Plasament

Decizie 308/A din 23.04.2015


Legea nr.  272/2004: art. 68, alin. 4 şi 5;

Potrivit dispoziţiilor art. 66 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. c, drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de acesta  pe toată durata plasamentului dispus de instanţă sunt exercitate de directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

 Solicitarea apelantei de a se dispune exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti privitoare la persoana copilului de către şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în plasament nu are suport legal, dispoziţiile art. 68 alin. 4 şi 5, referindu-se la situaţia plasamentului în regim de urgenţă, măsura care însă a fost înlocuită în cauză, astfel că aceste prevederi legale nu mai sunt aplicabile.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 167 din 11.02.2015 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 4037/102/2014 s-a admis cererea  formulată de petenta D. G. A. S. P. C. Mureş,  în contradictoriu cu intimații C. F. M., P. L., și D. G. A. S. P. C. Sibiu, s-a dispus înlocuirea măsurii de protecţie specială a plasamentului stabilită faţă de minorul C. R. Ş. (născut la xxx, CNP xxx) prin Sentinţa civilă nr.1435/13.10.2014 a Tribunalului Mureş, cu măsura de plasament la Centrul de Plasament Agârbiciu,  din cadrul D.G.A.S.P.C. Sibiu şi s-a delegat exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti pentru minorul C. R. Ş. în sarcina Directorului General al D.G.A.S.P.C. Sibiu.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că înlocuirea măsurii de protecţie existente cu măsura plasamentului  în cadrul Centrului de Plasament  Agârbiciu, corespunde interesului superior al minorului C. R. Ş., din perspectiva dreptului acestuia la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţa de familie, răspunzând şi dezideratului de menţinere a fraţilor împreună.

În conformitate cu prevederile art. 60 lit. c raportat la art. 66 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 s-a dispus ca drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de minor să fie exercitate de Directorul General al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata D. G. A. S. P. C. Sibiu, solicitând schimbarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii petitului referitor la delegarea exercitării drepturilor şi obligaţiilor părinteşti pentru minorul C. R. Ş. în sarcina Directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu.

În motivarea apelului, s-a arătat că, instanţa a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile legale aplicabile în cauză, ignorând dispoziţiile art. 68 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 272/2004, din  care rezultă că  pe perioada măsurii de protecţie specială, drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt exercitate  de persoana, familia, asistentul maternal sau şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în plasament, iar cele referitoare la bunuri sunt exercitate de directorul direcţiei de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Apelanta a arătat că este în favoarea minorului această modalitate de exercitare a drepturilor menţionate, şeful centrului de plasament fiind implicat activ în viaţa copilului.

În drept, apelanta şi-a întemeiat calea de atac  pe dispoziţiile art. 466 - art. 482 din Codul de procedură civilă, precum şi pe Legea nr. 272/2004.

Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constatat următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 1435 din 13.10.2014 a Tribunalului Mureş s-a menţinut măsura de protecţie specială a plasamentului în regim de urgenţă pentru minorul C. R. Ş., reţinându-se că acesta se afla în situaţia reglementată de art. 94 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, fiind neglijat, astfel că potrivit art. 60 lit. c din acelaşi act normativ, beneficiază de măsuri de protecţie specială.

Prin hotărârea pronunţată în cauză, Tribunalul Mureş a dispus înlocuirea măsurii de protecţie specială a plasamentului stabilită faţă de minorul C. R. Ş. prin sentinţa civilă anterior menţionată cu măsura plasamentului la Centrul de Plasament Agârbiciu, având în vedere că mama minorului şi-a schimbat domiciliul pe raza judeţului Sibiu, identificându-se pentru minor şi fraţii lui o locaţie adecvată.

Potrivit dispoziţiilor art. 66 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. c, drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de acesta  pe toată durata plasamentului dispus de instanţă sunt exercitate de directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Faţă de cele reţinute anterior, Curtea a constatat că prima instanţă a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente, textul legal menţionat fiind clar sub aspectul persoanei care exercită drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copilul neglijat (art. 60 lit. c).

 Solicitarea apelantei de a se dispune exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti privitoare la persoana copilului de către şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în plasament nu are suport legal, dispoziţiile art. 68 alin. 4 şi 5, referindu-se la situaţia plasamentului în regim de urgenţă, măsura care însă a fost înlocuită în cauză, astfel că aceste prevederi legale nu mai sunt aplicabile.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a constatat că hotărârea atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă instanţa o va păstra, urmând a respinge ca nefondat apelul declarat în cauză.

Domenii speta