat la dosar Decizia nr. 161736/26.03.2014, cererea formulată de reclamant şi înregistrată sub nr. 8454/19.04.2013, adeverinţa nr. 287/29.03.3013 emisă de Şcoala Gimnazială Vânători, adeverinţa nr.337/29.03.2013 emisă de Şcoala Gimnazială Braniştea, adresa nr. 260/15.03.2013 emisă de Şcoala Gimnazială Braniştea.

Analizând  dosarul în funcţie de susţinerile părţilor, actele anexate şi dispoziţiile legale incidente, instanţa reţine următoarele:

Reclamantul A. M. este beneficiarul pensiei pentru limită de vârstă conform deciziei nr.161736/22.05.2013, decizie emisă urmare a cererii reclamantului înregistrată sub nr.4478/04.03.2013.

Potrivit acestei decizii reclamantului i-au fost acordate drepturi de pensie de asigurări sociale în cuantum de 1153 lei, începând cu data de 04.03.2013, drepturi aferente unui punctaj mediu anual de 1,51189 puncte.

Ulterior reclamantul s-a adresat instituţiei pârâte cu cererea înregistrată sub nr.8454/19.04.2013 prin care a solicitat să-i fie recalculată pensia în baza adeverinţelor nr.337/29.03.2012 eliberată de Şcoala Gimnazială şi nr.287/29.03.2012, nr.260/15.03.2013 eliberate de Şcoala Gimnazială.

Adeverinţele care au însoţit cererea formulată de reclamant pentru recalcularea dreptului de pensie cu care se afla în plată cuprind drepturile realizate de acesta în calitate de salariat respectiv salariu de merit precum şi sumele cuvenite pentru plata cu ora.

La data de 30.01.2014 reclamantul s-a adresat din nou pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi cu cererea înregistrată sub nr.2182, solicitând acesteia să-i fie recalculat dreptul de pensie în baza adeverinţelor depuse anterior la dosarul său administrativ, menţionând totodată că o cerere identică cu aceeaşi solicitare a înregistrat-o în aprilie 2013 şi octombrie 2013.

Prin decizia nr.161736/07.01.2014 a fost recalculată pensia reclamantului în baza cererii nr.19867/03.10.2013, stabilindu-se un cuantum al acestui drept de 1171 lei, drepturi ce urmau a-i fi plătite începând cu data de 01.11.2013.

La data de 26.03.2014, în cursul judecăţii cauzei, pârâta a emis reclamantului, în baza cererii formulate de acesta şi înregistrate sub nr.8454/19.04.2013, decizia nr.161736 prin care a fost respinsă cererea de recalculare a dreptului de pensie formulată, recalculare solicitată prin valorificarea formelor de retribuire definite sub sintagma „plata cu ora” acordate cadrelor didactice pentru activitatea didactică de predare, seminarii, lucrări practice, desfăşurate în afara obligaţiilor de muncă de la funcţia de bază, întrucât aceste drepturi nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001.

Potrivit prevederilor art.149 din Legea 263/2010 deciziile de pensie emise de Casele Teritoriale de Pensii pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare la Comisia Centrală de Contestaţii, această procedură de examinare a deciziilor supuse contestării reprezentând procedura administrativă prealabilă, obligatorie şi fără caracter jurisdicţional.

În urma analizării contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de Casele Teritoriale de Pensii Comisia Centrală de Contestaţii adoptă Hotărâri,conform art.150 din Legea 263/2010, iar hotărârile Comisiei pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă în termen de 30 de zile de la comunicare.

În speţă se constată că obiectul dedus judecăţii constă în obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi să soluţioneze cererile formulate de reclamant, cereri însoţite de acte emise de foştii angajatori în baza cărora aceasta a solicitat recalcularea dreptului de pensiei cu care se află în plată, iar potrivit prevederilor Legii 263/2010 pârâta a procedat la emiterea unei decizii reclamantului, decizie prin care aşa cum s-a arătat anterior a fost respinsă cererea formulată de acesta.

Potrivit  Legii nr. 263/2010 legiuitorul, aşa cum s-a arătat anterior, a introdus o procedură prealabilă administrativ obligatorie pentru deciziile emise în baza acestei legi, soluţionarea contestaţiilor la deciziile emise se face de către Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul CNPP, menţiune care se regăseşte, de altfel şi în cuprinsul deciziei de pensionare emisă reclamantului.

Cererea adresată instanţei fără a se urma procedura prealabilă obligatorie este inadmisibilă.

Astfel, reclamantul,  în situaţia în care este nemulţumit de decizia emisă de pârâtă la data de 26.03.2014 are posibilitatea formulării contestaţiei la Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul CNPP, iar faţă de faptul că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de lege  de a da curs cererilor formulate prin emiterea unei decizii instanţa constată că acţiunea formulată sub acest aspect a rămas fără obiect şi pe cale de consecinţă urmează a se dispune  respingerea acesteia.

În raport de cele arătate mai sus instanţa a respins acţiunea reclamantului.