Repartizarea sarcinii probei între reclamant şi pârât; imposibilitatea probării inexistenţei unei datorii.

Cuprins pe materii: repartizarea sarcinii probei între reclamant şi pârât; imposibilitatea probării inexistenţei unei datorii.

Index alfabetic:- sarcina probei

- Inexistenţa unei datorii

Reclamantul va face proba faptului generator al raportului juridic dintre el şi pârât, însă pârâtul este cel care va invoca şi va dovedi, după caz, fie faptele de natură a duce la ineficacitatea faptului generator de raport juridic, fie faptele ulterioare care au modificat raportul juridic creat, fie faptele ulterioare care au stins raportul juridic dintre părţi.

În fapt, potrivit Ordinului de plată în valută nr. …. la data de ……, reclamantul RD a virat în contul pârâtului MS suma de ……. Euro, iar, la rubrica „Detalii de plată”, s-a menţionat „dobândă împrumut”.

Potrivit Ordinului de plată în valută nr. ……. la data de 28.03.2012, reclamantul RD a virat în contul pârâtului HM suma de …….. Euro, iar, la rubrica „Detalii de plată”, s-a menţionat „dobândă împrumut”.

Faţă de cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. ……….., instanţa reţine că niciuna dintre părţi nu susţine ipoteza conform căreia sumele virate în conturile pârâţilor la data de ………ar reprezenta parte din preţul convenit prin Promisiunea bilaterală de vânzare – cumpărare autentificată sub nr. ………….. De altfel, în cuprinsul acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. ……… reclamanţii MS şi HM  au susţinut că pârâţii RD şi BI nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin contract.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 1341 C.civ., cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire.

În sensul art. 249 C.proc.civ., cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

Referitor la repartizarea sarcinii probei între reclamant şi pârât, este de reţinut, prin prisma principiului enunţat anterior, că reclamantul va face proba faptului generator al raportului juridic dintre el şi pârât, însă pârâtul este cel care va invoca şi va dovedi, după caz, fie faptele de natură a duce la ineficacitatea faptului generator de raport juridic, fie faptele ulterioare care au modificat raportul juridic creat, fie faptele ulterioare care au stins raportul juridic dintre părţi.

În prezentul cadru procesual, faţă de dispoziţiile art. 1341 C.civ., în sarcina reclamantului poate fi reţinută doar obligaţia de a proba existenţa unei plăţi.

Sarcina probei, legată de cealaltă condiţie, respectiv lipsa unei datorii în numele căreia să fi fost efectuată plata, nu mai poate fi reţinută în sarcina reclamantului.

Dacă am accepta ipoteza contrară ar însemna ca reclamantul să fie ţinut a proba un fapt negativ nedeterminat, respectiv faptul că nu datorează nimic pârâţilor. Or, dovada faptului negativ nedeterminat este, în cazul de faţă, imposibil de realizat.

Pe de altă parte, constată că, potrivit raţionamentului expus anterior, reclamantul a probat faptul generator al raportului juridic – plata unor sume de bani – şi, astfel, revine pârâţilor obligaţia de a proba existenţa unei datorii a reclamantului faţă de aceştia.

Nu poate fi reţinută, în speţă, incidenţa prezumţiei instituite de art. 1341 alin. 3 C.civ..

Potrivit articolului menţionat, se prezumă, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu intenţia de a stinge o datorie proprie.

Prezumţia se referă, astfel, la situaţia în care ar putea exista o confuzie între datoria pentru care se face plata, spre exemplu, în cazul în care mai multe persoane sunt debitori de necontestat ai aceluiaşi creditor.

O interpretare contrară l-ar pune pe reclamant în situaţia de a proba faptul negativ nedeterminat al inexistenţei unei oricărei obligaţii faţă de pârât. Or, o astfel de limitare a dreptului de acces la justiţie pe plan probator nu poate fi acceptată din perspectiva art. 6 C.proc.civ..

Menţiunea din cuprinsul ordinelor de plată prezentate, cu referire la destinaţia sumelor de bani puteau fi făcute tocmai în considerarea erorii în care reclamantul se află şi nu reprezintă o probă care să conducă la concluzia lipsei de temeinicie a cererii.

Deşi prin precizările din data de ……, reclamantul a menţionat că fiecare dintre pârâţi îi datorează câte …….. Euro, reclamantul a probat, conform ordinelor de plată ataşate la dosar, doar virarea a câte ………. Euro pentru fiecare dintre pârâţi.

Pentru toate argumentele de mai sus, apreciind că reclamantul a probat plata a câte ………. Euro către fiecare dintre pârâţi, iar aceştia din urmă nu au probat existenţa unei obligaţii a reclamantului de a plăti sumele respective, în temeiul dispoziţiilor art. 1341 C.civ., va admite în parte,  acţiunea precizată şi va obliga pe fiecare dintre pârâţi la plata către reclamantul RD a sumei de ……..  Euro

Domenii speta

Spete similare