Legea nr. 10/2001. Contestaţie împotriva refuzului autorităţilor de a soluţiona notificarea. Preluare fără titlu

Legea nr. 10/2001: art. 29

Pârâta, înregistrând notificarea reclamantului, avea obligaţia, potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi art.27 din H.G. 250/2007, să înainteze notificarea autorităţii de privatizare.

Caracterul nelegal al naţionalizării rezultă din faptul că nu a fost urmată o procedură reglementată chiar şi înainte de 1989 în ceea ce priveşte exproprierea imobilului.

Prin cererea înregistrată la data de 04.08.2011, reclamantul F. L. a chemat în judecată pârâţii S.C. I. M. ŞI P. S.R.L. Târgu-Mureş, Instituţia Prefectului Mureş, Oraşul Miercurea Nirajului şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, solicitând instanţei obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul-teren în suprafaţă de 467 mp., situat în oraşul xxx. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

 În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a arătat că este proprietarul tabular al terenului în suprafaţă de 2.432 mp., înscris în CF nr. 50196 şi CF 50197 Miercurea Nirajului şi că o parte din acest teren, de 467 mp., este ocupată nelegal de către pârâta de rândul 1, care a realizat un heleşteu şi o casă de vacanţă.

 Deşi reclamantul a solicitat în două rânduri, respectiv în anii 2001 şi 2007, măsuri reparatorii pentru acest teren, cererile sale întemeiate pe Legea nr. 10/2001 au fost respinse atât de către pârâta de rândul 1 cât şi de către Primăria oraşului Miercurea Nirajului şi Prefectura judeţului Mureş.

 Reclamantul a precizat, de asemenea, că S.C. I. M. ŞI P. S.R.L. Târgu-Mureş a obţinut în anul 1998 certificatul de atestare seria MS nr. 0040/1998, însă ocuparea acestui teren s-a făcut în mod nelegal.

 În drept, au fost invocate prevederile art. 3 şi 10 din Legea nr. 10/2001.

 La termenul de judecată din data de 11.01.2012, reclamantul şi-a precizat cererea de chemare în judecată arătând că demersul său reprezintă o contestaţie împotriva refuzului pârâţilor de a-i soluţiona notificările depuse în temeiul Legii nr. 10/2001.

 Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat întâmpinare, invocând lipsa calităţii procesuale pasive în raport cu cererea pe care reclamantul a formulat-o.

 La rândul său, pârâtul oraşul Miercurea Nirajului a invocat, prin întâmpinare, lipsa calităţii procesuale pasive în raport cu pretenţiile reclamantului, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

 Instituţia Prefectului a invocat, de asemenea, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în raport cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005.

 În fine, S.C. I. M. ŞI P. S.R.L. Târgu-Mureş a solicitat respingerea cererii reclamantului ca tardivă, iar, pe fond, ca neîntemeiată.

 În esenţă, pârâta a susţinut că termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de Decretul-lege nr. 167/1958, s-a împlinit în condiţiile în care reclamantul nu a acţionat, deşi nu a primit răspuns la notificările formulate, iar, pe fond, cererea este neîntemeiată în condiţiile în care prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001 îl îndreptăţesc pe reclamant doar la măsuri reparatorii prin echivalent.

 Tribunalul Mureş, prin Sentinţa civilă nr. 2172 din 29.10.2013, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Oraşul Miercurea Nirajului şi Instituţia Prefectului Mureş, a respins aceeaşi excepţie invocată de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS) şi în consecinţă a admis în parte cererea reclamantului formulată şi continuată de moştenitoarele F. R. şi M. R. în contradictoriu cu pârâtele S.C. I. M. ŞI P. S.R.L. Târgu-Mureş şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, constatând calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2004, privind terenul în suprafaţă de 467 mp., înscris în CF nr. 383/I Miercurea Nirajului, nr. top 57, 58 şi 544/2.

 Totodată, a obligat pârâtele la plata în favoarea moştenitoarelor reclamantului a sumei de 3.196 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

 În motivarea hotărârii s-au arătat următoarele:

 Reclamantul a chemat în judecată, în calitate de pârâţi, oraşul Miercurea Nirajului şi Instituţia Prefectului Mureş. Cele două autorităţi locale nu au atribuţii în procedura administrativă specială reglementată de Legea nr. 10/2001 şi, în consecinţă, nu au calitate procesuală pasivă în cauză.

 Cum imobilul este deţinut de pârâta S.C. I. M. ŞI P. S.R.L. Târgu-Mureş, societate care s-a privatizat în anul 1999 prin vânzarea de către F.P.S. a pachetului majoritar de acţiuni, competenţa de a soluţiona notificările formulate de reclamant aparţinea, potrivit art. 29 şi 26 din Legea nr. 10/2001, pârâtei de rândul 4,  Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, care, aşadar, are calitate procesuală pasivă în cauză.

 Pe fond, se observă faptul că, potrivit extraselor de carte funciară depuse la dosar, reclamantul deţine în intravilanul oraşului Miercurea Nirajului, pe str. xxx, un teren de 2.432 mp. O parte din acest teren, mai exact suprafaţa de 467 mp., este folosită de către pârâta S.C. I. M. ŞI P. S.R.L. Târgu-Mureş. În anul 1999, în conformitate cu Legea nr. 15/1991 şi HG nr. 834/1991, a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate în care este inclus şi terenul aflat în litigiu.

 Reclamantul a formulat notificarea nr. 600/2001, adresată pârâtei S.C. I. M. ŞI P. S.R.L. Târgu-Mureş, notificare care nu a fost soluţionată, însă a fost înaintată pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului doar în cursul procesului.

 Cum terenul în litigiu a fost preluat de stat, iar acesta nu poate fi restituit în natură dată fiind destinaţia actuală, în temeiul art. 1, art. 2 lit. i), art. 6 şi art. 8 din Legea nr. 10/2001, reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent.

 Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au formulat recurs atât S.C. I. M. ŞI P. S.R.L. Târgu-Mureş, cât şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

 Pârâta S.C. I. M. ŞI P. S.R.L.  Târgu-Mureş a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi, în urma rejudecării, respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată. S-au solicitat, de asemenea, cheltuieli de judecată.

 În primul rând, pârâta a invocat faptul că instanţa de fond s-a pronunţat asupra a ceea ce reclamantul nu a solicitat. Mai exact, pârâta susţine că reclamantul a formulat o acţiune în revendicare, însă instanţa de fond, fără a ţine cont de obiectul dedus judecăţii, a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent. Aşadar, susţine pârâta, a fost încălcat principiul disponibilităţii părţilor, prevăzut de art. 129 Cod procedură civilă.

 În al doilea rând, pârâta a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ca cererea reclamantului să fie primită. În esenţă, s-a arătat că cererea reclamantului este una în constatare şi nu una în realizarea dreptului pretins, deşi avea deschisă calea unei astfel de cereri, ceea ce contravine prevederilor art. 111 Cod procedură civilă.

 În fine, în al treilea rând, pârâta a susţinut că probele administrate în dosar au fost greşit interpretate, reţinându-se faptul că preluarea terenului s-a făcut în mod abuziv, deşi naţionalizarea s-a făcut cu scopul de amenajare a cursului râului Niraj.

 În drept, au fost invocate prevederile art. 3041 şi art. 304 pct. 5 – 9 Cod procedură civilă.

 La rândul său, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii formulate împotriva sa.

 Ca o chestiune incidentală, pârâta a apreciat că hotărârea instanţei de fond este supusă apelului şi nu recursului, aşa cum a reţinut instanţa de fond.

 În ceea ce priveşte fondul cauzei, reclamantul s-a adresat instanţei formulând o contestaţie împotriva nesoluţionării notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, însă instanţa de fond a ignorat faptul că această notificare nu i-a fost comunicată pârâtei decât în cursul judecăţii, ceea ce conduce la concluzia că nu are calitate procesuală pasivă în cauză şi nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

 Instituţia Prefectului a formulat întâmpinare, apreciind că instanţa de fond a soluţionat în mod corect excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în contextul în care imobilul este deţinut de o societate privatizată.

 La rândul lor, moştenitoarele reclamantului au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, deoarece suprafaţa de teren din proprietatea autorului lor a fost atribuită pârâtei S.C. I. M. ŞI P. S.R.L. Târgu-Mureş, care a dobândit în procesul de privatizare majoritatea acţiunilor deţinute de stat la această societate.

 La rândul său, S.C. I. M. ŞI P. S.R.L. Târgu-Mureş a formulat întâmpinare la recursul pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, apreciind că această pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză în raport cu dispoziţiile art. 29 şi 26 din Legea nr. 10/2001.

 La dosarul cauzei au fost ataşate copii de pe Sentinţa civilă nr. 5553/2011, pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş în dosarul nr. 8840/320/2009 şi Decizia nr. 1108/2011 a Tribunalului Mureş, pronunţată în aceeaşi cauză.

 Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele:

 1. Recursul pârâtei S.C. I. M. ŞI P. S.R.L. Târgu-Mureş.

 Pârâta S.C. I. M. ŞI P. S.R.L. Târgu-Mureş a invocat, în principal, faptul că instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii părţilor, pronunţându-se asupra a ceea ce reclamantul nu a solicitat. Mai exact, că instanţa a stabilit măsuri reparatorii prin echivalent, deşi reclamantul a formulat o acţiune în constatare.

 Motivul de nelegalitate invocat de pârâtă este nefondat. Reclamantul s-a adresat instanţei şi invocând prevederile Legii nr. 10/2001, a cerut să-i fie lăsat în proprietate un teren în suprafaţă de 467 mp. Pentru că cererea nu era foarte clară asupra motivelor în fapt şi în drept, instanţa, în temeiul art. 129 Cod procedură civilă, a cerut, la termenul de judecată din 12 ianuarie 2012, lămuriri, iar reclamantul a precizat că acţiunea sa reprezintă în fapt o contestaţie împotriva refuzului autorităţilor de a-i soluţiona notificarea emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.

 În raport cu aceste precizări, dezlegarea dată de instanţa de fond este în concordanţă cu cererea reclamantului.

 Pârâta a criticat hotărârea instanţei de fond şi pentru că a fost admisă o acţiune în constatare întemeiată pe prevederile art. 111 Cod procedură civilă, deşi reclamantul avea la dispoziţie o acţiune în realizare.

 Într-adevăr, textul de lege invocat de pârâtă stabileşte caracterul inadmisibil al unei acţiuni în constatare dacă reclamantul poate formula o acţiune în realizare. Cu toate acestea, critica de nelegalitate este neîntemeiată în raport cu precizările formulate de reclamant în cursul judecăţii de fond, precizări la care s-a făcut referire la punctul anterior analizat.

 O altă critică adusă de pârâtă hotărârii Tribunalului Mureş se referă la faptul că cererea reclamantului a fost primită în condiţiile în care acesta nu a indicat precis textul de lege pe care îşi întemeiază cererea, iar, pe de altă parte, nu a fost urmată procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.

 Reclamantul a formulat o notificare în anul 2001, notificare la care pârâta i-a răspuns că pretenţiile sale nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi abia în anul 2007 s-a făcut o nouă notificare, la care pârâta nu a răspuns pentru că a considerat că este tardiv formulată.

 Şi aceste critici sunt nefondate.

 Aşa cum a stabilit instanţa de fond, aspect netăgăduit de către pârâtă, imobilul în litigiu, adică terenul în suprafaţă de 467 mp., este ocupat de amenajările pârâtei, terenul fiind inclus în titlul de proprietate conferit de legile de privatizare.

 În această împrejurare, pârâta are calitatea de unitate deţinătoare şi, potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, soluţionarea notificării trebuia făcută de autoritatea care a efectuat privatizarea, în cazul de faţă de către pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

 Cu toate acestea, pârâta S.C. I. M. ŞI P. S.R.L. Târgu-Mureş, înregistrând notificarea reclamantului, avea obligaţia, potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi art.27 din H.G. 250/2007, să înainteze notificarea la autoritatea de privatizare, lucru care s-a întâmplat doar pe parcursul soluţionării contestaţiei formulate de reclamant.

 Aşadar, chiar dacă reclamantul a înregistrat greşit notificarea, pârâta avea obligaţia să o înainteze autorităţii îndreptăţite să adopte măsuri reparatorii şi nu să păstreze notificarea timp de mai bine de 10 ani. În acest fel, soluţionarea notificării reclamantului a fost întârziată din culpa pârâtei.

 În fine, pârâta a criticat hotărârea instanţei de fond susţinând că probele depuse la dosar au fost interpretate greşit atunci când a reţinut că preluarea imobilului a fost făcută fără titlu.

 Nici această critică nu poate fi primită pentru că la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte o procedură de expropriere a reclamantului în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 467 mp., dovada trecerii în proprietatea statului fiind reprezentată doar de titlul emis de stat prin care conferă dreptul de proprietate în favoarea pârâtei asupra acestui teren.

 Aşadar, caracterul nelegal al naţionalizării rezultă din faptul că nu a fost urmată o procedură reglementată chiar şi înainte de 1989 în ceea ce priveşte exproprierea imobilului.

 Faţă de toate aceste argumente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a urmat să respingă recursul ca nefondat.

 2. Recursul pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

 Pârâta a solicitat recalificarea căii de atac cu care a fost investită instanţa. Prin Încheierea de şedinţă din data de 14.01.2015, instanţa a respins recalificarea în raport de prevederile art. XII din Legea nr.202/20110.

 Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a criticat hotărârea instanţei de fond, apreciind că în condiţiile în care nu se află în culpă procesuală, nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta a arătat că notificarea reclamantului nu i-a fost înaintată decât în cursul judecăţii, la data de 06.11.2012.

 Curtea a apreciat că această critică este fondată.

 Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, cel care cade în pretenţii este obligat la plata cheltuielilor de judecată, obligarea la plata cheltuielilor fiind stabilită în raport cu culpa procesuală a părţilor.

Aşa cum au arătat atât pârâta de rândul 4, cât şi pârâta de rândul 1, S.C. I. M. ŞI P. S.R.L. Târgu-Mureş, notificarea formulată de reclamantul F. L. a fost înregistrată încă din anul 2001, însă nu a fost înaintată autorităţii îndrituite să o soluţioneze decât după introducerea cererii de chemare în judecată, ceea ce face ca nesoluţionarea notificării să fie rezultatul culpei pârâtei S.C. I. M. ŞI P. S.R.L. Târgu-Mureş.

 În raport cu această stare de fapt, Curtea a apreciat că toate cheltuielile de judecată suportate de reclamant cad în sarcina exclusivă a pârâtei S.C. I. M. ŞI P. S.R.L. Târgu-Mureş şi, prin urmare, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul şi a modificat în parte hotărârea atacată în sensul că toate cheltuielile de judecată la fond vor fi suportate de pârâta de rândul 1, S.C. I. M. ŞI P. S.R.L. Târgu-Mureş.

 În ceea ce priveşte cheltuielile din recurs, la dosarul cauzei moştenitorii reclamantului au depus împuternicire avocaţială, dar şi chitanţa privind plata unui onorariu avocaţial de 2.000 lei.

 Cum în cauză a fost admis doar unul dintre cele două recursuri, Curtea a obligat doar pârâta S.C. I. M. ŞI P. S.R.L. Târgu-Mureş, al cărei recurs a fost respins, la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Domenii speta

Spete similare