Dreptul de servitute. Condiţii

Decizie 82/R din 05.02.2015


Codul civil: art. 616-618.

Reclamanta are acces la propriul imobil direct din stradă, iar intrarea efectivă în locuinţa acesteia se realizează din partea de curte ce i-a fost atribuită la ieşirea din indiviziune, nefiind vorba, prin urmare, despre un loc înfundat, în sensul prevederilor art. 616 din Codul civil, de natură a reclama un drept de trecere pe terenul proprietatea pârâţilor.

Prin Sentinţa civilă nr. 6435/25 septembrie 2013, Judecătoria Târgu Mureş a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta P. A., în contradictoriu cu pârâţii B. T. şi B. E., pentru stabilirea unei servituţi de trecere, cu acces pietonal şi auto, peste proprietatea acestora.

De asemenea, reclamanta a fost obligată la plata către pârâţi a sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria a reţinut că imobilele în cauză sunt situate pe xxx, având front deschis şi ieşire directă la stradă, iar accesul în curtea reclamantei se face direct din stradă, pe partea dreaptă a imobilului, înspre cel cu numărul administrativ 21 şi la limita vecinătăţii cu acesta.

S-a mai reţinut că drumul de acces este de-a lungul casei de locuit, pe un culoar de aproximativ 90-95 cm. lăţime şi 15 m. lungime, iar intrarea efectivă în locuinţa reclamantei se face prin curtea aflată în spatele imobilului proprietatea acesteia, motiv pentru care nu se poate susţine că nu are acces la drumul public şi că s-ar impune instituirea unui drept de trecere peste terenul pârâţilor, imobilul reclamantei având front deschis şi acces direct pietonal la drumul public.

 În ceea ce priveşte cererea privind stabilirea unei servituţi de trecere cu autoturismul, Judecătoria a reţinut că din perspectiva dispoziţiilor art. 617 alin. 2 din Codul civil, la stabilirea unei astfel de servituţi trebuie avute în vedere atât interesele proprietarului fondului dominant, cât si cele ale proprietarului fondului aservit, urmând a fi aleasă calea care ar produce cea mai mică daună acestuia din urmă.

Astfel, potrivit constatărilor efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului, instanţa a reţinut că nu se poate realiza accesul cu autoturismul prin curtea pârâţilor, datorită atât construcţiilor edificate pe terenul acestora, cât şi geometriei terenului, care are o lăţime de 3,4 m., distanţa de străbătut prin curtea pârâţilor până la curtea reclamantei fiind de aproximativ  6 m.

Prin urmare, s-a apreciat că stabilirea unei servituţi de trecere în favoarea fondului proprietatea reclamantei contravine dispoziţiilor art. 617 alin. 2 din Codul civil şi principiului ce decurge din prevederile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cu care orice limitare a dreptului de proprietate, impusă pentru protejarea drepturilor şi intereselor legitime ale altor persoane, trebuie să fie proporţională cu scopul urmărit şi să asigure un just echilibru între interesul particular şi necesitatea reglementarii folosinţei bunurilor.

Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat apel reclamanta, cale de atac respinsă de Tribunalul Mureş prin Decizia civilă nr. 515/23 octombrie 2014, corelativ cu obligarea acesteia la plata în favoarea intimaţilor-pârâţi a sumei de 1.000 lei, cu titlu de  cheltuieli de judecată.

Pentru a decide în sensul arătat, instanţa de apel a reţinut, examinând conţinutul raportului de expertiză topografică întocmit în dosarul 6810/2003 al Judecătoriei Târgu Mureş (în care, prin Sentinţa civilă nr. 1855/13.04.2005, s-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la imobilele din litigiu), coroborat cu procesul verbal de cercetare la faţa locului, că în mod legal şi temeinic prima instanţă a apreciat că, datorită construcţiilor edificate pe terenul proprietatea pârâţilor şi a geometriei acestuia, nu se poate realiza accesul prin curte cu autoturismul, fiind evident că instituirea pe această suprafaţă mică de teren a unei servituţi auto ar fi de natură a impune intimaţilor o sarcină disproporţionată.

În privinţa servituţii de trecere cu piciorul, Tribunalul, achiesând la opinia primei instanţe, a constatat că porţiunea de aproximativ 90-95 de cm. lăţime şi 15 m. lungime este de natură a satisface pe deplin şi în mod rezonabil necesităţile de acces în curtea reclamantei, acest culoar permiţând inclusiv deplasarea unor ustensile şi utilaje necesare efectuării unor lucrări de renovare a casei de locuit.

De asemenea, s-a precizat că în conformitate cu prevederile art. 1351 din Codul civil, în situaţii reale de caz fortuit sau de forţă majoră, precum cele menţionate de apelantă – accesul ambulanţei sau al pompierilor, o eventuală folosire a terenului intimaţilor nu este susceptibilă a atrage vreo răspundere din partea acesteia.

Reclamanta a uzat în continuare de calea de atac a recursului, solicitând, prin dezvoltarea motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, admiterea acţiunii formulate.

Prin intermediul memoriului de recurs, reclamanta a susţinut că din anul 2010 nu mai are acces în curte şi nici în partea de casă ce îi aparţine, întrucât pârâţii au ocupat în mod abuziv partea dinspre stradă a imobilului, deşi potrivit menţiunilor din cartea funciară, suprafaţa de 50 mp. din curte este comună, acolo aflându-se căminul şi contorul de apă, precum şi racordurile de electricitate şi gaz.

Reclamanta a mai arătat că accesul pe care i l-au permis pârâţii este doar un culoar cu lăţimea de 90 centimetri şi lungimea de 20 metri, care se află sub streaşină şi se îngustează spre ieşire până la lăţimea de 70 centimetri, după care apare un loc înfundat, înconjurat de casele a trei vecini, iar spaţiul îngust este greoi pentru o persoană în vârstă de 83 de ani, bolnavă şi neputincioasă, cum este ea şi nici nu permite accesul ambulanţei sau al pompierilor ori introducerea vreunui utilaj pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii la casa pe care a edificat-o împreună cu soţul său şi în care a trăit 55 de ani.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâţii au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea reclamantei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate, susţinând că instanţa de apel a analizat în mod temeinic şi concret solicitările acesteia, constatând că are acces pietonal direct din stradă la propriul imobil, iar stabilirea unei servituţi de trecere cu autoturismul nu este posibilă, datorită suprafeţei reduse a terenului, în caz contrar fiindu-le afectat însuşi dreptul de proprietate asupra propriului imobil.

Examinând recursul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 1855/13.04.2005, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. 6810/2003,  rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 276/R/2006 a Tribunalului Mureş, s-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la imobilul situat în xxx, imobil compus din suprafaţa de 518 mp. teren şi casă de locuit, prin formarea a două loturi egale ca întindere şi valoare.

La baza pronunţării respectivei hotărâri a stat o expertiză topografică întocmită de expertul M. F., completată de expertul în construcţii C. M., reclamantei fiindu-i atribuită parcela nr. 1, cu nr. top. 5467/12/1, respectiv, teren în suprafaţă de 259 mp. şi construcţii delimitate pe aliniamentul 13-A-B-C-D-E-10-11-13, iar pârâţilor parcela nr. 2, cu nr. top. 5467/12/2, respectiv, teren în suprafaţă de 259 mp. şi construcţii delimitate pe aliniamentul 1-2-8a-9-E-D-C-B-A-13-1 (filele 81-93, dosar fond).

Ulterior, prin Sentinţa civilă nr. 4640/14.11.2006, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. 1857/320/2006,  astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 34/R/15.01.2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, s-a dispus evacuarea reclamantei din prezenta cauză din partea de imobil atribuit pârâţilor şi s-a stabilit linia de hotar dintre cele două proprietăţi conform raportului de expertiză întocmit de expertul M. F. în dosarul nr. 6810/2003 (filele 27-46, dosar fond).

Din cuprinsul procesului-verbal de cercetare la faţa locului, întocmit cu prilejul soluţionării prezentei cauze în primă instanţă, reiese că reclamanta are acces la propriul imobil direct din stradă, pe un culoar pietonal cu lăţimea de aproximativ 90 – 95 centimetri, iar intrarea efectivă în locuinţa acesteia se realizează din partea de curte ce i-a fost atribuită la ieşirea din indiviziune, nefiind vorba, prin urmare, despre un loc înfundat, în sensul prevederilor art. 616 din Codul civil, de natură a reclama un drept de trecere pe terenul proprietatea pârâţilor (fila 108, dosar fond).

Din această perspectivă, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate criticile reclamantei-recurente, chiar planşele fotografice depuse în susţinerea căii de atac infirmându-i susţinerile referitoare la natura de loc înfundat a proprietăţii sale, neinteresând sub acest aspect partea din spate a curţii, învecinată cu alte proprietăţi, ci ieşirea efectivă la calea publică, ce îi este permisă pe culoarul pietonal amintit.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia instituirea servituţii de trecere peste terenul proprietatea pârâţilor s-ar impune din perspectiva faptului că utilităţile care deservesc cele două imobile se află în curtea acestora, instanţa de recurs observă că potrivit aceluiaşi proces-verbal de cercetare la faţa locului, respectivele utilităţi nu sunt comune. Astfel, contoarele de gaz se află pe faţada construcţiei, iar cele de energie electrică pe zidul lateral al acesteia, accesul la fiecare dintre ele făcându-se din curtea fiecărei părţi. De asemenea, rezultă că amplasamentul căminului de apă este situat pe partea din stânga a curţii – aparţinând, într-adevăr, pârâţilor, însă acest fapt nu constituie un impediment pentru accesul specialiştilor la citirea contoarelor privind consumul.

Totodată, Curtea a reţinut că nu poate fi primită nici critica vizând insuficienţa spaţiului de acces pietonal, în caz de nevoie, pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii ori pentru facilitarea intervenţiei ambulanţei sau pompierilor, Tribunalul recurgând în mod corect la evocarea sub acest aspect a prevederilor legale referitoare la forţa majoră şi cazul fortuit.

În acelaşi sens, sunt corecte şi aprecierile instanţei de apel relativ la imposibilitatea stabilirii unui drept de trecere cu autoturismul, în condiţiile în care curtea pârâţilor are o lăţime de doar 3,4 metri, iar accesul în modalitatea pretinsă de reclamantă este efectiv împiedicat de geometria şi suprafaţa redusă a terenului, ca şi de modul de amplasare a construcţiilor edificate pe acesta, fiind evident că admiterea cererii reclamantei ar fi de natură a impune intimaţilor-pârâţi o sarcină excesivă şi disproporţionată, din perspectiva dreptului acestora la respectarea propriului bun, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Prin urmare, constatând că hotărârea atacată este în acord cu exigenţele impuse de art. 616 – 618 din Codul civil, Curtea a reţinut că nu este incident în cauză motivul de nelegalitate invocat prin recursul examinat, astfel că a dispus respingerea acestuia ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, obligând, totodată, reclamanta, la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate în prezenta cale de atac intimaţilor-pârâţi (onorariu avocaţial – fila 17, dosar recurs).

Domenii speta