Acțiune în pretenții. Solicitare beneficiu nerealizat ca urmare a rezoluțiunii antecontractului de vânzare-cumpărare. Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Nemo auditur propriam turpitudinem allegans

Prin cererea înregistrată la data de 11 februarie 2016 pe rolul Tribunalului Teleorman, sub nr. XXXX, reclamanţii XXXX şi XXXX în contradictoriu cu pârâtul  XXXX au solicitat: obligarea pârâtului la plata sumei de 40.000 lei reprezentând beneficiu nerealizat (lucrum cessans) ca urmare a promovării de către acesta a acţiunii în rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare intitulat „proces verbal" încheiat între părţi la data de 24 iunie 2011; compensarea acestei creanţe în sumă de 40.000 lei cu creanţa de 50.000 lei reprezentând avansul antecontractului rezoluţionat prin sentinţa civilă XXXX din data de XXXX a Tribunalului Teleorman rămasă definitivă prin Decizia nr. XXXX din data de XXXX a Curţii de Apel Bucureşti, urmând să se constate că, după compensare, pârâtul mai are o creanţă fată de reclamanţi în sumă de 10.000 lei; cu obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamanţii au convenit cu pârâtul să îi vândă imobilul situat în Municipiul Alexandria, str. XXXX nr. XXXX, pentru preţul de 300.000 lei din care aceştia primit un avans în sumă de 50.000 lei, diferenţa de 250.000 urmând a fi dată până la data de 15 septembrie 2011, iar în cazul în care vreuna dintre părţi s-ar fi răzgândit ar fi pierdut avansul în sumă de 50.000 lei.

Prin sentinţa civilă nr. XXXX a Tribunalului Teleorman rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. XXXX din data de XXXX a Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autointitulat „proces verbal" încheiat la data de 24 iunie 2011 între reclamantul XXXX (actualmente pârât) şi pârâţii XXXX (actualmente reclamanţi), obligând reclamanţii la restituirea avansului în sumă de 50.000 lei, deşi, în opinia acestora, nu s-a reţinut vreo culpă exclusivă a proprietarilor imobilului în rezoluţiunea antecontractului.

Reclamanţii au mai precizat că așa cum se menţionează în considerentele hotărârii instanţei de fond şi instanţei de apel, promitenţii-vânzători (reclamanţii) nu s-au răzgândit în privinţa vânzării imobilului până la data inserată în antecontract (15 septembrie 2011) întrucât au apelat la o firmă specializată pentru intabulare la începutul lunii iulie 2011, imediat după încheierea antecontractului (finalizată în luna octombrie 2011), iar întocmirea întârziată a documentaţiei cadastrale până la această dată nu poate fi imputată acestora De altfel, în antecontract nu s-a stabilit faptul că imobilul vânzării trebuie fix intabulat la 15 septembrie 2011, ci numai obligaţia pârâtului de a veni cu diferenţa de preţ al imobilului şi în mod evident urma să-i fie predat imobilul respectiv şi să autentifice antecontractul, în funcţie de finalizarea procedurii legale de intabulare.

Reclamanţii au mai învederat că vinovăţia cu privire la neperfectarea contractului de vânzare din data de 24 iunie 2011 şi încheierea unui alt contract de vânzare-cumpărare autentificat la BNP XXXX sub nr. XXXX din data de XXXX, cu o  altă persoană decât pârâtul şi la un preţ mai mic cu 40.000 lei decât cel stabilit cu pârâtul, se datorează comportamentului pârâtului. Acesta a promovat o acţiune în rezoluţiune în contextul în care acesta nu şi-a executat obligaţia asumată de a plăti diferenţa de preţ de 250.000 lei, neexecutarea fiind imputabilă acestuia pentru că nu a avut disponibilul necesar achiziţionării imobilului iar reclamanţii nu au fost puşi în întârziere în modalităţile prevăzute de lege, iar întârzierea intabulării imobilului cu aproximativ o lună în cartea funciară nu este imputabilă acestora, aşa cum a apreciat şi instanţa, datorită timpului material necesar desfăşurării procedurii legale de intabulare, prevăzută de Legea nr. 7/1996 şi normele interne OCPI, independent de voinţa noastră.

Reclamanţii au subliniat că având în vedere că au fost lipsiţi de beneficiul de 40.000 lei pe care l-ar fi obţinut dacă pârâtul nu promova acţiunea în rezoluţiunea antecontractului, beneficiu care a fost imprevizibil la data încheierii antecontractului, solicită instanţei să  admită acţiunea şi să oblige pe pârât să plătească daunele solicitate.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, reclamanţii învederează că potrivit sentinţelor anterioare, s-a rezoluţionat antecontractul iar reclamanţii am fost obligaţi să restituie avansul de 50.000 lei pârâtului, însă cum acesta are o datorie faţă de reclamanţi în sumă de 40.000 lei, solicită compensarea şi să constatate că, după compensare, pârâtul mai are o creanţă de 10.000 lei.

