Prin s.p. nr. 175/24.04.2015 a Tribunalului Galaţi a fost condamnat inculpatul PI la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188(1) Cod Penal, cu aplicarea art. 41(1), art. 43(5), art. 79(3) Cod Penal și art. 396(10) Cod Procedură Penală (faptă din 06.11.2014).
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului PI sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, prevăzute de art. 188 Cod Penal. Ca situația de fapt, s-a reținut în sarcina acestuia prin actul de sesizare că în seara zilei de 06.11.2014, pe fondul consumului de alcool și a stării de nervozitate pricinuite de învinuirea nedreaptă formulată de victima RD cu privire la furtul unui animal, s-ar fi deplasat la domiciliul acestuia unde l-ar fi lovit în mod repetat cu pumnii în diferite zone ale corpului, provocându-i în acest mod leziuni și o hemoragie masivă, iar în final decesul.
Analizând condițiile și împrejurările concrete de comitere a infracțiunii, instanța apreciază că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în privința inculpatului. Astfel, deși comiterea faptei a fost determinată de acuzația nedreaptă a săvârșirii unui furt de animale, totuși această împrejurare nu poate fi calificată drept o provocare din partea victimei, în înțelesul art. 75(1)(a) Cod Penal. Mai mult decât atât, după lovirea repetată a victimei, inculpatul a abandonat-o pe aceasta în locuință, fără a-i acorda ajutor și fără a informa vreo altă persoană cu privire la starea în care se afla. În condițiile în care RD a supraviețuit până a doua zi dimineață leziunilor grave provocate de agresiunea inculpatului, se poate presupune în mod rezonabil că ajutorul calificat acordat imediat după acest moment ar fi putut determina salvarea sa, respectiv evitarea decesului.
De asemenea, nici persoana inculpatului PI nu prezintă elemente care să justifice reținerea de circumstanțe atenuante. Astfel, pe lângă ultima condamnare ce atrage starea de recidivă postexecutorie, se constantă că acesta a mai fost condamnat anterior și prin sentința penală nr. 122 / 10.04.1998 a Tribunalului Galați la o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare pentru mai multe infracțiuni de furt, violare de domiciliu, tentativă de viol, lovire, distrugere și tâlhărie. Aceste antecedente demonstrează periculozitatea deosebită a inculpatului, predilecția acestuia către comiterea de fapte cu violență, precum și faptul că pedepsele anterioare nu și-au atins scopul educativ prevăzut de lege.
Pe cale de consecință, Tribunalul urmează a aplica o pedeapsă în limitele prevăzute de lege (limite modificate potrivit art. 79(3) Cod Penal).
Tribunalul Iași
Lipsa rezoluţiei procurorului de începere a urmăririi penale pentru infracţiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată; consecinţe procesuale; soluţia instanţei de încetare a procesului penal potrivit art. 10 lit. f C.proc.pen. Sancţiunea ...
Tribunalul pentru minori și familie Brașov
Omor calificat si deosebit de grav. Coautorat. Concurs real. Delimitare de infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte. Schimbare de incadrare juridica prin retinerea art.176 lit.a C.p..Circumstanta agravanta a savarsirii faptelor de un ...
Tribunalul Bistrița Năsăud
Lovirea victimei. Omor. Lovituri cauzatoare de moarte.
Judecătoria Curtea de Argeș
Fara titlu
Tribunalul Sibiu
Infracţiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 din Lg. nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. Inaplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce garantează int...