Prin încheierea din 11.09.2015 pronunţată de Tribunalul Galaţi s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi – Secţia civilă.
Prin ordonanţa nr. ……/P/2014 ………...2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi s-a dispus clasarea cauzei privind săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti în formă continuată, prev. de art. 32 alin. 1 din Lg. nr. 217/2013 cu aplicarea art. 35 al. 1 C.p., de către intimatul C.C., reţinându-se existenţa cauzei de neimputabilitate prev. de art. 28 C.p., respectiv iresponsabilitatea.
Se constată că prevederea în legea procesual penală a obligaţiei procurorului de a sesiza direct instanţa de judecată are caracterul unei norme speciale, derogatorii de la modalitatea de sesizare de drept comun, aplicabilă doar în situaţia în care nu este vorba despre o persoană care a fost cercetată penal. Derogarea se justifică prin aceea că, în situaţia în care sesizarea se face ca urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal, probele cu caracter ştiinţific administrate în cursul urmăririi penale cu privire la starea psihică a celui cercetat pot să suplinească concluziile comisiei de specialitate de la unitatea medicală, din procedura de drept comun.
Analizând prevederile art. 247 – art. 248 C.p.p., se constată că acestea dau posibilitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi (în cursul urmăririi penale), judecătorului de cameră preliminară (pe durata procedurii de cameră preliminară) sau instanţei (în cursul judecăţii) să dispună internarea medicală provizorie a suspectului ori inculpatului care este bolnav mintal ori consumator cronic de substanţe psihoactive, aceste dispoziţii legale presupunând un proces penal nefinalizat, în curs de derulare. Or, în prezenta cauză dedusă judecăţii, se constată că procesul penal a fost deja finalizat prin adoptarea unei soluţii de netrimitere în judecată faţă de intimatul C.C., situaţie în care prevederile art. 247 – art. 248 C.p.p. devin inaplicabile în cauză. În atare situaţie, se apreciază că norma aplicabilă în cauza de faţă este norma specială în materia sănătăţii mintale, respectiv Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, iar instanţa competentă să dispună internarea nevoluntară potrivit acesteia este instanţa civilă, iar nu cea penală.
Curtea de Apel Iași
Conflict negativ de competenţă
Curtea de Apel Târgu Mureș
Conflict de competenţă. Anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociaţiei Composesorale
Curtea de Apel Constanța
Conflict negativ de competentă. Pretenţie formulată în baza art. 51 alin. 2 din Legea nr. 1/2011. Neinstituirea vreunei măsuri de protecţie specială faţă de minor. Competenţa secţiei de contencios administrativ a tribunalului în soluţionarea cauzei.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Conflict negativ de competenţă. Cerere pentru despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat prin acte de concurenţă neloială
Curtea de Apel Alba Iulia
Conflict negativ de competenţă între Judecătorie şi Tribunal. Distincţie între art. 1103 şi art. 650 Cod procedură civilă, raportate la dispoziţiile Regulamentului CE 805/2004.