Anulare act administrativ

Sentinţă civilă 330 din 28.05.2015


TRIBUNALUL  COVASNA

SENTINŢA CIVILĂ NR.330

Şedinţa publică din 28 mai 2015

Completul constituit din :

PREŞEDINTE : …………..

GREFIER  : …………….

Pe rol fiind pronunţarea asupra acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul Ş. M. contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov – Serviciul soluţionare contestaţii ,  având ca obiect :  anularea deciziei nr.948/14.08.2014.

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică de astăzi, se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care :

Dezbaterile asupra acţiuni civile de faţă au avut loc în şedinţa publică din 14 mai 2015 , susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată , care face parte integrantă din prezenta hotărâre , când instanţa a constatat cauza în stare de judecată ,  a reţinut-o spre soluţionare, după care a amânat pronunţarea pentru data de  astăzi când a hotărât următoarele.

T R I B U N A L U L

Prin acţiunea formulată la data de 19.02.2015 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr.  ………..  reclamantul  Ş. M. a solicitat instanţei în contradictoriu cu  Direcţia Generală regională a Finanţelor Publice Braşov ca prin hotărârea ce o va pronunţa – în contradictoriu cu  pârâtul să dispună anularea Deciziei nr. 948/14.08.2014 şi a Deciziei referitoare la obligaţiile  accesorii de plată nr. 1430140510568 din 7.04.2014 în sumă de 128 lei.

În motivarea acţiunii se arată în esenţă că  deciziile de impunere privitoare la debitul principal au fost contestate la instanţa de contencios administrativ iar acţiunile au fost admise în mod irevocabil, debitele fiind anulate astfel că este nelegală calcularea de accesorii.

În drept se invocă disp.  OG nr. 92/2003.

În probaţiune s-a depus la dosar Decizia nr. 948/14.08.2014( fila 6), Decizia referitoare la obligaţiile accesorii de plată nr. 1430140510568 din 7.04.2014 ( fila 13), sentinţa civilă nr. 150/29.01.2015 a Judecătoriei Sfântu-Gheorghe, sentinţa civilă nr. 1303 din 16.12.2014 a Tribunalului Covasna.

 La data de  31.03.2015  pârâta Direcţia Generală regională a Finanţelor Publice Braşov a depus în apărare la dosar întâmpinare (f. 36) prin care a solicitat respingerea acţiunii ca  fiind lipsită de interes.

În motivare se arată că la data emiterii de către AJFP Covasna a Deciziei referitoare la obligaţiile  accesorii de plată nr. 1430140510568 din 7.04.2014 nu au existat soluţii definitive prin care debitele stabilite în sarcina reclamantului prin titlurile de creanţă să fie anulate, astfel că în mod temeinic şi legal s-a emis decizia atacată.

Însă, după ce sentinţa civilă nr. 1303 din 16.12.2014 a Tribunalului Covasna a rămas definitivă organul fiscal a aplicat disp. Art. 47 din OG nr. 92/2003 şi a procedat la scăderea creanţelor accesorii din evidenţa fiscală, astfel că pretenţia reclamantului este lipsită de interes.

 În probaţiune pârâta a depus la dosar situaţia analitică a debitelor ( fila 43).

În şedinţa publică din data de 14.05.2015 instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei de interes şi a rămas în pronunţare pe excepţie şi pe fondul cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin Decizia referitoare la obligaţiile accesorii de plată

nr. 1430140510568 din 7.04.2014 (fila 13) s-a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de plată a sumei de 128 lei cu titlu de accesorii aferente diferenţei de impozit anual de regularizat şi contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activităţi independente.

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat plângere prealabilă, soluţionată de către pârâtă prin Decizia nr. 948/14.08.2014 în sensul respingerii.

Împotriva acesteia din urmă reclamantul a formulat prezenta acţiune în contencios administrativ.

În soluţionarea excepţiei lipsei de interes în formularea acţiunii invocată de către pârâtă prin întâmpinare instanţa reţine că la momentul introducerii acţiunii niciunul din actele administrative atacate nu erau anulate de către organul fiscal iar debitul reţinut nu era scăzut din evidenţa fiscală, motiv pentru care reclamantul avea un interes evident în promovarea prezentei acţiuni, ca atare excepţia urmează a fi respinsă.

Pe fondul cauzei instanţa reţine că prin sentinţa civilă nr. 1303 din 16.12.2014 Tribunalul Covasna a anulat decizia de impunere nr. 303/14.11.2013 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activităţi independente precum şi decizia referitoare la obligaţiile accesorii de plată nr. 303/A714.11.2013 ( fila 18).

Prin Decizia nr. 1367/30.07.2014 emisă de pârâtă s-a desfiinţat decizia de impunere din oficiu pe anul 2012 nr. 14301183214124/2.09.2013 cu privire la impozitul pe venit.

Prin urmare, obligaţiile de plată principale stabilite în sarcina reclamantului au fost anulate, motiv pentru care creanţele accesorii apar ca fiind nedatorate.

În acest sens, organul fiscal a procedat la scăderea creanţelor accesorii din evidenţa fiscală, aşa cum rezultă din situaţia analitică a debitelor ( fila 43) depusă la dosar de către pârâtă.

În drept instanţa reţine că potrivit art. 47 din OG nr. 92/2003 desfiinţarea totală sau parţială a actelor administrative prin care s-au stabilit creanţe fiscale principale atrage desfiinţarea totală sau parţială a actelor administrative prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale anulate, chiar dacă acestea au devenit definitive în sistemul căilor administrative de atac.

 În concluzie, în cauza de faţă, cererea reclamantului  de anulare a creanţelor accesorii este întemeiată, motiv pentru care aceasta urmează a fi  admisă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge excepţia lipsei de interes invocată de către pârâtă prin întâmpinare.

Admite acţiunea formulată de reclamantul Ş. M., domiciliat în ………., CNP ………  împotriva  pârâtei Direcţia Generală regională a Finanţelor Publice Braşov, cu sediul în Braşov, str. Mihail Kogălniceanu, nr.7, judeţul Braşov.

Anulează Decizia referitoare la obligaţiile accesorii de plată nr. 1430140510568 din 7.04.2014

Cu drept de recurs care se va depune la Tribunalul Covasna în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică , azi, 28 mai 2015. 

PREŞEDINTE GREFIER