Reclamanţii au mai apreciat că Tribunalul este competent deoarece daunele compensatorii sub forma beneficiului nerealizat sunt solicitate în baza promovării de către pârât a acţiunii în rezoluţiune a unui antecontract evaluabil la suma de 300.000 lei, care a fost soluţionat de acest tribunal, iar potrivit art. 30 din Codul de procedură civilă, iar  cererea acestora  are caracter accesoriu cererii de rezoluţiune.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1143 şi art. 1084-1085 din Codul civil şi art. 35 din Codul de procedură civilă.

În susţinerea acţiunii au fost depuse la dosarul cauzei, în copie: acţiunea în rezoluţiune a pârâtului, sentinţa civilă nr. XXXX a Tribunalului Teleorman, Decizia civilă nr. XXXX a Curţii de Apel Bucureşti, procesul verbal din 24 iunie 2011 (antecontractul), contractul de vânzare-cumpărare nr. XXXX autentificat de BNP XXXX.

La data de 25 martie 2016 pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului raportat la valoarea pretenţiilor solicitate şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune motivat de faptul că antecontractul de vânzare cumpărare a fost încheiat la data de 24 iunie 2011.

La data de 08 aprilie 2016 reclamanţii au formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiilor şi a apărărilor de fond.

Referitor la excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului reclamanţii au învederat că acţiunea în pretenţii derivă din culpa pârâtului de a se răzgândi asupra antecontractului şi de a promova o acţiune în rezoluţiune din punct de vedere al competenţei materiale a fost raportată la valoarea antecontractului, aşa că şi acţiunea noastră trebuie să fie raportată tot la valoarea antecontractului în valoare de 300.000 lei deoarece aceasta putea fi invocată şi pe cale reconvenţională în procesul anterior, ceea ce înseamnă că are legătură cu rezoluţiunea antecontractului ce a fost soluţionată de tribunal. Aceştia subliniază că prezenta cerere nu este o cerere accesorie cererii de rezoluţiune pe care a formulat-o pârâtul  ci doar are caracterul accesoriu al cererii de rezoluţiune. Cu privire la celelalte apărări formulate prin întâmpinare au solicitat respingerea acestora.

Prin sentinţa civilă nr. XXXX din data de XXXX, Tribunalul Teleorman a admis excepţia  necompetenţei materiale invocată de către pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Alexandria.

La Judecătoria Alexandria dosarul a fost înregistrat în data de XXXX, cu prim termen de judecată la data de XXXX.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:

Prin antecontractul de vânzare-cumpărare denumit „proces-verbal” din data de 24.05.2011 (f.16) reclamanţii din prezenta cauză s-au obligat să vândă pârâtului imobilul din str. XXXX nr. XXXX din Alexandria cu suma de 300.000 de lei, reclamanţii primind la data încheieri antecontractului un avans de 50.000 de lei.

Prin Sentinţa Civilă nr. XXXX din XXXX pronunţată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. XXXX rămasă definitivă prin Decizia nr. XXXX din XXXX a Curţii de Apel Bucureşti (f. 10-15), instanţa a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare denumit „proces-verbal” din data de 24.05.2011 şi a obligat reclamanţii să restituie pârâtului avansul primit de 50.000 de lei.

 Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. XXXX din XXXX (f.18), reclamanţii au vândut imobilul din str. XXXX nr. XXXX din Alexandria către un terţ – XXXX cu preţul de 260.000 de lei.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanţii solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 40.000 de lei reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a rezoluţiunii antecontractului de vânzare-cumpărare denumit „proces-verbal” din data de 24.05.2011 din culpa pârâtului care nu a achitat suma diferenţa de preţ de 250.000 de lei. Conform susţinerilor reclamanţilor, suma de 40.000 de lei reprezintă suma pe care reclamanţii au pierdut-o prin neperfectarea antecontractului cu pârâtul la preţul de 300.000 de lei şi vânzarea imobilului către un terţ cu suma de 260.000 de lei. 

Instanţa apreciază că sunt neîntemeiate susţinerile reclamanţilor potrivit cărora rezoluţiunea contractului nu a intervenit din culpa lor şi că pârâtul este cel care s-a „răzgândit” cu privire la vânzare şi este singurul din cauza căruia nu s-a perfectat antecontractul de vânzare-cumpărare. Asemenea afirmaţii nu pot fi primite întrucât s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. XXX din XXXX a Curţii de Apel Bucureşti că „părţile nu şi-au respectat obligaţiile reciproce, respectiv apelanţii (reclamanţii din prezenta cauză) nu au intabulat dreptul de proprietate, iar intimatul (pârâtul din prezenta cauză) nu a achitat diferenţa de preţ.” (f.15) De asemenea, prin aceeaşi hotărârea s-a stabilit că „nici apelanţii (reclamanţii din prezenta cauză) şi nici intimatul (pârâtul din prezenta cauză) nu au respectat obligaţiile de a face rezultate din contractul încheiat”.

Deşi prin încheierea din data de XXXX instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa nu poate ignora faptul că trebuie în mod clar distins între cele două efecte ale autorităţii de lucru judecat consacrate de art. 431 C.pr.civ. – efectul negativ, mai exact excepţia autorităţii de lucru judecat, deja analizată şi soluţionată prin încheierea din data de XXXX  şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Deci, instanţa, prin încheierea din data de XXXX  a analizat şi soluţionat numai un aspect al autorităţii de lucru judecat – efectul negativ pe cale de excepţie, astfel încât această soluţie nu împiedică instanţa să reţină în cauză efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat. 

Într-adevăr, în acord cu jurisprudenţa constantă a ICCJ şi potrivit art. 431 C.pr.civ., autoritatea de lucru judecat cunoaște, două manifestări procesuale – respectiv, aceea de excepție procesuală conform art. 1201 V.C.civ. si art. 166 V. C.proc.civ. si aceea de prezumție, mijloc de proba de natură sa demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ. 1865. (ICCJ, Secția civilă si de proprietate intelectuală, Decizia civilă nr. 995 din 4 februarie 2009)

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natura sa oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune intr-adevăr, tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. 1865 (obiect, părți, cauza), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, respectiv, demonstrând modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune intr-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. (în acelaşi sens a se vedea, Decizia nr. 496/08 martie 1975 a Tribunalului Suprem, Secția Civilă,  ICCJ, s. a II-a civilă, Decizia nr. 3845/08.11.2013)

Aşa cum s-a stabilit constant în jurisprudența ÎCCJ, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu este legat numai de dispozitivul hotărârii ci şi de  considerentele pe care se sprijină acesta (ICCJ, s. a II-a civilă, Decizia nr. 1011/12.03.2013).

Şi în jurisprudenţa CEDO, în cauza Amurăriţei c. României, hotărârea din 23.09.2008, paragraful 37, s-a recunoscut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat în cazul considerentelor hotărârii, statuându-se că permiţând admiterea acţiunii pe baza unor argumente prezentate deja în cadrul altor litigii dintre părţi, sistemul pus la dispoziţia părţilor nu a îndeplinit cerinţele prevăzute la art. 6 alin. 1 din Convenţie interpretat în lumina principiului securităţii raporturilor juridice. Instanţele au încălcat astfel dreptul reclamantei la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 din Convenţie.

Aceste abordări jurisprudenţiale au fost asumate expres şi de legiutor care a reglementat expres în art. 430 alin. 2, 431 alin. 2 şi 432 din noul Cod de procedură civilă distincţia dintre excepţia autorităţii de lucru judecat şi efectul pozitiv autorităţii de lucru judecat, prevăzând că autoritatea de lucru judecat priveşte nu numai dispozitivul hotărârii ci şi considerentele pe care acesta se sprijină, iar oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

În aceste condiţii, instanţa reţine că prin Decizia nr. XXXX din XXXX a Curţii de Apel Bucureşti s-a stabilit cu putere de lucru judecat că reclamanţii nu şi-au respectat propria obligaţie prealabilă de a efectua lucrările de cadastru pentru intabularea imobilului - „apelanţii (reclamanţii din prezenta cauză) nu au intabulat dreptul de proprietate” (f.15 paragr. 1)

Fiind vorba de un contract sinalagmatic, aşa cum s-a reţinut şi prin Sentinţa Civilă nr. XXXX din XXXX (pag 4 paragr.1,3), finalizarea lucrărilor de cadastru şi intabularea erau o condiţie prealabilă întocmirii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică,  şi, implicit, o condiţie prealabilă executării obligaţiei  de achitare a diferenţei de preţ.

Ţinând seama de interdependenţa şi reciprocitatea obligaţiilor specifice contractelor sinalagmatice, instanţa apreciază că acţiunea reclamanţilor nu poate fi primită atât timp cât ei înşişi nu şi-au respectat propria obligaţie de a intabula dreptul de proprietate, iar în prezenţa unei astfel de neexecutări, achitarea diferenţei de preţ nu ar fi putut avea loc întrucât această plata ar fi intervenit la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, operaţiune care, la rândul ei, nu putea interveni din cauza neexecutării obligaţiei de intabulare.

Aşadar, în opinia instanţei, având în vedere principiul  nemo auditur propriam turpitudinem allegans potrivit căruia nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze de propria culpă pentru a valorifica un drept, reclamanţii nu pot invoca propria culpă pentru a obţine obligarea pârâtului la plata sumei solicitate.

Cu privire la cererea de compensare, instanţa apreciază că aceasta este în mod evident neîntemeiată, ţinând seama de soluţia dată primului capăt de cerere, neexistând astfel în cauză două creanţe reciproce şi nefiind îndeplinite condiţiile art. 1143 şi urm. C.civ. (art. 1616 şi urm. N.C.civ.)

În temeiul art. 453 C.pr.civ., fiind căzuţi în pretenţii, instanţa va obliga reclamanţii la plata în solidar către pârât a sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. (f.47).

Domenii speta

Spete similare