Prin decizia civilă nr. 510/06.05.2015, tribunalul a admis apelul declarat de apelantul-pârât OD; a schimbat sentinţa apelată în sensul că a admis în parte cererea. A dispus ca autoritatea părintească cu privire la minora OCE să fie exercitată de ambii părinţi şi a înlăturat dispoziţia privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că, prin acţiunea înregistrată sub nr. 2097/740/2014 din data de 20 mai 2014 pe rolul Judecătoriei A, reclamanta SIM a chemat în judecată pârâtul OD, solicitând ca autoritatea părintească să se exercite exclusiv de către aceasta cu privire la minora OCE .
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că din relaţia de concubinaj cu pârâtul, în anul 2008, a rezultat minora CE care s-a născut la M, iar prin sentinţa civilă nr. 8933/29.09.2010 Judecătoria S 2 B a dispus încredinţarea spre creştere şi educare a minorei către reclamantă, s-a stabilit program de vizitare şi s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere.
A mai arătat că după rămânerea definitivă a hotărârii, pârâtul nu s-a achitat de obligaţia stabilită de instanţă, minora locuieşte în prezent cu aceasta şi mama sa în A, având asigurate toate condiţiile de care un copil are nevoie, însă pentru nevoia de formare intelectuală a minorei doreşte să-i asigure instruirea la o şcoală din S.
La data de 01.07.20144 pârâtul OD a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
A motivat că pentru o corectă educare, maturizare şi dezvoltare intelectuală a copilului, autoritatea părintească nu poate fi exercitată decât de ambii părinţi şi niciun argument de principiu nu poate înlătura exercitarea în comun a autorității părinteşti.
Cu ocazia cercetării judecătoreşti s-a administrat proba cu înscrisuri, anchete sociale şi s-au audiat martorii MM şi SN.
Prin sentinţa civilă nr. 3443 din 5.11.2014 a Judecătoriei A s-a admis acţiunea formulată, dispunându-se ca autoritatea parintească asupra minorei OCE să fie exercitată de reclamanta BSIM şi obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 420 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că din relaţia de concubinaj a părţilor a rezultat minora OCE.
A mai reţinut că prin sentinţa civilă nr. 8933/2010 a Judecătoriei s 2 B s-a încredinţat minora spre creştere şi educare reclamantei, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei, şi a obligat reclamanta să permită pârâtului să aibă legături personale cu minora.
Reclamanta SIM s-a căsătorit cu numitul BM , iar soţul acesteia are un loc de muncă stabil în G, cei doi soţi intenţionând să se mute pentru o perioadă în G, aceasta în prezent se numeşte BSIM.
Pârâtul OD lucrează şi locuieşte în S, vizitând minora de 1-2 ori pe an.
În baza dispoziţiilor art. 397 şi 398 C. proc. civ., instanţa de fond a apreciat că la momentul de faţă, interesul minorei este ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către mama sa, întrucât după despărţirea părinţilor săi, aceasta nu mai poate locui decât doar cu unul dintre aceştia. În măsura în care tatăl este în S, iar mama va merge să locuiască în G cu actualul soţ, copilul nu va mai locui cu niciunul din părinţi, fiind nevoit să locuiască doar cu bunicii.
A mai motivat instanţa de fond că fără o hotărâre care să-i acorde exclusiv exercitarea autorităţii părinteşti, reclamanta nu o va putea scoate pe minoră din ţară şi nici să o înscrie la o altă şcoală, astfel că, problema exercitării exclusive a drepturilor minorei doar de către mamă nu trebuie privită ca o sancţiune pentru tată, ci ca o modalitate practică de realizare în mai bune condiţii a intereselor copilului. În măsura în care s-ar menţine exercitarea drepturilor părinteşti de către ambii părinţi, foarte probabil minora va trebui să crească în lipsa ambilor părinţi – ceea ce nu este deloc în beneficiul ei.
Mai mult, în măsura în care tatăl locuieşte în S, interesele minorei pot fi realizate mult mai uşor prin exercitarea autorităţii părinteşti doar de către mamă. O serie de măsuri privitoare la minor, pentru care este nevoie de acordul ambilor părinţi, se pot lua mai uşor, evitându-se blocajele de comunicare şi relaţionare între cei doi foşti concubini, precum şi cele legate de distanţa dintre părinţi. În definitiv, conflictele şi frustrările dintre părinţi, precum şi distanţa foarte mare dintre unul din părinţi şi copil, vor afecta procesul decizional cu privire la minoră.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen, pârâtul, care a formulat critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin care a solicitat schimbarea hotărârii, în sensul respingerii acţiunii formulate.
