Elaborarea şi adoptarea Legii nr. 9/2012 şi a oug nr. 9/2013 nu constituie o recunoaştere voluntară a obligaţiei din partea Statului, care să întrerupă prescripţia dreptului la acţiune privind restituirea taxei de poluare.

Curtea reţine faptul că prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada intervenirii unei cauze de întrerupere a termenului de prescripţie.

Elaborarea şi adoptarea OUG nr. 50/2008, a Legii nr. 9/2012 şi a OUG nr. 9/2013 nu constituie recunoaşteri voluntare ale obligaţiilor, întrerupătoare ale termenului de prescripţie, deoarece au fost făcute ca urmare a constatării unor încălcări ale dreptului comunitar.

Faptul că debitorul execută voluntar obligaţia stabilită în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească definitivă/irevocabilă nu reprezintă o recunoaştere voluntară a dreptului, ci o îndeplinire firească a obligaţiilor stabilite în sarcina sa. Numai dacă recunoaşterea ar fi intervenit anterior existenţei unui titlu executoriu, prescripţia ar fi fost întreruptă.

Aşadar, adoptarea legilor s-a făcut în „executarea” unor hotărâri ale Curţii de Justiţie Europene, care au constatat, cu caracter definitiv şi obligatoriu, încălcarea de către stat a dreptului comunitar.

Mai mult, se observă că, prin actele normative adoptate, nu s-a recunoscut expres dreptul contribuabililor la restituirea taxelor plătite, ci numai eventual neconformitatea cu dreptul european, cele două situaţii fiind distincte.

Decizia nr. 952 din 24.04.2015 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată sub nr. 338/3/121/2014 la Tribunalul Galaţi reclamanta A. SRL  a solicitat obligarea A.F.P. G. restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nr…. din 4.12.2008, pentru autoturismul marca …

Prin sentinţa civilă nr. 1953/14.11.2014 Tribunalul Galaţi a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâta A.J.F.P. G., a admis excepţia prescripţiei, invocată de pârâta A.J.F.P. G.; a respins acţiunea privind pe reclamanta A. SRL şi pe pârâta A.J.F.P. G. şi chematul în garanţie AFM B., având ca obiect anulare act administrativ, ca fiind prescrisă. A respins cererea de chemare în garanţie a AFM B. ca fiind rămasă fără obiect.

Instanţa de fond a reţinut în esenţă că taxa de poluare a fost achitată în cursul anului 2008, astfel că termenul de prescripţie a început să curgă de la 01.01.2009 şi a expirat la data de 01.01.2014.

Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs reclamanta A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivare, a arătat, în esenţă, că termenul de prescripţie a fost întrerupt prin condamnarea României în Cauza Tatu şi în celelalte cauze de către CJUE, ca urmare a încălcării dreptului comunitar prin taxele stabilite.

De asemenea, în preambulul actelor normative de stabilire a taxelor se fac menţiuni referitoare la încălcarea dreptului comunitar, astfel că operează o recunoaştere voluntară a creanţei din partea debitorului, întrerupătoare de prescripţie.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente Curtea de Apel reţine că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea cu care a învestit instanţa, partea reclamantă a solicitat obligarea pârâtei să-i restituie suma reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule pe care a achitat-o pentru înmatricularea autovehiculului proprietatea sa.

Taxa a cărei restituire s-a solicitat a fost achitată de către partea reclamantă în temeiul prevederilor OUG nr. 50/2008.

Curtea constată că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că, sub aspectul termenului de prescripție a dreptului de a cere restituirea acestei taxe, sunt incidente prevederile speciale ale Codului de procedură fiscală şi nu cele de drept comun, care reglementează un termen general de prescripţie a dreptului la acţiune, având un obiect patrimonial, de trei ani. 

Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, în cauză sunt aplicabile prevederile  art. 135 din Codul de procedură fiscală republicat potrivit cărora „Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la compensare sau restituire”.

Având în vedere că partea reclamantă a achitat taxa a cărei restituire o solicită la data de 09.12.2008, se reţine că dreptul de a cere restituirea sumei respective a luat naştere în anul 2008. Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile legale mai sus menţionate, termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru restituirea acestei sume a început la data de 01.01.2009 şi s-a împlinit la data de 01.01.2014.

Curtea reţine faptul că prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada intervenirii unei cauze de întrerupere a termenului de prescripţie.

Elaborarea şi adoptarea OUG nr. 50/2008, a Legii nr. 9/2012 şi a OUG nr. 9/2013 nu constituie recunoaşteri voluntare ale obligaţiilor, întrerupătoare ale termenului de prescripţie, deoarece au fost făcute ca urmare a constatării unor încălcări ale dreptului comunitar.

Faptul că debitorul execută voluntar obligaţia stabilită în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească definitivă/irevocabilă nu reprezintă o recunoaştere voluntară a dreptului, ci o îndeplinire firească a obligaţiilor stabilite în sarcina sa. Numai dacă recunoaşterea ar fi intervenit anterior existenţei unui titlu executoriu, prescripţia ar fi fost întreruptă.

Aşadar, adoptarea legilor s-a făcut în „executarea” unor hotărâri ale Curţii de Justiţie Europene, care au constatat, cu caracter definitiv şi obligatoriu, încălcarea de către stat a dreptului comunitar.

Mai mult, se observă că, prin actele normative adoptate, nu s-a recunoscut expres dreptul contribuabililor la restituirea taxelor plătite, ci numai eventual neconformitatea cu dreptul european, cele două situaţii fiind distincte.

Aşadar, Curtea constată că în mod legal prima instanţă a admis excepţia invocată şi a respins cererea formulată ca fiind prescrisă.

Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea atacată este legală, în temeiul dispozițiilor art. 496 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare