Cerere de opoziţie împotriva Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor. Repararea prejudiciului suferit.

Potrivit art.61 alin.1 din Legea nr. 31/1990 cu modificările ulterioare, creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaţilor privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat.

De asemenea, potrivit art.202 alin.23) din Legea nr. 31/1990 – creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaţilor privitoare la transmiterea părţilor sociale pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat precum şi dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenţionează să îşi cedeze părţile sociale.

Art.61 din Legea nr.31/1990

Art. 202 din Legea nr.31/1990

Art.1169 Cod civil

1. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea – Secţia civilă, comercială şi de contencios administrativ sub nr.2024/88/02.06.2011, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Tulcea a înaintat, cu adresa nr.11021 din 01.06.2011, spre soluţionare cererea de opoziţie nr.10855 din 30.05.2011 formulată de DGFP Tulcea împotriva Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor nr.1 din 18.04.2011 privind cesiunea de părţi sociale deţinute la S.C. A. S.R.L.

Sub nr. 10855 din 30.05.2011, în baza Rezoluţiei nr.2295 din 31.05.2011 a Directorului Oficiului Registrului de pe lângă Tribunalul Tulcea, s-a dispus menţionarea în Registrul Comerţului a cererii de opoziţie formulată de DGFP Tulcea împotriva Hotărârii A.G.A. nr.1 din 18.04.2011 privind cesiunea de părţi sociale deţinute la S.C. A.S.R.L.

În motivarea cererii de opoziţie s-a arătat că în Monitorul Oficial Partea a IV-a, nr.1508/29.04.2011, a fost publicată Hotărârea AGA nr.1/18.04.2011a S.C. A.S.R.L. Tulcea, referitoare la retragerea din societate a asociatului P.A. şi cesionarea părţilor sociale în favoarea asociatului P.M., acesta din urmă devenind asociat unic şi administrator.

S-a arătat că la data cesiunii societatea figura cu o datorie fiscală certă, lichidă şi exigibilă neachitată la bugetul general consolidat al statului în cuantum de 399.386 lei. Or, cesiunea părţilor sociale are ca efect trecerea părţilor sociale de la cedent la cesionar cu toate drepturile şi obligaţiile aferente acestora şi nu se garantează în niciun fel solvabilitatea societăţii şi eficienţa garanţiilor părţilor sociale, motive pentru care s-a solicitat neînregistrarea la ORC a Hotărârii AGA nr. 1 din 18.04.2011

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 61-62, 202 alin.23 din Legea 31/1990 completată prin OUG nr. 54/2010.

2. Prin Sentinţa civilă nr.3213/09.09.2011 Tribunalul Tulcea a respins ca neîntemeiată cererea de opoziţie formulată de către DGFP Tulcea, împotriva Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor nr.1 din 18.04.2011 privind cesiunea de părţi sociale emisă de S.C. A.S.R.L.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că prin hotărârea AGA nr.1 din 18.04.2011 s-a decis retragerea din cadrul societăţii a asociatei P.A., care a cesionat asociatului P.M., părţile sociale deţinute, în valoare totală de 100 lei, respectiv 10 a câte 10 lei fiecare.

Prin Rezoluţia nr.1169 din 20.04.2011 a Directorului Oficiului Registrului de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a dispus înregistrarea acestei hotărâri în Registrul comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a.

Prima instanţă a reţinut că, în cauză, nu s-a dovedit că cesionarea părţilor sociale de către asociatul P.A. către asociatul P.M. a produs un prejudiciu în dauna creditoarei DGFP Tulcea.

Împrejurarea că aceasta deţine o creanţă fiscală certă, lichidă şi exigibilă nu a fost determinată în niciun fel de modificările survenite prin Hot. AGA nr. 1 din 18.04.2011, modificări care nici nu diminuează posibilităţile de valorificare a titlului. Creditoarei îi rămâne în continuare aceleaşi mijloace de obligare a debitoarei la plata sumei datorate.

În considerarea motivelor arătate, câtă vreme nu este realizată condiţia la care fac referire prevederile art. 61 alin.1 şi art.202 alin.23 din Legea nr. 31/1990, relativ la producerea unui prejudiciu, element de fapt ce nu a fost dovedit, instanţa de fond a respins cererea de opoziţie ca neîntemeiată.

3. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta DGFP TULCEA, criticând-o pentru netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de dispoziţiile art.3041 Cod de procedură civilă, şi cu următoarea motivaţie în esenţă:

Consideră recurenta că instanţa de judecată a apreciat in mod greşit faptul că nu se impune obligarea societăţii la plata sumei menţionate din următoarele considerente:

În Monitorul Oficial Partea a IV-a nr.1508/29.04.2011 s-a publicat Hotărârea AGA nr.1/18.04.2011 emisa de SC A. SRL respectiv că asociata P.A. se retrage din societate si cesionează părţile sociale in favoarea asociatului P.M., devenind astfel asociat unic si administrator.

La data cesiunii, SC A.SRL figurează in evidentele fiscale cu creanţa fiscală certă, lichidă si exigibilă neachitată la bugetul general consolidat al statului in cuantum total de 399.386 lei .

Recurenta reclamantă menţionează că cesiunea părţilor sociale are ca efect trecerea părţilor sociale de la cedent (in speţă P.A.) la cesionar (P.M.) cu toate drepturile si obligaţiile aferente acestora. Prin cesiunea de părţi sociale nu se garantează insă solvabilitatea societăţii si nici eficienţa garanţiilor părţilor sociale.

Prin dispoziţiile art.61 din Legea nr.31/1990 legiuitorul a avut în vedere limitarea abuzului întâlnit în legătură cu exercitarea, de către asociaţi, a dreptului de dispoziţie asupra bunurilor mobile necorporale ce sunt reprezentate de părţile sociale deţinute, în sensul în care, prevalându-se de dreptul de înstrăinare, aceste persoane nu urmăresc altceva decât zădărnicirea oricăror acţiuni, prezente ori viitoare, întreprinse de organele fiscale competente în vederea realizării creanţelor deţinute faţă de respectivele societăţi comerciale, inclusiv asupra propriului patrimoniu, în eventualitatea unei angajării răspunderii solidare.

In acest context, arată recurenta, se poate observa ca prin Hotărârea AGA nr.1/18.04.2011 emisă de SC. A.S.R.L. asociatul P.M. se retrage din societate, cesionează toate părţile sociale asociatei P.A., astfel ca obligaţia fiscală în cuantum total de 399.386 lei certă, lichidă si exigibilă, neachitată la bugetul genei consolidat al statului, constituie un prejudiciu direct, material si personal, respectiv este dauna adusă bugetului de stat.

Pe cale de consecinţă, recurenta reclamantă apreciază că soluţia instanţei de fond este netemeinică, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei civile recurate in sensul admiterii cererii de opoziţie formulată de DGFP Tulcea si neînregistrării la Oficiul Registrului Comerţului a hotărârii AGA nr.1 din data de 18.04.2011 privind cesiunea de părţi sociale ale SC A. SRL si obligarea acesteia la achitarea creanţei fiscale in cuantum de 399.386 lei.

În drept, a invocat dispoziţiile art.3041 din Codul de procedură civilă.

Intimata pârâtă, legal citată, nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă pentru a depune concluzii asupra recursului.

4. Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurentă şi care au fost încadrate în motivul prevăzut de art.304 pct.9,  dar şi potrivit dispoziţiilor art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanţa a fost investită cu soluţionarea cererii având ca obiect opoziţia recurentei DGFP TULCEA privind Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr.1/18.04.2011 din cadrul intimatei SC. A.S.R.L, prin care s-a hotărât retragerea din societate a asociatei P.A. şi cesionarea părţilor sale sociale în favoarea noului asociat P.M., acesta devenind asociat unic şi administrator.

Prin Rezoluţia nr.1169 din 20.04.2011 a Directorului Oficiului Registrului de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a dispus înregistrarea acestei hotărâri în Registrul comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a.