A motivat că instanţa de fond în mod eronat a dispus exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minoră exclusiv de către reclamantă, deşi nu există motive temeinice în sensul legii pentru admiterea acestei cereri.
În dezvoltarea acestui motiv de apel, a arătat că exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi este un drept al copilului de care nu poate fi lipsit, decât în situaţiile în care se face dovada că prin acţiunile şi deciziile celuilalt părinte este pus în primejdie.
Sub acest aspect, apelantul a făcut referire la dispoziţiile Legii nr. 272/2004, care enumeră situaţiile în care judecătorul poate să acorde autoritate părintească exclusivă, astfel că, împrejurarea că pârâtul locuieşte în străinătate nu se încadrează în aceste prevederi, în condiţiile în care după separarea părinţilor se impune încurajarea relaţiei copilului cu părintele la care acesta nu locuieşte în mod statornic.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 480 C. proc. civ.
Intimata nu a depus întâmpinare, însă, prin avocatul prezent la judecată, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În apel, nu s-a solicitat administrarea de probatorii.
Verificând în limitele cererii de apel şi a apărărilor formulate, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, Tribunalul, va admite apelul declarat şi va schimba în parte sentinţa, pentru considerentele care vor succede.
Dispoziţiile art. 397 Cod Civil prevăd că, de regulă, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel, iar art. 398 prevede că ,,dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.”
Totodată, art. 507 din Codul civil stabileşte cazurile în care autoritatea părintească se exercită de către un singur părinte.
În acelaşi timp, prevederi similare se regăsesc şi în dispoziţiile art. 36 alin.7 din Legea nr. 272/2004, în care sunt enumerate situaţiile în care instanţa poate dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată de către un singur părinte, şi care în esenţă, privesc existenţa unor riscuri pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti.
În cauza dedusă judecăţii în faţa instanţei de fond nu s-a probat existenţa unor astfel de riscuri pentru minoră, astfel că în lipsa unui motiv întemeiat în sensul legii, nu se putea dispune exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către reclamantă, interesul minorei justificând ca ansamblu drepturilor privitoare la persoana şi bunurile sale să revină ambilor părinţi.
Prin urmare, motivarea instanţei de fond potrivit căreia interesele minorei pot fi realizate mult mai uşor prin exercitarea autorităţii părinteşti doar de către mamă, în condiţiile care tatăl locuieşte în S, evitându-se blocajele de comunicare şi relaţionare între cei doi foşti concubini, precum şi cele legate de distanţa dintre părinţi, nu se circumscrie unor motive temeinice în sensul legii, în condiţiile în care există mijloace rapide de comunicare, iar ambii părinţi trebuie să dea dovadă de maturitate şi să acţioneze numai în interesul fiicei lor.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 480 alin.2 C. proc. civ., s-a admis apelul declarat, s-a schimbat sentinţa apelată, în sensul că s-a admis în parte cererea, autoritatea părintească urmând a fi exercitată de ambii părinţi şi s-a înlăturat dispoziţia privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Judecătoria Sectorul 1 București
Pretenții întemeiate pe dispozițiile art.1348 C. Civ.- împogățirea fără justă cauză. Nerespectarea caracterului subsidiar al cererii întemeiate pe considerentele îmbogățirii fără justă cauză.
Judecătoria Sectorul 1 București
2.Cerere de suspendare facultativă – art. 413 alin.(1) pct. 1 C.pr.civ. Existenţa unei legături indisolubile
Curtea de Apel Craiova
Cerere de radiere în condiţiile în care nu s-a numit lichidator după dizolvare. Formularea cererii anterior rămânerii definitive a hotărârii de dizolvare. Curgerea termenului de numire în cursul procesului. Consecinţe.
Judecătoria Sectorul 1 București
În ceea ce privește locul plății taxei judiciare de timbru, acesta este determinat de domiciliul sau reședința persoanei fizice ori sediul social al persoanei juridice, după caz. Așadar, chiar dacă debitorul taxei și-ar alege domiciliul sau sediul potrivi
Judecătoria Sectorul 1 București
UZUCAPIUNE