Litigiu funcţionari publici

Sentinţă comercială 171/CA/2014 din 28.01.2014


TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de faţă constată:

Constată că sub nr. …/2012  s-a înregistrat la Curtea de Apel Alba-Iulia acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B A prin care a chemat în judecată pârâţii  Comisarul General din cadrul Comisariatului General al Gărzii Financiare, Comisariatul General al Gărzii Financiare Garda Financiară - Secţia Judeţeană Sibiu, Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici,  solicitând pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună:

- obligarea pârâţilor la emiterea deciziei de numire a reclamantului în funcţia de comisar, clasa I, grad profesional superior, în cadrul Gărzii Financiare începând cu data de ….. în conformitate cu Ordinul nr. 2756/05.08.2011,

- obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri de la data de …şi până la data emiterii efective a deciziei de numire a reclamantului în funcţia de comisar, clasa I, grad profesional superior, din cadrul Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Sibiu, în conformitate cu Ordinul nr. 2756/05.08.2011, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor în cuantum egal cu salariile ce i s-ar fi cuvenit pentru această perioadă.

În susţinerea cererii reclamantul a arătat în esenţă că urmare a unei cereri înregistrate la Garda Financiară Sibiu prin Ordinul nr. 2756/5.08.2011 emis de ANFP  a  fost redistribuit pe un post public temporar corespunzător categoriei funcţionarilor publici de execuţie de comisar clasa I, grad profesional superior din cadrul Gărzii Financiare Sibiu începând cu….., dată la care s-a şi prezentat la serviciu. Până în data de ….şi-a desfăşurat activitatea în mod normal încheind acte de control şi pontându-se pentru prezenţă. În data de …i s-a comunicat telefonic de către Comisarul Şef al Gărzii Financiare Sibiu să nu se mai prezinte la servici întrucât Comisariatul General refuză să emită decizia de numire în funcţie. În plus, nu a fost retribuit pentru perioada lucrată. Deşi a îndeplinit procedura prealabilă cu Garda Financiară şi cu Comisariatul General nu a primit nici un răspuns la aceasta. În susţinerea cererii reclamantul a depus: adresa…., adresa…., Ordinul ANFP 2756/05.08.2011, adresa…., procedura prealabilă…., răspunsul la adresa….,  şi confirmarea de primire a acestei adrese de la Comisariatul General din…..

În cauză a formulat întâmpinare Garda Financiară Sibiu invocând pe cale de excepţie lipsa calităţii procesual pasive a Secţiei Judeţene Sibiu a Gărzii Financiare întrucât potrivit art. 5 alin. 1 din HG 506/2011 ea nu mai are personalitate juridică. Această excepţie a fost soluţionată în sensul admiterii ei prin încheierea din 11.04.2012 de către Curtea de Apel Alba-Iulia.

Garda Financiară Comisariatul General şi Comisarul General prin întâmpinarea depusă au solicitat respingerea acţiunii motivat de aceea că Unitatea Teritorială Sibiu a Gărzii Financiare nu avea competenţa materială în ce priveşte gestionarea resurselor umane şi nu avea pârghiile legale în vederea numirii în funcţia temporar vacantă de comisar din cadrul Secţiei Judeţene aşa încât Ordinul ANFP 2756/2011 emis la cererea acesteia este susceptibil de nelegalitate, în lipsa manifestării de voinţă a Comisariatului General al Gărzii Financiare în sensul redistribuirii reclamantului. În ce priveşte al doilea capăt de cerere să fie respins ca o consecinţă a respingerii primului capăt de cerere.

Comisariatul General al Gărzii Financiare a invocat în cauză excepţia de nelegalitate a Ordinului ANFP 2756/2011, excepţie soluţionată prin sentinţa 186/2012 în sensul respingerii acesteia. Întrucât în cauză a fost formulat recurs împotriva acestei sentinţe dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Între timp a fost audiat în cauză martorul propus de către reclamant , fost Comisar  şef al Gărzii Financiare Sibiu (fila 80).

La data de ….cauza a fost suspendată până la soluţionarea recursului de către ÎCCJ care prin decizia 757/2013 a respins recursul constatând că Ordinul atacat  ANFP 2756/2011 a fost emis cu respectarea legii.

Urmare a Legii 134/2010 cauza a fost scoasă de pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia şi trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Sibiu .

În faţa acestei instanţe reclamantul, ca urmare a OUG 74/2013 (art. 19) şi-a precizat acţiunea în sensul că înţelege să se judece în cauză cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ca şi continuatoare a Comisariatului General al Gărzii Financiare, având în vedere că această instituţie şi Comisarul General au fost desfiinţate în baza art. 19 alin. 1 şi 2 din OUG 74/2013.

Faţă de întreg materialul probator administrat în cauză Tribunalul reţine în fapt următoarele:

Reclamantul a avut  o funcţie publică de execuţie, comisar superior în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Sibiu, până la data de….., când din motive neimputabile acestuia, i-au încetat raporturile de muncă, prin decizia …..a comisarului şef de secţie Sibiu.

La data de…., reclamantul prin cererea înregistrată sub nr. ….la Secţia Judeţeană Sibiu, a precizat că îţi retrage opţiunea de a participa la examenul de testare profesională pentru funcţia publică teritorială de comisar superior, ce urma să se desfăşoare în perioada…….., şi  opta pentru trecerea  lui în corpul de rezervă al funcţionarilor publici.

Reclamantul a fost eliberat din funcţia publică teritorială de execuţie de comisar clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară –Secţia Judeţeană Sibiu, conform art 97 lit.c coroborat cu art. 99 alin. 1 lit. b alin. 3, alin. 5, art. 103 şi art. 106 din Legea 188/1999.

Prin cererea înregistrată sub nr. ….din data de…., reclamantul a solicitat Comisarului şef de secţie al Secţiei Judeţene Sibiu, analizarea posibilităţii redistribuirii temporare pe funcţia publică temporar vacantă de comisar superior, în temeiul art. 104 din Legea 188/1999, menţionând că a ocupat funcţia de comisar în cadrul aceleiaşi instituţii încă din anul 1992.

Urmare a acestei cereri, Secţia Sibiu a Gărzii Financiare prin adresa nr……., a solicitat Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici aprobarea redistribuirii pe funcţia publică specifică, temporar vacantă, de comisar, clasa I, grad profesional superior, a unui funcţionar public din corpul de rezervă, respectiv a reclamantului.

Prin Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr. 2756/05.08.2011 şi înregistrat la aceeaşi dată sub nr. …. la secţia Sibiu a Gărzii Financiare, s-a dispus redistribuirea pe perioadă determinată a reclamantului în postul aferent funcţiei publice corespunzătoare categoriei de funcţionari publici de execuţie de comisar, din cadrul Gărzii Financiare – Secţia Judeţeană Sibiu, începând cu data de….. Prin act administrativ s-a dispus ca în termen de 10 zile de la emiterea actului administrativ de numire în funcţia publică de execuţie, Secţia Judeţeană Sibiu  să  comunice Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici actul administrativ de numire.

La data de ……reclamantul se prezintă la post, îşi exercită atribuţiile până în data de …..când este înştiinţat de către Comisarul şef al Gărzii Financiare Sibiu ….să nu se mai prezinte la serviciu întrucât a fost contactat telefonic de un reprezentant al Comisariatului General care i-a comunicat că reclamantului nu i s-a aprobat reîncadrarea. Pe perioada cât reclamantul s-a prezentat la serviciu el nu a fost retribuit aşa cum rezultă din adresa de la fila 85.

Prin adresa nr….. din…., Secţia Teritorială Sibiu a comunicat Comisariatului General, Ordinul ANFP nr. 2756/05.08.2011 în vederea dispunerii măsurilor luate prin respectivul ordin. Comisariatul General susţine că, condiţiile în care, data la care secţia Sibiu  a formulat cererea către A.N.F.P. de redistribuire a reclamantului, nu mai avea personalitate juridică, iar mai mult decât atât Ordinul ANFP nr. 2756/05.08.2011 se adresează aceleiaşi instituţii, ordinul nu îi este opozabil întrucât nu a existat o manifestare de voinţă a pârâtei Comisariatul General al Gărzii Financiare, în sensul redistribuirii reclamantului pe o funcţie publică temporar vacantă în cadrul Secţiei judeţene Sibiu.

Comisariatul General al Gărzii Financiare a refuzat punerea în aplicare a Ordinului ANFP nr. 2756/05.08.2011susţinând că nu-i este opozabil şi l-a atacat cu excepţia de nelegalitate.

La data de 23.05.2012 Curtea de Apel Alba-Iulia prin sentinţa nr. 186/2012 se pronunţă asupra acestei excepţii respingând-o, soluţie rămasă definitivă prin decizia 757/2012 a ÎCCJ care a reţinut că nu au fost încălcate normele legale referitoare la competenţa exclusivă a Comisariatului General de numire în funcţii publice a personalului de execuţie din Garda Financiară.

Nici după pronunţarea ÎCCJ la 14.02.2013 Garda Financiară – Comisariatul General nu a procedat la punerea în aplicare a Ordinului ANFP nr. 2756/05.08.2011 şi nu a emis decizia de numire a reclamantului în funcţie.

Potrivit art. 104 din Legea funcţionarilor publici 188/1999, redistribuirea funcţiilor publice se face de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici într-o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasă şi grad profesional cu funcţia publică deţinută de funcţionarul public.

Textul aplicabil în speţă este alin. 5 al art. 104 din Legea 188/1999 conform căruia „Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va asigura redistribuirea pe funcţii publice temporar vacante, ca urmare a suspendării titularului pe o perioadă de cel puţin o lună, a funcţionarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective. În cazul în care există mai mulţi funcţionari publici care îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează, în colaborare cu autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia se află funcţia publică vacantă, o testare profesională pentru selectarea funcţionarului public care urmează să fie redistribuit.”

În conformitate cu alin. 6 din acelaşi art. 104 redistribuirea funcţionarilor publici din corpul de rezervă se dispune prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, pe baza acordului conducătorilor autorităţilor sau instituţiilor publice.

În cauză instanţa apreciază că procedura de distribuire a reclamantului B A s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile în cauză prin Ordin al ANFP, legal emis după cum a constatat şi ÎCCJ, Ordin pe care Garda Financiară centrală trebuia să-l pună în aplicare şi să emită decizia de numire în funcţie, conform acestui Ordin.

Nu poate fi primită apărarea pârâtei Garda Financiară – Comisariatul General că la data solicitării redistribuirii de către Garda Financiară Sibiu aceasta nu mai avea personalitate juridică ca urmare a HG 566/2011, întrucât art. 104 alin. 5 din Legea 188/1999 are în vedere redistribuirea (cauza de faţă) şi nu numirea într-o funcţie publică, iar potrivit acestui text de lege ANFP este organul cu atribuţii privind redistribuirea pe funcţii vacante temporar ca urmare a suspendării titularului.

De altfel reclamantul avea posibilitatea de a depune cererea de redistribuire direct la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, dispoziţiile legale care reglementează redistribuirea funcţionarilor din corpul de rezervă necondiţionând redistribuirea acestora de existenţa vreunei solicitări din partea conducătorilor instituţiilor la care funcţionarii publici au fost redistribuiţi sau a celor care au obligaţia de a numi funcţionarii publici redistribuiţi cu caracter temporar sau definitiv.

Faţă de aceste considerente, neemiterea deciziei de încadrare de către pârâta Garda Financiară – Comisariatul General  este contrară legii.

Reclamantul a solicitat atât Gărzii Financiare Sibiu cât şi Comisarului General în procedura prealabilă emiterea deciziei de numire însă nu a primit niciun răspuns (f 16, f 18-20). Aşa fiind instanţa apreciază că neemiterea deciziei  a fost de natură să-i vateme reclamantului drepturile, aşa încât în baza art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004 acţiunea este fondată şi urmează a fi admisă după cum urmează:

Va fi obligat ANAF în calitate de continuator a Gărzii Financiare, conform art. 19 alin. 6 din HG 520/2013 să emită decizia de numire conform Ordinului ANFP nr. 2756/05.08.2011 pe perioada cât postul era temporar, în concret până la reintegrarea în funcţie a funcţionarului public C M. Din declaraţia reclamantului instanţa a reţinut că acesta din urmă s-a prezentat la servici în octombrie 2012.

Este neîntemeiată cererea reclamantului ca numirea sa să se facă până la desfiinţarea efectivă a Gărzii Financiare ( în concret 1.11.2013) întrucât conform Ordinului ANFP nr. 2756/05.08.2011, reclamantul era numit pe o perioadă determinată pe postul comisarului C M ce a fost suspendat.

Nu s-a făcut în niciun fel dovada că după revenirea la serviciu a comisarului C, reclamantul  ar fi putut să ocupe un post similar la Garda Financiară Sibiu.

În ce priveşte petitul 2 al acţiunii reţinem că acesta este fondat în drept pe dispoziţiile art. 106 alin. 1 din Legea 188/1999 şi pe dispoziţiile art. 18 alin. 3 din Legea 554/2004.

Reclamantul s-a prezentat la servici efectiv în perioada….., aşa cum rezultă din declaraţia martorului (fila 80 dosarul Curţii de Apel) – Comisar şef al Gărzii Financiare Sibiu şi nu a fost retribuit aşa cum rezultă din adresa Comisariatului General (fila 85) a încercat un prejudiciu.

Prin urmare, faţă de dispoziţiile art. 106 alin. 1 din Legea 188/1999 pârâta va fi obligată să-i plătească acestuia drepturile salariale pe perioada …..(cât timp s-a prezentat la servici şi a prestat activitate specifică funcţiei de comisar) iar pentru perioada ….şi până la încetarea temporarităţii postului, în concret  până la reîncadrarea titularului acestuia C M – despăgubiri constând din salariile cu toate majorările  şi indexările aferente.

Nu se pot acorda despăgubiri până la data desfiinţării Gărzii Financiare cum a solicitat reclamantul pentru aceleaşi considerente amintite referitor la data încetării dispoziţiei de numire pe post temporar (nu s-a făcut dovada că  ar fi ocupat alt post).

În baza art. 274 C.proc.civ.  fiind consideraţi în culpă, pârâta va fi obligată la cheltuieli de judecată în cuantum de …. lei reprezentând onorariu avocat şi taxa de timbru.