Recurenta DGFP TULCEA critică hotărârea pronunţată de instanţa de fond cu privire la modul de interpretare a dispoziţiilor legale cuprinse în Legea nr.31/1990, cu modificările ulterioare, arătând în esenţă că SC. A.S.R.L figurează în evidenţele sale fiscale cu o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, neachitată la bugetul general consolidat al statului, în cuantum total de 399.386 lei, creanţă ce constituie, prin ea însăşi, un prejudiciu direct, material şi personal, respectiv o daună adusă bugetului de stat, solicitând obligarea societăţii sau asociaţilor la repararea prejudiciului şi atragerea răspunderii civile a asociatului.

Potrivit art.61 alin.1 din Legea nr. 31/1990 cu modificările ulterioare, creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaţilor privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat.

De asemenea, potrivit art.202 alin.23) din Legea nr. 31/1990 – creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaţilor privitoare la transmiterea părţilor sociale pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat precum şi dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenţionează să îşi cedeze părţile sociale.

Cu alte cuvinte, prevederile art.61 din Legea nr. 31/1990 reglementează modalitatea juridică prin care creditorii sociali sau orice alte persoane care au suferit un prejudiciu prin hotărârea asociaţilor sau a organelor statutare ale societăţii privind modificarea actului constitutiv, să obţină, pe calea justiţiei, repararea prejudiciului suferit.

În ceea  ce priveşte natura juridică a cererii de opoziţie, reglementată de art.61 din Legea nr. 31/1990, Curtea reţine că aceasta nu este o cale de atac propriu-zisă întrucât nu vizează desfiinţarea sau modificarea unei hotărâri judecătoreşti, ci doar obligarea la acoperirea prejudiciului produs unor categorii speciale de persoane, prin luarea unei hotărâri de către organele statutare ale societăţii comerciale de modificare a prevederilor actului constitutiv.

Ceea ce se poate ataca prin această acţiune de tip special sunt doar hotărârile de modificare a prevederilor actelor constitutive, hotărâri care, prin efectele lor, produc prejudicii fie creditorilor societăţii care au anumite creanţe certe, lichide şi exigibile asupra acesteia, fie altor categorii de persoane, care nu sunt creditori sociali şi nici asociaţi ori acţionari, dar sunt afectate patrimonial prin astfel de măsuri.

Rezultă, deci, că cererea de opoziţie reglementată de art.61 din Legea nr. 31/1990 este o acţiune în răspundere patrimonială şi va putea fi utilizată doar de către categoriile de persoane prejudiciate exclusiv ca o consecinţă directă a unei hotărâri de modificare a actului constitutiv şi nicidecum care pretind o creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de societate, născută anterior adoptării hotărârii contestate cum este situaţia din speţa în cauză.

Curtea apreciază că atât timp cât nu au fost produse dovezi în sensul art.1169 Cod civil, potrivit cu care: „Cel ce face o propunere înaintea  judecăţii trebuie să o dovedească”, din care să rezulte că cesionarea părţilor sociale ar produce un prejudiciu în patrimoniul recurentei oponente, cererea nu este fondată.

În acest context, Curtea reţine că simplul fapt al deţinerii unei creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva intimatei pârâte SC. A. în cuantum total de 399.386 lei, neachitată la bugetul general consolidat al statului, nu poate constitui un prejudiciu direct, material şi personal adus recurentei – bugetului de stat – prin reţinerea ca singur motiv cesiunea părţilor sociale către unul dintre asociaţi, odată ce societatea este în fiinţă şi creditoarea recurentă are posibilitatea a efectua demersurile juridice referitoare la plata creanţei datorate.

În contextul dat, Curtea consideră că în mod legal şi temeinic instanţa de fond, pentru a pronunţa hotărârea recurată, a înţeles a examina dispoziţiile art.61 din Legea nr.31/1990 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale art.202 din lege, ce vin a dezlega problema de drept dedusă judecăţii.

Concluzionând, cât timp Legea nr. 31/1990 nu condiţionează transmiterea părţilor sociale de existenta creanţelor terţilor faţă de societate iar creanţa invocată nu reprezintă prejudiciul produs in patrimoniul recurentei, urmare a cesiunii, recurenta având la dispoziţie alte mijloace procesuale in vederea recuperării eventualei creanţe invocate împotriva societăţii, Curtea apreciază că hotărârea tribunalului este legală, criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage modificarea acesteia motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul de procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare